Decizia nr. 5142/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 5142/R/2012
Ședința publică din data de 18 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC G&G R. S. I. împotriva sentinței civile nr. 5755 din 28 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat D. I., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, s-au depus la dosar din partea pârâtei recurente note de concluzii.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 5755 din 28 mai 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul I. D. în contradictoriu cu pârâta SC G&G ROM S. și în consecință s-a constatat nulitatea absoluta a Deciziei de sancționare disciplinara nr. 349/(...) și nulitatea absoluta a Deciziei de concediere nr. 353/(...).
S-a dispus reintegrarea reclamantului în postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei de concediere.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egala cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
A fost obligată pârâta sa plătească reclamantului contravaloarea a 84 de ore suplimentare efectuate în perioada septembrie 2008-mai 2009.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului sporul de vechime de 5% din salariul de baza, calculat pentru perioada 15 iunie 2006-15 mai 2009.
A fost respinsă cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut după casarea cu trimitere, ținând seama de limitele casării, dispozițiile instanței superioare, precizările acțiunii și poziția procesuala a paratei, următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul individual de munca pentru perioada nedeterminata, înregistrat sub nr. 1. la ITM C. în temeiul căruia reclamantul a desfășurat activitate în funcția de „. vânzări";, începând cu data de (...). Atribuțiilede serviciu au fost cuprinse în fisa postului, semnata și însușita de către reclamant.
La data de (...) reclamantului i-a fost remis, sub semnătura, un înscris intitulat „convocare"; în cuprinsul căruia erau formulate o serie de întrebări la care reclamantul a fost ținut sa răspundă.
În baza referatului întocmit de directorul de vânzări M. Ana M. parata a emis, la data de (...), D. nr. 349, prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii constând în reducerea salariului de baza cu 10% pe 3 luni, începând cu luna aprilie 2009.
Angajatorul a reținut în sarcina reclamantului, astfel cum rezulta din cuprinsul Deciziei nr. 349/(...), săvârșirea abaterii disciplinare constând în
„neîndeplinirea sarcinilor de serviciu trasate prin fisa postului: completarea foilor de parcurs și predarea lor la sfârșitul zilei, îndeplinirea obiectivelor de vânzare, dezvoltarea acoperirii teritoriale în domeniul vânzărilor";.
La data de (...) parata a emis convocarea nr. 351 prin care reclamantului i se solicita ca în data de (...), ora 09:09, să se prezinte la sediul societății din C.-
N., str. T. Vuia nr. 206, pentru efectuarea cercetării disciplinare cu privire la săvârșirea abaterilor constând în neîndeplinirea sarcinilor de serviciu conform fisei postului, mai precis neîndeplinirea punctelor 4, 5, 6, 7 și 13 din fisa postului.
Procedura parcursa de pârâta la data stabilita pentru cercetarea disciplinara a reclamantului precum și susținerile părților prezente au fost consemnate în cuprinsul procesului-verbal nr. 57 încheiat la (...) și depus în probațiune la filele 11-15 dosar.
Finalizând procedura demarata prin emiterea convocării din data de (...) parata a emis, a data de (...), D. nr. 353 prin care a dispus concedierea disciplinara a reclamantului începând cu data de (...), în temeiul art. 61 alin 1 lit. a din Codul muncii.
Pentru a decide în sensul concedierii reclamantului parata a reținut ca acesta a săvârșit „abaterea disciplinara constând în neîndeplinirea sarcinilor de serviciu trasate prin fisa postului: realizarea rapoartelor zilnice, întocmire dosar client și completarea zilnica a acestuia cu informații referitoare la activitatea desfășurata în relația cu clienții, monitorizarea și luarea de masuri necesare pentru derularea normala a decontărilor cu clienții din portofoliu, stabilirea și menținerea unor relații bune cu clienții, asigurarea bunei folosințe a autovehiculului pe care îl are în exploatare";.
Instanța a procedat la analizarea cu precădere a legalității celor doua decizii contestate, în raport de prevederile imperative ale art. 267 și art. 268 din C.muncii, varianta în vigoare la data emiterii acestora.
În privința deciziei de sancționare disciplinara nr. 349/(...) instanța a constatat ca aceasta a fost emisa cu nerespectarea prevederilor art. 267 din C.muncii, nefiind efectuata cercetarea disciplinara prealabila.
