Decizia nr. 4340/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4340/R/2012
Ședința publică din data de 17 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL C. T. și P. M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 5729 din 28 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. S. D. Î. T. și pe pârâta intimată G. „. P. C. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 octombrie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat întâmpinare, prin care solicită și judecarea în lipsă
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că
și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. nr. 5729 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de către reclamanții T. L., S. C., O. M., S. D., M. M., C. A. M., O. O., D. M., L. M., V. E., prin reprezentant S. S. D. I. T. în contradictoriu cu pârâții G. „. P., C. LOCAL C. T. și P. M. C. T.
Pârâta G. „. P. C. T. a fost obligată să calculeze și să plătească reclamanților premiul anual (al 13-lea salariu) aferent anului 2010.
P. C. LOCAL C. T. și P. M. C. T. au fost obligați sa aloce fondurile necesare plătii drepturilor salariale obiect al cauzei de față.
Instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții ocupa posturi de profesori, respectiv personal auxiliar, în cadrul Grădiniței „L. P. C. T., aceștia desfășurând activitate in cursul anului 2010 conform contractelor individuale de munca încheiate cu angajatorul.
Instanța a trecut la identificarea prevederilor legale in temeiul cărora s-a făcut salarizarea reclamanților si intervenienților în cursul anului 2010.
Raportat la art. 25 din L. nr. 3. instanța a reținut că dreptul reclamanților la plata premiului anual reglementat de L. nr. 3. s-a născut odată cu îndeplinirea cumulativa a condițiilor prescrise de aceeași lege.
Prin L. nr. 2. a fost reglementată salarizarea pentru anul 2011, firesc, de altfel, în condițiile în care dreptul la salariu pentru activitatea prestata in cursul anului 2010 s-a născut odată cu prestarea muncii în condițiile prevăzute de legea in vigoare la acea data.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din L. nr. 2. sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie
2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
În mod logic un act normativ de natura celui analizat în cauza de față poate produce efecte exclusiv asupra raporturilor juridice născute după data intrării sale în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin 2 din Constituția României si art. 1 Cod civil, principiu de la care nu se poate deroga.
În speță, reclamanții, în mod veridic au avut o așteptare rezonabilă privind existenta premiului anual, statul având obligația de a da dovadă de continuitatea acțiunii sale în rezonanță cu normele legale în vigoare, astfel încât părțile reclamante să poată avea posibilitatea de a conta pe previzibilitatea normelor legale adoptate și să fie în măsură să își planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziții. Prevederile exprese ale legislației cu privire la salarizarea personalului didactic și a personalului auxiliar și evoluția în timp a acestora au indus o speranță legitimă a părților reclamante privind plata drepturilor lor salariale potrivit reglementărilor anterioare, neexistând nicio prevenire a acestora privind diminuarea sau, mai mult,chiar suprimarea acestui drept salarial.
Instanței a procedat și la analizarea conformității legislației naționale care a stat la baza conduitei contestate, cu reglementările C..
T. a apreciat că în dreptul intern al României exista o bază legală suficientă pentru a permite reclamanților să se considere îndreptățiți la a primi premiul anual pentru activitatea desfășurata în cursul anului 2010, dispozițiile art. 25 din L. nr. 3. fiind în vigoare în toata perioada de timp în care munca a fost prestata. Mai mult, aceste dispoziții legale nu au fost abrogate nici chiar de L. nr.
1. prin care s-a dispus diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor, ca urmare a evoluției crizei financiare precum si in vederea respectării acordurilor încheiate de
S. Roman cu organismele financiare internaționale.
Apoi, demersul legiuitorului în sensul lipsirii reclamanților de premiul anual calculat pentru activitatea desfășurată în anul 2010, mai mult suprimarea dreptului de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui premiu reprezintă, indiscutabil, o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1.
Ingerința este „prevăzută de lege"; și anume de art. art. 8 din L. nr. 2., norma legală în materie. Prevederile legii sunt accesibile în sensul jurisprudenței C. (cauzele Hentrich c. Franței și Beyeler c. Italiei), întrucât destinatarii reglementărilor pot obține toate informațiile necesare cu privire la conținutul și modalitatea de aplicare,existând, însă, suficiente rezerve in ceea ce privește previzibilitatea legii.
Referitor la cerința scopului legitim al privării de proprietate, prin expunerea de motive a L. nr. 2. s-a arătat că „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2011 în condițiile în care efectele masurilor stabilite prin L. nr. 1. privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitând pentru anul 2011 aplicarea în continuare a unor masuri de corecție";.
În ceea ce privește condiția existentei unui raport rezonabil de proporționalitate, ingerința a apărut ca fiind discreționară și contrară art.1 din
Protocolul nr.1, deoarece a fost aplicată automat, în virtutea unei dispoziții legale.
Nu a existat un „echilibru echitabil"; în caz de aplicare automată a retragerii a drepturilor salariale prin prevederile legii, chiar dacă a existat un scop legitim.
Sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de stat în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuia să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Concluzionând, instanța a reținut că mijloacele utilizate fiind insuficient motivate și s-a încălcat art.1 al Protocolului nr.1.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, a fost de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate față de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.
Mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la premiul anual pentru munca prestata in cursul anului) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate. Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept. Prin urmare, a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Prevederea finala a normei legale în discuție conform căreia premiul anul a fost avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar nu poate fi reținuta, in primul rând întrucât sumele necesare plății premiului anual ar degreva nesemnificativ bugetul de stat chiar pentru scopul declarat vizând majorarea salariilor bugetarilor. Pe de alta parte dreptul salariaților bugetari la a se reveni la cuantumul salariului din iunie
2010 este un drept distinct de dreptul la acordarea premiului anual stabilit prin lege iar statul nu poate suprima un drept sub cuvânt ca aceasta măsura este necesara in vederea respectării unui alt drept. Mai mult, de aceste majorări salariale beneficiază, in mod egal, toți salariații bugetari,indiferent de perioada lucrata in anul precedent si independent de eventualele sancțiuni disciplinare suportate ,in timp ce premiul anual se acorda doar persoanelor care nu au fost sancționate disciplinar (in anul 2010), proporțional cu perioada muncita.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M. C. T. și
P. M. C. T., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii pretențiilor.
În motivare, s-a arătat că sentința instanței de fond este nelegală, întrucât nu s-a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 8 din L. nr. 2. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice care stipulează.
Atâta timp cât dispozițiile art. 8 din L. nr. 2., prevăd doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întrutotul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe, apreciază că nu se aduce atingere art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la C. P. A. D. O. și a L. F.
Dispozițiile L. nr. 2. se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și nu se poate vorbi despre drepturile fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual. L. nr. 2. a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2011 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/îndemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
L. nr. 2., nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii. Premiul anual pentru anul 2011 nu este un drept fundamental, iar eliminarea acestuia se face pentru viitor, și nu în privința prestațiilor deja realizate, legiuitorul nefăcând altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare.
S-a mai arăta că aceste drepturi salariale fac parte din finanțarea de bază a învățământului preuniversitar de stat. P. nu pot fi obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești, întrucât aceste fonduri se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat.
Intimatul S. S. D. Î. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
În cuprinsul art. 25 din L. nr. 3., s-a stabilit că pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din L. nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres L. nr.
3..
Prin dispozițiile art. 8 din L. nr. 2., s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
Astfel, se constată că în mod greșit prima instanță a admis acțiuneaformulată de către reclamanți, având în vedere că la data la care premiul anualaferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din L. nr. 3., respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din L. nr. 2..
În cauză nu se poate reține retroactivitatea legii având în vedere că în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin L. nr.
2., lege în vigoare la acea dată.
Prin decizia nr. 115/(...) a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din L. nr. 2., reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, iar, pe de altă parte, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
De asemenea, prin nr. 257 din 20 martie 2012 (publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012), Curtea a statuat că dispozițiile art. 8 din L. nr. 2. se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Totodată, prin aceeași decizie, s-a arătat că legiuitorul, prin 8 din L. nr. 2., a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personaluluidin sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Așadar, Curtea Constituțională a concluzionat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată.
În speță, reclamanții au desfășurat o activitate care nu a fost apreciată ca necorespunzătoare în anul 2010, nu au fost sancționați disciplinar, astfel încât se pune problema dacă prin prevederile art. 8 din L. nr. 2. s-a adus o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la C., deoarece privarea de proprietate impune statului obligația de a despăgubi pe proprietar.
În acest sens, se reține că reclamanții au primit în anul 2011 majorări salariale de 15% conform art.1 alin.1 și 2 din L. nr. 2.. De asemenea, Curtea constată că nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că, fiind o lege cadru, nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție.
Totuși, lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de eventualele sancțiuni disciplinare suportate, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus în mod efectiv în salariul de bază, ci reflectă intenția legiuitorul să asigure un tratament egal tuturor persoanelor prin eliminarea începând cu anul
2011 a premiului anual. Prin urmare nu se poate susține că prin măsura adoptată prin prevederile L. nr. 2. s-ar fi încălcat principiul egalității de tratament.
Așadar, art.1 din Protocolul 1 din C. invocat nu poate fi apreciat ca incident în cauză, pentru că reclamanților nu li s-a adus o atingere dreptului de proprietate, premiul anual din anul 2010 fiind inclus în majorarea salarială de
15% acordată în anul 2011.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este nelegală, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează să admită recursul declarat de pârâți și să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți prin sindicat.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâții C. LOCAL C. T. și P. M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 5729 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanți prin sindicat. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
G. C.
GREFIER
Red.S.C.B Dact.V.R/2 ex. (...)
Jud. fond: M. F. B.
| ← Decizia nr. 3202/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1482/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
