Decizia nr. 4484/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4484/R/2012

Ședința publică din data de 30 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.

JUDECĂTOR: G.-L. T.

JUDECĂTOR: I. T.

GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, pentru a se vedea dacă sunt întrunite condițiile perimării, recursul declarat de pârâtul V. I. D. împotriva sentinței civile nr. 799 din 14 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată R. N. A P. „. D. S. C. N., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că judecata a fost suspendată la data de 27 septembrie 2011 față de lipsa nejustificată a părților de la dezbateri la acel termen și întrucât nici una dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă.

Văzând că de la data suspendării și până în prezent părțile nu au efectuat nici un act de procedură în vederea repunerii pe rol a cauzei, Curtea apreciază că sunt întrunite prevederile art. 248 - 254 C.proc.civ. și reține cauza în pronunțare asupra perimării.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 799 din 14 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamanta R. N. A P. R., D. S. C.-N. în contradictoriu cu pârâtul V. I.-D.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 20.102,26 lei cu titlu de despăgubiri.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul parțial al experților.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul V. I. D. înregistrat la data de (...).

În ședința de judecată din data de 27 septembrie 2011 s-a dispus suspendarea judecării recursului în sensul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2

C.pr.civ., constatându-se că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat în instanță și nici nu au solicitat judecarea recursului în lipsa lor de la dezbateri.

Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de

1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art.248 și 252 C.pr.civ. se va constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Constată perimarea recursului declarat de reclamantul V. I. D. împotriva sentinței nr. 799 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. G.-L. T. I. T.

GREFIER N. N.

Red. D.C.G. /dact. V.R.

2 ex./(...)

Jud. fond I. Preplipceanu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4484/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă