Decizia nr. 4535/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4535/R/2012
Ședința publică din data de 31 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC E. C. SA - S. E. C. împotriva sentinței civile nr. 9./(...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 octombrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs și judecarea în lipsă, având anexată împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului avocațial.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că
și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 9. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SC E. C. SA B.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. A. împotriva pârâtelor
SC E. C. SA B. și S. E. C. și, în consecință: au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, în cuantum de 1444 lei; au fost obligate pârâtele, să plătească reclamantului ajutorul material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat pentru sărbătoarea de P. din anul 2009, respectiv 570 lei; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului ajutorul material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat pentru sărbătoarea de C. aferent anului 2009, respectiv
570 lei; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului . material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat cu ocazia zilei SC E. C. SA, aferent anului 2009, în sumă de 570 lei; au fost obligate pârâtele la plata de daune interese constând în dobânda legală calculată de la data scadenței drepturilor cuvenite și până la plata efectivă a acestora.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 496 lei, cu titlu de . de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Examinând prioritar, în condițiile art. 137 C.proc.civ, tribunalul a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC „. C. B. este neîntemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar pentru anii 2009, acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutoarele de P., C., Z. SC E. C. SA, toate pentru anul 2009 și constând în câte un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, pentru fiecare.
Conform art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Ca atare, pornind de la această reglementare legală, rezultă că toate drepturile solicitate de reclamant sunt venituri asimilate salariilor.
Fiind drepturi de natură salarială, devin incidente dispozițiile art. 268 alin.
1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune, care curge de la data nașterii dreptului, respectiv 15 ianuarie pentru salariul suplimentar, așa cum a arătat pârâta prin întâmpinare, astfel încât momentul de început al curgerii prescripției este data de 15 ianuarie a anului 2010. Pentru celelalte drepturi, termenul de prescripție a început să curgă de la data la care fiecare dintre acestea trebuiau acordate. Or, acțiunea de față a fost promovată la data de 22 martie 2012, deci în termenul de prescripție legal.
Dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Analizând pe fond acțiunea formulată de reclamant, având în vedere actele depuse la dosar, . contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 și actul adițional la contractul colectiv de muncă, tribunalul a reținut următoarele:
I. Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009:
C. colectiv de muncă încheiat la nivelul SC „. C. SA pentru anii 2009-
2010, înregistrat sub nr. 1410 din data de 25 martie 2009 (f. 44- dos.(...)), în conformitate cu prevederile art. 2 din contract și cu art.25 alin. 3 din L. nr.
130/1996, republicată( în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă), se aplică de la data înregistrării contractului - 25 martie 2009.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul muncii, în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin.1 din L. nr. 130/1996, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin.1 din L. nr.
130/1996 republicată.
Astfel, potrivit art.32 alin.1 și 3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC „. C. SA pentru anii 2009- 2010, „Pentru munca ireproșabilădesfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (3)Din veniturile realizate, fondulnecesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar";, iar potrivit art.33 din același contract colectiv de munca, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6 (f.52-verso-dosar (...)).
Conform acestei anexe, salariul suplimentar se acordă salariaților pentru munca prestată în cursul anului calendaristic, fără ca aceștia să fie sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie, în cadrul aceleași profesii, pe o perioadă de 60 de zile, desfacerea disciplinară a contractului de muncă, retragerea disciplinara pe o perioada de 1-6 luni din funcții care concură la siguranța trenurilor și trecerea într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate, înlocuirea disciplinară din funcții care concură la siguranța trenurilor și trecerea în altă muncă corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate, salariații cărora în cursul anului calendaristic respective li s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiunea de retragere a uneia sau a mai multor clase de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni, diminuarea acestuia cu 5-10 %, salariații cărora li s-a desfăcut contractul de muncă, care au absentat nemotivat de la serviciu cel puțin o zi, respectiv o tură.
Din coroborarea acestor dispoziții rezultă că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, corespunzător clasei I de salarizare, cu condiția să nu se fi aflat în una din situațiile prevăzute la pct.2 a A. nr.6 și mai sus arătate.
Prin articolul 32 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută cu obligativitate să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.155 Codul muncii și art.7 din contractul colectiv de muncă ( ambele articole, în forma în vigoare în perioada în discuție).
Apărarea în sensul că nu s-au constituit fondurile respective datorită situației economice nu constituie impediment în obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar. Dacă s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâta trebuia să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii, astfel că nu poate fi reținută nici apărarea pârâtelor din cuprinsul întâmpinării, potrivit cărora, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui Transporturilor a fost monitorizată, nu o exonerează de obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul colectiv de muncă. În condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri nu poate fi acceptată. De altfel, lipsa fondurilor nu a fost dovedită.
Reclamantul îndeplinește condițiile impuse de prevederile A. 6, în sensul că nu a fost sancționat disciplinar, așa cum rezultă din adeverința eliberată de SC „. C. SA- C. E. Dej și depusă la fila 30, astfel că este îndreptățit/ă să beneficieze de prevederea contractuală evocată la art.32 alin.1 și care este în cuantum de 1444 lei, așa cum rezultă din contractul de muncă.
II. Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea ajutorului material de P. și de C. pentru anul 2009 și a premierii cu ocazia zilei SC „. aferentă anului 2009:
Plata acestor sume pe anul 2009 au fost solicitate în temeiul dispozițiilor art. 64 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul SC „. C. SA.
Astfel, conform acestui articol, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. SC „. C. SA, de un ajutor material, al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, iar de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
În anul 2009, sărbătorile de P. 2009 au fost la data de 19 aprilie, Z. SC „.
C. SA s-a sărbătorit la 18 octombrie (conform art.55 din contractul colectiv de muncă), iar sărbătoarea de C. la data de 25 decembrie.
La data de 16 iulie 2009 a fost înregistrat cu nr. 3229/(...) la D. de M., S. S. și F. a M. B. A. A. nr. 1/2539/(...) al SC E. C. SA (f. 41), care la punctul B) menționează că începând cu anul 2009 s-a convenit de părțile semnatare suspendarea ajutorului material care se acordă cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. SC „. C. SA., respectiv suspendarea art. 64 din contractul colectiv de muncă, până la 1 ianuarie 2010 .
T. a constatat că acest act adițional la contractul colectiv de muncă nr.1/15 iulie 2009 a fost înregistrat la data de 16 iulie 2009, iar potrivit prevederilor art.25 alin.3 din L. 130/1996 (în vigoare la acea dată) actul adițional se aplică de la data înregistrării.
Prin urmare, acest act adițional nu produce niciun efect asupra dreptului la ajutorul material cuvenit reclamantului pentru sărbătorile de P. din anul 2009, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiului neretroactivității, acest drept fiind exigibil la momentul încheierii actului adițional.
Nici asupra drepturilor cuvenite reclamantului pentru sărbătorile de C. și
Z. SC „. C. SA nu produce efecte, chiar dacă actul adițional a fost semnat de organizația sindicală la care este afiliat reclamantul, deoarece în conformitate cu art.38 din Codul muncii republicat mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, nici la nivel personal. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Pe de altă parte, suspendarea drepturilor arătate echivalează numai cu o întrerupere a amânării dreptului pe timp limitat, nu stingerea lui și nu afectează însăși substanța dreptului. După încetarea termenului de suspendare, dreptul subiectiv statornicit prin contractul colectiv de muncă reactivează și reclamantul este îndreptățit să și-l valorifice pe cale judecătorească, ceea ce a și făcut.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC E. C. S., solicitând modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare pârâta critică sentința atacată în sensul ca instanța a reținut eronat faptul că SC „. C. SA nu a onorat obligațiile asumate potrivit art. 32 din Contractele C.e de M. ale SC „. C. SA pe anii 2009 - 2010.
Consideră că pentru a putea acordat acest drept societatea ar trebui să aibă profit, sau cel puțin să nu aibă pierderi, dar din nefericire societatea trece prin momente foarte grele generate de climatul economic nefavorabil, ajungând pe locul trei în topul național al datornicilor față de bugetul statului, fiind monitorizată de F. M. I., iar anul trecut au fost nevoiți să treacă printr-o restructurare masivă de personal.
