Decizia nr. 393/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.Ă
DOSAR NR. (...)
D. C.Ă NR. 393/R/2012
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.A-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 4174 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați P. C. C. și C. N. PENTRU C. D., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 4174 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtul P. C. C. și C. N. pentru C. D. B..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat cu ½ normă în funcția de consilier juridic la P.
C., având încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
(f.9,10).
Prin D. nr. 323/(...) emisă de primar, (f.6), contractul individual de muncă al reclamantului a fost reziliat de drept în temeiul art. 20 din L. nr.
3..
Instanța a reținut că reclamantul a fost disponibilizat din M.A.P.N. la data de (...) cu drept de pensie de serviciu, în temeiul O.G. nr. 7/1198 și că a acceptat disponibilizarea din armată în baza garantării cumulului pensiei cu salariul.
Potrivit prevederilor art. 18-20 ale L. nr. 329 din 5 noiembrie 2009 - privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia E. și Fondul Monetar Internațional, pensionarii prevăzuți la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 18 alin. 1).
Potrivit prevederilor art. 20 din L. nr. 329 din 5 noiembrie 2009, neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la art. 18 și la art. 19 alin. (3) și (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilorde muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție, precum și a raporturilor de serviciu.
Cum prin D. nr. 366/(...) a C. Constituționale a R. (f.45-54) s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Capitolului IV „Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare"; din L. nr. 3., instanța a constatat că măsura luată de pârâtul P. C. C. a fost legală și temeinică, astfel că a respin s acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. I. solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și 7 C.pr.civ., art.304 pct.9 și art.312 alin.3 C.pr.civ., iar în subsidiar modificarea în totalitate a sentinței, cu admiterea cererii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamantul a invocat excepția nulității absolute a
Dispoziției nr.323/(...) emisă de P. comunei C. (excepție invocată prin acțiunea introductivă de instanță), excepție asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat. Simpla invocare a prevederilor art.20 din L. nr.3. consideră că nu constituie o motivare.
I. Referitor la art.304 pct.1 C.pr.civ.
D. de încetare a raportului de munca emisa de o autoritate publica locala în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (l) lit. c) din L. nr. 554/2004 pentru a fi calificat ca act administrativ, indiferent de natura raporturilor juridice la care dă naștere, le modifica sau le stinge (D. nr.5623/R/14.(...) a C. de A. B. - Secția a VII-a C. și litigii de munca). Potrivit dispozițiilor art.2 alin.(l) lit.c) din L. contenciosului administrativ, actele administrative dau naștere, modifica sau sting raporturi juridice, fără a se face vreo distincție în ceea ce privește sfera de reglementare a acestor raporturi juridice, iar potrivit dispozițiilor art.10 alin.(l) din L. nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice locale se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale.
În concluzie, apreciază că sentința trebuie casata și dosarul sa fie trimis la completul de contencios administrativ pentru a verifica legalitate a Dispoziției nr.323/l (...) emisa de P. comunei C.
II. Motivarea sumara, insuficienta a hotărârii judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii care trebuie reformata în baza art.304, pct. 7 C.pr.civ.
În dreptul european, obligativitatea motivarii hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigenta a art.6, alin.( 1) din C. pentru apărarea D. omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art.261, alin.(l), pct.5 C.pr.civ., hotărârea va cuprinde și "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestor prevederi constituie motiv de casare a hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe".
Pentru satisfacerea acestui principiu, instanța de judecata era obligata sa arate motivele de fapt și de drept, sa enunțe constatările lor și dovezile care au justificat soluția pronunțata, nerespectarea acestor cerințe determinând casarea hotărârii atacate deoarece fără arătarea motivelor sau probelor nu se poate exercita controlul judiciar (D. 1278/2000 a C. Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ).
În acest sens, recurentul solicită să se observe ca simpla copiere a motivelor privind emiterea L. nr.3. nu constituie o motivare a hotărârii instanței de fond, aspectele reținute de aceasta instanța fiind doar niște considerente reluate din motivarea elaborării L. nr.3..
Prin urmare, având în vedere cele câteva fraze generale din hotărârea instanței de fond, care în opinia recurentului echivalează cu o nemotivare, se impune admiterea recursului și constatarea nelegalității sentinței.
III. Hotărârea judecătoreasca a fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii ( art.304, pct.9 C.pr.civ.).
Contrar susținerilor instanței de fond, acesta apreciază că între norma de drept intern, prin care i s-a interzis dreptul de a cumula pensia cu salariul și dispozițiile actelor comunitare în care R. este parte, exista conflict.
Dreptul oricărui cetățean de a cumula pensia cu salariul trebuie privit ca suma a doua drepturi fundamentale: dreptul la munca și dreptul la pensie, drepturi fundamentale garantate de C. R. și de legislația comunitara, și nu ca un drept unic de sine stătător.
Prin interzicerea cumulului pensiei cu salariul, prin obligarea cetățeanului de a opta, opțiune impusa de lege și care nu are nimic comun cu libera exprimare a voinței persoanei, se realizează automat interzicerea unuia din cele doua drepturi fundamentale, fie a dreptului la munca, fie a dreptului la pensie.
A impune prin lege unui cetățean (persoana ale cărei drepturi sunt garantate prin C. R. și legislația europeana) sa aleagă între doua drepturi fundamentale este echivalent cu interzicerea prin lege a exercitării unuia din aceste doua drepturi, ceea ce reprezintă o încălcare grava a legislației europene pe care S. Roman și-a însușit-o ca drept intern în momentul aderării la U.
Prin obligarea pensionarilor, care la data intrării în vigoare a L. nr. 3. aveau și calitatea de angajat în instituții bugetare, sa renunțe fie la dreptul la munca, fie la dreptul de asigurări sociale, condiție neimpusa pensionarilor care aveau calitatea de angajați în sectorul privat, reprezintă discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane, respectiv pensionarii.
L. nr.3. este în conflict deopotrivă cu scopul impus de D. 2. de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în munca, precum și cu dispozițiile Regulamentului 1408/71 prin care se reglementează dreptul asiguratului de a beneficia de prestațiile pentru care s-a asigurat, existând discriminare între pensionarii beneficiari ai prestației plătite de S. Roman și pensionarii beneficiari ai prestațiilor plătite de oricare alt stat membru al Uniunii, unde indiferent de cuantumul pensiei încasate și în virtutea principiului liberei circulații a forței de munca se poate angaja într-o instituție bugetara în R..
Conform art.3 alin.( 1) din D. 2., directiva se aplica „În limitele competentelor conferite de C., prezenta directiva se aplica tuturor persoanelor, atât în sectorul public cat și în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește: a) condițiile de acces la angajare…; c) condițiile de angajare și munca, inclusiv condițiile de concediere și salarizare",
De asemenea trebuie considerata ca stabilind reguli privind condițiile de acces la încadrarea în munca în sensul art.3 alin.(1) lit.a) din D. 2000/78 deoarece sunt afectate condițiile de acces pentru pensionarii ce ar dori să-și exercite acest drept.
În ce privește aspectul, daca reglementarea în cauza conține un tratament diferențiat în funcție de vârsta, cu privire la încadrarea în munca și concediere, solicită să se rețină ca "principiul egalității de tratament" presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte bazata pe unul din motivele menționate la art. 1 din D. 2000/78; astfel, solicită să se constate ca aplicarea art.177-20 din L. nr.3. determina tratarea unor persoane într-un mod mai puțin favorabil decât alte persoane care se afla în situații comparabile, pentru motivul ca au împlinit vârsta de pensionare și beneficiază de pensia pentru care au fost asigurați. O astfel dedispoziție introduce un tratament diferențiat pe motive de vârsta în sensul art.2 alin.(2) lit. a) din D. 2000/78.
În cauza C388/2007 CEJ, la data de (...) s-a pronunțat asupra art.6 alin.(1) din D. 2000/78 în sensul ca "articolul 6 alineatul (1) oferă posibilitatea de a deroga de la acest principiu numai masurilor justificate de obiective legitime, de politica sociala, precum cele în legătura cu politica ocupării locurilor de munca, a pieței muncii sau a formarii profesionale". Este de competenta instanței naționale să verifice daca reglementarea în cauza în acțiunea principala corespunde unui astfel de obiectiv legitim și daca autoritatea legislativa sau de reglementare naționala putea în mod legitim sa considere, având în vedere marja de apreciere de care dispun statele membre în materie de politica sociala, ca mijloacele alese erau corespunzătoare și necesare pentru realizarea acestui obiectiv.
Din titlul L. nr.3. rezulta ca masurile cuprinse în acest act normativ au ca scop raționalizarea cheltuielilor publice, iar masurile din cap. IV, unde se interzice cumulul pensiei cu salariul, au ca scop reducerea cheltuielilor bugetare.
Situația de criza economica invocata de autoritățile romane ca și justificare obiectiva și rezonabila pentru a îngrădi cetățenilor romani exercitarea unor drepturi fundamentale nu are corespondent în realitate a zilnica perceputa de fiecare cetățean.
Mai mult, prin îngrădirea unor drepturi fundamentale: munca și pensie, în cazul concret prevăzut de L. nr.3. nu se realizează câtuși de puțin reducerea cheltuielilor bugetare deoarece locurile de munca eliberate forțat de cetățenii aflați în situația cumulului pensiei cu salariul, vor fi ocupate de angajați care vor incasa respectivul salariu și, prin urmare, cheltuiala bugetara se menține la același nivel.
Potrivit art.20 din C. R. în situația în care instanța de judecata constata ca legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, este obligata sa ignore aceste prevederi interne și facă aplicarea reglementarilor internaționale mai favorabile.
Interzicându-i exercitarea unui drept fundamental se încalcă art.17 din Declarația Universala a D. O. și art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. E. a D. O. ratificata de R. prin L. nr.30/(...).
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 1 C.pr.civ., privind greșita alcătuire a instanței, Curtea constată că acesta nu poate fi primit.
Astfel, D. nr. 323/(...) emisă de primar, atacată în prezenta cauză, constată încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului recurent, începând cu data de (...), în temeiul prevederilor art. 20 din L. nr. 3., astfel că raportul juridic dedus judecății, care pune în discuție legalitatea și temeinica actului contestat , este unui specific dreptului muncii, ce intră în sfera de competență a jurisdicției muncii, în temeiul art. 266 C.muncii, art. 281 anterior republicării, neîntrunind caracterele unui act administrativ în accepțiunea dispozițiilor L. nr.
554/2004.
Hotărârea instanței de fond atacată prin prezentul recurs cuprinde motivele în fapt și în drept care au fundamentat soluția instanței de respingere a contestației reclamantului. Ca atare este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.ci v..
Referitor la motivele de nelegalitate ale hotărârii invocate de recurent, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9, Curtea reține următoarele:
La data de (...) a intrat în vigoare L. nr. 3. privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia E. și Fondul Monetar Internațional, a cărei sferă de reglementare se referă printre altele, potrivit art. 1 lit. c, la condițiile exercitării cumulului pensiei din sistemul public de pensii și sistemele neintegrate sistemului public cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau pe baza actului de numire în funcție, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, detaliate la cap IV din actul normativ menționat.
Potrivit prevederilor art. 18 alin. 1 din L. nr. 3. „p ensionarii prevăzuți la art. 17 alin. 2 lit. a care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.";
Recurentul reclamant, la data emiterii Dispoziției nr. 323/(...), contestată în prezenta cauză, făcea parte din categoria persoanelor la care se referă art. 18 alin. 1 anterior menționat, având calitatea de personal cumulard în sensul art. 17 alin. 1 și alin. 2 lit. a, și cum în termenul legal de 15 zile reglementat de textul legal acesta nu și-a manifestat în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei și încetarea raporturilor de muncă, în mod temeinic și legal a fost emisă dispoziția atacată, în temeiul art. 20 din L. nr. 3., avându-se în vedere cuantumul pensiei realizate de reclamant în perioada de referință a textului legal.
