Decizia nr. 4101/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4101/R/2012
Ședința din 01 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de reclamantul S. N. AL C. A., în numele și pentru membrul de sindicat D. A., și, respectiv de pârâta SC S. I. E. S. împotriva sentinței civile nr. 3857 din 12 aprilie
2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 24 septembrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursurilor pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin acțiunea formulată și precizată de reclamantul S. N. AL C. A., în numele membrului de sindicat D. A., împotriva pârâtei S. S. I. E. S.,s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate că membrul de sindicat reprezentat a fost angajatul pârâtei în perioada (...) - (...), să oblige pârâta să-i achite suma totală de 6435 lei, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei (...) - (...) , să-i achite suma de 1300 euro, reprezentând diurna neachitată, aferentă perioadei octombrie - noiembrie
2010 și să oblige pârâta să-i achite suma totală de 6541 lei cu titlu de rețineri ilegale din drepturile salariale aferente perioadei octombrie 2009 - noiembrie
2010.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul S. N. AL C. A., în numele membrului de sindicat D. A., împotriva pârâtei S. S. I. E. S. și, în consecință, s-a constatat că reclamantul a avut calitatea de angajat a pârâtei în perioada (...) - (...).
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 1330 E., echivalent în lei la data plății, reprezentând drepturi salariale restante cu titlu de diurnă, aferente perioadei octombrie-noiembrie 2010.
Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a avut în vedere următoareleconsiderente:
Cel reprezentat de reclamant a fost salariatul pârâtei, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 173 la data de (...), ce a intrat în vigoare la data de (...) și a contractului individual de muncă, înregistrat sub nr. 173 la data de (...) și care a intrat în vigoare la data de (...), ambele fiind semnate atât de salariat cât și de societatea pârâtă prin reprezentantul legal [f.6-8,10-11].
Potrivit prevederilor art.10 din Codul muncii, în vigoare la data semnării contractului, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoana fizică, denumita salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în forma scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în forma scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoana juridică, persoana fizica autorizata sa desfășoare o activitate independenta, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în forma scrisă, contractul individual de munca anterior începerii raporturilor de muncă.
Contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 173, la data de (...) și care a intrat în vigoare la data de (...), a fost semnat atât de cel reprezentat de reclamant cât și de societatea pârâtă prin reprezentantul legal și trebuia înregistrat la I. C. în termen de 20 de zile calendaristice de la data încheierii acestuia.
Cum contractul individual de muncă s-a încheiat cu acordul și sub semnăturile ambelor părți și s-a înregistrat sub nr. 173 la data de (...) și care a intrat în vigoare la data de (...), instanța a constatat că reclamantul a avut un raport de muncă din data de (...) și până la data de (...), când acesta a fost desfăcut în temeiul art. 55 lit. b C. muncii.
Referitor la salariul cuvenit membrului de sindicat, instanța a reținut în primul rând că acordul de voințe reflectat în contractul individual de muncă, stabilește salariul de bază lunar brut al reclamantului la suma de 720 lei. În al doilea rând, s-a reținut că, potrivit prevederilor art.283 alin. d Codul muncii aplicabil, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia și având în vedere faptul că raportul de muncă al reclamantului a încetat la data de (...) în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii, instanța a respins acest petit.
Cu privire la petitul privind obligarea pârâtei să achite reclamantului suma de 1330 E., echivalent în lei la data plății, reprezentând drepturi salariale restante cu titlu de diurnă, aferente perioadei octombrie - noiembrie 2010, instanța l-a admis, reținând că salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat, iar prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat și salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice. Salariul constituie obiectul dar și cauza contractului individual de muncă. Este obiect deoarece el constituie contraprestația pentru munca efectuată de către salariat, este cauză pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.
Potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 și 2 din Codul Muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative cere demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, fapt pe care angajatorul nu l-a făcut.
De asemenea, din analiza foii de parcurs din data de (...), aferentă traseului
România - Germania, tur și retur, reiese că, cel reprezentat de reclamant, a lucrat în străinătate un număr de 12 zile, iar analiza foii de parcurs din data de (...), aferentă traseului România - Slovacia, tur și retur, reiese că acesta a mai lucrat în străinătate un număr de 7 zile. De asemenea potrivit foilor de parcurs din (...), pentru traseul România - U. - Cehia, tur și retur și a foii de parcurs din (...), aferentă traseului România - U. - Cehia, tur și retur, rezultă că reclamantula lucrat în străinătate în lunile octombrie și noiembrie 2010 un număr total de
38 de zile.
În această situație sunt aplicabile prevederile H.nr.518/1995, așa cum au fost modificate prin prevederile H. nr.837/1995, H., H. nr.740/2004 și H. nr.741/2004, acestea din urmă intrând în vigoare la data de (...), care arată că angajatorul este obligat să acorde salariatului o diurnă de cel puțin 35 E. /zi.
Cu privire la suma reținută de pârâtă în temeiul Acceptului de plată (f.33), instanța a reținut că salariatul a primit o amendă în U. pentru nerespectarea de către acesta a normelor legale privind transportul de marfă. Cum acesta nu dispunea de suma de 400.000 Ft pe care trebuia să o plătească și pentru a nu fi reținut în U., pârâta a achitat respectiva sumă.
Ulterior, pentru a avea temei în vederea returnării sumei plătite, la data de (...) (după 5 luni de la data primirii amenzii), salariatul a semnat un Accept de plată în care a arătat că doar el este vinovat de primirea amenzii.
Având în vedere faptul că acesta și-a dat acceptul să achite pârâtei suma primită de la acesta pentru achitarea amenzii primite în U. pentru nerespectarea de către acesta a normelor legale privind transportul de marfă, iar modalitatea de restituire a sumelor s-a stabilit de comun acord, instanța constată că în speță nu este vorba de rețineri ilegale din salariu, potrivit prevederilor art. 272 alin.1 din Codul muncii aplicabil, astfel că a respins și acest petit.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art. 208 și următoarele din
Legea nr.62/2011, a admis în parte acțiunea reclamantului potrivit dispozitivului.
În termen legal, au declarat recurs atât reclamantul S. N. AL C. A., în numele
și pentru membrul de sindicat D. A., cât și pârâta SC S. I. E. S.
1.Prin recursul propriu, reclamantul S. N. al C. A., în numele și pentrumembrul de sindicat D. A. a solicitat admiterea acestuia, modificarea in parte a sentinței civile recurate in sensul obligării intimatei pârâte la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite si neacordate, reprezentând diferența dintre salariul minim brut lunar la nivel de ramura transporturi in suma de 1050 lei si salariul brut lunar negociat in suma de 720 lei, aferent perioadei (...)-(...), sume actualizate cu indicele de inflație pana la data plății efective, precum si, obligarea sa plătească suma de 6541 lei, reprezentând rețineri ilegale din drepturile salariale lunare (oct.2009-sept.2010).
Referitor la petitul privind obligarea intimate parate la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite si neacordate, reprezentând diferența dintre salariul minim brut lunar la nivel de ramura transporturi in suma de 1050 lei si salariul brut lunar negociat in suma de 720 lei, aferent perioadei (...)-(...), sume actualizate cu indicele de inflație pana la data plății efective, recurentul învederează că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura acestuia, ceea ce a avut ca efect transformarea acțiunii în realizarea dreptului cu care a fost legal investita intr-o acțiune in constatare, aceasta din urma fiind, de altfel, inadmisibila raportat la prevederile art.l11
C.pr.civ.
De asemenea, apreciază recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, câtă vreme soluția de respingere a acestui capăt de cerere a fost in parte motivata raportat la prevederile art.283 lit. d, privitor la termenele in care poate fi formulate cererile in vederea soluționării unui conflict de munca, deci oarecum privitor la o eventuala excepție a tardivității formulării cererii si care nu a fost pusa in discuția părților, in condițiile prevăzute de art.137 Cod de procedură civilă.
Drepturile solicitate sunt prevăzute de art.41 din CCM la nivel de ramura transporturi 2008-2010, iar potrivit prevederilor art.238 si art.8 din Legea
130/1990, in vigoare la data nașterii dreptului la acțiune al reclamantului, contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin CCM încheiate la nivel superior.
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Privitor la sfera de aplicabilitate a prevederilor cuprinse în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010 arată ca dispozițiile acestuia sunt obligatorii potrivit art. 123 pct. 2 din acest contract în toate unitățile din ramura transporturi și activități conexe, domeniu în care își desfășoară activitatea și societatea recurentă.
Reclamantul nu a solicitat anularea contractului individual de muncă în care s-a prevăzut un salariu de bază inferior celui negociat prin contractul colectiv încheiat la nivel de ramură de transporturi, însă potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. muncii "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți", iar conform alin. 2 "neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta", principiul forței obligatorii al contractului colectiv fiind prevăzut și de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă.
Chiar dacă reclamantul pe parcursul derulării contractului de muncă și anterior inițierii demersului judiciar, a acceptat fără rezerve o parte din drepturile salariale sau a semnat actele de plată, aceste împrejurări, potrivit art. 165 din C. muncii, nu pot avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
2. Privitor la petitul privind obligarea intimatei parate la plata sumei de
6541 lei, reprezentând rețineri ilegale din drepturile salariale lunare (oct.2009- sept. 2010), cu trimitere la prevederile art.164 C. muncii (anterior ultimeimodificări), instanța interpretând greșit ansamblul probator administrat a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive străine de natura pricinii, motivând respingerea cererii raportat la prevederile art.272 a1.2 din C. muncii, referitoare la obligația de restituire a salariatului către angajator si cu privire la care nu a fost legal investita.
Între cererea de restituire a sumelor încasate necuvenit formulata in baza art.164 din C. muncii si cea prevăzuta de art.272 a1.2 din același cod, exista o diferența vădita sub aspectul persoanei îndreptățite sa formuleze cererea si a modalității de stabilire si recuperare a pagubei.
Cererea formulata având la baza art.164 Codul Muncii aparține salariatului prejudiciat de angajator căruia i-a fost produs un prejudiciu prin reținerea in mod ilegal de sume din drepturile salariale cuvenite integral in condițiile legii, consecința acesteia fiind obligarea angajatorului la restituirea sumelor încasate necuvenit de la salariat in condițiile art.269 din Codul Muncii (anterior ultimei modificări), in timp ce cererea formulata in temeiul art.272 al. 2 aparține angajatorului împotriva salariatului care a încasat sau a beneficiat de un serviciu necuvenit.
Prin urmare, instanța de fond, soluționând cererea dedusa judecății, a schimbat înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acesteia, in sensul ca, in loc sa verifice legalitatea acestor rețineri raportat la prevederile art.164 din Codul Muncii a constatat ca ele sunt legale, raportat la prevederile art.272 al. 2 din Codul Muncii, cu toate ca nu a fost investita legal cu o astfel de cerere.
Confuzia pe care a făcut-o instanța de fond, vizează natura juridica a cererii introductive de instanța, apreciind in mod eronat ca in situația de fata se aplica regulile prevăzute de art.272 C. M.
Menționează recurentul că in perioada octombrie 2009 - septembrie 2010 salariatul semna lunar, atât dispoziție de plata a salariului, cat si dispoziție de încasare către societate, banii cuveniți salariatului cu titlul de drepturi salariale rămânând lunar la dispoziția angajatorului, in total rezultând suma de 6541 lei.
La baza încasării acestor sume de către angajator a stat angajamentul de plata semnat de salariat la data de (...), cu privire la o fapta săvârșita de salariat cu vinovăție, in legătura cu munca, constând intr-o amenda primita de salariat in U.