Instanța a remarcat faptul ca niciun înscris din cele depuse în probațiune la dosar nu valorează convocare în vederea efectuării cercetării disciplinare.
Înscrisul intitulat „Convocare"; emis la data de (...) sub nr. 45 nu poate fi primit ca fiind emis în aplicarea dispozițiilor art. 267 C.muncii atât timp cat din cuprinsul sau rezulta, ca, în realitate, angajatul a fost ținut la a răspunde pe loc, în momentul recepționării înscrisului, unor acuzații aduse de angajator în legătura cu neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa a sarcinilor de serviciu.
Este de esența convocării emiterea anterior momentului cercetării disciplinare propriu-zise, tocmai în vederea respectării dreptului acestuia la apărare.
Mai mult, maniera în care a înțeles parata sa procedeze nu permite instanței sa verifice daca răspunsurile au fost oferite în fata unei comisii de cercetare disciplinara și care a fost compunerea acestei comisii.
Potrivit prevederilor art. 75 din Contractul colectiv de munca unic la nivel național aplicabil pe anii 2007-2010 cat și a principiilor fundamentale specifice dreptului muncii, este evident faptul ca reglementările relativ la procedura cercetării disciplinare prealabile sunt norme de favoarea pentru salariat, constituind o garanție a respectării dreptului la apărare al salariatului anterior sancționării sale și a legalității aplicării sancțiunii disciplinare numai după ascultarea salariatului și după administrarea tuturor probelor relevante.
Instanța a constatat, de asemenea, ca decizia de sancționare disciplinara a fost emisa cu nerespectarea prevederilor art. 268 alin. 2 lit. a și b din Codul muncii.
În lipsa descrierii faptelor instanța nu a putut verifica daca acestea, prin conținutul lor concret și modul de săvârșire reprezintă abateri disciplinare, respectiv încălcări ale atribuțiilor de serviciu astfel cum acestea sunt cuprinse în norme legale, contractul individual de munca, regulamentul intern.
Apoi, nicăieri în cuprinsul deciziei de sancționare nu se face vorbire despre prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat, acesta constituind un alt motiv de nulitate absoluta a deciziei.
Pentru considerentele mai sus expuse instanța a constatat nulitatea absoluta a decizie de sancționare disciplinara nr. 349/(...).
În ce privește decizia de concediere disciplinara nr. 353/(...) instanța aconstatat ca aceasta a fost emisa cu nerespectarea prevederilor art. 268 alin. 2 lit. a din C.muncii.
Instanța a remarcat faptul ca însăși modalitatea de exprimare aleasa de parata face imposibil a se determina în concret, raportat la conținutul acțiunilor/inacțiunilor reclamantului și modul de săvârșire a faptelor acestea reprezintă abateri disciplinare. De asemenea, caracterul repetitiv, invocat de parata în cuprinsul aceleiași decizii, nu poate fi stabilit tot din lipsa descrierii corespunzătoare a faptelor.
Apoi, exprimarea generala folosita de angajator în motivarea deciziei de concediere nu poate fi folosita de acesta în încercarea de a proba direct în fata instanței, cu martori sau acte exterioare deciziei, conținutul și modul de săvârșire a faptelor și perioada în care acestea au fost săvârșite de către reclamant întrucât aceasta contravine prevederilor art. 77 din C.muncii în conformitate cu care, în cazul unui conflict de munca, angajatorul nu poate invoca în fata instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele cuprinse în decizia de concediere.
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând ca pârâta a încălcat prevederile imperative ale art. 268 alin 2 lit. a din C.muncii, instanța a admis cererea reclamantului și a constatat nulitatea absoluta Deciziei de concediere nr.
353/(...).
În temeiul art. 78 din Codul muncii, varianta în vigoare la data sesizării instanței, a fost obligată pârâta sa plătească reclamantului o despăgubire egala cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare instanța a reținut ca fisele de pontaj întocmite în perioada reclamata (septembrie 2008-mai 2009), depuse în probațiune de pârâta nu se coroborează cu depozițiile martorilor B. S. și P. D. A., cei doi martori, foștiangajați ai pârâtei, au declarat ca programul de lucru pentru toți angajații societății G&G Roamnia era de 8 ore zilnic, de luni pana vineri precum și 8 ore cate doua sâmbete pe luna. A. martori au declarat ca angajații nu semnau o condica de prezenta. S., așadar, ca reclamantul a prestat munca cate doua zile de sâmbăta în fiecare luna de activitate, conformându-se programului de munca stabilit de angajator exista obligația corelativa din partea acestuia din urma ca, în conformitate cu prevederile art. 119 din C.muncii sa compenseze munca suplimentara sau sa procedeze la compensarea prin spor la salariu, în condițiile art. 120 din C.muncii, coroborat cu art. 41 alin 3 lit. c din CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010 .