Prin motivele de recurs, se susține de către recurent că prin actul normativ incident în cauza dedusă judecății, L. nr. 3., i-au fost îngrădite drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la muncă și dreptul la pensie, consacrate prin C. R., pactele și tratatele internaționale, aducându-se astfel atingere art. 17 din Declarația Universală a D. O., art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. E. D. O., fiind încălcate și prevederile Directivei 2. de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă, recurentul susținând că este discriminat în raport de alte categorii de pensionari, precum și ale Regulamentului 1408/71 prin care se reglementează dreptul asiguratului de a beneficia de prestațiile pentru care s-a asigurat.
Curtea constată că prin D. nr. 323/(...), contestată în prezenta cauză, s-a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul L. nr. 3., ca atare prezentul litigiu vizează raportul de muncă al reclamantului cu instituția bugetară în cadrul căreia era angajat, astfel că invocarea încălcării unor drepturi fundamentale privind plata pensiei excede obiectului de analiză în prezentul cadru procesual.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la muncă prin prisma discriminării, se constată a fi neîntemeiate susținerile recurentului.
Astfel, prevederile art. 17-20 din L. nr. 3. au format obiectul controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional statuând asupra compatibilității acestora cu legea fundamentală, respingând obiecțiile de neconstituționalitate prin D. nr. 1414/(...) și nr. 366/(...).
Cu privire la invocarea unui tratament discriminatoriu, Curtea Constituțională a apreciat, prin deciziile menționate, în sensul că situația obiectiv diferită în care se găsește categoria de persoane la care se referă dispozițiile art. 17-20 din L. nr. 3., justifică un tratament juridic diferit, iar principiul egalității în drepturi trebuie interpretat în sensul instituirii unui tratament egal pentru situații identice.
Or, în cauza dedusă judecății, se constată că recurentul reclamant, raportându-se la alte categorii de pensionari, cărora nu le este interzis cumulul pensiei cu salariul, invocă practic aplicarea unui tratament juridic identic la situații care se prezintă a fi doar comparabile și nicidecum identice cu cea în care se află.
Interzicerea prin dispozițiile L. nr. 3. a cumulării pensiei care depășește un anumit cuantum, în perioada de referință a legii, cu veniturile salariale obținute în baza raporturilor de muncă în cadrul autorităților și instituțiilor publice, a fost determinată de considerente de ordin obiectiv, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 ale actului normativ menționat: reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor ce rezultă din Memorandumul de înțelegere dintre C.a E. și R., încheiat la B. și B. la data de 23 iunie 2009, și din Acordul stand-by încheiat între R. și Fondul Monetar Internațional.
Pe de altă parte, este de observat faptul că reclamantul a avut posibilitatea să opteze între suspendarea pensiei și continuarea raporturilor de muncă, pe de o parte, și, păstrarea drepturilor de pensie și încetarea raportului de muncă într-o instituție bugetară, pe de altă parte. Mai mult nimic nu-l împiedică să se angajeze într-o instituție sau unitate care nu intră în sfera de reglementare a L. nr. 3., situație în care poate să cumuleze drepturile obținute cu titlu de pensie cu veniturile de natură salarială.
Prin urmare, nu se poate susține că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la muncă.
Referindu-se la încălcarea principiilor Directivei nr. 2., recurentul face referire totodată la practica C. E. de Justiție cu privire la interpretarea art. 6 din D., potrivit căreia respectarea principiului egalității de tratament permite unele derogări justificate de motive obiective ce țin de politica socială a unui stat sau cea a ocupării locurilor de muncă, or, astfel de motive obiective au stat la baza adoptării L. nr. 3.. Susținerile recurentului referitoare la faptul că, în realitate, prin adoptarea actului normativ menționat în fapt nu au fost realizate economii în ceea ce privește cheltuielile bugetare, în contextul efectuării de cheltuieli publice enorme, se prezintă ca simple aprecieri de ordin subiectiv, cărora instanța nu este în măsură să le dea eficiență.
Eronat se susține de către recurent că prin adoptarea L. nr. 3. se încalcă prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. E. D. O., întrucât art. 1 menționat se referă la respectarea dreptului de proprietate, dreptul la muncă a cărui încălcare este invocată de reclamant neintrând în categoria de „. la care se referă dispoziția convențională, și prin urmare, nici în sfera de reglementare a C.
În acest sens este și practica C. E. a D. O. care, în cauza Teodorescu c/a
R., a statuat în mod expres în sensul că „prin C., dreptul la muncă nu este garantat ca atare. Prin urmare, acest capăt de cerere trebuie respins, cu aplicarea art. 35 paragrafele 3 și 4 din C., ca fiind incompatibil ratione materiae cu prevederile C.i";.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva Sentinței civile nr. 4174 din 10 octombrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.A-R. M. C. M. S.-C. B.cu opinie separată
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: M.-F. B.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M .
Consider că recursul formulat de reclamantul M. I. este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivele de recurs privind competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, astfel cum s-a reținut și în opinie majoritară, suntem în prezența unui conflict de muncă, a unui litigiu privind încetarea contractului individual de muncă, ce intră în sfera de competență a jurisdicției muncii, conform art.281 din Codul muncii, coroborat cu art.266 din Codul muncii republicat, elementul de contencios administrativ perceput de către reclamant fiind ingerința S.ui în drepturile sale, prin introducerea unei condiții rezolutorii în raporturile de muncă dintre părți.
Cât privește fondul cauzei, se reține că în mod greșit prima instanță a reținut că acțiunea formulată de către reclamant este nefondată, pentru următoarele motive:
Prin decizia nr. 1414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a R. s-apronunțat asupra constituționalității C. IV din L. nr. 329/(...), reținând că „dispozițiile cap IV. din lege sunt constituționale în măsura în care nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin C..
Prin decizia nr.366/(...) a Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiatăexcepția de neconstituționalitate a C. IV din L. nr. 329/(...).
Consider că pronunțarea de către Curtea Constituțională a R. a unei decizii de constatare a constituționalității dispozițiilor legale invocate, din dreptul intern, nu impietează asupra chemării instanței interne de a analiza și a se pronunța în concret asupra cauzei din perspectiva aplicării garanțiilor pe care reclamantul le invocă din convențiile și pactele la care R. este parte.
Astfel, potrivit prevederilor art. 13 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul de a seadresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale";.
Conform art. 8 din Declarația universală a D. omului, „Orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege";.
Or, în raport de dreptul la un recurs efectiv, așa cum este reglementat de C., nu s-ar putea considera că statuările cu caracter generic ale C. Constituționale a R. asupra constituționalității unei legi, prin raportare in abstracto la efectele juridice pe care le va produce, ar putea constitui în mod suficient o complinire a acestui drept.
Practic, atunci când sunt invocate încălcări ale drepturilor recunoscute de
C. cetățenilor care se situează sub efectele ei, recursul efectiv constă doar în cercetarea de către instanțele naționale a respectării acestor garanții, prin raportare la situația concretă a individului.
Reclamantul a fost a fost disponibilizat din cadrul M.Ap.N. la data de (...), cu drept de pensie de serviciu, în temeiul O.G. nr. 7/1998, potrivit deciziei nr.098145/2003.
Acesta fiind angajat, ulterior, în baza dispoziției nr.194/(...), la P. C., cu contractul individual de muncă nr.1525/(...), pe perioadă nedeterminată, cu fracțiune de normă de 4 ore pe zi, 20 de ore pe săptămână, în funcția de consilier juridic, salariul stabilit de către părți fiind compus din salariul de bază în sumă de 419, 5 lei și sporul de vechime de 25%.
Prin dispoziția nr. 323/(...) emisă de P. comunei C., contestată în cauză, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat de drept, începând cu data de (...), în temeiul art. 20 din L. nr. 3., acest act unilateral necuprinzând nicio motivare în fapt a măsurii luate.
Reclamantul a invocat în cauză D. nr. 2., dar prevederile acesteia nu sunt aplicabile în cauză, întrucât motivele/criteriile de discriminare invocate în cauză nu fac obiectul acestor reglementări comunitare.
