Decizia nr. 391/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 391/R/2012
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul T. D. J. împotriva sentinței civile nr. 1846 din 13 octombrie
2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat
S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. B.-N. și intervenientul intimat P. J. B.-N., având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.2796/112/(...) pe rolul T. B.-N., reclamantul T. D. J. a chemat în judecată S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate neîndeplinirea de către S. R. a obligației legale de reintegrare efectivă pe postul pe care l-a deținut în cadrul I. P. județului B.- N., în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii C. E. a D. O. pronunțată în C. T. contra R.iei la data de 29 iulie 2008, în dosarul nr.29792/2000; să constate că măsurile întreprinse de către S. R. în vederea reintegrării anterior datei limită de 29 ianuarie 2009, impusă prin hotărârea C., au fost insuficiente și nelegale; să fie obligat S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice, la plata către reclamant a sumei de 5.000 E. dispusă de C., la punctul 6 lit. ";b"; din H. C. E. a D. O., cu titlu de despăgubiri, pentru neîndeplinirea obligației reintegrării efective pe postul indicat prin sentința civilă nr.837 din 5 martie 2001a Judecătoriei B., în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii C., sumă actualizată cu indicele de inflație valabil la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin hotărârea C.pronunțată în C. T. împotriva R.iei s-a dispus că statul pârât trebuie să-lreintegreze pe reclamant în postul său în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar în lipsa executării, statul trebuie să plătească acestuia suma suplimentară de 5.000 euro.
S-a mai arătat că, sintagma „în cel mult 3 luni"; implica obligativitatea reintegrării reclamantului cu maxima celeritate și nicidecum amânareanejustificată a reintegrării pentru o dată stabilită în mod discreționar și cu rea-credință, așa cum a procedat P. B.-N.
I. reintegrării presupune restabilirea integrală a drepturilor încălcate, în sensul ei de repunere a persoanei încadrate în muncă în situația juridică anterioară măsurii ce a fost anulată. Cel în cauză beneficiază de vechime neîntreruptă în aceeași unitate, urmând să i se achite, pe lângă drepturile pentru perioada în care nu a putut lucra, toate drepturile de care a fost privat din cauza măsurii nelegale.
S-a mai susținut că, potrivit hotărârii C., cel mai târziu la data de 29 ianuarie 2009, reclamantul ar fi trebuit să ocupe în mod necondiționat, un post de consilier grad 1A, în cadrul compartimentului resurse umane, cu treapta maximă de salarizare, cu plata la zi a contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului și cu toate modificările înscrise în carnetul de muncă.
Reclamantul a arătat că Prefectura Bistrița Năsăud a acționat cu rea- credință, refuzând reîncadrarea necondiționată, cu maximă celeritate pe postul de execuție deținut anterior concedierii nelegale, a schimbat locul de muncă, a refuzat să ofere salariul care se cuvenea reclamantului, a refuzat achitarea contribuțiilor datorate statului de angajat și angajator, a consemnat în fals fapte nereale, în vederea discreditării profesionale a reclamantului, cu efect direct asupra salarizării.
La data de 29 octombrie 2008, când hotărârea C. a devenit definitivă, în cadrul prefecturii existau două posturi vacante de consilier, fiind îndeplinite toate cerințele pentru reîncadrarea reclamantului. Cu toate acestea, P. B.-N. a solicitat ministerului de resort suplimentarea statului de funcții cu încă un post de consilier, obținut la 13 noiembrie 2008, astfel că S. de funcții a fost suplimentat cu un post contractual de consilier grad I A, iar în bugetul de cheltuieli au fost alocate sumele în vederea achitării sumelor dispuse de către C.
Cunoscând împrejurarea că sunt îndeplinite toate condițiile legale in vederea reintegrării, prin adresa nr. 24731/(...), reclamantul a arătat că a solicitat prefecturii să-și îndeplinească obligația de reintegrare, dar a fost refuzat nejustificat și cu rea-credință, așa cum a fost refuzat și Agentul guvernamental din cadrul M. Afacerilor Externe care a solicitat îndeplinirea acestei obligații de reintegrare până la data de (...).
În baza adresei nr. I/C/334/(...), s-a prezentat la data de 15 ianuarie
2009 la P. B.-N. în vederea reintegrării, însă aceasta a refuzat încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă sau a unui act adițional anterior începerii sau reluării raporturilor de muncă conform art. 16 alin. 1, art. 17 alin. 4 din Codul muncii, reintegrarea sa fiind condiționată în mod abuziv prin măsuri nelegale cum ar fi susținerea unui examen de evaluare a cunoștințelor profesionale sau prezentarea fișei medicale de aptitudine.
Reclamantul a mai arătat că, la data de 21 ianuarie 2009, i-a fost comunicat ordinul P. nr. 12/(...) privind organizarea testării profesionale, act contestat de acesta, pe motiv că prefectura avea obligația reintegrării necondiționate, și, urmare a refuzului de participare, s-a emis ordinul P. nr.
23/(...), comunicat la 2 februarie 2009, prin care s-a stabilit salariul în mod nelegal. Cu toate că s-a adresat atât verbal cât și în scris, prefectura a refuzat să-i legitimeze calitatea de angajat.
La data de (...), reclamantul a primit unica versiune a contractului individual de muncă, document apreciat nelegal, deoarece conține erori grave privitoare la salariu, la data încheierii și semnării contractului.
S-a arătat faptul că sintagma „încheiat și înregistrat sub nr. 32/(...) în registrul general de evidență a salariaților"; din preambulul contractului individual de muncă este falsă, fiind menționată cu scopul de a crea aparența de legalitate în vederea exonerării de plata sumei de 5.000 euro.
În baza plângerii prealabile formulate de reclamant, prin ordinul nr.
66/(...), s-a abrogat integral ordinul de examinare și parțial, ordinul de reintegrare, însă s-a refuzat întocmirea altui contract individual de muncă.
Conform hotărârii C., negocierile în vederea reintegrării trebuiau finalizate anterior datei de 3 februarie 2009, or, P. B.-N. a demarat aceste negocieri abia în data de 3 februarie 2009.
Reclamantul a mai arătat faptul că prefectura avea obligația să-i ofere un post de consilier in cadrul Compartimentului de R. U., identic cu cel pe care-l deținea la data concedierii abuzive si pe care l-a ocupat prin concurs, așa cum era prevăzut în contractul individual de munca care era in vigoare în data de (...). Nu este admisibilă reintegrarea salariatului concediat nelegal într-o funcție similară, ci ea trebuie efectuată în aceeași funcție, așa cum se susține de altfel în jurisprudența aferentă materiei conflictelor de muncă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 38, 40, 78 din Codul muncii și pct. 6 lit. b din dispozitivul hotărârii C. pronunțată în C. T. împotriva R.iei.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D. G. a F. P. B.-N., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a M. F. P. pentru pârâtul S. R., excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantul T. D. J., iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
S-a apreciat astfel că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de reprezentant al S. R. în raporturile juridice ce decurg din executarea unei hotărâri C., această calitate având-o Ministerul Afacerilor Externe, prin I. A. G. pentru C., în conformitate cu O.G. nr.94/1999.
