Decizia nr. 4099/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4099/R/2012
Ședința din 01 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL C. G. împotriva sentinței civile nr. 5549 din 24 mai 2012, pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați B. D., B. V., B. P., C. F. N., D. G., F. M. L., H. M. C., H. V., H. V., H. R., K. M., M. M., M. I., M. C. V., N. R. M., P. A., P. C. A., P. C. L., P. I. L., S. S., S. Z. M., V. M. I., C. D. C., G. D. N., D. V., R. M. D., S. I., B. E., P. M., G. S., H. M., M. I., și pe pârâții intimați L. T. G. V. G. și P. C. G., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților intimați, avocat Nan P. D., în substituirea doamnei avocat M. L. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent, reclamanții intimați și reprezentanții pârâților intimați.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și pârâților intimați și este scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamanților intimați depune la dosar împuternicirea avocațială a avocatului titular, delegația de substituire și întâmpinare.
Reprezentanta reclamanților intimați arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, susținând concis motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. S. obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar chitanța justificativă a acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru prima de vacanță aferentă anului 2007 -
2008 invocată din oficiu de către instanță.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B. D., B. V., B. P., C. F. N., D. G., F. M. L., H. M. C., H. V., H. V., H. R., K. M., M. M., M. I., M. C. V.,
N. R. M., P. A., P. C. A., P. C. L., P. I. L., S. S., S. Z. M., V. M. I., C. D. C., G. D. N., D. V., R. M. D., S. I., B. E., P. M., G. S., H. M. Și M. I., în contradictoriu cu pârâții L. T. „. V. G., C. LOCAL AL C. G., P. C. G.
A fost obligată unitatea de învățământ pârâtă L. T. „. V. G. la calcularea și la plata primei de vacanță către reclamanți în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2008 - 2009.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL C. G. și P. C. G. să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 1000 lei.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
În perioada anilor școlari 2007-2008 și 2008-2009 reclamanții au fost angajați ai pârâtei de rd. l, așa cum rezultă din tabelul anexat precizării de acțiune.
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din C. la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din L. nr. 130/1996, în vigoare la data desfășurării raporturilor de muncă, „. contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) C. colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii
Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora „C. colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin C. exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe același raționament logic, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic era reglementată prin L. nr. 1. care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din L. nr. 1., drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, „personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin C.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și Protecției Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din L. nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate in cuprinsul
Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În C. la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele C. evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 din fostul cod civil aplicabile. Astfel, rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultatea angajatorului .De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci „plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M..
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în C. unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în C. unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care s-a dispus, în temeiul art.208 și următoarele din L. nr. 62/2011 obligarea pârâtei de rândul I, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamanților indicați prin tabelul anexă, pentru anul școlar 2008-2009. De asemenea, în temeiul art. 166 alin. 4 din Codul muncii, primele datorate vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În temeiul art. 16 din L. nr.329/2009, în vigoare la data desfășurării raporturilor de muncă, pârâtul C. Local al comunei G. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Instanța a admis doar în parte acțiunea întrucât pentru perioada 2007-
2008 acțiunea este prescrisă, având în vedre disp.art.268 alin.1 lit. c din Codul
Muncii si data înregistrării acțiunii, respectiv (...).
Potrivit dispozițiilor Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o suma de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afara de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit OUG nr. 13/2011 de la data punerii în întârziere și până la achitarea efectivă, cunoscut fiind că potrivit art. 2 din actul normativ amintit, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Așadar, la sumele ce vor fi achitate reclamanților cu titlu de primă de vacanță, se va calcula și dobânda legală, începând cu data promovării acțiunii și până la data achitării efective.
Fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pârâții în temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial conform actului de la fila 88.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. Local G., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pârâtul arată că instanța de fond a omis să aibă în vedere că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, ca urmare a faptului că sumele privind plata drepturilor salariale ale profesorilor nu sunt alocate din bugetul local, ci din bugetul de stat ele fiind virate in contul L.ui T. G. V. de către C. Local G., după ce aceste sume sunt îi sunt virate in buget de către M. E.
Școlile nu sunt subordonate din punct de vedere salarial consiliilor locale ci direct M.ui Educației, prin urmare pârâtul C. Local G. nu are nici o calitate, acțiunea fiind îndreptata greșit împotriva acestei instituții.
Considera ca articolul 167 alin. 4 din legea 84/1995 este foarte clar, arătând expres că plata drepturilor salariale ale profesorilor nu este de competenta C. locale, acestea având doar atribuții de finanțare.
Prin întâmpinarea formulată, intimații reclamanți au solicitat respingerearecursului și menținerea sentinței atacate.
Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.
Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate derecurent nu poate fi primită, fiind lipsită de orice fundament legal.
În concret, se reține că dispozițiile art.167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din „sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M. C.-
N. este justificată pentru perioada 2007-2009, prin prisma faptului că potrivitdispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizareasumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Potrivit considerentelor expuse, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL C. G. împotriva sentinței civile nr. 5549 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimaților reclamanți suma de
1600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
D. G. L. D. S. D.
C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia nr. 1695/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 968/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
