Decizia nr. 4479/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4479/R/2012
Ședința publică din data de 30 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC T. T. SRL Z. împotriva sentinței civile nr. 2890 din 7 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. C. C., având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 octombrie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2890 din 7 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul P. C. C. în contradictoriu cu pârâta SC T. T. SRL pe care a fost obligată să încheie contract de muncă și să-l înregistreze în format electronic pentru perioada: (...) - (...).
Pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 3.582 Euro reprezentând salar neachitat pe luna august și septembrie 2011.
S-a respins cererea privind plata daunelor interese.
Pârâta a fost obligată la plata diurnei legale aferente perioadei (...) -(...). Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2.163 lei către reclamant.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a prestat activitate pentru societatea pârâtă, în calitate de conducător auto, fără a avea încheiat cu acesta un contract individual de muncă, între părți existând doar o înțelegere verbală în privința salariului, care era în cuantum de 150 lei/lună și
0,10 Euro/km parcurs, iar diurna în cuantum de 60 E.
Conform înscrisurilor de la filele 26, 27, a rezultat faptul că reclamantul a efectuat în luna august un număr de 18.970 de km, iar în luna septembrie
16.855 de km.
Contractul individual de munca este acea convenție în temeiul căreia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze o anumita activitate pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana juridica sau persoana fizica, care la rândul său se obligă să plătească remunerația, denumită salariu și să asigure condiții adecvate desfășurării activității, menținerii securității și sănătății în muncă.
La încheierea unui contract individual de muncă trebuie îndeplinite mai multe condiții, condiții care în cazul reclamantului nu au fost îndeplinite.Fiind un act juridic bilateral și consensual, contractul individual de muncă se încheie prin consimțământul părților, fiind o cerință prevăzută expres de art. 16(1) din Codul Muncii, care prevede că ,,contractul individual de muncă se încheie în bazaconsimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în forma scrisă revine angajatorului";.
În cazul contractului individual de muncă, consimțământul presupune, în primul rând, ca fiecare dintre părți trebuie să-și exprime în mod valabil, neechivoc și în deplină cunoștință de cauză, voința ei de a contracta și, în al doilea rând, să se realizeze acordul de voință al lor, în vederea încheierii valabile a contractului. Acest consimțământ de a încheia un contract individual de muncă nu a fost exprimat de societatea pârâtă.
Curtea Constituțională a decisfaptul că „contractul individual de muncă este convenția prin care se materializează voința angajatorului și a viitorului angajat de a intra într-un raport juridic de muncă. În această convenție, negociată si liber consimțită, sunt prevăzute, în limitele stabilite de legislație și de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți";.
Coroborând toate aceste probe instanța a constatat că s-a făcut dovada faptului că reclamantul a prestat muncă pentru pârâtă și în consecință a admis cererea acestuia.
În ceea ce privește drepturile salariale cuvenite reclamantului, instanța a reținut că dreptul la salariu este considerat corolarul dreptului la muncă, fiind afirmat în D. U. a D. O., potrivit căreia „cel care muncește are dreptul la un salariu echitabil și suficient care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană (art. 23 alin. 3).
În același sens, art. 159 din Codul Muncii precizează că „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenența națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală";.
Salariul constituie obiect deoarece constituie contraprestația pentru munca efectuată de salariat, dar și cauză a contractului individual de muncă, pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă. Astfel, salariul este un element esențial al contractului individual de muncă, o parte componentă a obligațiilor asumate de angajator și a cauzei juridice a obligației persoanei angajate; el constituie totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată.
Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, conform art. 168 (1).
Faptul că unitatea pârâtă nu i-a achitat reclamantului drepturile salariale a reieșit din declarația martorei P. L., care conduce evidențele contabile în calitate de angajată a societății pârâte, care a arătat faptul că nu a plătit niciun drept salarial reclamantului, având în vedere că acesta nu a avut formele legale de angajare.
Martorul L. A. a arătat că a fost angajat în calitate de conducător auto și că are cunoștință de faptul că reclamantul a prestat activitate pentru societatea pârâtă aproximativ un an, și personal nu a primit nicio diurnă.
De asemenea, instanța a reținut că „nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. R. cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului estescadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă"; (art. 169).
În privința diurnei, a reieșit faptul că reclamantul a făcut dovada deplasărilor, dar societatea pârâtă nu a făcut dovada plății acestor diurne (f. 15-
60), astfel că instanța a admis acest capăt de cerere al reclamantului.
În privința daunelor interese, instanța a constatat că acestea nu au fost dovedite și în consecință a respins cererea reclamantului privitoare la obligarea pârâtei plata acestora.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a obligat societatea pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 2.163 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T. T. SRL Z.,solicitând desființarea în totalitate a sentinței recurate și pe cale de consecință admiterea parțiala a acțiunii reclamantului în sensul recunoașterii ca a prestat activitate pentru pârâta în calitate de conducător auto în perioada (...) - (...) perioada demonstrata cu diagrame tahograf si cerere pentru atestare a activității în conformitate cu Regulamentul CE nr. 561/2006.
În motivarea recursului recurenta a arătat că a explicat instanței de fond faptul că reclamantul a lucrat la societatea recurentă în perioada (...) - (...) în calitate de conducător auto pe autovehiculul (...) perioada în care administratorul societății cu acordul reclamantului a acceptat aceasta situație, reclamantul fiind deseori îndrumat spre clinica S. Z. pentru a efectua investigațiile medicale în vederea obținerii fișei de aptitudini și a certificatului care să ateste că este apt din punct de vedere medical a îndeplini calitatea de conducător auto.
Documentația necesară depunerii la ITM S. pentru angajarea reclamantului nu s-a realizat dat fiind faptul ca reclamantul nu a făcut demersurile medicale.
Instanța a acordat reclamantului suma de 3.582 Euro reprezentând salar neachitat pe lunile august si septembrie 2011 cu toate ca din probele existente (diagrame tahograf) rezultă ca reclamantul a lucrat pentru societate pana în data de (...) (deci doar 22 zile în luna septembrie 2011) aspect pe care și reclamantul l- a recunoscut, astfel ca nu cunoaște modalitatea de calcul prin care instanța a ajuns la respectiva suma de 3.582 Euro.
Mai mult instanța de fond i-a obligat la plata unei sume în euro cu toate ca societatea recurentă este de cetățenie și naționalitate română înregistrată la instituțiile romanești fără a avea posibilitatea plătii în moneda europeana.
Instanța de fond nu a ținut cont de proba invocată și apărarea recurentei din care rezulta că după plecarea reclamantului de la societatea recurentă a angajat un conducător auto așa cum rezulta din contractul de munca depus alăturat de unde rezultă că salariul lunar este de 840 lei, astfel că salariul lunar al angajaților societății este de 840 lei.
În ceea ce privește acordarea diurnei legala aferenta perioadei (...) - (...) instanța de fond a admis fără a lua în considerarea declarația martorului L. A. care a declarat că a lucrat si el la aceasta societate dar ca nu a primit diurna deoarece nu a negociat cu administratorul o astfel de clauza privind acordarea diurnei.
De asemenea instanța de fond nu nominalizează cuantumul diurnei cunoscându-se faptul ca există reglementari legislative cu privire la acordarea unei diurne, diurna ce se acordă pentru deplasări în străinătate în cuantum diferit în funcție de tara în care se face deplasarea.
Pârâtul P. C. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T.
S., reclamantul P. C. C. a solicitat în principal obligarea societății pârâte la întocmirea și înregistrarea contractului individual de muncă pentru perioada (...)
- (...), susținând că în acest interval a lucrat pentru pârâtă în calitate de șofer în exteriorul României.
Instanța de fond a admis aceste petit, reținând în considerente doar împrejurarea că reclamantul a prestat activitate pentru societate fără a avea un contract individual de muncă, precum și că martorul L. A., a declarat că are cunoștință că reclamantul a lucrat pentru pârâtă aproximativ un an.