A., articolul 10 din O.G. nr. 94/1999 reglementează modul în care sunt plătite sumele reprezentând reparații echitabile și celelalte cheltuieli stabilite printr-o hotărâre a C. E. a D. O., în sensul că sumele se stabilesc prin legea bugetului de stat, sunt incluse in bugetul M. F. P. și se plătesc pe baza dispoziției scrise a ministrului afacerilor externe.
S-a mai arătat că acțiunea formulată este inadmisibilă, întrucât se invocă neîndeplinirea de către statul român a unei obligații dispuse printr-o hotărâre C., astfel încât reclamantul trebuia să parcurgă procedura prevăzută în Convenție.
Pârâtul a mai susținut că, potrivit hotărârii C., pârâta avea obligația reintegrării reclamantului în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene. H. C. s-a pronunțat la data de 29 iulie 2008, devenind definitivă la 29 octombrie 2008, astfel că termenul limită pentru reintegrare era data de 29 ianuarie 2009, termen respectat de pârâtă, întrucât la data de 15 ianuarie 2009 reclamantul a fost reintegrat efectiv, astfel că acțiunea formulată este și neîntemeiată.
S-a susținut de către pârât că reclamantul a fost reintegrat efectiv în intervalul de timp menționat, fiind evident că reclamantul s-a prezentat la locul de muncă la data de 15 ianuarie 2009 și a prestat activitatea în favoarea angajatorului I. P. B.-N., fiind remunerat pentru munca depusă, inițial cu suma de 1054 lei, iar ulterior, cu suma de 1739 lei, drepturi ce au fost achitate retroactiv cu începere din data de 15 ianuarie 2009.
Prin urmare, s-a solicitat ca instanța să constate că obligațiile dispuse prin hotărârea C. în C. T. împotriva R.iei din (...) au fost îndeplinite de S. R., prin instituțiile sale.
Pârâtul a formulat în cauză și cerere de chemare în judecată a I. P. J. B.-
N., în temeiul prevederilor art.57 și 59 Cod.proc.civilă, întrucât la originea C. T. împotriva R.iei stă litigiul soluționat de Judecătoria Bistrița la 5 martie
2001, având ca obiect soluționarea contestației formulată de reclamant împotriva ordinului din (...) emis de această instituție.
Prin hotărârea C. din (...), S. R. a fost obligat sa execute hotărârea judecătoreasca din (...), respectiv să îl reintegreze pe reclamant în postul său și să îi plătească despăgubirile stabilite, astfel că această obligație a fost dusă la îndeplinire de către I. P. J. B.-N., care a procedat la reintegrarea reclamantului, motiv pentru care a solicitat împrocesuarea acesteia instituții.
Legal citată, I. P. B.-N. a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea cererii, ca fiind vădit netemeinică, întrucât nu poate să pretindă vreodată, în raport cu S. R., drepturi similare cu cele pretinse de către reclamant.
Cât privește fondul acțiunii formulate de reclamant, s-a apreciat că trebuie respinsă ca fiind formulată împotriva unei instituții care nu are calitate procesuală pasivă. S-a arătat faptul că, în cursul anului 2010, reclamantul a formulat împotriva prefecturii o acțiune civilă având același obiect, respectiv obligarea la plata sumei de 5000 de euro cu titlu de despăgubiri în baza hotărârii C., cauză care a făcut obiectul dosarului nr.(...) al T. B. N. și în care, după casarea în parte, cu trimitere la aceeași instanță pentru rejudecare, reclamantul a înțeles să renunțe la judecată.
A fost acvirat în cauză dosarul nr.(...)*, care conține și dosarul nr. (...) al T. B.-N.
Prin sentința civilă nr.1846/F/(...), pronunțată de T. B.-N., s-a respinsexcepția lipsei calității de reprezentant a M. F. P., pentru S. R., invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. a județului B.-N.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul
T. D. J., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D. G. a F. P. județului B.-N.
S-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a I. P. J. B.-N., formulată de pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. a județului B.-N.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În dosarul nr. (...) al T. B.-N., reclamantul a formulat împotriva I. P. J.
B.-N. o acțiune civilă având un petit cu același obiect, respectiv obligarea acesteia la plata sumei de 5000 de euro cu titlu de despăgubiri în baza hotărârii C.
Prin sentința civilă nr.4734/F/2010, pronunțată în acest dosar, această cerere a fost respinsă, însă prin decizia civilă nr.187/R/2011, urmare recursului declarat, Curtea de A. C. a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât această instituție nu are calitate procesuală pasivă, în raport de această pretenție.
În rejudecare, reclamantul a înțeles să renunțe la judecata acestei cereri formulate în contradictoriu cu P. J. B.-N.
În aceste condiții, examinând prioritar, în conformitate cu dispozițiile art.137 Cod.proc.civilă, excepția lipsei calității de reprezentant a M. F. P.,pentru pârâtul S. R., invocată de acesta, prin mandatar, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.
A., prin hotărârea C. E. a D. O. pronunțată la data de 29 iulie 2008 în
C. T. împotriva R.iei s-a stabilit obligația S. român de a executa hotărâreajudecătorească din 5 martie 2001, și, în lipsa unei asemenea executări, s-a stabilit ca S. român să plătească reclamantului și suma suplimentară de
5.000 euro.
S-a reținut că, în conformitate cu articolul 25 din Decretul nr.
31/1954, S. R., în raporturile civile, participă nemijlocit și în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Instanța europeană a stabilit ca obligație a statului executarea sentinței din 5 martie
2001 pronunțată sub jurisdicție națională. Așa fiind, este evident că Ministerul Finanțelor Publice are calitate de reprezentant a S. R., astfel că excepția invocată este neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
În baza hotărârii C. E. a D. O. pronunțată la data de 29 iulie 2008 în cauza T. împotriva R.iei s-au început demersurile pentru reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior concedierii sale. De precizat este faptul că reclamantul a avut raporturi de muncă în cadrul I. P. județului B.- N. în perioada (...) - (...), finalizate printr-o concediere nelegală, care a fost anulată de Curtea E. a D. O. în dosarul nr.29792/2000.
Prin hotărârea instanței europene, s-a stabilit obligația S. român de a executa hotărârea judecătorească din 5 martie 2001 a Judecătoriei B., în sensul reintegrării reclamantului pe postul său și, în lipsa unei asemenea executări, s-a stabilit ca S. român să plătească reclamantului și suma suplimentară de 5.000 euro, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, reprezentând daune materiale.
H. instanței europene a rămas definitivă la expirarea termenului de 3 luni de la data pronunțării sale, adică la data de 29 octombrie 2008, astfel că de la acest moment a început să curgă termenul maxim de 3 luni stabilit pentru executarea hotărârii C., obligația instituită în sarcina statului român trebuind să fie îndeplinită până la data limita de 29 ianuarie 2009.
Dat fiind faptul că instanța europeană a stabilit un termen maxim de
3 luni de executare a obligației de către statul roman, reintegrarea reclamantului putea fi realizată oricând în intervalul cuprins între 29 octombrie 2008 - 29 ianuarie 2009.
