Decizia nr. 4290/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr.4290/R/2012

Ședința publică din data de 16 octombrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-L. T.

JUDECĂTOR: I. T.

JUDECĂTOE: D. C. G.

GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr. 7493 din 28 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimatele pârâte C. N. DE CĂI F. C. SA și C. N. DE CĂI F. C. SA- S. C. R. E., Î. și R. Căi F. C., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei recurente - avocat M. A. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentanții pârâtelor.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă la dosar întâmpinare, formulată de pârâta de rândul 2, înregistrată la data de 10 octombrie 2012. I se comunică un exemplar al acestei întâmpinări reprezentantei recurentei care arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nefiind formulate cereri prealabile, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, cu cheltuieli de judecată la fond.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței sub nr. (...), reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâtele C. N. DE CĂI F. C. SA și

C. N. DE CĂI F. C. S.A - S. C. R. E., Î. ȘI R. CĂI F. C. și a solicitat obligarea acestora la plata retroactivă a salariului suplimentar pentru anul 2009, a primei de Z. F. aferentă anului 2009 și a primei de P. și de C. aferente anului 2009, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a întemeiat pe dispozițiile art. 30 alin. 1 și ale art. 71 alin. 1 și 2 ale contractului colectiv de la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 și pe cele ale art. 236 al. 1 Codul muncii. Pârâta C. N. DE CĂI F. C. S.A - S. C. R. E., Î. ȘI R. CĂI F. C., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece, prin A. adițional la C. C. de M. pe anul 2010, părțile semnatare au convenit că drepturile reprezentând salariul suplimentar, prima de Z. F. și prima de P. și C. nu se acordă pe anii 2009 și 2010.

Prin sentința civilă nr. 7493 din (...) a T.ui C., a fost respinsă acțiunea, fărăcheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a fost angajata pârâtei, fiindu-i aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și cele ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Potrivit prevederilor art. 236 al. 4 din Codul muncii aplicabil, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.

Instanța a reținut că prin A. adițional la C. C. de M. pe anul 2010, înregistrat la D. a municipiului B., sub nr. 1718/(...), părțile au convenit ca prevederile art. 59 și 75 ale C.ui C. de M. să fie modificate în sensul că drepturile reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2009, prima de Z. F. aferentă anului 2009 și prima de P. și C. aferentă anului 2009 să se aplice începând doar cu data cu (...), în măsura în care va exista o hotărâre a C.ui de A.

Având în vedere prevederile A.ui adițional la C. C. de M. pe anul 2. instanța în temeiul art.208 și următoarele din L. nr.6., a respins acțiunea formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificareasentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare s-a arătat, în esență, că reclamanta a fost angajata societății pârâte până în luna ianuarie 2010, moment când s-a emis decizia de pensie; că în drept, și-a întemeiat pretențiile pe prevederile CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, nr. 2. a cărui valabilitate a fost prelungită pana la 31 ianuarie 2011 prin două acte adiționale: actul adițional 370/(...) și actul adițional nr. 629/(...).

În mod netemeinic și nelegal, instanța de fond, dând o interpretare greșita a legii, a ignorat în totalitate temeiul de drept invocat de reclamanți și a considerat ca în prezenta cauza este aplicabil un contract colectiv de munca la nivel inferior, respectiv cel la nivel de unitate.

Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 din L. nr. 130/1996, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. (1) din aceeași lege.

Potrivit art. 2 alin. (4) al C.ui colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, „C. colective de munca la nivel de unități vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract";.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (3) din L. nr. 130/1996,

„contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractile colective de munca încheiate la nivel superior";.

Aceste dispoziții se coroborează cu cele prevăzute în Codul muncii în vigoare pentru perioada în discuție, și anume art. 236 alin. (4).

Art. 3 alin 1 al contractului colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, stipulează: clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare (pârâta

S. N. de T. F. de M. C. M. SA B. fiind menționata la pct. 3 din anexa 4) și pentru perioada în care din diverse motive nu exista contract colectiv de munca la nivel de unitate. P. le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de munca încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.

