Decizia nr. 385/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.385/R/2012
Ședința din 31 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
G. : N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL O. T. M. și P. O. T. M. împotriva sentinței civile nr. 1937 din 21 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați Ș. CU C. I - V. N. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 17 ianuarie 2012.
Apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, văzând că atât recurenții prin memoriile de recurs, cât și reclamantul prin întâmpinare, au solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1937 din 21 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu C. I-V. N.,C. Local T. M., P. orașului T. M..
Pârâta Ș. cu C. I-V. N. a fost obligată să calculeze și să plătească următoarelor cadre didactice: Ulici C., ș.a. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Pârâții C. Local T. M. și P. orașului T. M. au fost obligați să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.
Pentru a pronunțată această sentință tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice, că acesta nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate, astfel că instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul
României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-
31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea
Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin.
4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală.
În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul L. nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial - Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
Prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr.
1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3 , fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prinacte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr.
1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul a considerat că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanta poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său ( a se vedea Draon împotriva Franței (MC(, nr.
1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, reclamantul, fiind beneficiarul dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamantului își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță, nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamantului cu privire la reglementarea drepturilor ei salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.
Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte, să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiufundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu contra R., hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză s-a constatat că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamant și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse ( vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr.
2..
De altfel, prin decizia nr. 3., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a statuat că dispozițiile Ordonanței G. nr.
1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., ca efect al deciziilor
Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 1., nr. 151/2008 și nr. 1/2009, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariile efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL O. T. M.
și P. O. solicitând admiterea recursului.
În motivare au arătat că în bugetul orașului T. M. nu există fonduri pentru a asigura plata drepturilor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. 2., deoarece nu au fost prevăzute aceste sume și mai mult nu au fost alocate resursele financiare de la bugetul statului de către Ministerul
Finanțelor Publice, prin C. J. M..
Consideră că nu pot fi obligați la plata acestor drepturi bănești către cadrele didactice care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de învățământ de pe raza administrativ teritorială a orașului T. M., deoarece nu sunt răspunzători cu privire la aplicarea L. 2..
L. nr.273/2007 art.6 privind finanțele publice dispune trecerea de către G. în administrarea și finanțarea autorităților administrației publice locale a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor competențe, precum și a altor cheltuieli publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora, fundamentate pe baza standardelor de cost ale serviciilor publice respective, iar până la aprobarea acestora, pe baza sumelor aprobate pentru anul anterior"; coroborat cu prevederile art.9 alin.2 din L. 215/2001 republicată a administrației publice locale care arată că „resursele financiare de care dispun autoritățile administrației publice locale trebuie să fie corelate cu competențele și cu atribuțiile prevăzute de lege";.
În urma celor relatate C. local și primarul nu pot fi obligați la plata drepturilor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efective încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat.
S. L. din Î. M. prin întâmpinare (f.6-7) a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat de pârâții pârâții C. LOCAL AL O. T. M. și P. O., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit disp.art.17 din aceeași hotărâre, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E. și C., se asigură doar anumite cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, printre care nu se regăsesc și cele privind salarizarea personalului din învățământ. În mod corect prima instanță a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți, începând cu data de 1 octombrie 2008, la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor L. nr. 2., drepturi de care aceasta au fost lipsiți în mod nejustificat. Curtea reține astfel că aceste dispoziții legale trebuiau să fie avute în vedere de către consiliile locale în fundamentarea deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului. În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. E. și C. și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu. Astfel, nu se poate reține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune, acesta având un rol însemnat chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului. Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență: 1. un viceprimar - președinte; 2. șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local; 3. unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate; 4. unul-doi directori ai unităților de învățământ; 5. reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene. Pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor. Curtea mai constată faptul că recurenții nu au fost obligați la plata salariilor către reclamanți, astfel încât nu pot fi reținute motivele de recurs prin care se invocă faptul că nu există raporturi juridice de muncă între reclamant și consiliul local. Acesta a fost obligat doar să ia măsuri pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce se cuvin personalului din învățământ potrivit dispozițiilor L. nr. 2., începând cu data de (...) Astfel cum în mod constant s-a statuat în practica judiciară și în literatura de specialitate, lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale nu poate fi reținută de către instanță ca motiv de netemeinicie a acțiunii prin care salariații solicită îndeplinirea obligației de plată a salariilor stabilite conform legii. Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.1 Cod. proc. civ., urmează să se respingă recursul formulat de pârâții C. LOCAL AL O. T. M. și P. O. și să se mențină sentința civilă pronunțată de prima instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL O. T. M. și P. O. T. M. împotriva sentinței civile nr. 1937 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2012. PREȘED.TE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. G. N. N. Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia nr. 1960/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2792/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