Cu toate ca paratei îi revenea sarcina de a proba afirmația potrivit căreia sporul la care reclamantul avea dreptul în raport de vechimea în munca a fost inclus în salariul de baza. În condițiile în care parata nu a probat includerea acestui spor în salariul de baza instanța, raportat la dispozițiile legale mai sus citate, va oblige pe aceasta sa plătească reclamantului sporul de vechime de 5% din salariul de baza, calculat pentru perioada 15 iunie 2006-15 mai 2009.
În temeiul art. 274 Cod procedura civila instanța a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata constatând ca reclamantul nu a dovedit existenta și întinderea cheltuielilor pretins efectuate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC G&G ROM S. C., solicitând casarea sentinței recurate, și reținând cauza spre rejudecare, respingerea cererii ca neîntemeiata.
În motivarea recursului pârâta a arătat că cele două decizii au fost atacate în instanța, dosarul a parcurs o prima faza procedurala în care la prima instanța, acțiunea a fost respinsa, pentru ca în recurs, instanța sa caseze integral, cu trimitere spre rejudecare, făcând recomandarea de a se analiza în rejudecare și nelegalitatea emiterii deciziei pentru doua aspecte: nedescrierea corespunzătoare a faptelor prin prisma lipsei datelor, și lipsa semnăturii pe convocarea pentru cercetarea disciplinara pentru decizia de concediere.
Modalitatea de redactare a deciziei din recurs a lăsat loc la interpretări, astfel încât instanța de rejudecare, deși a plecat de la premisa unei casări integrale dispunând readministrarea probatoriilor pentru întreaga situație de fapt, la pronunțarea hotărârii, retine ca instanța de recurs a stabilit limitele rejudecării doar cu privire la 3 aspecte: cererea de plata a orelor suplimentare, a sporului de vechime și incidenta motivului de nelegalitate a deciziei de concediere. A., soluționează cauza, fără însă a o analiza în întregul ei, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului.
Se pronunța astfel o hotărâre nelegala și netemeinică, pentru motivele pe care le va prezenta mai jos:
Pentru a pronunța hotărârea, instanța retine exclusiv aspecte privind forma deciziilor atacate, fără însă a analiza fondul cauzei, și nu observa ca pentru a aprecia asupra legalității emiterii deciziilor, era necesara o analiza mai ampla a probelor.
Reține în mod greșit ca pentru decizia de sancționare cu reducerea salariului nu ar exista o convocare pentru cercetarea prealabila și ca astfel nu s- ar fi asigurat dreptul la apărare al salariatului. Ca un al doilea motiv de nulitate retine o descriere insuficienta a faptelor.
Reținând aceste aspecte, acorda o importanta sporita unui formalism exagerat, în condițiile în care, reclamantul a fost prezent în fata comisiei disciplinare, i s-au înaintat în scris întrebările la care a fost solicitat sa răspundă, astfel încât nu exista nicio vătămare care sa i se fi produs prin aceea ca nu exista un înscris care sa poarte denumirea de „., așa cum retine instanța de rejudecare.
Mai mult, deși judecata s-a purtat asupra deciziei nr. 349/(...), instanța constata nulitatea deciziei nr. 249 din aceeași data.
De asemenea, tot în considerarea unui formalism excesiv, instanța apreciază sumar și asupra deciziei de concediere, considerând ca lipsește o descriere corespunzătoare a faptelor, și constata nulitatea actului, fără a mai analiza în niciun fel fondul cauzei, deși s-au făcut ample probatorii din care a rezultat ca reclamantul a încălcat în mod constant, și continuu sarcinile sale de serviciu. Mai mult, anulând deciziile, fără sa realizeze o judecata cat de sumara asupra motivelor pentru care s-a dispus concedierea, dispune și acordarea de daune către reclamant, calculate de la momentul desfacerii contractului de munca și pana la reintegrarea efectiva. La un calcul simplu, rezulta o situație de neadmis: reclamantul, deși nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, deși a prejudiciat societatea prin atitudinea sa, deși a avariat din culpa sa exclusiva auto turismul pus la dispoziție de societate, deși a avut nenumărate plângeri din partea clienților, este „despăgubit"; de instanța, și practic „premiat"; pentru atitudinea sa, cu o suma de peste 10.000 euro.
Este greșita susținerea instanței ca faptele sunt descrise necorespunzător, și ca din modalitatea de exprimare aleasa, este imposibil a se determina daca acestea reprezintă sau nu abateri disciplinare. Daca instanța ar fi analizat fondul, și nu s-ar fi limitat la o simpla lectura a deciziei, ar fi ajuns poate la concluzia corecta ca atitudine a necorespunzătoare a reclamantului a fost una continua, ca zi de zi, erau aceleași probleme, ca reclamantul nu și-a îndeplinit zilnic obligațiile de completare a fiselor, ca în mod continuu acesta nu și-a respectat atribuțiile, și ca nici reducerea salariului nu a fost de natura sa îl determine sa își schimbe atitudinea, singura soluție fiind îndepărtarea sa. În aceste condiții, exprimarea din decizia de sancționare este suficienta și edificatoare.
Precizarea datei săvârșirii abaterii disciplinare nu este o condiție expresa în textul de lege, dar necesara totuși raportat la importanta cunoașterii acestui moment, de care depinde posibilitatea ca instanța de judecata sa verifice respectarea termenului de decădere în care poate fi aplicata sancțiunea disciplinara și care curge de la data săvârșirii abaterii.
Însă, indicarea datei săvârșirii abaterii disciplinare este superflua în condițiile particulare ale cauzei, descrierea abaterilor arătând tocmai caracterul continuu al indisciplinei angajatului, nefiind vorba de o zi în care s-au săvârșit abaterile disciplinare ci de un interval caracterizat prin continuitate, întrerupt la data convocării pentru cercetarea disciplinara. A., data este una certa și satisface necesitatea prin care se justifica aceasta condiție, dând posibilitatea cercetării legalității din perspectiva termenului de prescripție și de decădere.
Principala atribuție de serviciu a reclamantului - așa cum rezulta din fisa postului - a fost aceea de a-si atinge targetul de vânzări.
Atitudinea generala a reclamantului (care a dat dovada de comoditate, și iresponsabilitate în activitatea sa, care nu și-a întocmit rapoartele zilnice, nu a
ținut legătura cu clienții, ajungând pana la a nu le răspunde la telefon, care a accidentat de mai multe ori mașina firmei, ajungând pana la a o avaria grav, care nu a urmărit încasările și nu a întocmit situația clienților) a determinat în cele din urma luarea măsurii desfacerii disciplinare a contractului sau de munca, M. M. Ana M., șefa sa directa, a relatat cu lux de amănunte modalitatea în care reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății, a arătat ca pana la a se dispune sancționarea sa a fost tratat cu clementa și cu înțelegere în privința atingerii obiectivelor de vânzări, ca i s-au explicat de nenumărate ori consecințele atitudinii sale, insa fără nici un rezultat.
Depoziția martorei H. A., a confirmat aceleași încălcări ale fișei postului săvârșite de către reclamant.
Cu privire la autoturismul pus la dispoziția reclamantului, proba cu martori a demonstrat faptul ca acesta nu l-a utilizat corespunzător, aducându-i dese avarii minore, iar cu acte s-a demonstrat indubitabil faptul ca, din culpa sa exclusiva, în luna iunie l-a avariat grav, lucru probat indubitabil cu actele întocmite de organele de politie.
Instanța de rejudecare nu a reținut nici una din toate aceste probe care, analizate, ar fi dus la concluzia ca descrierea faptelor din decizie, care arata în mod clar caracterul continuu al atitudinii rec1amantului, este una corecta.
Întregul probatoriu administrat în cauza, printre care inclusiv interogatoriul reclamantului, face dovada incontestabila a faptului ca acesta, în toata perioada cat a fost angajat al societății la punctul de lucru din C.-N., nu și- a îndeplinit sarcinile de serviciu. Cu toate acestea, în rejudecare, instanța deși a impus administrarea unor probatorii ample, acordând o multitudine de termene în acest sens, s-a oprit cu analiza la modul în care a fost descrisa fapta, considerând modalitatea de exprimare ca fiind necorespunzătoare.