În condițiile în care recurenta a recunoscut calitatea de angajat a reclamantului doar pentru o scurtă perioadă, respectiv (...) - (...), Curtea apreciază că prin mărturia unei singure persoane, care așa cum a declarat, nu a prestat activitate cu reclamantul în aceeași timp, instanța de fond nu a lămurit raporturile juridice dintre părți, fiind necesară administrarea de noi probe.
De asemenea, așa cum s-a expus mai sus, prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 3.582 euro în favoarea reclamantului cu titlu de salariu pentru lunile august și septembrie 2011 și la plata diurnei legale pentru perioada (...) - (...), reținând, întocmai cum a pretins reclamantul prin acțiune, existența unei înțelegeri verbale în privința salariului de 150 lei pentru fiecare lună și de 0,10 euro pentru fiecare km parcurs, iar în privința diurnei de
60 euro pe zi.
Însă, instanța nu a făcut referire la probele care au determinat adoptarea acestei soluții, astfel încât soluția de admitere a acestor cereri se dovedește a fi pur formală în absența unei motivări care să o susțină.
S-a reținut în cuprinsul sentinței că reclamantul a făcut dovada deplasărilor, sens în care au fost indicate filele 15 - 60, însă instanța de fond nu a făcut nici o referire la natura acestor înscrisuri sau efectul juridic produs de fiecare în parte, aprecieri care se impuneau a fi făcute în condițiile în care la filele
15 - 16 se regăsesc două formulate tipizate scrise în limbă străină și nu sunt însoțite de traduceri, iar la filele 17 - 27 se află tabele întocmite olograf, cu privire la care reclamantul nu a făcut nici un fel de precizări. Or, instanța era datoare să solicite părții care le-a depus lămuriri cu privire la modul de întocmire a acestora și eventual să solicite prezentarea înscrisurilor în original, să stabilească dacă sunt opozabile pârâtei sau dacă au fost însușite de aceasta, iar apoi să se pronunțe asupra utilității și concludenței lor, prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză (diagrame tahograf etc.).
Așadar, o asemenea motivare nu corespunde exigențelor art. 261
C.proc.civ. lipsind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței raportat la capetele de cerere formulate, sentința fiind nelegală, deoarece prima instanță a dispus admiterea pretențiilor bănești, fără însă a verifica dacă se confirmă sau nu cele susținute de reclamant, prin raportare la probe, astfel că hotărârea atacată este practic nemotivată.
Este real că în cuprinsul sentinței, tribunalul a redat pe larg considerente de ordin teoretic, precum și statuările Curții Constituționale cu privire la natura juridică a contractului de muncă și a salariului, însă aceste considerente nu sunt de natură a suplini lipsurile mai sus menționate.
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecareargument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
În ceea ce privește diurna legală, se constată că reclamantul nu a indicat nici un temei legal al acordării acestor drepturi, iar instanța nu a solicitat precizări în aceste sens, limitându-se a impune în sarcina pârâtei executarea unei obligații nedeterminate sub aspectul temeiului și a cuantumului.
De asemenea, tribunalul nu s-a raportat nici la reglementările legale aplicabile conducătorilor auto, în special a prevederilor OG nr. 37/2007 care sancționează acordarea de către operatorul de transport rutier a unor plăți în funcție de distanța parcursă.
Ținând seama de aceste considerente și văzând că omisiunea analizării cauzei sub toate aspectele de fapt și drept reprezintă o necercetare a fondului, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâtă și va casa în tot sentința atacată, pentru a asigura o judecată unitară, urmând a trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecare.
Urmează ca instanța de rejudecare să procedeze la completarea probatoriului în sensul considerentelor anterior expuse pentru lămurirea tuturor aspectelor ce țin de fondul cauzei, pe baza precizărilor din partea părților, în vederea stabilirii cu exactitate a perioadei în care reclamantul și-a desfășurat activitatea la unitatea pârâtă și dacă acesta este sau nu îndreptățit la acordarea drepturilor bănești pretinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de SC T. T. SRL împotriva sentinței civile nr. 2890 din (...) a Tribunalul Sălaj pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează în tot.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
Red.S.B. Dact.V.R./2ex. (...)
Jud.fond: P. R.M.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia nr. 3026/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3998/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