Consider însă că, prin aplicarea în cazul reclamantului a dispozițiilor din cap. IV din L. nr. 3., a fost în călcat dre ptu l acestuia la u n bun , astfel cum este acesta reglementat prin dispozițiile art. 1 din P rotocolu l 1 adițion al la C. pen tru
apăra rea dre ptu rilor omului și a libertăților fu n damen tale .
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
Trebuie subliniată, în acest sens, situația specială a reclamantului, care a fost pensionat în anul 2003, la vârsta de 46 de ani, ca u rmare a desființăr ii
în anul 2002 a fu ncției militare deț inute , în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea M.ui Apărării N.e, la o vârstă la care se afla în deplinătatea capacității biologice de muncă, ceea ce a dat naștere
unui drept complex la protecție socială din partea sta tului, ce cuprindea, printre altele, și dreptul prevăzut în art.24 din O.G. nr.7/1998 , de a putea cumula pensia cu salariul obținut în cazul în care își continuă activitatea ca angajat sau cu veniturile suplimentare realizate prin activități în scop lucrativ.
Acest drept decurgând din politici sociale a fost confirmat și prin
dispozițiile art.26 alin.1și 2 di n L. nr.164/2001, care prevăd că persoanelecare beneficiază de pensie militară de serviciu pot fi încadrate în muncă,pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, după caz, inclusiv însectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcției în care sunt încadrate, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării. Persoanele prevăzute mai sus pot cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective.
Conform dispozițiilor art. 2 lit. c) din O rdinul nr. 281/M49 /1998, pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței
Guvernului nr. 7/1998, „în aplicarea prevederilor art. 12 din Ordonanța
Guvernului nr. 7/1998, unitățile militare vor lua următoarele măsuri: … c)
înscriu în carnetul de muncă al persoanei căreia i s -a desfăcut contractul
individual de munc ă mențiunea „Bene ficiar de drepturi, conform Ordonanței
Guvernului nr. 7/1998";.
Coroborând aceste prevederi legale cu cele ale art. 1 din O.G. nr. 7/1998, care statuează: „Personalul militar și salariații civili din cadrul unităților militare, care se disponibilizează beneficiază de măsurile de protecție socială prevăzute
în prezenta ordonanță, ca urmare a programului de restructurare a armatei";,
trebuie concluzionat că dreptul reclamantului la a cumula pensia cu salariul
reprezintă un veritabil drept de protecție socială, ce include atât dreptul la
pensie, cât și dreptul de a cumula pensia cu un venit salarial și care are o componentă vădit patrimonială.
Desigur, s-a avut în vedere la adoptarea acestor texte normative atât vârsta persoanelor vizate, care au fost scoase dintr-un cadru profesional strict specializat la o vârstă relativ îndepărtată de vârsta standard de pensie, cât și dreptul cetățeanului de a-și asigura într-o măsură cât mai bună traiul, astfel încât la pensia militară să poată adăuga, evident, prin efort propriu, un salariu.
Prin urmare, aceste persoane aveau, potrivit legislației în domeniu,
speranța legitimă c ă, pr in cu mulul pens ie i cu s al ar iul obț in u t în al te do men ii de
activitate, puteau r ealiza venituri car e să se apropie ce lor pe care le -ar fi
obținut în cazul în care ar fi avut posibilitatea să -și continue cariera
militară, asigurând pentru ei și familiile lor u n nivel de trai decent.
Prin măsura luată împotriva reclamantului, de încetare a contractului său individual de muncă fără nici o culpă a acestuia, reclamantul a fost lipsit de perspectiva complinirii veniturilor sale lunare cu salariul de care se bucura, și prin aceasta, de speranța legitimă de a avea în continuare venitul lunar compus din pensie și salariu.
Este neîndoios și evident că lipsirea în acest mod a reclamantului de proprietatea sa s-a făcut pentru cauză de utilitate publică, așa cum reiese din chiar titlul L. nr. 3. (pentru „raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia E. și Fondul Monetar Internațional";).
Nu se poate însă afirma că măsura este prevăzută de lege, în accepțiunea pe care jurisprudența CEDO a dat-o acestei sintagme. Astfel, în această jurisprudență s-a conturat imperativul ca legea să fie accesibilă, precisă și
previzibilă, or așa cum s-a arătat în considerentele ce preced, previzibilitatea măsurii luate de legislativ nu a existat, dimpotrivă, măsura a fost cu totulimprevizibilă și chiar exclusă ca posibilitate în legislația anterioară.
