Decizia nr. 3734/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3734/R/2012
Ședința din 24 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de reclamantul S. L. V., și, respectiv pârâta SC Y. S. R. S. împotriva sentinței civile nr. 5903 din 31 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect drepturi bănești.
Se constată că la data de 21 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă SC Y. S. S. a depus la dosar concluzii scrise la care a anexat copia chitanței justificative a cheltuielilor de judecată.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 17 septembrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursurilor pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S. L. V. în contradictoriu cu pârâta SC Y. S. R. S., a solicitat obligarea pârâtei la plata în euro a zilelor libere neefectuate aferente perioadei lucrate pe teritoriul I., respectiv (...)-în raport de salariul de 1000 euro. A renunțat la cererea de obligarea a pârâtei la plata concediului de odihnă.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul S. L. V. în contradictoriu cu pârâta S. Y. S. R. S. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, echivalentul în lei al sumei de 768 euro.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Potrivit susținerilor reclamantului, confirmate de pârâtă, salariul convenit pentru munca prestată în Italia, ca muncitor, ca urmare a contractului de muncă încheiat cu societatea pârâtă pe teritoriul R., era de 1000 de euro iar reclamantul trebuia să beneficieze de 2 zile libere pe săptămână.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, S. B. și G. C., reclamantul nu a avut zile libere în perioada 13 mai -septembrie 2011 cât a lucrat în Italia.
Conform art. 137 al. 1 din Codul muncii, repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive.
Potrivit art. 40 alin.2 lit.c) si lit.f) din Codul Muncii, forma în vigoare la data nașterii dreptului reclamantului, angajatorul este obligat să acorde salariaților toate drepturile cuvenite si să plătească toate contribuțiile si impozitele datorate.
Potrivit art. 287 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată si prin orice alte documente justificative caredemonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, sarcina probei revenind angajatorului.
Pârâta nu a făcut, conform dispozițiilor legale mai sus menționate, dovada plății către reclamant a muncii prestate în cele două zile de repaus săptămânal.
Pentru aceste considerente, în baza art. 40 alin.2, art. 137, art. 287 din
Codul muncii, instanța a admis acțiunea, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamantul S. L. V. și pârâta SC Y. S. R. S.
Pr in recursul s ău, pârâta S. Y. S. S. a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și, în consecință, respingerea acțiunii în pretenții formulată de către reclamantul S. L. V., ca neîntemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor dejudecată.
În susținere, societatea pârâtă învederează că hotărârea atacată încalcă legislația în vigoare câtă vreme între părți a existat un contract scris și însușit de părți, în care au fost stabilite condițiile de muncă, programul și remunerația lunară, fără a exista posibilitatea recunoașterii unor eventuale înțelegeri verbale care în realitate nici nu au existat.
Apreciază că trebuiau înlăturate ca subiective depozițiile martorului G. C., întrucât aceasta conviețuiește cu partea reclamantă urmând a se căsători, iar depoziția martorului S. B. este nerelevantă, întrucât acesta din urmă nu se afla în structura hotelieră în care reclamantul își desfășura activitatea.
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantului i-a fost făcută plata pentru zilele lucrate, iar zilele de repaus săptămânal i-au fost acordate si plătite cu diurnă externă conform legilor în vigoare în sumă 32 de euro/zi, perioadă în care reclamantul a beneficiat, de altfel, de zilele de sâmbătă și duminică libere, conform statelor de plată anexate și care au fost verificate de către ITM C.
Actele depuse la dosar și prezentate la ITM C. fac dovada că reclamanții au lucrat legal 40 de ore pe săptămână, respectiv 5 zile pe săptămână a câte 8 ore. Aceștia au beneficiat de cazare și 3 mese zilnice plătite de unitate chiar și în perioada în care lucrau doar 4 - maxim 6 ore/zi, aceasta fiind calculată în funcție de numărul de clienți aflați în hotel la aceea dată.