Instanța de fond a reținut că, din actele depuse în dosarul nr. (...) al T.
B.-N. rezultă că reclamantul a fost reintegrat pe postul de consilier IA în intervalul de timp mai sus menționat, astfel că, aspectele referitoare la raporturile de muncă ale reclamantului, la reintegrarea sa, au făcut obiectul acestui dosar, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.4734/F/2010, prin care a fost obligată I. P. - J. B. - N. să încheie un contract individual de muncă în formă scrisă, precizându-se și condițiile în care acesta trebuia încheiat.
S-a mai reținut că sentința a rămas irevocabilă în privința dispoziției arătate prin D. civilă nr.187/R/2011 a C. de A. C., astfel că discuția asupra reintegrării reclamantului în temeiul deciziei C. nu pot fi reluate în prezentul cadru procesual fără a încălca autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile arătate mai sus.
În prezentul cadru procesual, instanța a analizat dacă se impune aplicarea unei sancțiuni pentru neexecutarea unei obligații de către S. român, în condițiile și termenii impuși printr-o hotărâre a C. E..
S-a reținut astfel că, prin ordinul nr. 23/(...), s-a dispus reintegrarea în muncă a reclamantului, pe o durată nedeterminată, în cadrul I. P. - J. B.- N., cu începere din data de 15 ianuarie 2009, inițial cu un salariu de 1054 lei și, urmare plângerii prealabile formulată de reclamant, salariul său s-a modificat la suma de 1739 lei. Cu această ocazie, s-a emis ordinul nr.
66/(...), de modificare și completare a ordinului nr. 23/2009, în sensul că salariul de bază lunar s-a stabilit la suma de 1.739 lei, s-a modificat cuantumul sporurilor acordate, restul dispozițiilor rămânând neschimbate, drepturi ce au fost achitate retroactiv cu începere din 15 ianuarie 2009.
În aceste condiții, prima instanță a reținut că reclamantul s-a prezentat la serviciu și a prestat activitate, fiind remunerat pentru munca depusă începând cu 15 ianuarie 2009, aspect recunoscut de reclamant, chiar dacă nu s-a reușit încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă sau emiterea ordinului de reintegrare, astfel că nu pot fi reținute ca justificate susținerile sale.
Prin urmare, având în vedere cele mai sus reținute, s-a reținut că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 euro nu este întemeiată, fiind evidentă reintegrarea sa în cadrul I. P. B.-N. anterior datei de 29 ianuarie 2009, motiv pentru care, în baza textelor de lege arătate, raportate la disp. art.266 și 269 din Codul muncii, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
S-a mai reținut că este adevărat că articolul 10 din O.G. nr. 94/1999 reglementează modul în care sunt plătite sumele reprezentând reparații echitabile și celelalte cheltuieli stabilite printr-o hotărâre a C. E. a D. O., în sensul că reclamantul trebuia să parcurgă procedura prevăzută în Convenție și pe care acesta nu a urmat-o, dar acest aspect însă nu se mai impune a fi analizat față de statuările anterioare.
Cât privește cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de către pârât, prin mandatar, în temeiul art. 57 și 59 C.pr.civ., împotriva I. P. județului B.-N., prima instanță a reținut că aceasta este inadmisibilă, fiind respinsă în consecință.
P. prevederilor art. 57 alin.1 C.pr.civ., oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul. În cauză, nu s-a putut reține că instituția chemată în judecată de către pârât ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, respectiv plata sumei de 5000 de euro.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. D. J., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Sentința recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Instanța de fond a reținut o stare de fapt care nu corespunde adevărului si a ignorat in mod nepermis sau a interpretat greșit probele de la dosar.
Recurentul arată că tribunalul a refuzat in mod nejustificat să constate încălcarea de către prefectura a dispozițiilor legale referitoare la "munca la negru", în condițiile in care, la data de (...), acesta nu redobândise încă, in mod efectiv, niciunul dintre drepturile pe care le avea anterior concedierii abuzive din (...), și anume:
Dreptul de a deține documente legale de muncă (ordinul prefectului privind reintegrarea, contractul de munca in forma scrisă, fișa postului),dreptul de a beneficia de treapta maximă de salarizare, conform prevederilor legale, dreptul de a ocupa un post in cadrul compartimentului de resurse umane, dreptul de a avea calitatea de asigurat, in conformitate cu dispozițiile paragrafului 98 al hotărârii pronunțate de C. in C. T. contra R.ia.
Se mai susține că, prin sentința recurată, instanța de fond a reținut in mod selectiv si cu vădita lipsa de imparțialitate, numai demersurile prefecturii ulterioare datei de (...) (emiterea ordinului nr. 23/(...), comunicat in (...) și a ordinului nr. 66/0(...)), care nu au nicio relevanta in prezenta pricină.
Recurentul mai arată că, deși prefectura a înțeles sa remedieze, dar numai ulterior datei de (...), unele dintre numeroasele abuzuri săvârșite împotriva acestuia (inclusiv abuzul diminuării salariului său de încadrare care a fost stabilit legal abia prin ordinul P. nr. 66/0(...), deci după 112 zile de la expirarea termenului fixat de C.), împrejurarea nerespectării cu strictețe a termenului fixat de C. este inadmisibilă și se impune a fi sancționata prin admiterea petitului de la ultimul punct al prezentei pricini.
In acest sens, C. a statuat in repetate rânduri faptul că nerespectarea
"termenului rezonabil" pentru finalizarea unei proceduri judiciare este perceputa ca o chestiune de gravitate majora nu numai de justițiabili ci de toți actorii implicați in sistemul judiciar. Or, termenul pe care prefectura l-a avut la îndemâna a fost mai mult decât "rezonabil", prefectura neavând absolut niciun motiv sa nu îl respecte.
S-a mai considerat că reprezintă o circumstanța agravanta împrejurarea că prefectura a recidivat refuzând nejustificat sa respecte termenul stabilit de C. in privința executării reintegrării reclamantului, deși a fost condamnată de instanța europeană tocmai pentru refuzul identic de a executa aceeași hotărâre judecătorească.
Având in vedere cele ce preced, se consideră că instanța de fond a statuat greșit că nu pot fi reținute ca justificate susținerile subsemnatului
"chiar dacă nu s-a reușit încheierea contractului individual de muncă in formă scrisă sau emiterea ordinului de reintegrare.";
Recurentul mai susține că legislația muncii condamnă in mod expres și deosebit de sever primirea la muncă fără acte legale.
A., potrivit art. 276 alin. (1) lit. e) din vechiul Cod al muncii (aflat in vigoare in anul 2009) primirea la munca a persoanelor fără încheierea unui contract individual de munca in forma scrisa, constituie contravenție si se sancționează cu amenda.
Or, se arată că, situația in care recurentul s-a aflat in perioada (...) -
(...) (si, ulterior, pana în (...)) se încadrează perfect in acest text de lege .