L. nr.3. a introdus în contractul încheiat între părți o condiție rezolutorie, aducând atingere dreptului la muncă al reclamantului.
Un contract de muncă neafectat de modalități a fost transformat astfel, la data apariției L. nr.3., peste voința părților, într-un contract în care prestarea muncii de către salariat a fost supusă unei condiții rezolutorii, salariatul putând continua prestarea muncii-obiect principal alcontractului - doar în condițiile formulării opțiunii pentru suspendarea plății pensiei de serviciu anticipate.
Stabilitatea în muncă presupune reglementarea expresă, limitativă, prin legi previzibile, a cazurilor de modificare, suspendare și, mai ales, încetare a contractului individual de muncă, dând astfel posibilitatea subiectului de drept interesat, de a-și orienta conduita în vederea încheierii sau continuării unui raport de muncă în deplină cunoștință de cauză cu privire la situațiile în care ar putea fi afectat dreptul său la muncă.
În acest sens, prin decizia nr.383/2005, Curtea Constituțională a reținut că: „Reglementările legale care urmăresc asigurarea stabilității raporturilor juridice de muncă apără interesele legitime atât ale salariaților, cât și ale angajatorilor. Stabilirea limitativă a cazurilor în care și a motivelor pentru care încetarea raporturilor juridice de muncă poate avea loc din inițiativa și din voința unilaterală a angajatorului reprezintă cea mai importantă garanție pentru exercitarea dreptului la muncă";.
De altfel, în speță, dreptul la muncă al recurentului, disponibilizat dincadrul M.Ap.N. și pensionat în temeiul dispozițiilor O.G. nr.7/1998, în scopul reducerii efectivelor militare și care, în genere, mai avea mulți ani până la împlinirea vârstei standard de pensionare, este în acest fel a doua oară supus unor limitări datorită unor politici statale.
Din expunerea de motive care a determinat adoptarea L. nr.3., rezultă că scopul acesteia este combaterea "crizei economice, fenomen mondial ce afectează structural economia românească", datele de natură financiară, precum și prognozele efectuate de autoritățile abilitate în domeniu conturând "imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a R. și, prin aceasta, ordinea publică și siguranța națională". Această situație a impus "adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, care, prin eficiența și promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale și să creeze premisele relansării economiei naționale".
Circumstanțele excepționale arătate nu puteau conduce, cu respectarea
principiului rezonabilității și proporționalității, decât la adoptarea unor măsuri cu caracter temporar, pe perioada crizei economice, în ceea ce priveștelimitarea dreptului la muncă, ori înc etarea unui contra ct de muncă este o
măsură cu caracter permanent, ce -și va continua desigur efectele și după
încetarea perioadei de criză.
Proporțională cu situația care a determinat-o, ar fi fost o măsură de suspendare a contractului său, asemănătoare disp.art.53 din Codul muncii, eventual cu plata cu indemnizații compensatoare într-un anumit procent din salariu.
De altfel, prin aceeași decizie nr.1414/2009, Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art.10 cap.III din L. nr.3., următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Cu atât mai mult, urmărind evoluția legislativă din țara noastră și situația particulară a recurentului, între data în cetării de drept a co ntractului de munc ă al recurentului și d ata formulării preze ntei cereri, se obser vă că și pensia de serviciu a acestuia a fost recalculată în baza L. nr.119/2010 , din rațiuni de
reducere a cheltuielilor publice (iată o a treia ingerință substanțială a S.ui în drepturile fundamentale ale acestui particular în decurs de 10 ani), iar influența
acestor dispoziții as upra cuantumului p ensiei nete a recure ntului, i-ar permite acestuia, în prezent, cumulul pensiei c u salariul obținut de la intimată, fără ca
acesta să mai poată însă relua vechiul r aport de muncă (loc ul de muncă nefiind
desigur vacant) și fără să poată beneficia de reglementări pe care legiuitorul le -a
prevăzut în situații similare, de pildă în art.72 alin.2 din Codul muncii, respectiv de a fi reangajat pe postul ocupat anterior fără examen sau concurs ori perioadă
de probă.
Astfel, conform deciziei de revizuire a drepturilor sale de pensie nr.
52473/(...), conform O.G.nr.1/2011 și a mandatului poșta l depus la fila nr.2 2 dosar recurs dosar, recurentul are, începând cu luna ianuarie 2012 o pensie net ă
de 1923 lei, ce nu depășește câștigul salarial medi u brut utilizat la
fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, pe anul 2012, prevăzut de
art.17 din L. nr.294/2011, în sumă de 2117 lei, astfel încât ar fi avut dreptul, conform art.17 din L. nr.3. să cumuleze pensia cu salariul, fără a mai putea însă
relua „de drept"; raportul de muncă cu intimata.
Desigur, eliminarea pensiei militare a recurentului, prin dispozițiile L.
nr.119/2010 și stabilirea în favoarea acestuia a unei pen sii de asigurări sociale
diminuate față de cea obținută în anul 2009, este un fapt ulterior emiterii
dispoziției atacate în cauză, însă consider că acest aspect este de mare
importanță în an alizarea atitudinii S.ui, în c adrul ingerinței sale în drepturile reclamantului, dovedind pr actic consecințele m ăsurii imprevizibile ,
radicale ce a adus atingere dreptului reclamantului la protecție socială.
Practic, imposibilitatea legală de continuare a raporturilor de muncă introdusă prin dispozițiile cap.IV din L. nr.3., în situația în care salariatul nu optează pentru suspendarea plății pensiei sale, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată sau care urmează a fi pusă în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, afectează dreptul complex la protecție socială, ce își are izvorul în raportul de serviciu pe care acesta l-a avut în calitate de militar.
Se mai reține în acest sens incidența în cauză a dispozițiilor art. 15 din Carta drepturilor fundamentale ale uniunii europene „(1) Orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată în mod liber. (2) Orice cetățean al Uniunii are libertatea de a-și căuta un loc de muncă, de a lucra, de a se stabili sau de a presta servicii în orice stat membru";, și art. 30
„orice lucrător are dreptul la protecție împotriva oricărei concedieri nejustificate, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale";; art. 6
din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ,ratificat de R. prin D. nr. 2. „1. Statele parți la prezentul pact recunosc dreptul la muncă ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoana de a obține posibilitatea să-și câștige existența printr-o muncă liber aleasă sau acceptată și vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept. 2. Măsurile pe care fiecare stat parte la prezentul pact le va lua spre a asigura deplina exercitare a acestui drept trebuie să includă orientarea și pregătirea tehnică și profesională, elaborarea de programe, de măsuri și de tehnici potrivite pentru a asigura o dezvoltare economică, socială și culturală constantă și o deplină întrebuințare productivă a forțelor de muncă în condiții care garantează indivizilor folosința libertăților politice și economice fundamentale";, alin. 2 articolul 1 din Carta socială
europeană „... părțile se angajează ... să protejeze de o manieră eficientă dreptullucrătorului de a-și câștiga existența printr-o muncă liber întreprinsă";, art. 23
din Declarația D. O . „Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiții echitabile si satisfăcătoare de muncă, precum și laocrotirea împotriva șomajului. Toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egală. Orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existență conformă cu demnitatea umană și completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecție socială";, art. 22 din Declarația drepturilor omului „Orice persoană, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptățită ca prin efortul național și colaborarea internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalității sale";.
Pentru aceste motive, consider că imposibilitatea reclamantului de a obține plata veniturilor care-i erau garantate de către legiuitor, ca măsură de protecție socială, pentru faptul că a fost disponibilizat din rândulforțelor armate, într-o perioadă în care se afla în plină viață activă, cu mult înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, constituie o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul recurentului la respectarea bunurilor sale, în sensul art.1 al Protocolului adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În consecință, consider că se impunea admiterea recursului reclamantului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii acestuia.
C. M.
Judecător,
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.-(...).
| ← Decizia nr. 2318/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 645/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