Chiar daca raportarea s-ar face la contractul colectiv de munca la nivel de unitate prin care, prin A. adițional la C. C. de M. pe anul 2010, înregistrat la D. a municipiului B., sub nr. 1718/(...), părțile au convenit ca drepturile cerute de reclamantă sa se aplice începând cu data de (...), acest Act Adițional nu are nicio relevanță juridică în cauză. Un act adițional înregistrat în iunie 2009, respectiv în

2010 nu poate retroactiva și cu atât mai mult sa stingă drepturi deja născute și care trebuiau sa fie acordate de către parata conform prevederilor legale aplicabile la acea dată.

În acest sens se invocă principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 al.

2 din Constituția României.

Drepturile solicitate prin acțiune își găsesc temeiul în CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, nr. 2. prima de C. pe anul 2009

și salarul suplimentar pe anul 2009, ca și primele de Z. F. și de P. pe anul 2009, în art. 30 alin. (1) din CCM la nivele grup de unități; potrivit art. 30 alin. (3) din CCM menționat: „din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar";, respectiv art. 71: „cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (…); pentru Z. F. se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A., la nivelul clasei 1 de salarizare";.

Este vorba despre o obligație instituita în sarcina angajatorului și nu o facultate.

Prin întâmpinare, pârâta C. N. DE CĂI F. C. S.A - S. C. R. E., Î. ȘI R. CĂI F. C.a solicitat respingerea recursului.

Se subliniază, în motivare, că reclamanta s-a pensionat pentru limita de vârsta începând cu data de (...) astfel ca nu mai putea beneficia de P. de C., precum

și de salariu suplimentar pe anul 2009.

Referitor la pretențiile privind primele pentru Z. F. și P. pe anul 2009, acestea sunt neîntemeiate întrucât pentru anul 2009 obligația CNCF C. SA de a plăti aceste ajutoare materiale NU exista, sens în care citează prevederile art. 65 ultimul aliniat din CCM al CNCF C. SA pe anul 2009, « în anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și de Z. F. », în acest sens fiind înțelegerea părților.

Acest motiv este de ordine publica, deoarece instanța nu poate trece peste voința părților decât cu încălcarea principiului forței obligatorii a convenției.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării în parte a sentinței, în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării pârâtelor să plătească reclamantei prima de P. și prima aferentă Zilei F. pentru anul 2009, precum și salariul suplimentar pentru anul 2009, proporțional cu perioada lucrată din acest an.

Principalul motiv avut în vedere de prima instanță pentru respingerea în întregime a acțiunii s-a întemeiat pe A. adițional la C. C. de M. pe anul 2010, înregistrat la D. a municipiului B., sub nr. 1718/(...), prin care părțile au convenit ca prevederile art. 59 și 75 ale C.ui C. de M. să fie modificate în sensul că drepturile reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2009, prima de Z. F. aferentă anului 2009 și prima de P. și C. aferentă anului 2009 să se aplice începând doar cu data cu (...), în măsura în care va exista o hotărâre a C.ui de A.

Este întemeiat motivul de recurs relativ la acest considerent al tribunalului, prin care se invocă aplicabilitatea prioritară a prevederilor mai favorabile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, anume, la nivel de grup de unități.

Astfel, dispozițiile art. 71 din C. C. de M. la nivel de G. de unități din T.ul F. pe anii 2006-2008, nr. 2. (a cărui valabilitate a fost prelungită până la 31 ianuarie 2011 prin actul adițional 370/(...) și actul adițional nr. 629/(...)), pe care de asemenea reclamanta și-a întemeiat pretențiile (filele 2-3 dosar fond), statuează: „cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (…); pentru Z. F. se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A., la nivelul clasei 1 de salarizare";.

Totodată, 30 alin. 1 din același contract colectiv de muncă statuează: „. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.

Nu poate fi acceptată apărarea formulată de intimată, în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor, în condițiile în care doar prin L. nr. 6. a fost abrogată această lege), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).