Ceea ce diferențiază răspunderea patrimoniala a salariatului de obligația de restituire este ca in cazul celei din urma instituții, culpa salariatului in producerea prejudiciului nu trebuie sa existe. Ori de câte ori exista o culpa in producerea prejudiciului, devin aplicabile prevederile art.270 din C. M.
Prin urmare, in lipsa angajării răspunderii patrimoniale a salariatului in condițiile legii, instanța de fond ar fi trebuit sa constate ca aceste rețineri operate din drepturile salariale ale salariatului si încasate necuvenit de parata, contravin prevederilor art.164, nefiind constatate intr-o hotărâre definitiva si irevocabila;
Nu se poate reține că angajamentul de plata, așa cum a fost semnat de salariat la (...), reprezintă voința clara si neechivoca a acestuia in sensul întinderii prejudiciului supus recuperării, câtă vreme în cuprinsul acestuia, salariatul a făcut mențiunea potrivit căreia culpa nu ar fi exclusivă. În acest context se apreciază că angajamentul de plată, care potrivit noilor reglementări nu mai constituie titlu executoriu, poate reprezenta doar un început de dovadă, care trebuie să fie coroborate cu alte probe.
Suma de 6541 lei încasata necuvenit de parata, cu privire la care se susține de către aceasta pretinzând ca a fost împrumutată salariatului pentru a plăti amenda încasata in U., nu a fost plătita de angajator.
Conform dovezii depuse la dosarul cauzei, reprezentând extras de cont B. T., suma de 650 lei si cea de 5850 lei au fost plătite in contul salariatului in data de (...), de către dna C. Dointa, deci nu de către societate, cum s-a pretins. Prin urmare, intre obligația de restituire de către salariat a sumei de 6500 lei (repararea prejudiciului) si suma încasata de societate in cuantum de 6541 lei din drepturile salariale ale reclamantului nu exista raport de cauzalitate, nefiind îndeplinita condiția angajării răspunderii patrimoniale a salariatului, nici chiar pentru obligația de restituire in temeiul art.272 C. M.
Concluzionează recurentul că, in lipsa unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile privind angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului încasarea de către intimata a sumei de 6541 lei (conform dispozițiilor de încasare depuse la dosarul cauzei), aferent perioadei oct.2009-sept.2010, reprezintă o plata necuvenita, fiind supusa regulilor restituirii.
In drept, recursul se întemeiază pe prevederile art.304 pct. 7, pct.8 și pct.
9, art.304 ind.1 Cod de procedură civilă.
Prin recursul formulat, pârâta S. S. I. E. S. a solicitat admiterea acestuia, modificarea in parte a sentinței recurate, in sensul respingerii in totalitate a acțiunii formulate de reclamant.
Societatea recurentă consideră că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, atât în ceea ce privește pretențiile referitoare la diurnă, cât și cele privitoare la momentul încheierii contractului individual de muncă.
1.Astfel, subliniază că deși inițial a semnat un contract cu societatea la data de (...), prin foile de parcurs depuse, s-a făcut dovada ca reclamantul aînceput să lucreze în mod efectiv în cadrul societății doar la data de (...).
Prin semnarea celui de-al doilea contract individual de munca, care a și fost înregistrat la ITM , reclamantul a recunoscut implicit, ca a înțeles sa lucreze si sa aibă un raport de munca cu societatea doar începând cu data de (...), altfel că nu se explica existenta a doua contracte de munca, pentru aceeași activitate.
De altfel, în decizia de desfacere a contractului individual de munca nr.
1096 din data de (...), este indicată perioada de munca desfășurata in cadrul societății, iar aceasta nu a fost contestata sub niciun aspect de către reclamant.
2. Valoarea drepturilor de diurna achitate de societate către reclamant aufost stabilite de comun acord de către părți la data semnării contractului individual de munca si orice alte valori, trebuie sa tina cont de situația economica la nivel național si de înțelegerea dintre părți.
Din răspunsul la interogatoriu, respectiv din înscrisurile depuse rezultă că suma de 1300 euro, reprezentând diurnă a fost achitată reclamantului.
In drept, sunt invocate dispozițiile art. 3041, art. 312 Cod de procedură civilă.
Recurenta pârâtă S. S. I. E. S. a depus la dosar întâmpinare la recursulreclamantului (13), prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
In ceea ce privește neacordarea de către instanța de fond a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul minim brut lunar la nivel de ramura de transporturi in suma de 1050 lei si salariul brut lunar negociat in suma de 720 de lei, aferent perioadei (...)- (...), considera ca in mod corect a reținut instanța de fond ca in cauza sunt aplicabile prevederile art. 283 lit. d din C. Muncii in vigoare anterior ultimei republicării, întrucât acordarea de către o societate a unui alt salar decât cel care este îndreptățit salariatul este un motiv de nulitate a contractului individual de munca.
Cum salariatul D. A. nu a formulat cererea pentru constatarea nulității clauzei inserate in contract privind salariul, pe parcursul desfășurării contractului de munca al acestuia respectiv pana la data de (...), data încetării raporturilor sale de munca cu societatea, acesta nu este îndreptățit la solicitarea diferenței de drepturi salariale. Putea solicita diferențe de drepturi salariale in măsura in care fata de salariul negociat cu societatea, reclamantul recurent ar fi primit mai puțin pentru munca prestata, nicidecum in situația in care a acceptat un salariu si un program de lucru aferent acestuia.
In speța nu se pune problema aplicării prevederilor art. 165 Codul M. Nu poate fi vorba de o renunțare a salariatului la drepturile ce i se cuvin, întrucât contractul individual de munca al salariatului D. A. a fost negociat de părți, care au stabilit un salariu de 720 lei lunar. Salariul a fost stabilit raportat la realitățile economice ale anului 2009 si la posibilitățile reale ale societății in condiții de criza economica. Recurentul, la momentul semnării CIM-ului, in calitate de membru de sindicat, își cunoștea drepturile, insa cu toate acestea, a fost de acord cu plata salariului menționat in C.I.M. In măsura in care recurentul nu era de acord la acel moment cu salariul, avea posibilitatea sa nu semneze CIM in aceasta modalitate.
Corect a reținut instanța de fond în privința reținerilor salariale în cuantum de 6541 lei, ca in spata sunt aplicabile prevederile art.272 alin.2 din C.Muncii in vigoare înainte de republicare, instanța de fond făcând încadrarea in drept a contractului de împrumut dintre recurent si societate.
Greșit recurentul face trimitere la prevederile art. 164 din C. Muncii, întrucât in speța nu este vorba despre o dauna cauzata angajatorului de către angajat. Angajatul a fost amendat de către organele de control din U., întrucât a încălcat normele legale din aceasta tara si nu pentru faptul ca societatea i-ar fi pus la dispoziție documente de transport neconforme cu normele legale. Întrucâtnu avea disponibilități bănești de achita amenda si pentru a nu fi reținut in U., recurentul a solicitat societății sa achite amenda in numele sau, luându-si angajamentul de a restitui sumele către societate.
Modalitatea de restituire a fost stabilita de comun acord si conform acestei înțelegeri, recurentul a restituit sumele. De altfel, acesta a recunoscut in cuprinsul răspunsului la interogatoriu ca amenda a fost achitata de societate si ca avea foile de parcurs si avizele cu marfa asupra sa.
Practic, recurentul nu a greșit fata de societate cu nimic pentru a-i fi aplicabile prevederile art. 164 din C. Muncii, societatea nefiind prejudiciata de către acesta pentru a-i face rețineri din salariu cu titlu de daune aduse societății. Ceea ce s-a realizat in fapt, a fost o restituire a unui împrumut a unui credit acordat de societate la solicitarea recurentului pentru o nevoie stringenta a acestuia.
Recurentul a fost amendat pentru o fapta comisa din culpa de către acesta si nu pentru o fapta care i-ar fi fost imputabila societății acesta având actele firmei in regula, respectiv foile de parcurs si avizele cu marfa. Societatea nu a făcut altceva decât sa-l crediteze pentru ca nu avea sumele necesare pentru a achita amenda si pentru a nu fi reținut in străinătate.