În drept, recursul se fundamentează pe prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Pr in recursul s ău, r ecl aman tul S. L. V. a solicitat admiterea acestuia șimodificarea parțială a sentinței supuse reformării, în sensul obligării paratei la acordarea in totalitate a salariului de 1000 E., aferent întregii perioade de munca prestata, precum si obligarea paratei la plata celor 32 de zile libere neacordate si efectuate pe teritoriul I. in suma totala de 1024 E. si nu de doar 768 E., cum greșit a dispus prima instanță. Solicită, de asemenea, cheltuieli de judecată.
În susținerea recursului, reclamantul subliniază că din probele administrate in cauza rezultă ca acesta a avut in cadrul relației contractuale cu pârâta SC Y. S. R. S. un salariu lunar de 1000 E., salariu pe care însă nu l-a primit in întregime in nicio luna.
După o expunere punctuala pentru fiecare lună a veniturilor efectiv încasate în perioada mai -august 2011, concluzionează că potrivit art. 40 al. 2 lit. c și f din Codul muncii, societatea pârâtă îi datorează bani și cu acest titlu.
Reclamantul formulează critici și cu privire la contravaloarea despăgubirilor cuvenite pentru zilele de repaus săptămânal neacordate, subliniind că era îndreptățit la suma de 1024 euro, aferentă celor 32 zile libere neacordate, iar nu cum greșit a stabilit prima instanță, respectiv, 768 euro, sumă care este aferentă doar unui număr de 24 zile.
Mai arată reclamantul că activitatea pe care a prestat-o în Italia s-a desfășurat în condiții absolut improprii.
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 312 alin 1 si art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de (...) (f. 41), reclamantul S. L. V.s-a opus admiterii recursului formulat de către societatea pârâtă, reiterând aspectele invocate în susținerea propriului recurs.
Societatea parata SC Y. S. R. S. nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamantului.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Ambele părți au depus concluzii scrise prin care și-au exprimat poziția procesuală similară cu cea susținută prin memoriile de recurs. De asemenea, societatea pârâtă a solicitat obligarea reclamantului la plata de daune materiale în cuantum de 5000 euro, respectiv de daune morale pentru prejudiciile produse societății.
T recând l a soluț ion ar e a c auze i, Cur te a reț ine ur măto arele:
Cu excepția criticilor privitoare la plata salariului formulate de către reclamant, celelalte motive de recurs ale acestuia și ale societății pârâte privesc același aspect, respectiv sporul pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, prin urmare acestea vor fi analizate împreună.
Astfel, referitor la motivele de recurs comune, Curtea reține că reclamantul s- a adresat instanței de judecată în vederea obligării societății pârâte la plata drepturilor salariale aferente perioadei lucrate în Italia, precum și la plata unei
„diurne"; cuvenite ca urmare a faptului că în perioada de referință acesta și-adesfășurat activitatea fără a beneficia de două zile libere pe săptămână.
Prima instanță a apreciat că în perioada de referință reclamantul nu a beneficiat de zile libere, astfel că a obligat societatea pârâtă să îi plătească acestuia, cu titlu de despăgubiri echivalentul în lei al sumei de 768 euro.
Curtea opinează că soluția instanței de fond este nelegală, întrucât aceasta se întemeiază pe un raționament eronat.
Astfel, s-a reținut că în perioada 13 mai-septembrie 2011, reclamantul a lucrat în Italia, fără a beneficia însă de repausul săptămânal prevăzut de art. 137 al. 1 din Codul Munci, iar cum societatea pârâtă nu a făcut dovada plății către reclamant a muncii prestate în cele două zile de repaus săptămânal, acțiunea a fost admisă, fiind acordată, cu titlu de despăgubiri, suma de 768 euro.
Este adevărat că părțile au negociat odată cu încheierea contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr. 493/(...) înregistrat la ITM C. sub nr. 5.96281(f. 17 dosar fond) acordarea lunară a unui salariu de 670 lei, precum și a unei sume de bani cu titlu de diurnă lit. J pct. 2 lit. c din CIM), al cărei cuantum nu a fost însă individualizat.
Însă ceea ce trebuie avut în vedere este faptul că diurna ( 32 euro /zi) este destinată să acopere cheltuielile de cazare și masă, iar nu contravaloarea muncii prestate în zilele în care reclamantul trebuia să beneficieze de repaus săptămânal, asupra celui din urmă aspect părțile convenind că „orele suplimentare prestate în afara programului de lucru sau în zile în care nu se lucrează ori în zile de sărbători legale se compensează cu ore libere plătite sau seplătește un spor, conform contractului colectiv de muncă aplicabil sau Legii nr.
53/2003 - Codul Muncii(lit. J pct. 3).
Cum în perioada de referință la nivelul societății nu era încheiat nici un contract colectiv de muncă, iar la nivel național nu era încheiat și înregistrat la D. un astfel de contract, rămân aplicabile prevederile din Codul Muncii.
Conform art. 137 al 1-3 din Codul Muncii, „repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta sau duminica.
În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânalpoate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
În situația prevăzută la al. 2 salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.";
Coroborând prevederile menționate cu cele ale art. 137 al. 5 și art. 123 al. 2 din Codul muncii, se constată că sporul pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal se stabilea în lei, în raport de salariul de bază ( neputând fi mai mic de 75% din acesta) și nicidecum în raport de diurnă, al cărei cuantum a fost convenit în euro.
Cum pretențiile reclamantului privesc acordarea în euro a unui spor pentru zilele de repaus săptămânal, respectiv în raport de diurna convenită cu societatea pârâtă, Curtea concluzionează că acestea nu au un suport legal.
În măsura în care s-ar acredita susținerile reclamantului, s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a acestuia, în contextul în care i s-a achitat diurna pe toată perioada de referință, conform convenției părților(f.30-25,65,76,87,110 dosar recurs), (inclusiv pentru zilele de repaus săptămânal), iar acordarea unor noi sume de bani în euro cu titlul ";spor pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal„ (deși acordarea acestui spor este supusă unui regim juridic diferit), ar echivala cu o plată dublă pentru aceeași perioadă.
Referitor la celelalte critici formulate de către reclamant cu privire la salariul parțial acordat de către societatea pârâtă, Curtea notează că acestea nu pot fi primite, fiind inadmisibile, din perspectiva prevederilor art. 2812a Cod de procedură civilă. Conform normelor legale evocate legiuitorul a statuat că „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281^2";, iar potrivit art. 2812 al. 1 și 2 Cod de procedură civilă „ daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari, iar in cazul hotararilor date in fond dupa casarea cu retinere, in termen de 15 zile de la pronuntare. Cererea se solutioneaza de urgenta, cu citarea partilor, prin hotarare separata. Prevederile art. 281^1 alin. 3 se aplica in mod corespunzator."; În cauză, reclamantul a învestit prima instanța și cu pretenții referitoare la plata integrala a salariului cuvenit pentru perioada lucrată în Italia, cerere care însă nu a fost analizată de către instanța de fond. Or, într-o atare situație reclamantul avea deschisă procedura instituită de prevederile art. 2812 Cod de procedură civilă, pe care însă nu a urmat-o, adresându-se direct instanței de recurs. În privința cererii formulate de către societatea pârâtă referitor la daunele materiale și morale, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi primită ca urmare a faptului că a fost formulată pentru prima dată în recurs, odată cu concluziile scrise, fiind incident art. 294 coroborat cu art. 316 Cod de procedură civilă. Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul societății pârâte, va modifica sentința atacată pe care o va modifica în întregime, în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului S. L. V. De asemenea, în temeiul prevederilor art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul reclamantului S. L. V. formulat împotriva aceleiași sentințe. Cum reclamantul este partea care a căzut în pretenții, prin prisma prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă solicitarea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată este găsită nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta S. Y. S. R. S. împotriva sentinței civile nr. 5903 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. V. în contradictoriu cu pârâta S. Y. S. R. S. Respinge recursul formulat de reclamantul S. L. V. împotriva aceleiași sentințe. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. D. S. D. D. G. C. M. Red. /dact./ DG 2 ex./(...) Jud.fond: I.P.
| ← Decizia nr. 1/2232, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1865/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