De asemenea, potrivit art. 7 din Legea nr. 130/1999 (aflată in vigoare in anul 2009) privind unele masuri de protecție a persoanelor încadrate in munca, neînregistrarea contractului de munca in termen de 20 de zile de la data încheierii se sancționează cu amenda contravenționala.
Având in vedere cele ce preced este de neînțeles faptul ca instanța de fond a ignorat dispozițiile legale arătate.
In opinia recurentului nu poate fi nicidecum tolerată lipsa de acțiune a prefecturii care i-a comunicat primul document de munca (și acela nelegal ) abia în data de (...). Cu alte cuvinte, abia după 20 de zile de la reluarea activității, prefectura i-a comunicat ordinul P. nr. 23/(...) privind angajarea sa (si nu reintegrarea, cum greșit s-a reținut in sentința recurată, in contradicție cu titlul ordinului arătat). Totodată, cu o întârziere nepermisa,abia după 134 de zile de la reluarea activității, i s-a stabilit salariul care i se cuvenea de drept (prin emiterea ordinului P. nr. 66/0(...)).
Se mai susține că, abia după anularea in justiție a celei de-a doua concedieri abuzive a subsemnatului (prin sentința civilă nr. 1185/(...) a T. B.-N.) prefectura a încheiat cu recurentul primul contract individual de munca. Cu alte cuvinte, in perioada (...)-(...), reclamantul nu a avut încheiat cu prefectura niciun contract de munca, din culpa exclusivă a pârâtei.
S-a mai arătat că R.ia a fost condamnata la C. pentru refuzul angajatorului de a încheia cu salariatul un contract de munca in forma scrisa, in C. Ghibusi contra R.iei, publicata in Monitorul Oficial, Partea 1, nr.
700/2006.
Recurentul mai consideră că instanța a reținut greșit ca : „. reclamantului putea fi realizata oricând in intervalul cuprins intre 29 octombrie 2008-29 ianuarie 2009", fără să observe ca prefectura, alegând sa îl invite la sediul instituției in vederea "reintegrării" condiționate abia în data de (...), a comis un veritabil abuz de drept
Abuzul de drept exista ori de cate ori titularul își exercita dreptul cu intenția vădita de a șicana sau de a cauza o paguba unei persoane sau, altfel spus, atunci când titularul dreptului, respectând litera legii, violează spiritul ei.
Conceptul de abuz de drept este strâns legat de noțiunea de bună- credința. P. dispozițiilor art. 54 din Constituția R.iei: "Drepturile si libertățile trebuie exercitate cu buna credința astfel încât sa nu se încalce drepturile si libertățile altora".
Revenind la situația particulară din prezenta pricină, recurentul arată că prefectura a comis, anterior datei de (...), mai multe abuzuri de drept, după cum urmează:
Recurentul mai invocă faptul că, simulând că respectă litera legii în privința reintegrării in intervalul stabilit de C., prefectura a urmărit de fapt sa îl șicaneze si să îl prejudicieze material si moral cu scopul de a-l determina sa renunțe la raportul de munca pe care l-a avut cu pârâta. A., alegând in mod discreționar data de (...), in vederea reintegrării (in condițiile in care, începând cu data de (...), erau îndeplinite toate condițiile in vederea executării acestui demers ), prefectura a încălcat spiritul legii prelungind cu rea-credința perioada de 10 ani de stres si de incertitudine in care el a fost împiedicat să muncească și în care nu a beneficiat de calitatea de asigurat.
Se mai susține că, încălcându-i din nou dreptul la muncă, pârâta a provocat cu intenție, o dubla prejudiciere materială, atât recurentului, cât și bugetului de stat (păgubit, la rândul sau, din culpa exclusiva a prefecturii, întrucât a suportat despăgubirea pe care i-a acordat-o instanța).
Tot in categoria abuzurilor de drept, recurentul încadrează și modificarea unilaterala a felului muncii, precum și a locului de munca pe care acesta l-a deținut in cadrul compartimentului de resurse umane.
S-a mai arătat că sentința recurată este in vădita contradicție si cu încheierea 2724/2002 (de asemenea neexecutata ) a Judecătoriei B., pronunțata in dosarul civil nr. 2., despre care se face vorbire in paragrafele
26, 27, 28 Capitolul D "Acțiunea vizând obligarea prefecturii la plata unei amenzi"" din hotărârea C. pronunțata in C. T. contra R.iei, prin care prefectura a fost condamnata sa plătească in favoarea statului o amendă de
300.000 lei (vechi) pe zi de întârziere până la executarea obligației de reintegrare, împrejurare care infirma teza libertății prefecturii de a-și alege oricând data reintegrării in intervalul stabilit de C.
In condițiile in care, pentru fiecare zi de întârziere a executării reintegrării, prefectura este obligata la plata unei amenzi este evident ca interesul legitim al prefecturii ar fi trebuit sa fie acela de a executa reintegrarea cu maxima celeritate.
În acest sens, recurentul susține că, la data de început a intervalului fixat de C. in vederea reintegrării, (...), prefectura avea de achitat S. R. o amenda cu un cuantum imens (egal cu 30 lei * 6,5 ani * 365 zile). Abuzul de drept al prefecturii (care a ales abia data de (...) in vederea reintegrării) a avut drept consecința creșterea cuantumului amenzii neachitate, deci a prejudiciului pe care pârâta l-a produs S. R.. În condițiile în care parata avea deja un număr de trei hotărâri judecătorești irevocabile neexecutate
(sentința civilă nr. 8., încheierea nr.2724/2002 si hotărârea C.), toate referitoare la reintegrarea recurentului, acesta apreciază ca fiind eronate aprecierile instanței de fond privind "admisibilitatea" alegerii datei de (...).
In subsidiar, se arată că Agentul G. a solicitat prefecturii ca reintegrarea sa fie finalizată până cel mai târziu in data de (...), împărtășind astfel teza recurentului ca nu exista niciun motiv de amânare a reintegrării pana in data de (...). P. nu a produs nicio dovada, in cursul dezbaterilor, prin care sa justifice alegerea făcuta in privința datei de reintegrare
Se mai arată că instanța a reținut in mod nejustificat chiar si faptul că recurentul ar fi recunoscut că începând cu data de 15 ianuarie 2009 s-a prezentat la serviciu și că ar fi prestat activitate in favoarea paratei, împrejurare care nu are cum sa corespunda adevărului având in vedere că nu avea cum sa presteze în mod legal activitate in favoarea prefecturii, in condițiile in care pârâta nu s-a arătat interesată sa-i comunice în mod legal care sunt sarcinile sale de serviciu (prin fișa postului) pana in preziua expirării termenului fixat de C., in disprețul solicitărilor sale zilnice pe care i le-a adresat în acest sens.
Recurentul arată că, până la data de (...), S. R., prin instituțiile sale, nu întreprinsese in vederea reintegrării sale decât un set de 7 masuri insuficiente si nelegale, neanalizate de către prima instanță.
In opinia recurentului, majoritatea măsurilor arătate intră sub incidenta abuzului de drept coroborat cu mobbingul agresiv exercitat împotriva acestuia de către prefectura, cu scopul de a îl șicana si de a îl determina sa renunțe la postul pe care l-a ocupat in cadrul instituției prefectului. De altfel, dorința prefecturii de a îl înlătura cu orice preț din instituție s-a îndeplinit odată cu cea de-a doua concediere abuzivă a sa .
Mobbingul reprezintă o forma de hartuire psihologică (morală) și sistematica a angajatului de către angajator, la locul de munca. Un caz particular de mobbing îl reprezintă șicanarea repetata la locul de muncă, atacuri la demnitatea in muncă a salariatului sau răspândirea de informații neadevărate despre salariatul șicanat, cu scopul de a-l compromite si, in final, de a-l determina sa demisioneze.
Pentru a dovedi aceste susțineri, recurentul arată că invitația nr.
IC/334/0(...) pe care i-a comunicat-o prefectura in vederea reintegrării condiționate, ascunde intenția prefecturii de a îl obstrucționa in demersul său de a-și relua activitatea in cadrul instituției.
În acest sens, trebuie amintită cea de-a doua condiție inserata de prefectura in invitația sus menționata si anume: "In termen de 15 zile de la reluarea activității, veți susține un examen de testare a cunoștințelor profesionale, pentru stabilirea salariului de baza … În cazul nepromovării examenului veți beneficia de salariul minim corespunzător funcției".
Cu alte cuvinte, recurentul arată că prefectura nu l-a invitat la sediul său în data de (...) cu scopul firesc de a-i solicita să muncească, ci pentru a-i testa cunoștințele profesionale.
De asemenea, se mai arată că, în data (...) (data la care a expirat termenul stabilit de C. in vederea reintegrării) i s-a comunicat adresa nr.
IC/1316/(...), din care rezultă următoarele:
"Prin refuzul de a răspunde la întrebările elementare care v-au fost puse de către comisie ați dat dovada de necunoaștere a legislației specifice instituției, precum si de lipsa unui comportament profesionist".
Cu alte cuvinte, recurentul arată că prefectura a falsificat realitatea stabilind că nu a știut să răspundă la întrebările care i-au fost adresate în cadrul unui examen la care, de fapt, nu a participat și, în consecință, i s-a stabilit nivelul minim de salarizare in vederea reintegrării.
S-a mai arătat că instanța de fond avea obligația procedurală să aplice dispozițiile legale privind incompatibilitățile asistenților judiciari care au luat parte la judecata pricinii din prezentul dosar.
În drept, se invocă disp.art.304 pct.(...) Cod.proc.civilă.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. a județului B.-N., a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamantul T. D.-J., în temeiuldisp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Se reține că motivul privind incompatibilitatea în cauză a asistenților judiciari, invocat de către recurent, în temeiul dispozițiilor art.24
Cod.proc.civilă, coroborate cu disp.art.111 alin.2 din Legea nr.304/2004, este nefondat, întrucât asistenții: Zapîrțan L. și P. S. nu au fost parte la
judecarea aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecaredupă casare.
Litigiul de față a fost declanșat de către reclamant în considerarea nerespectării de către S. român a dispozițiilor Hotărârii C. din data de (...), în C. T. împotriva R.iei (cererea nr. 29762/02), hotărâre prin care s-a constatat încălcarea art.6 din Convenție, pe de o parte, ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești din data de (...) a Judecătoriei B., prin care a fost anulată decizia de concediere a reclamantului și s-a dispus reintegrarea acestuia, iar, pe de altă parte, ca urmare a anulării acestei hotărâri printr-un recurs în anulare.
Constatându-se această încălcare, Curtea E. a D. O. a hotărât următoarele:
„a) că statul pârât trebuie să execute hotărârea judecătorească din data de 5 martie 2001, să îl reintegreze pe reclamant pe postul său și să îi plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate pe baza ratei inflației, și anume suma de 8226 EUR (opt mii două sute douăzeci și șase euro), în cel mult 3 luni de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.44 par.2 din Convenție; b) că, în lipsa acestei executări, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în același termen, pe lângă suma de 8226 EUR, ce corespunde despăgubirilor stabilite prin hotărârea din data de 5 martie
2001, reactualizate pe baza inflației, suma suplimentară de 5000 EUR( cinci mii euro), adică în total 13226 EUR ( treisprezece mii două sute douăzeci și șase euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale;";
În primul rând, trebuie subliniat faptul că, în mod greșit prima instanță a calificat prezentul litigiu ca fiind un conflict de muncă, întemeiat pe disp.art.266 din Codul muncii, cu toate consecințele aferente.
Litigiul de față se poartă în legătură cu nerespectarea de către S. român a angajamentelor luate la nivel internațional și nu pentru nerespectarea unor obligații decurgând din raporturile interne, de drept privat, existente între reclamant și angajator, ce ar fi presupus obligarea acestuia din urmă la daune, în temeiul art.269 din Codul muncii în vigoare la data introducerii acțiunii, art.253 din Codul muncii republicat.
În speță, conflictul de muncă dintre rec lamant și ang ajator ul său, cu
privire la încetarea contractului său de muncă, a fost soluționat, practic,
încă din anul 2001, prin sentința civilă nr.837/(...) a Judecătoriei B.,
rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.499/2001 a T. B. -N.
Tocmai refuzul de executare a acestei sentințe, urmată de anularea
hotărârilor judecătorești prin decizia nr.1485/2003 a C. S. de Justiție, în
cadrul unui recurs în anulare, a determinat sesizarea de către reclamant a C. E. a D. O., prin cererea nr. 29762/02, în care s-a pronunțat hotărârea din data de (...), în C. T. împotriva R.iei.
Prin urmare, având în vedere faptul că, prin această hotărâre,
Curtea E. a D. O. a stabilit deja, în t emeiul disp.art.41 din Convenție,
reparația echitabilă ce se cuvine reclamantului-recurent, pentru încălcarea drepturilor sale prevăzute de art.6 din Convenție, acesta, în prezentul
cadru procesual, so licită obligarea S. român la plata sumei suplimentare de 5000 lei, cu titlu de daune, având în vedere faptul că pârâtul nu s -a conformat, înlăuntrul term enului stabilit, hotărârii definitive a C. .
A., conform dispozițiilor art.46 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăți lor fundamentale, statul trebuia să intervină în favoar ea reclamantului pentru a asigura încetarea actului
ilicit și a înlătura consecințele acestuia, precum și pentru a lua toate
măsurile ce se impun pentru evitarea de noi încălcări de același tip.
Î n consecință, ne aflăm în faza executării obligațiilor impuse S. român
prin hotărârea C. din data de (...), în C. T. împotriva R.iei, î n cadrul căreia reclamantul-recurent pretinde că este îndreptățit, pe lângă suma de 8226
EUR, deja achitată, și la plata celei de -a doua sume, de 5000 de lei, stabilite
de Curtea E., cu titlu de daune materiale, acesta solicitând instanței doa r
constatarea îndeplinirii în cauză a condi ției prevăzute la pu nctul 6 lit.b) din
hotărâre, respectiv cea a neexecutării sentinței civile nr.837/(...) a
Judecătoriei B. priv ind reintegrarea rec lamantului pe post ul său și plata
despăgubirilor în cel mult 3 luni de data rămânerii definitive a hotărâri i.
Tocmai gravitatea în călcării drepturilor recurentului constatate de C.,
decurgând din refuzul executării unei ho tărâri judecătorești pronunțate într -
un litigiu de muncă , timp de 7 ani, persistența instituțiilor statului în
această neexecutare, precum și necesitatea ca particularul să fie cât mai
grabnic repus în drepturile sale, a determinat Curtea E. a D. O. să
stabilească și cuantumul despăgubirilor datorate acestuia , în cazul în care,totuși, în trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii sale, S. nu ia măsurile necesare pentru a înlătura toate consecințele încălcării drepturilor reclamantului.
S-a avut în vedere desigur, că modul în care a fost afectată cariera profesională a recurentului, timp de 7 ani, necesită o reparație adecvată și grabnică.
Această a doua sumă a fost stabilită de fapt de către Curtea E., sub forma unei despăgubiri într-un cuantum suficient de mare, care să
constituie o verita bilă măsură de c onstrângere pentru S. ,pentru a-l
determina pe acesta să acționeze, cel puțin în urma pr onunțării acestei
hotărâri, eficient și grabnic, pentru încetarea încălcării drepturilor
recurentului și repu nerea acestuia în sit uația anterioară, evi tând astfel plata
a încă 5000 de E., cu titlu d e daune.
La data de (...), prin cererea înregistrată sub nr.24731 la I. P. județului
B.-N., recurentul a solicitat din nou executarea sentinței civile nr.837/(...) a
Judecătoriei B., solicitând a se avea în vedere și hotărârea C. din data de
(...).
Agentul G. pentru Curtea E. a D. O., prin adresa L. din (...), adresându-se P. județului B. -N., „în continuarea corespondenței"; privind executarea hotărâri i C. din data de (...) , definitivă la data d e (...) , a reținut că, prin adresa nr.I/C/23991 din (...), a informat cu privire la suplimentarea statului de funcții a P. cu un post de consilier gradul IA, urmând ca reclamantul să fie încadrat pe acest post, precum și că bugetul de cheltuieli al P. a fost suplimentat cu suma de 10826 EUR, pentru plata despăgubirilor materiale și morale și a cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărâre.
Prin aceeași adresă, Agentul G. a reamintit P. că S. român este obligat să pună în executare sentința civilă nr.837/(...) a Judecătoriei B., în termen de trei luni, în caz contrar, fiind obligat și la plata sumei de 5000 E.
S-a mai arătat că în ipoteza în care reclamantul nu va fi reintegrat efectiv pe post, sau nu îi va fi plătită despăgubirea stabilită, în sumă de
8226 EUR, „. român, prin M. E. și F., este obligat…"; și la plata sumei suplimentare de 5000 EUR, subliniindu-se că executarea hotărârii C. trebuie efectuată „…până la data de 29 ianuarie 2009…";
În consecință, s-a solicitat P. județului B.-N. să transmită, „cel târziu la data de (...)";, următoarele:
„1)copie de pe întreaga documentație care atestă încadrarea efectivă pe postul de consilier-expert gradul IA a domnului D.-J. T., în conformitatea cu dispozițiile sentinței civile nr.837/(...);
2) copie de pe documentația care atestă plata, în favoarea domnului
D.-J. T., a echivalentului în lei a sumei de 8226 EUR, reprezentând despăgubirile stabilite prin sentința civilă nr.837/(...) actualizate cu rata inflației.";
Prin adresa nr.I/C/334/0(...), I. P. J. B.-N. a comunicat reclamantului că:
„….statul de funcții a instituției a fost suplimentat cu un post de consilier IA, personal contractual, ce urmează a fi ocupat de dumneavoastră începând cu data de 15 ianuarie 2009.
Pe cale de consecință, la încadrarea în instituție, respectiv în data de
15 ianuarie 2009, veți prezenta copie după actul de identitate și fișa medicală de aptitudine eliberată de medicul de la C. medical al Poliției județului B.-N., situat la sediul I. de P.
În termen de 15 zile de la reluarea activității, veți susține un examen de testare a cunoștințelor profesionale, pentru stabilirea salariului de bază, în conformitate cu art.9 din Ordonanța nr.10/2008, potrivit căruia persoanele angajate în sectorul bugetar care nu au prestat activitate în ultimele 12 lunci vor fi evaluate.
În cazul nepromovării examenului veți beneficia de salariul minim corespunzător funcției.";
La datele de (...), (...) și (...) , prin adresele nr.1316, nr.1470 și nr.1866, recurentul a solicitat comunicarea ordinului de reîncadrare pe postul indicat prin hotărârea C., a contractului individual de muncă, din care să rezulte și retribuția care-i va fi plătită, eliberarea unei adeverințe de salariat necesară pentru medicul de familie, iar P. județului B.-N. a comunicat acestuia, abia la data de (...), adresa nr.I/C/(...), în sensul că este ne c esară testarea profesională a acestuia, în scopul evaluării cunoștințelor sale , având în
vedere faptul că, în perioada (...) -(...), au avut loc modificări legislative privind organizarea, principiile și obiectivele pe care se întemeiază activitatea instituției prefectului, precum și atribuțiile structurilor de specialitate, modificări ale contractului individual de muncă referitoare la atribuțiile postului, salarizare, drepturile specifice legate de sănătatea și securitatea în muncă.
S-a mai arătat că: „Prin refuzul de a răspunde la întrebările elementare care v-au fost puse de către comisie ați dat dovadă de necunoaștere a legislației specifice instituției precum și de lipsa unui comportament profesionist. Personalul contractual are obligația de a nu aduce atingere onoarei, reputației și demnității persoanelor din cadrul instituției publice în care își desfășoară activitatea.";
În ceea ce privește eliberarea adeverinței de salariat solicitate, s-a arătat că aceasta: „se va efectua după semnarea contractului individual de muncă de către angajat și angajator";.
A. cum rezultă din procesul-verbal din data de (...), înregistrat sub nr.1321, întocmit de C. de testare profesională a recurentului, acesta s-a prezentat în fața comisiei, arătând că a depus o contestație împotriva ordinului P. nr.12/(...), ordin emis numai pentru organizarea acestei testări, motiv pentru care nu susține proba scrisă.
Curtea constată că, abia la data de (...), după împlinirea termenului de 3 luni prevăzut de hotărârea C. pentru reintegrarea efectivă a
reclamantului pe p ostul deținut anteri or concedierii din 2001, respectivdupă data de 29 ianuarie 2009, recurentului i s-a comunicat, prin adresa nr.I/C/1638 din (...), ordinul nr.23/(...) al P., prin care, începând cu data de (...), acesta a fost „încadrat"; în funcția de C. IA în cadrul Direcției Afaceri E., Dezvoltare Economică și Conducerea Serviciilor P. Deconcentrate- Compartimentul Informare și Relații P., cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Conform art.1 alin.2 din acest ordin, contractul individual de muncă ce se încheie este prevăzut în anexa nr.1 la ordin , iar potrivit art.2, reclamantul va exercita atribuțiile prevăzute în fișa postului nr.56, ce constituie anexa nr.2 la acest ordin.
Salariul de bază al reclamantului a fost stabilit la suma de 1054 lei.
A., contractul individual de muncă depus la filele nr.28-29 dosar
de fond, deși constituie anex a nr.1 la ordinul nr.23/(...) al P., apare ca
fiind încheiat și înregistrat sub nr.31/(...) în registrul general de evidență a salariaților.
La solicitarea reclamantului, I. T. de M. B.-N. a comunicat acestuia,prin adresa nr.6650/(...) (fila nr.16 dosar recurs) că: „ Data la care R.
general de evidență a salariaților în format electronic cuprinzând contractul d-voastră de muncă a fost transmis la I . B -N este (...), număr de înregistrare
00065-2-6/(...).";
În urma plângerii prealabile a reclamantului, s-a emis ordinul nr.66/0(...), de modificare și completare a ordinului nr.23/(...) al P.
județului B. -N., prin care salariul de b ază lunar al acestui a s -a stabilit la suma de 1739 lei, modificându-se corespunzător și sporurile acordate.
Mai mult, atitudin ea S., prin I. P., ev idențiată prin mod ul în care
acesta a acționat pentru ex ecutarea unei hotărâri de reintegrare a recurentului pronunțate din anul 2001 și pentru care acesta a fost deja condamnat de Curtea E., l-a determinat pe acest particular să solicite
din nou proteguirea drepturilor sale în justiție, în cadrul dosarului nr.(...), având ca obiect constatarea nulității ab solute a contractului
individual de muncă pe care P. i l -a comunicat la data de (...), ca anexă a
ordinului nr.23/2009 și obligarea acestuia să încheie un contract în
conformitate cu prev ederile legale sau u n act adițional la co ntractul pe care reclamantul îl avea încheiat la data concedierii sale, în anul 2000.
Prin sentința civi lă nr.4734/F/(...), în partea menți nută prin
decizia civilă nr. 187/R/(...), T. B. -N. a admis în parte acțiunea reclamantului, obli gând pârâta să plăt ească reclamantului suma de 394, 5 lei, reprezentând contravaloarea fișei medicale și a analizelor medicale efectuate și să încheie cu reclamantul un contract individual de muncă în
formă scrisă care să aibă la bază ordinu l nr.23/2009 și nr.6 6/2009 și care
la capitolul salarizare să p revadă un s alariu de bază lunar de 1739 lei,
precum și sporurile corespunzătoare acestui salariu.
S-a constatat în acest sens că obligativitatea prezentării unui certificat
medical este prevăz ută doar în caz de angajare sau de rel uare a activității
după o întrerupere solicitată de către angajat, ori în cauză este vorba despre
o reintegrare în muncă prin efectul unei hotărâri judecătorești.
A., pârâta avea obligația de executa întocmai sentința nr.8., ce prevede reîncadrarea reclamantului pe postul de consilier gradul I A, fără nicio
condiționare, astfel încât a fost considerată ca fiind nejustificată solicitarea de prezentare a unui certificat medical.
Î n ceea ce privește constatarea nulității contractului individual de
muncă, ce constituie anexa nr.1 a ordinului nr.23/2009, s-a reținut că
cererea formulată în acest sens este neî ntemeiată, întrucât acesta nu a fost
acceptat prin semnă tură de către reclam ant, astfel încât nu a fost încheiat, neexistând, practic.
În schimb, s-a constatat că, în urma emiterii ordinului nr.66/0(...), se
impune ca angajatorul să încheie cu reclamantul un contract individual de
muncă care să aibă la bază ordinul nr.2 3/2009, iar la capito lul salarizare să
prevadă elementele salariale stabilite prin noul ordin.
Se reține că obligați ile stabilite în sarcina S. român în C. T. împotriva
R.iei sunt clare, prezumându-se vătămarea reclamantului prin
neex ecutarea sentinței de reintegrare timp de încă t rei luni de la
rămânerea definitivă a acestei hotărâri C. și stabilindu-se în acest sens,
fără a avea vreo relevanță cauzele care au condus la această neexecutare
până la data de (...), și cuantumul despăgubirilor suplimentare datorate de
către S. recurentului, respectiv suma de 5000 lei.
A., angajatorul trebuia să îl repună efectiv pe recurent în situația anterioară emiterii actului de concediere din (...), reintegrându-l pe acesta pe postul deținut anterior, începând cu data când a fost concediat, aceasta constituind una dintre măsurile cele mai energice de restabilire a legalității, de apărare eficientă a dreptului la muncă.
A. cum se statuează în doctrina de dreptul muncii, reintegrarea
reprezintă o adevărată restitutio in integrum, implicând repunerea în
situația anterioară, ca și cum raportul de muncă nu ar fi fost nici un moment întrerupt.
Din acest punct de vedere, în mod normal nici nu era necesară
întocmirea unui nou contract de muncă și nici a unui ordin de „., ci doar
emiterea unei dec izii, a unui ordi n de „., de repun ere efectivă a reclamantului în drepturile pe care deja le avea stabilite în baza
contractului de mu ncă din data de (...) și care, în urma an ulării deciziei de
concediere, a continuat să își producă toate efectele.
Necesitatea de a se încheia un nou co ntract de muncă ar putea fi
explicată doar prin faptul că, tocmai din culpa angajatorului, în perioada de
8 ani scursă de la data pronunțării sentinței de anulare a măsurii
concedierii recurentului, au avut loc anumite modificări în denumirea
funcțiilor și în ceea ce privește salarizarea.
Î nsă, ceea ce a reț inut C. pri n hotărâ rea pronunțată, la paragraful
nr.66, a fost că hotărârea definitivă din (...) „îi impunea prefecturii o
obligație necondiți onată de a -l reint egra pe reclamant "; , fiind astfel
nejustificate atât ce rințele prefecturii pr ivind certificarea stă rii de să nătate,
cât și cele privind or ganizarea unei testări profesionale în vederea reintegrării
efective pe funcția deținută anterior.
Practic, prin para graful nr.6 din h otărârea C. s -a r eținut că reclamantul era, la data concedierii, „co nsilier -expert de gradul I A și director
al departamentului de resurse umane, secretariat și relații cu publicul"; , ceea
ce rezultă și din contractul individual de muncă încheiat la data de (...)-fila
nr.33 dosar de fond , (ce constată însă c ă raporturile de mu ncă dintre părți au început la data de 0(...))
Funcția de director deținută și exercitată de către recurent dovedește
că acesta a avut un nivel ridicat de calificare, de pregătire profesională, astfel încât, chiar în ipoteza în care pregătirea și informarea sa asupra legislați ei
actuale ar fi avut de suferit în perioada de 8 ani scursă de la ingerința în drepturile sale, aceasta s-ar fi datorat, desigur, doar culpei angajatorului, care i-a refuzat acestuia dreptul de a munci și de a fi la curent cu toate
modificările legislative în domeniu.
Buna-credință, ce trebuie să guverneze raporturile de muncă, conform
art.8 din Codul mu ncii, presupunea, în primul rând, ca an gajatorul să își
îndeplinească îndatorirea ca, după o perioadă atât de îndelungată de
neglijare a obligațiilor sale decurgând din raporturile de muncă dintre părți,
să îl reintegreze ne condiționat pe recu rent pe postul deți nut anterior și
ulterior, să îl spriji ne pe acesta pentr u a intra în plenitu dinea atribuțiilor
sale, fiind greu de crezut că, o persoană cu calificar ea reclamantului nu
putea asimila în scurt timp noutățile apărute în domeniu.
Practic, aceste demersuri, ce nu-și găseau justificare î n situația reclamantului, ce se cerea a fi grabnic repus în drepturile sale, au
determinat din nou tergiversarea exec utări i sentinței din 2001 și chiar
depășirea termenului limită de 3 luni impus de C. în acest sens.
Primirea recurentului la P. B. începând cu data de (...), chiar semnarea condicii de prezență începând cu această dată, nu poate fi considerată o reintegrare efectivă în muncă, o repunere a acestuia în toate drepturile șiobligațiile decurgând din raporturile sale de muncă, întrucât, astfel cum rezultă din dovada de comunicare și conținutul ordinului nr.23/(...),acesta a fost informat despre elementele esențiale ale
contractului său de muncă abia la data de (...) , după împlinirea
termenului de 3 luni prevăzut de hotărârea C.
A., conform art.17 alin.1 din Codul muncii, anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația
de informa salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care
intenționează să le înscrie în contrac t sau să le modific e , respectiv celpuțin cu privire la cele indicate la alin.2, respectiv: locul de muncă,
funcția și atribuțiile postului, salariul de bază și alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, data la care contractul urmează săîși producă efectele, durata normală a muncii, durata concediului de odihnă, condițiile de acordare a preavizului.
P. art.17 alin.11 din Codul muncii , obligați a de informare a
salariatului se consideră îndeplinită doar la momentul semnării
contractului individual de muncă sau a actului adițional .
A., cu încălcarea dispozițiilor naționale și comunitare privitoare la dreptul lucrătorului la informare, recure ntul a aflat abia la data de (...), atât
funcția pe care o va ocupa, locul de mun că, salariul pe care î l va obține, cât
și atribuțiile pe care le va avea, conform fișei postului , astfel încât, anterior acestei date, acesta nu poate fi considerat ca fiind repus în mod efectiv în dreptul de a presta munca, deci nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită nici condiția impusă S. prin hotărârea C.
Curtea mai reține în acest sens, că, în încercarea sa de a obține reintegrarea efectivă pe postul deținut anterior concedierii ilegale, recurentul s-a mai confruntat, prin faptele angajatorului, cu o situație asemănătoare și în perioada 2001-2002, reținută prin hotărârea sa, de către Curtea E. a D. O., la paragraful nr.27, constatându-se că, prin sentința civilă nr.2724 din
(...) a Judecătoriei B . , P. a fost obligată l a plata , în favoarea statului, a uneiamenzi de 3. lei, stabilită pe zi d e întârziere, până la reintegrarea reclamantului în muncă , avându-se în vedere de către această instanță
„pasivitatea de care a dat dovadă pârâta, care preferă să îi plătească reclamantului lunar o sumă din bugetul de stat, fără ca acesta să muncească, în loc să caute soluții pentru îi propune un post reclamantului, precum și lunga perioadă care s-a scurs de la rămânerea definitivă a sentinței, perioadă în care ar fi putut fi făcute demersuri în vederea executării acestei sentințe.";
De asemenea, C. a mai reținut, la paragraful nr.67, că: „. deosebit de frapant faptul că prefectura, instituție publică ca face parte integrantă din administrația statului, a refuzat reintegrarea reclamantului o perioadă atât de lungă, deși prefectului i-au fost adresate propuneri în acest sens.";
În aceeași hotărâre, Curtea a reținut, în paragraful următor că, în ceea ce privește argumentul Guvernului referitor la marja de apreciere a M. A. P., exercitarea puterilor etatice care au o influență asupra drepturilor și libertăților garantate de convenție atrage răspunderea statului, independent de forma în care sunt exercitate aceste puteri (Vodopyanovy împotriva Ucrainei, nr.22214/02, (...)) și că administrația constituie un element al statului de drept al cărui interes se identifică, așadar, cu cel al unei bune administrări a justiției.
Trebuie reținut că și în C. Gh ibuș i împotriva R.iei - ho tăr âre a d in (...),
Curtea E. a D. O. a r eț inu t c ă:
S., în calitate de depozitar al f orței publ ice, er a ch e mat s ă man if este
un co mpor tame n t d il igen t ș i s ă -l as is te pe cred itor în execu tare a ho tăr âr ii c are
î i er a f avor ab il ă.
S-a mai reț inu t c ă r ecl aman ta a in iț iat suf ic ien te ac te de executare a
dec iz ie i jud ec ătoreș ti def in itive, f ăr ă a obț ine re in te gr are a ef ectiv ă, as tf el înc ât s-a concluz ion at c ă au tor ităț ile l a c are a f ăcu t apel recl aman ta în vedere a
execu tăr ii ho tăr âr ii n u au lu at to ate măsu r ile c are se pu te au aș tep ta de l a ele
în mod rezon ab il ș i c ă, în consec inț ă, as is tenț a pen tru execu tare a ho tăr âr ii a
f ost to tal l ips ită de ef ic ienț ă.
Având în vedere faptul că în cauză nu s-a executat obligația impusă de
C. în termenul stabilit în acest sens prin hotărâre, precum și faptul că vătămarea recurentului în acest condiții a fost prezumată, S. are obligația să plătească acestuia și suplimentul de despăgubiri de 5000 de EUR, răspunzând astfel, pentru faptul că, prin instituțiile sale, nu a luat toate măsurile pentru respectarea angajamentelor asumate la nivel internațional, de a pune capăt încălcării drepturilor reclamantului și de a-i înlătura consecințele, astfel încât să restabilească pe cât posibil situația anterioară acesteia.
Se mai reține că în mod corect prima instanță a soluționat cererea de chemare în judecată a I. P. județului B.-N., formulată în temeiul prevederilor art.57 și 59 Cod.proc.civilă, având în vedere faptul că, în cauză, P. nu ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc.civilă, se va admite recursul declarat de reclamantul T. D.-J., se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma suplimentară de 5.000 E. stabilită prin H. C. din data de (...), în C. T. împotriva R.iei (cererea nr. 29762/02), ca urmare a constatării neexecutării de către S. R. a obligației de reintegrare efectivă a reclamantului în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul T. D.-J. împotriva sentinței civile nr. 1846 din 13 octombrie 2011 a T. B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma suplimentară de
5.000 E. stabilită prin H. C. din data de (...), în cauza T. împotriva R.iei
(cererea nr. 29762/02), ca urmare a constatării neexecutării de către S. R. a obligației de reintegrare efectivă a reclamantului în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.:C.M.;
Tehnored.: C.M./M.S.;
3 ex./(...);
Jud.fond: T. B.-N.: C. I..
| ← Decizia nr. 64/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2023/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
