Decizia nr. 3901/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3901/R/2012
Ședința publică din data de 26 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției I-a civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de recursul declarat de pârâta C. C. SA B. -. „. CF"; C., împotriva sentinței civile nr. 1. din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul S. R. precum și pe pârâta CN C. „. SA B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul de recurs, pârâta a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 1. din 22 iunie 2012 a T.ui B.-N., s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile reclamantului privind plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada februarie 2009-aprilie
2010 invocată de pârâta C. N. de C. F. „. SA B.-S. C. R. de E., Î. și R. CF C.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. R. prin S. L. Secția L8 B., împotriva pârâtelor C. N. de C. F. „. SA B. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C. și în consecință:
Au fost obligate pârâtele să îi plătească reclamantului următoarele drepturi bănești, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective: salariul suplimentar pentru anii 2008,
2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. F., de P. și C. pentru anii 2009 și 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada februarie 2009 - noiembrie 2011, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtelor în perioada pentru care solicită achitarea drepturilor salariale după cum rezultă din contractul individual de muncă depus în copie la dosar, împrejurare confirmată de pârâte prin apărările formulate, inclusiv caracterul ireproșabil al muncii depuse, respectiv încadrarea angajatului în criteriile impuse de acordurile colective care condiționează acordarea drepturilor bănești litigioase.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și
2010, potrivit art. 32 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-
2008 și pe anii 2009-2010, precum și art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, ale cărui efecte au fost prelungite până la data de (...) prin actul adițional înregistrat la M. sub nr. 629/2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Fiind un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din fondul de salarii.
Față de dispozițiile art. 236 alin. (4) din Codul muncii în forma anterioară, și de art. 229 alin. (4) în forma actuală, de art. 8 alin. (3), art. 11 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, de art. 132 alin. (3), art. 133 și art. 147 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 care reglementează drepturile angajaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul având calitatea de salariat, condiție impusă de prevederea contractuală de care se prevalează, inclusiv la data de 31 decembrie a fiecărui an.
Apărarea pârâtei conform căreia plata salariului suplimentar ar constitui o facultate iar nu o obligație, a fost înlăturată față de dispozițiile cu caracter imperativ din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unitate din transportul feroviar, pârâta având obligația să constituie lunar fondul din care să le acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
În privința ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., P. și Z. F. pentru anii 2009 și 2010, conform art. 65 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008 și pe anii 2009-2010, respectiv art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006-2008, ale cărui efecte au fost prelungite până la data de 31.01.201 prin actul adițional nr. 629/2010, cu ocazia fiecăreia dintre cele 3 sărbători, li se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, ajutor care de care beneficiază cei care în cursul respectiv nu au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, nu au fost sancționate pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de un an.
Deși reclamantul a îndeplinit aceste condiții, drepturile solicitate nu i-au fost acordate, pârâta susținând că prin contractele colective de muncă nr. 939/(...), nr. 1718/2010 și nr. 2317/2010, respectiv art. 65 alin. ultimdin contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010, s-a stipulat că în anii 2009 și 2010 nu se acordă aceste drepturi, obligația angajatorului nu există.
Susținerea pârâtei este greșită, întrucât pe de o parte inexistența obligației presupunea inserarea clauzei modificatoare corespunzătoare în sensul desființării dreptului, iar nu a prorogării termenului de realizare a acestuia, iar pe de altă parte, în tot acest interval de timp sunt incidente prevederile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2. care în art. 71 prevedea în mod necondiționat dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F., cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Or contractul colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, au prioritate de aplicare. L. posibilităților financiare, nu sunt relevante pentru existența și executarea obligațiilor pârâtei privind ajutoarele materiale.
Pretențiile reclamantului referitoare la obligarea pârâtelor la plata contravalorii tichetelor de masă, au fost considerate ca neîntemeiate, întrucât art. 77 din Contractul colectiv de muncă la nivel de angajator face trimitere la dispozițiile legale, iar art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 prevede că salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. A., acordarea tichetelor de masă constituie o facultate, iar nu o obligație pentru angajator. În acest sens este și decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 1., dată în soluționarea recursului în interesul legii.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta C. N. de C. F. „. SA B. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței tribunalului în sensul respingerii acțiunii având ca obiect plata pentru anii 2008, 2009 și 2010 a câte unui salariu suplimentar și ajutorul material aferent sărbătorilor de P., C. și Z. F. pentru anii 2009 și 2010.
În motivarea recursului, s-a susținut că pretențiile reclamantului privind plata salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009, nu sunt fondate, deoarece dacă s-ar fi acordat, s-ar fi depășit fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale de C. F. „. SA. R. de cale ferată nu pot acorda ajutoare materiale din propria inițiativă, întrucât nu au resurse financiare, acestea fiind stabilite prin hotărâre de guvern.
Pârâta-recurentă este agent economic monitorizat în sensul prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 7., fiind companie națională la care statul este acționar majoritar.
În art. 6 din O.U.G. nr. 7. (care a abrogat O.U.G. nr. 7.), se prevede că ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea
Activelor Statului, organele administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz, prezintă spre consultare sindicatelor de ramură bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, iar în art. 7 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență se prevede că fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aloperatorilor economici se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități fizice, după caz.
S-au mai invocat și prevederile H.G. nr. 142/2005 și ale H.G. nr.
50/2006.
De asemenea, recurenta a mai arătat că obligația asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată, o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite; obligația angajatorului de a achita contravaloarea sumelor pretinse, apare ca imposibil de executat.
Cauza impreviziunii nu îi este imputabilă, fiind exoneratoare de răspundere, deoarece evenimentul economico-financiar care determină neîndeplinirea obligației nu se datorează societății pârâte, modificarea împrejurărilor care a generat dezechilibrul contractual neputând fi anticipată la data asumării obligațiilor de către aceasta.
Referitor la pretențiile reclamantului privind plata salariului suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material aferent sărbătorilor de P., C.
și Z. F. pentru 2009 și 2010, recurenta a arătat că sunt total neîntemeiate și nejustificate.
Pentru anii 2009 și 2010, nu există obligația recurentei de plată a ajutoarelor materiale, față de înregistrarea CCM nr. (...) la M. M., F. și P. S., care potrivit art. 2 alin. (2) are valabilitate de 1 an de la data înregistrării: (...) și până la data de (...) „în anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și de Z. F..
Situația economică cu care se confruntă compania, reprezintă un motiv de ordine publică peste care instanța nu poate trece, fiindcă ar încălca voința părților.
În art. 3 paragraful 5 din Actul adițional nr. 1718 din (...) la contractul colectiv pe anul 2., se menționează că pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele (1), (2) și (3) nu se acordă, iar alin. ultim al art.65 din același contract prevede că pentru anul 2009, 2010 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. F..
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Cu privire la pretențiile reclamantului admise în parte, în mod corect prima instanță a reținut că prin contractele colective de muncă pe anii (...),
2010 s-au prevăzut drepturi și obligații corelative.
Dacă între prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități există contradicții, acestea sunt rezolvate de art. 8 alin. (3), art. 11 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 136/1996 și de art. 132 alin. (3), art. 133 și art. 148 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, în sensul că întotdeauna contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Or, în art. 30 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte au fost prelungite până la data de 31.01.201 prin actul adițional nr. 370/2008 și apoi prin actul adițional nr. 629/2010 ambele înregistrate la M., SDS, se prevede că „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia,salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";, iar în art. 71 se prevede că anual, cu ocazia fiecăreia din sărbătorile de P., C. și Z. F., li se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, ajutor de care beneficiază cei care în cursul anului respectiv nu au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, dacă nu au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de
1 an.
Potrivit art. 229 alin. (4) din Codul muncii, „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților";.
Fiind așadar „lege"; pentru părți, dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, privitoare la salariul suplimentar și la ajutoarele materiale pentru sărbătorile de P., de C. și de Z. F., trebuiau respectate benevol de pârâtă, iar în caz de refuz, drepturile respective pot fi valorificate prin intermediul instanței de judecată, așa cum s-a procedat în speță.
Dacă ar fi considerat că prevederile art. 30 alin. (1) și ale art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar nu sunt legale, pârâta-recurentă ar fi avut posibilitatea să solicite anularea lor.
Invocarea teoriei impreviziunii pentru exonerarea de răspundere de către pârâtă, trebuia să se facă prin solicitarea de către aceasta a revizuirii judiciare a C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, pe baza principiului bunei-credințe și a principiului demonstrativ al solidarității și a principiului demonstrativ al solidarității contractuale, ceea ce de asemenea nu a făcut.
În lipsa din convenția părților a unei „clauze de hardsip"; sau a unei
„clauze rebus sic stantibus";, invocarea pe cale de apărare a teoriei impreviziunii de către recurentă, nu poate conduce la exonerarea ei de plata obligațiilor asumate liber prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Față de această situație, invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 1, art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a G. nr. 7., ale art. 6 și 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 7., ale Hotărârii G. nr. 142/2005 și ale Hotărârii G. nr. 50/2006, nu pot fi primite, întrucât contravin dispozițiilor legale și convenționale aplicabile în speță.
Având în vedere că toate motivele invocate de recurentă sunt nefondate, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul pârâtei împotriva sentinței tribunalului, care va fi menținută în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. C. SA B. -. „. CF"; C., împotriva sentinței civile nr. 1. din 22 iunie 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 septembrie 2012.
Președinte Judecători
A.-T. N. M.-C. V. T. D.
Grefier
M.-L. T.
Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex. Jud.Fond:N. C.
| ← Decizia nr. 1025/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 871/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