În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora

„salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Se mai invocă în apărare faptul că reclamanta cere acordarea unor drepturi suplimentare a căror acordare a fost suspendată la nivel de unitate, punând în acest fel în discuție valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Or, această apărare nu este eficientă, drepturile salariale neputând fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanță de inițierea unor litigii separate, ci poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect, așa cum s- a procedat în prezenta cauză, ineficiența unor prevederi contractuale nelegale, pentru considerentele ce preced. Art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 aveau valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu puteau fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale care tindeau a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflecta ordinea publică în domeniul pe care îl reglementa.

Față de aceste considerente, se constată că sunt întemeiate solicitările reclamantei formulate prin acțiune, mai puțin cele privind plata primei de C. pentru anul 2009, în condițiile în care conform atât copiei deciziei nr. 2. din 8 ianuarie 2010 (fila 26 dosar fond), cât și copiei carnetului de muncă a reclamantei (filele 21-22 dosar fond), încetarea raporturilor de muncă a avut loc, prin pensionare, la data de (...), astfel încât, de C., reclamanta era deja pensionată, nemaiavând calitatea de a încasa un drept legat de statutul de salariat la chiar momentul scadenței dreptului. Singura interpretare rezonabilă și logică a textului art. 71 din C. C. de M. la nivel de G. de unități din T.ul F. pe anii

2006-2008, nr. 2., este în acest sens, anume, că ajutorul material de C. se datorează salariaților care activează în cadrul societății cu acest prilej, iar nu și foștilor salariați. De altfel, solicitarea reclamantei nici nu vizează o atare interpretare extensivă a acestui text, ci se întemeiază pe o susținere neprobată și neverificată, anume, că încetarea contractului individual de muncă al reclamantei s-ar fi produs în luna ianuarie 2010.

Se impune subliniat, în ce privește petitul vizând plata salariului suplimentar pentru anul 2009, că nu poate fi primit punctul de vedere al pârâtei vizând caracterul nedatorat al acestui drept pentru întreg anul 2009, în condițiile în care, față de modul în care este prevăzut acest drept în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2. „. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";, nu se constată o condiționare de felul celei invocate de pârâte.

De asemenea, principiul în dreptul muncii este cel al remunerării proporționale cu perioada efectiv lucrată. Chiar în lipsa unei reglementări a acestui principiu, el se deduce din statuările Codului muncii cu privire la plata salariului, coroborate cu o cutumă general acceptată, în sensul că deși este stabilită convențional scadența salariului o dată pe lună, conform ar. 166 Codul muncii, cu uzanța de a se efectua plata pentru o lună în cursul lunii următoare, totuși, în cazul în care încep sau se încheie raporturile de muncă în cursul unei luni, plata drepturilor salariale se va face proporțional cu partea de lună lucrată, evident, în luna următoare celei în care s-a prestat munca.

Mutatis mutandis, trebuie să se accepte că în lipsa unor stipulații contrare, la fel trebuie să se calculeze dreptul la salariul suplimentar, prin raportare la partea din an lucrată de reclamantă.

Căzând în pretenții, pârâtele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată parțiale, aferente fondului, în favoarea reclamantei, în cuantum de 120 lei, reprezentând parte din onorariu avocațial, proporțional cu măsura în care a fost câștigat procesul de aceasta, conform prevederilor art. 274 C.proc.civ.

În drept, se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr.

7493 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâtele C. N. de C. F. - C. SA și C. C. SA - S. „. R. de E., Î. și R. C. C., pe care le obligă la plata primei de P. și a primei aferente Zilei F. pentru anul 2009, precum și a salariului suplimentar pentru anul 2009, proporțional cu perioada lucrată din acest an.

Menține dispoziția tribunalului privitoare la respingerea celorlalte pretenții. Obligă pârâtele la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului, în favoarea reclamantei.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

G.-L. T. I. T. D. C. G.

N. N.

GREFIER,

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...) Jud.fond. E. B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4290/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă