Decizia nr. 4695/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4695/R/2012
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA prin S. T. împotriva sentinței civile nr. 432 din 21 martie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. I. O. și pe S. C. M. SA - S. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, av. M. A., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată, arătând că motivele invocate în completarea la recurs nu au aplicabilitate în cauză, întrucât din cunoștințele sale contractul individual de muncă al reclamantului nu a fost suspendat la momentul înaintării acțiunii, însă dacă se constată că acesta a fost suspendat, solicită modificarea sentinței atacate. Fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 432 din 21 martie 2012 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a respins, ca neîntemeiată, excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. SA B. prin S. T. a S. N. de T. F. de M. ,,C. M. Sa.
S-a admis ca fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009 și în consecință s-a respins cererea reclamantului P. I.-O. având obiect obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009 pentru existența autorității de lucru judecat.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. I.-O. împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. M. „. M. SA B. și S. T. A S. N. DE T. F. DE M. ,,C. M. ";
SA.
Pârâtele au fost obligate, în solidar, să plătească reclamantului: salariul suplimentar pentru anul 2010; prima de Z. feroviarului pentru anii 2009 și 2010; ajutorul material de P. pentru anii 2009 și 2010; ajutorul material de C. pentru anii 2009 și 2010, sume actualizate cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data scadenței fiecărui drept și data plății .
S-au respins cererile reclamantului având obiect obligarea pârâtelor la plata ajutorului material de C. pentru anul 2008, ajutorului material de P. pentru anul 2011, primei de Z. feroviarului pentru anul 2011 și a salariului suplimentar pentru anul 2011, ca neîntemeiate.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului 125 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția autorității de lucru judecat în ce privește plata salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009 este întemeiată întrucât prin sentința civilă nr. 8., pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr.(...) pârâtele au fost obligare să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009, astfel că există triplă identitate de părți, cauză, obiect.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată
Obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar, acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic (adică salariul al 13-lea), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutoarele de P., C., Z. F. T. drepturile solicitate de reclamant sunt venituri asimilate salariilor.
Dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora.
Ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Reclamantul a fost salariatul pârâtelor până la data de (...) când contractul său individual de muncă a încetat urmare a concedierii dispuse în cadrul unei concedieri colective.
Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2010 și parțial pentru anul
2011 aferent perioadei lucrate tribunalul a reținut că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate așa cum a fost modificat pentru anul 2010
și pentru anul 2011 acordarea salariului suplimentar a fost o facultate și nu o obligație pentru angajator, potrivit art.30 însă pentru anul 2010 a devenit incident, aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2. care, la art. 30, prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, contract în vigoare până la data de 31 ianuarie 2011, precum și CCM la nivel de ramură transporturi în vigoare până la 31 ianuarie 2011.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare
(pârâta S. N. de T. F. M. C. M. SA B. fiind menționată la pct. 3 din anexa 4 lacontractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, incident pentru anul 2010, reclamantul a fost îndreptățit să primească salariul suplimentar pentru anul 2010.
Cum în anul 2011 nu a existat contract colectiv de muncă la nivel superior celui de unitate care să prevadă drepturi superioare celui de la nivel de unitate și cum în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu s-a prevăzut obligativitatea acordării salariului suplimentar, pentru anul 2011 pretenția reclamantul a fost neîntemeiată și a fost respinsă.
Referitor la ajutorul material pentru C. 2008 tribunalul a reținut că acest ajutor material a fost acordat reclamantului așa cum a reieșit din fluturașul privind drepturile salariala plătite în luna decembrie 2008.
În ce privește plata ajutorului material pentru P. 2011 și a primei pentru Z.
F.ului pentru anul 2011 tribunalul a respins cererile ca neîntemeiate întrucât astfel de drepturi nu mai sunt prevăzute în CCM la nivel de unitate incident în anul 2011 iar, la nivel superior unității, pentru anul 2011, nu mai există contracte colective de muncă.
Referitor la ajutorul material pentru sărbătorile de P., C. și premierea pentru Z. F.ului, toate aferente anilor 2009, 2010 tribunalul a reținut că aceste drepturi salariale sunt cuvenite reclamantului în temeiul art.71 alin. 1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Nu a putut fi reținută apărarea pârâtei în sensul că aceste drepturi au fost suspendate.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii, sumele achitate au fost actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
În baza art.274 și 275 C.pr.civ. pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 125 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial parțial din cel total de 150 lei.
Împotriva acestei hotărî a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M.
SA solicitând desființarea sentinței atacate, în temeiul art. 304 pct. 8, 9
C.proc.civ. și rejudecând cauza, respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că excepția ridicata în fata instanței de fond privind prescrierea dreptului material la acțiune a fost respinsa, instanța considerând că în cauza se aplica termenul de prescripție de 3 ani și nu cel de 6 luni.
Litigiul are ca obiect drepturi bănești ce își au izvorul în C. Colectiv de M. și nu drepturi salariale acordate pentru munca prestata, astfel cum greșit a reținut instanța. În speța sunt incidente prevederile art.268 alin.1 lit.e din Codul Muncii.
Nu orice sumă cuvenită sau stipulată în favoarea salariatului face parte din categoria drepturilor salariale, ci doar acele sume de bani ce formează conținutul juridic al noțiunii de salariu, astfel cum este el definit în Codul Muncii la art.154 alin.1.