Niciodată recurentul nu a înțeles sa conteste procesul verbal prin care i-a fost acordata amenda in U., considerându-l, ca atare, legal. În măsura în care se considera nevinovat sau nevinovat doar in parte, trebuia sa arate cine se face vinovat de producerea contravenției si implicit de suportarea amenzii.
Susținerile privitoare la faptul ca sumele depuse în cont au fost efectuate de o anumita persoana - C. D., iar nu de către societate, nu sunt fondate.
Societatea nu poate sa depună in cont sume decât prin intermediul unei persoane fizice, reprezentant al societății. D-na C. D. este o salariata a societății care a depus sumele in calitate de reprezentant al societății in numele societății si din fondurile societății, nu din fonduri personale.
In drept sunt invocate dispozițiile art.115 C.pr.civ.
Prin „Notele de ședință"; formulate (f. 20), recurentul reclamant S. N. al C. A., în numele si pentru membrul de sindicat D. A. a reiterat, în esență, aspectele evocate prin memoriul de recurs.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Trecând la soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:
1. Recursul reclamantului S. N. al C. A., în numele și pentru membrul desindicat D. A. este nefondat.
Reclamantul critică sentința în privința modului de soluționare a petitului referitor la plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariul minim brut lunar la nivel de ramura transporturi in suma de 1050 lei si salariul brut lunar negociat in suma de 720 lei, aferent perioadei (...)-(...).
Cu privire la acest aspect, Curtea consideră că în mod eronat s-a apreciat de către prima instanță ca fiind incidente prevederile art. 283 al. 1 lit. d din
Codul Muncii, în contextul în care aceasta nu a fost învestită cu o cerere de constatare a nulității unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, ci cu o cerere de plată a unor diferențe salariale (diferența dintre salariul minim brut lunar la nivel de ramura transporturi in suma de 1050 lei si salariul brut lunar negociat in suma de 720 lei), solicitare ce se circumscrie, în privința prescripției, prevederilor art. 283 al. 1 lit. c din Codul muncii, respectiv termenului de 3 ani.
Or, în cauză, diferențele de drepturi salariale pretinse de către reclamant vizează perioada (...)-(...), iar în raport de data promovării acțiunii (...), aceste pretenții apar ca fiind formulate în termen.
În ceea ce privește fondul acestei solicitări, Curtea observă că reclamantul face trimiteri la prevederile art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi, în raport de care acesta opinează că în perioada de referință cuantumul salariului trebuia să fie mai mare.
De asemenea, acesta formulează expuneri cu privire la sfera de aplicare a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, respectiv la caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior.
Ceea ce omite însă recurentul să aibă în vedere este faptul că prin dispozițiile art. 13 din Legea nr. 130/1996 s-a stabilit expres că „In cazul contractelor colective de munca incheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitatile componente ale acestora se stabilesc si se precizeaza de catre partile care negociaza contractul colectiv de munca, cu respectarea prevederilor prezentei legi.";
Astfel, intenția legiuitorului materializată prin dispozițiile evocate este în sensul că, contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, produc efecte exclusiv cu privire la părțile semnatare.
Cum societatea pârâtă nu este parte semnatară a contractului Colectiv de M. la nivel de ramură transporturi la care face trimitere reclamantul, prevederile acestuia nu îi sunt opozabile, și, prin urmare, în sarcina acesteia nu subzista obligația de a plăti reclamantului un salariu mai mare decât cel negociat prin contractul individual de muncă.
În ceea ce privește pretinsele rețineri din drepturile salariale din perioada octombrie 2009-septembrie 2010, în cuantum de 6541 lei, Curtea constată că în raport de aceste pretenții sunt aplicabile prevederile art. 164 al. 1 și 2 din Codul Muncii conform cărora „nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă";.