Solicită instanței de recurs sa observe ca au fost respectate toate dispozițiile legale cu privire la convocarea și efectuarea cercetării disciplinare, și la conținutul deciziilor, astfel încât nu se poate imputa societății o concediere nelegala.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 noiembrie 2012 (f.15-22)reclamanta I. D. a solicitat respingerea recursului în temeiul art.312 alin.2
C.pr.civ., cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin D. nr. 349/(...) pârâta a dispus aplicarea în sarcina reclamantului a sancțiunii disciplinare constând în diminuarea salariului cu 10% pe trei luni, începând cu luna aprilie, în temeiul art. 264 alin. 1 lit. d C.muncii, reținându-se în conținutul deciziei de concediere ca motiv al aplicării sancțiunii „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu trasate prin fisa postului: completarea foilor de parcurs și predarea lor la sfârșitul zilei, îndeplinirea obiectivelor de vânzare, dezvoltarea acoperirii teritoriale în domeniul vânzărilor";.
De asemenea, prin D. nr. 353/(...) pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de (...), conform art. 61 lit. a, coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f C.Muncii, reținându-se în conținutul deciziei de concediere abaterea disciplinară constând în
„neîndeplinirea sarcinilor de serviciu trasate prin fisa postului: realizarea rapoartelor zilnice, întocmire dosar client și completarea zilnica a acestuia cu informații referitoare la activitatea desfășurata în relația cu clienții, monitorizarea și luarea de masuri necesare pentru derularea normala a decontărilor cu clienții din portofoliu, stabilirea și menținerea unor relații bune cu clienții, asigurarea bunei folosințe a autovehiculului pe care îl are în exploatare";.
Prezenta cauză a mai parcurs un ciclu procesual în care prin D. civilă nr. 2. din (...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), a fost admis recursul declarat de reclamantul I. D. împotriva Sentinței civile nr. 543 din (...) a T.ui C., fiind casată în întregime sentința atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Prin considerentele deciziei de casare s-a reținut, pe de o parte, faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererilor având ca obiect plata orelor suplimentare și a sporului de vechime, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește contestația împotriva celor două decizii de sancționare, Curtea a invocat din oficiu un motiv de nulitate absolută în ceea ce privește respectarea condițiilor de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, potrivit dispozițiilor art. 267 și 268
C.Muncii (în forma în vigoare la data emiterii deciziilor de sancționare), respectiv, nedescrierea corespunzătoare a faptei ce constituie abatere disciplinară sub aspectul indicării datei sau a perioadei săvârșirii faptei la care se referă ambele decizii, precum și nesemnarea convocatorului nr. 351/0(...) de către reclamant, în raport de dispozițiile art. 267 alin. 2 lit. a, respectiv art. 267 alin. 2 C.Muncii, dispunând casarea cu trimitere a hotărârii atacate potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 3 teza a II-a C.pr.civ..
Instanța în rejudecare a respectat îndrumările date de instanța de recurs prin decizia de casare și a analizat cu prioritate îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile art. 267 și art. 268 alin. 2 C.Muncii, concluzionând în sensul că cele două decizii de sancționare nu respectă cerințele legale a căror obligativitate este prevăzută sub sancțiunea nulității. În atare situație nu mai era necesar ca instanța să analizeze temeinicia faptelor reținute în sarcina reclamantului ca abateri disciplinare, astfel că urmează a fi înlăturate criticile aduse de recurent sub acest aspect.
Referitor la faptul că instanța a dispus, potrivit dispozitivului hotărârii atacate, anularea Deciziei de sancționare disciplinară nr. 249/(...), în loc de D. nr. 349/(...), nu reprezintă altceva decât o simplă eroare materială care nu poate atrage constatarea nelegalității hotărârii atacate.
În ceea ce privește nerespectarea de către angajator a dispozițiilor legale privind îndeplinirea condițiilor de formă la emiterea deciziilor de sancționare, concluziile primei instanțe sunt corecte.
A., analizând conținutul celor două decizii, se poate constata faptul că acestea nu cuprind descrierea corespunzătoare a faptelor care constituie abatere disciplinară și nu cuprind prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de reclamant, nerespectându-se astfel prevederile art. 268 alin. 2 lit. a și b C.Muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziilor de sancționare.
De asemenea se constată că pârâta nu a procedat la efectuarea cercetării disciplinare anterior aplicării sancțiunii disciplinare prin D. nr. 349/(...) iar în ceea ce privește abaterile disciplinare ținute prin D. de concediere nr. 353/(...), convocarea nr. 351/0(...) întocmită de angajator nu este semnată de acesta și nu conține dovada comunicării acesteuia sub semnătură către salariat.
Prevederile art. 263 alin. 2 din C.Muncii definesc abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
A.eatul 1 al aceluiași articol prevede că angajatorul își poate exercita dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi doar în situația în care constată săvârșirea unei abateri disciplinare în sensul arătat mai sus, fiind obligat de prevederile imperative ale art. 268 alin. 2 din C.Muncii, să precizeze expres, chiar în cuprinsul deciziei de sancționare, care sunt abaterile disciplinare reținute în sarcina salariatului, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, motivul pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară, termenul în care poate fi contestată sancțiunea disciplinară si instanța competentă.
Legiuitorul a stabilit prin această reglementare o măsură de protecție a angajatului împotriva eventualelor abuzuri ale societății, față de care se află în raporturi de subordonare.
Prevederea concretă în decizia de concediere a tuturor elementelor conținute de textul legal permite instanței judecătorești investită cu cenzurarea legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate, verificarea măsurii în care faptele, astfel precizate și descrise, constituie abateri disciplinare în sensul codului, precum și îndeplinirea celorlalte condiții ale răspunderii disciplinare.
A., întrucât abaterea disciplinară este condiția necesară și suficientă, unicul temei pentru declanșarea răspunderii disciplinare, pentru a se putea stabili dacă o faptă poate fi astfel calificată, instanța trebuie să aibă posibilitatea de a analiza elementele constitutive ale acesteia.
Din acest motiv, nu întâmplător și fără a da dovadă de un formalism excesiv și nejustificat, legiuitorul a prevăzut ca decizia de sancționare disciplinară să cuprindă în mod obligatoriu prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, întrucât, în caz contrar, instanța este pusă în imposibilitatea de a analiza elementele constitutive ale abaterii disciplinare.
Latura obiectivă este esențială în acest sens, neputându-se lăsa în sarcina instanței stabilirea faptelor ilicite pe care angajatorul le-a avut în vedere atunci când a dispus aplicarea sancțiunii, respectiv de a căuta în ansamblul atribuțiilor ce revin salariaților prin lege, regulamentul intern, contracte colective și individuale de muncă, fișa postului, îndatoririle concrete care au fost încălcate sau nerespectate de către salariat, cu atât mai mult cu cât, cel ce se bucură de prerogativă disciplinară trebuia să dețină probe, la momentul luării măsurii, cu privire la acțiunile sau inacțiunile ilicite concrete ale angajatului.
De altfel, Codul muncii prevede expres, în art. 77, că, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Precizarea doar a faptelor pretins săvârșite de salariat, și acestea în mod sumar, elemente a căror obligativitate a fost prevăzută de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute, distinct de precizarea dispozițiilor încălcate de acesta, nu pot acoperi însă lipsa celorlalte elemente.
Mai mult decât atât, independent de prezența salariatului la data la care a fost convocat în vederea cercetării disciplinare, angajatorul poate și trebuie să știe ce abateri disciplinare îi impută acestuia și care este corespondentul lor în prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă.
Cercetarea disciplinară prealabilă a salariatului sancționat este obligatorie în conformitate cu prevederile art. 267 alin. 1 C.muncii, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în vederea desfășurării acesteia, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii, fiind necesar ca această convocare să se realizez potrivit art. 75 din CCM la N. N. 2007-2010 cu cel puțin 5 zile înainte.
Instituirea acestei proceduri, obligatorie pentru angajator, are rolul de a-i da posibilitatea salariatului să-și pregătească apărările în raport de faptele ce i se impută, dată fiind prerogativa disciplinară de care se bucură angajatorul, recunoscută prin dispozițiile art. 263 C.Muncii.
Prin urmare, Curtea reține că soluția primei instanțe, de admitere a contestației formulate de către reclamant și de anulare a deciziilor de sancționare, cu repunerea părților în situația anterioară, conform prevederilor art. 78 alin. 1 din C.Muncii, este una legală, impunându-se a fi menținută.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică sentința atacată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., va fi obligată recurenta să plătească intimatului I. D. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G&G ROM S. împotriva Sentinței civile nr. 5755 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului I. D. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: M.-F. B.
| ← Decizia nr. 1429/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2613/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