Dispozițiile Codului Muncii permit acordarea către salariat și a altor drepturi, fie bănești, fie de altă natură, dar care nu fac parte din salariu, neavând astfel natura juridica de "drepturi salariale".
Aceasta înseamnă că, fie prin contractul individual de munca, fie prin contractul colectiv de munca, pe lângă salariu părțile pot negocia și stabili acordarea unor drepturi sau avantaje suplimentare (fie bani, fie sub alta forma).
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi bănești la care ar fi avut dreptul potrivit unor clauze din contractul colectiv de munca în speța: premiul de
Z. F.ului, prima de P. și C. pe anii 2009-2010 și salariu suplimentar pe anul
2010.
Pe fond, sentința a fost neîntemeiată, acordarea ajutoarelor pretinse se face doar în baza unei hotărâri a C.ui de A. în cazul în care situația financiară a societății permite acest lucru.
Acordarea acestor ajutoare materiale nu este obligatorie dovada fiind neincluderea lor ca obligație în clauzele contractului individual de munca. Ele pot fi acordate numai în anumite condiții negociate de părți.
În ceea ce privește salariul suplimentar intr-adevăr art.30 alin. l din CCM prevede că "pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic personalul Unității poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Enunțul „poate primi"; nu constituie o clauza cu caracter obligatoriu și nu instituie în sarcina angajatorului o obligație aceasta fiind condiționată de îndeplinirea unor indici economici care să permită acordarea acestor drepturi.
Prin completarea la recurs recurenta a arătat că intimatul a avut în perioada (...)-(...) contractul de muncă suspendat, în temeiul art. 511 din Codul muncii pentru creșterea și îngrijirea copilului, astfel încât nu poate beneficia de salariul suplimentar pe anul 2010.
Reclamantul intimat P. I. O. a formulat prin care a solicitat respingerearecursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de către recurentă, cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, sunt nefondate, Curtea reținând că pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care își au izvorul în C. colectiv de muncă.
Este real că drepturile cuvenite angajaților au fost denumite în C. colectiv de muncă ca fiind „. suplimentar"; sau „ajutoare materiale";, însă din enumerarea criteriilor stipulate pentru acordarea acestor drepturi, din caracterul periodic al acordării acestora, reiese cu certitudine caracterul salarial al drepturilor pretinse de reclamant.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică
și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate, astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art. 166 alin. 1 și art. 283 lit. c Codul Muncii (în forma în vigoare pentru perioada în litigiu), motiv pentru care în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. e Codul muncii care instituie un termen de 6 luni.
De asemenea, legiuitorul a statuat la art. 166 alin. 1 Codul muncii că,
„dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitatesau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate";.
Față de data înregistrării cererii de chemare în judecată, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă și a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C.muncii.
Se constată a fi nefondate și susținerile din recurs privitoare la obligarea la plata primei de Z. feroviarului; ajutorului material de P. și ajutorul material de C., în privința cărora reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Astfel, prin art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte, s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de o premiere pentru Z. F.ului, C. și pentru P. al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei unu de salarizare.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...), așadar și pentru anii 2008 - 2009.
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiat la nivelul unității pârâte.
Critica recurentei în sensul că obligația lor de a acorda drepturile pretinse era condiționată situația financiară, este nefondată deoarece în C. colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 71 din C. colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi.
Este adevărat că textul amintit stabilește în sarcina C.ui de A. stabilirea cuantumului acestor prime, însă această prevedere contractuală prevede o obligație în sarcina recurentei și nicidecum o simplă facultate a acestuia. Intenția contractanților în acest sens este indubitabilă și tocmai pentru a preveni posibile abuzuri ale angajatorilor, părțile au inserat un cuantum minim al acestei prime.
Cu atât mai mult, recurenta nu își poate invoca propria culpă - lipsa unei hotărâri a consiliului de administrație - pentru a obține exonerarea sa în întregime de o obligație pe care singură și-a asumat-o prin semnarea contractului colectiv de muncă.
De asemenea, la art. 30 din același Contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități s-a stabilit că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Așadar, o interpretare corectă a acestui texte prevăzut de C. colectiv la nivel de grup de unități având forță juridică superioară celui la nivel de unitate, duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea „vor primi";, ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui.
Totuși în ceea ce privește motivul de recurs referitor la data până la care se cuvine reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2010, Curtea constatăca fiind fondate criticile aduse de recurentă în sensul că reclamantul a desfășurat muncă în cadrul unității doar până la data de 24 ianuarie 2010, ulterior acesta aflându-se în concediul pentru creșterea copilului în perioada (...) - (...), așa cum rezultă din înscrisurile depuse pentru prima dată în recurs (fil. 16 - 18).
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurentă, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Ținând seama de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Curtea va admite în parte recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalul, pe care o va modifica în parte, în sensul că va obligă pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului
2010, proporțional cu perioada lucrată de acesta în acest an, respectiv 01.01 -
(...), urmând a fi menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2010, proporțional cu perioada lucrată de acesta în acest an, respectiv
01.01 - (...).
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
G. C.
GREFIER
Red. S.C.B. Dact.V.R./2ex. (...)
Jud.fond: B. R. I.
| ← Decizia nr. 45/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3423/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
