Decizia nr. 4402/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 4402/R/2012
Ședința publică din data de 23 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C. N. precum și recursul declarat de pârâta P. M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 7968 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimata reclamantă L. M. și intimata pârâtă Ș. CU C. I - V. D. P. comasată cu C. G. B. C. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 22 octombrie 2012 intimata K. M. Ana a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7968 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local al M. C.-N.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta L. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. „. P. comasată cu C. G. B., C. LOCAL AL M. C.-N., și P.
M. C.-N. și în consecință:
S-a obligat pârâta Ș. CU C. I-V. „. P. comasată cu C. G. B. în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamantă a primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2008 - 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
S-au obligat pârâții C. LOCAL AL M. C.-N. ȘI P. M. C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâților la plata drepturilor salariale în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pentru perioada de după (...).
Pentru a hotărî astfel prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui local al M. C.-N., întrucât din textele de lege invocate de către pârât, a rezultat tocmai că acestuia îi revine obligația de a vira sumele necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei. R. la speța de față este irelevant dacă pârâtului i s-au alocat de la bugetul de stat sumele necesare acestei plăți, întrucât acest lucru nu îi este imputabil reclamantei și nu afectează calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
Pe fond, instanța a constatat că din carnetul de muncă depus la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a fost angajată a pârâtei Ș. CU C. I-V.
„. P., în calitate de cadru didactic. Pârâta nu a făcut proba că ar fi plătit reclamantei prima de vacanță, deși sarcina probei i-ar fi revenit în calitate de angajator.
În calitate de cadru didactic, reclamanta a fost îndreptățită să beneficieze de prima de vacanță pentru anul 2008-2009. Aceasta deoarece, acest drept este prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2008-2009 (art. 36 lit. g), obligatoriu pentru părți conform art. 48 din Legea nr. 128/1997.
Pentru a repara prejudiciul cauzat reclamantei prin neplata la timp a sumelor de bani cuvenite, în temeiul art. 1349 din Codul civil, instanța a dispus plata acestor sume actualizată cu indicele de inflație.
În calitate de ordonatori de credite pârâții de rândul 2 și 3 au fost obligați să aloce fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. C. N.precum și C. LOCAL AL M. C. N. solicitând modificarea sentinței atacate, însensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul arată că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Potrivit petitelor cuprinse în cererea de chemare în judecata calculul și plata diferențelor de drepturi salariale apreciem întemeiata invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a autorității deliberative - C. Local al M. C.-N. având în vedere ca, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
De asemenea potrivit dispozițiilor art.63 alin.4 lit.b, P. municipiului C.-N. „. proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local";. Din cele menționate P. municipiului C.-N. nu poate aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Prin urmare, rezulta ca în vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, în vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Recurenții arată, de asemenea, ca instituția pârâtă poate aloca sumele necesare plății drepturilor salariale doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate în mod corect și sa fi fost virate în contul bugetului local, având în vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din Legea 273/2006. Așadar, în cazul prezentului litigiu, se arată ca nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.
De asemenea, Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - Legea Educației
Naționale - prin A. 104, alin. 1 stabilește: Finanțarea de baza asigura desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
Totodată, potrivit alin. 2, finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [.. ]. În acest sens, alin. 5 prevede: Finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B., de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a I. școlar al M. B.; De asemenea, alin. 6 Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale. Așadar, se observă ca, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În ceea ce privește acordarea primelor de vacanta solicita admiterea prezentului recurs si, în consecința, respingerea ca neîntemeiat a acestui petit în considerarea următoarelor aspecte; în conformitate cu dispozițiile art. 36 lit. 9 din C. C. la nivel de ramura învățământ unde se prevede ca salariații sunt îndreptățiți la „o prima de vacanta din venituri proprii în condițiile legii. Prima se acorda odată cu indemnizația de concediu";. Acest drept salarial putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de parata de rândul 1, daca ar fi fost îndeplinite condiții le reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din C. C. la nivel de ramura învățământ, conform cărora: „în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de contract colectiv de munca, părțile contractuale vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. A.. (2) Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi";.
Totodată, bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 5. insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea
293/(...) sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. R. acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin D. directorului D.
Generale a Finanțelor P.e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului și cu asistenta tehnica de specialitate a I. Ș. sau a D. de M. și S. S., după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
R. la aceste considerente, se arată ca art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr.
273/2006, D. Generala a Finanțelor P.e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat În
M. O. al R., P. I.
Din coroborarea textelor legale la care s-a făcut referire mai sus, rezulta ca, pentru ca instituția pârâtă sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile solicitate este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate în mod corect, sa fi fost prevăzute în bugetul de stat - aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39, alin. 6 din Legea nr. 273/2006.
Fata de cele expuse mai sus, solicită, în temeiul dispozițiilor art. 312
C.pr.civ., admiterea recursului si, pe cale de consecința, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulata de reclamanta I. împotriva pârâților recurenți.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 octombrie 2012 (f.13-16) reclamanta intimată L. M. a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate șia apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Argumentele pârâtului recurent vizează modul de alimentare a bugetului local pentru asigurarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice și situația creată prin obligarea acestuia la alocarea fondurilor în lipsa unor repartizări specifice de la bugetul de stat.
R. la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță calitatea procesuală pasivă a recurentului, raportat la incidența în cauză a dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse
Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății) care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin.
(1) din HG nr. (...) „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
În mod evident, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamantei de către recurent în calitate de angajată a acestuia, ci prin obligarea la alocarea fondurilor s-a înțeles de fapt efectuarea de către recurent, implicat în procesul de salarizare a personalului didactic, a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurentul își îndeplinește obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurentului, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic sui generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
În ceea ce privește P. M. C. N., acesta este de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea
215/2001 și, în mod evident, are calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale. De altfel, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevede expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Având în vedere normele legale evocate și raportându-se la dispozitivul deciziei prin care sunt obligați acești pârâți la „. sumelor";, iar nu și la plata lor, Curtea reține că atribuțiile legale amintite mai sus justifică calitatea procesuală pasivă a acestuia.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 36 lit. 9 din C. C. la nivel de ramura învățământ, Curtea reține că și acesta este neîntemeiat. Astfel, se constată că la data de (...) a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a J. C. C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2007-2008,
prelungit până la (...), care la art.36 lit.g) prevede că personalul dinînvățământ beneficiază de o „o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se
acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de
bază al angajatului conform O.U.G. nr.146/2007";.
Potrivit art. 25 alin.3 Legea 130/1996, contractele colective de munca se aplică de la data înregistrării la D., sau la o dată ulterioară în măsura în care părțile își manifestă voința în acest sens.
Prin urmare, Curtea apreciază că pentru anii școlari 2007-2008 și
2008-2009 membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt îndreptățiți la plata primei de concediu, în temeiul disp. art.36 lit.g) C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. M. C. N. și C. LOCAL AL M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 7968 din 16 iulie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...)
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. G.-L. T.
GREFIER, N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./(...) Jud.B. G. Z.
← Decizia nr. 1113/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1044/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|