Greșit a reținut prima instanță ca fiind incidente dispozițiile art. 272 al. 2 din Codul Muncii, în contextul în care acțiunea cu care a fost învestită a fost formulată de către salariat, în calitate de angajat și, nicidecum, de către angajator.
Așa cum subliniază și recurentul, titularul acțiunii întemeiate pe art. 272 al. 2 din Codul Muncii este angajatorul, în vreme ce în ipoteza legală instituită de art. 164 al. 1 din Codul muncii, calitatea procesuală activă aparține salariatului prejudiciat de angajator.
Constatând, așadar, aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 164 din
Codul Muncii, Curtea va proceda la analiza îndeplinirii condițiilor impuse de legiuitor.
În acest sens, notează că validarea pretențiilor reclamantului din perspectiva evocată este condiționată de existența unor ";rețineri"; operate de către angajator din salariul cuvenit salariatului, condiție imperativă care însă nu se regăsește în speța dedusă judecății.
Astfel, observă că în perioada de referință, respectiv octombrie 2009- septembrie 2010, reclamantului i-au fost achitate drepturile salariale, aspect necontestat. De asemenea, conform probațiunii administrate, în fiecare lună, în ziua de plată a salariului reclamantul a semnat odată cu dispoziția de încasare a salariului și o dispoziție de plată către casieria societății pârâte, aspect confirmat și de către recurent prin memoriul de recurs.
Prin urmare, nu pot fi primite susținerile recurentului conform cărora în perioada de referință ar fi operat „rețineri"; din salariu, câtă vreme documentația
de l a dos ar acred ite az ă idee a ef ectu ăr ii u ne i pl ăț i benevole a r ecl aman tulu i , ulterior
înc as ăr ii de l a soc ie tate a p âr âtă a drep tu r ilor s al ar iale cuven ite.
Plata benevolă se întemeiază pe „. de plată"; (f. 24 verso dosar fond) pe care acesta și l-a asumat la data (...) și prin care s-a obligat să achite societății pârâte suma de 400.000 forinți, sumă reprezentând contravaloarea unei amenzi aplicate acestuia de către autoritățile din U. și plătită din banii trimiși de către societatea pârâtă.
Contrar celor susținute de către reclamant, Curtea opinează că angajamentul de plată evocat reprezintă voința clară și neechivocă a acestuia de a achita contravaloarea amenzii.
Este adevărat că în cuprinsul angajamentului de plată reclamantul a inserat și mențiunea „ nu numai eu sunt vinovat";, împrejurare care nu este însă de natură să conferă valențe noi, în contextul în care reclamantul nu a contestat procesul verbal de contravenție, considerându-l, ca atare, legal.
Mai mult, din procesul verbal de contravenție(f. 30 - 52 recurs) rezultă că amenda aplicată reclamantului s-a datorat faptului că acesta din urmă nu avea asupra lui adeverința referitoare la activitatea desfășurată în perioada septembrie
2009-(...), adeverință care i-a fost eliberată de către societatea pârâtă, dar pe care acesta, la plecare în cursă, datorită grabei, a uitat-o la domiciliu.(f. 42 recurs).
S-a mai susținut de către reclamant că a efectuat plata amenzii, însă suma destinată acestei plăți nu i-ar fi fost acordată de către societate, ci de către numita C. D. (f. 9 dosar fond), alegație care se dovedește a fi nefondată, justificat de faptul că susnumita a depus suma de 6500 lei în calitate de reprezentantă a societății pârâte, din fondurile acestei societăți, iar nu din fonduri proprii.
Într-adevăr, angajamentul de plată nu constituie titlu executoriu, însă acest aspect nu prezintă relevanță în cauză, câtă vreme nu este confirmată ipoteza legală a unor ";rețineri"; din drepturile salariale ale reclamantului.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat acest recurs.
2. Recursul formulat de pârâta S. S. I. E. S. este parțial fondat.
Curtea găsește întemeiată critica societății pârâte privitoare la data reală de începere a raportului de muncă dintre părți, sens în care apreciază că aceasta a fost stabilită eronat de către prima instanță ca fiind data de (...), în loc de (...).
Este reală împrejurarea că societatea pârâtă a încheiat cu reclamantul D.
A. două contracte individuale de muncă, nr. 173/(...) (f. 10 dosar fond), respectiv nr. 173/(...), cel din urmă înregistrat la ITM (f. 6 dosar fond), însă acest aspect nu este suficient pentru a concluziona că raportul de muncă s-a născut la data încheierii primului contract, câtă vreme din foile de parcurs depuse rezultă că reclamantul a început să presteze efectiv muncă în cadrul societății pârâte doar începând cu data de (...).
În acest sens sunt și mențiunile din statele de plată(f. 38), necontestate de către reclamant, care confirmă împrejurarea că pentru în luna aprilie 2009 reclamantul a fost pontat doar pentru 7 zile. Reclamantul nu a contestat nici decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 1096/(...) (f. 31 dosar fond) în cuprinsul căreia durata raportului de muncă a fost indicată ca fiind (...)- (...).
Or, în raport de aceste probe, data reală de începere a raportului de muncă ce poate fi reținută este exclusiv data (...).
Societatea pârâtă critică sentința și în raport de modul de soluționare a cererii reclamantului referitoare la diurna aferentă lunilor octombrie 2010 - noiembrie 2010, subliniind că a achitat acestuia suma de 1300 euro.
Analizând scriptele depuse în susținerea acestei alegații, Curtea constată că s-a făcut dovada achitării parțiale a diurnei, respectiv doar în limita sumei de
927 euro, din totalul cuvenit 1330 euro, aspect recunoscut de către reclamant, potrivit răspunsului de la întrebarea 4 din interogatoriu(f. 164 dosar fond).
Astfel, din dispozițiile de plată reiese că societatea pârâtă a achitat reclamantului cu titlu de diurnă următoarele sume: 50 euro, avans cursă Slovacia, (...), (f. 58 recurs); 200 euro, decont luna octombrie, din care trebuie scăzută suma de 23 euro, întrucât aceasta este aferentă lunii septembrie(f. 59 recurs); 100 euro, avans cursa C. N. Budapesta, (...) (f. 60 recurs); 300 euro, avans cursă, (...) (f. 62 recurs); 237 euro, decont Salonta-D., (...) (f. 63 recurs); 63 euro, avans cursa C. N. - Budapesta - Cehia, (...) (f. 64 recurs);
Dispoziția de plată din (...)(f. 61 recurs) nu a fost avută în vedere de către instanță, întrucât din cuprinsul ei nu se poate determina care este destinația sumei de 1000 lei, fiind făcută doar mențiunea „decont parțial";.
Nu prezintă relevanță în cauză situația economică o societății, câtă vreme prin contractul încheiat cu reclamantul aceasta și-a asumat o serie de obligații, pe care aceasta este ținută să și le îndeplinească, cu atât mai mult cu cât în cadrul acestuia nu se regăsește nici o clauză privitoare la impreviziune.
Ținând seama de considerentele arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă coroborate cu art. 304. pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul societății pârâte și va modifica în parte sentința atacată, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Reclamantul recurent a solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată suma de
260 lei, reprezentând contravaloarea traducerii procesului verbal de contravenție‚ însă această solicitare va fi respinsă conform art. 274 Cod de procedură civilă, ca urmare a faptului că propriul recurs, în raport de care a fost necesară depunerea acestui script, a fost respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta S. S. I. E. S. împotriva sentinței civile nr. 3857 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamantului D. A. de constatare a calității lui de angajat al pârâtei în perioada (...)-(...).
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 403 E., cu titlu de diurnă aferentă perioadei oct.-nov.2010.
Menține celelalte dispoziții.
Respinge ca nefondat recursul formulat de S. N. AL C. A. pentru D. A. împotriva aceleiași hotărâri.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. D. G. L. D. C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia nr. 2711/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3183/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