Este imposibil de apreciat ca fiind ireproșabila activitatea tuturor salariaților desfășurată în 17 cursul unui an calendaristic, pentru ca aceștia săprimească drepturi suplimentare în condițiile în care societatea realizează numai pierderi, deși angajatorul plătește pentru fiecare salariat în parte toate datoriile individuale pentru bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, din execuția bugetara rezultând ca angajatorul nu are nici o profitabilitate cu munca prestata de salariat.
Cu toate că acele prevederi contractuale, prevăzute de C. C. de M. art. 32, au fost negociate de ambele părți, ea nu a putut fi materializată în fapt datorită situației economice dificile pe care a avut-o și pe care o traversează societatea.
Întrucât există argumentații de natură juridică ce dovedesc teoria impreviziunii, solicită instanța să le aprecieze.
Mai mult contractul colectiv de muncă invocat de reclamant ca temei de drept pentru solicitările formulate art. 32 alin 3 prevede: „(3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar";.
După cum se poate observa înțelegerea dintre reprezentanții pârâtei și liderii sindicatelor reprezentative din societate, înțelegere care a luat forma C.ui C. de M. fondul pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din venitul societății, dar având în vedere situația economică nefavorabilă a subscrisei venitul societății a fost mai mic decât cheltuielile.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere și faptul că pe fondul unei crize economice, în anul 1997, Guvernul a emis OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13 salariu sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă, se acordă la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăti restante fată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiu anul, al 13- lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.
Totodată nu poate să fie de acord cu modul concis în care instanța își motivează sentința având în vedere termenul de prescripție de șase luni invocat de SC „. C. SA conform prevederilor Legii 53/2003 art. 268 alin 1 punctul e
„Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) În termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
Consideră că nașterea dreptului la acțiune conform C.ui C. de M. 2005-
2006 prelungit prin acte adiționale și pentru anii 2007, 2008 și 2009, C. C. de M. pentru anii 2009 -2010 încheiat între reprezentanții conducerii S. „. C.F.R."; S. și reprezentanții sindicatelor reprezentative conform art. 65 coroborat cu art. 29 este data de 15 ianuarie a anului 2010.
Salariul suplimentar nu reprezintă plata muncii salariatului. Există o diferență fundamentală între salariu, care este o contraprestație a muncii depuse de salariat, și salariul suplimentar, care este o liberalitate a angajatorului, acordat doar datorită simplei calități de salariat.
Referitor la punctele 2, 3 și 4 si anume obligare subscrisei la plata ajutorului material pentru sărbătoarea de P., de C. și de Z. E. C. SA pentru anul
2009.
Critică sentința sus menționată în sensul că instanța nu a ținut cont de faptul că aceste ajutoare materiale au fost suspendate prin A. A. nr. 1/2539/(...) înregistrat la D. de M., S. S. și F. M. B. cu numărul 3229/(...).
Aceasta fiind starea de fapt și de drept solicită, în temeiul art. 304 pct. 9
C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 octombrie 2012 (f.15- 20) reclamantul B. A., s-a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta- recurentă ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile formulate de către recurentă, cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, sunt nefondate, Curtea reținând că pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care își au izvorul în C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Este real că drepturile cuvenite angajaților au fost denumite în C. colectiv de muncă ca fiind „. suplimentar"; sau „ajutoare materiale";, însă din enumerarea criteriilor stipulate pentru acordarea acestor drepturi, din caracterul periodic al acordării acestora, reiese cu certitudine caracterul salarial al drepturilor pretinse de reclamantă.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din C.muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate, astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art. 166 alin. 1 și art. 283 lit. c C.Muncii (în forma în vigoare pentru perioada în litigiu), motiv pentru care în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. e C.muncii, care instituie un termen de 6 luni.
Astfel, legiuitorul la art. 166 alin. 1 Codul muncii a statuat că, „dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate";.
Întrucât acțiunea reclamantului a fost înregistrată în 22 martie 2012 și se referă la obligarea pârâtelor la plata unor drepturi de natură salarială aferente anului 2009, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă și a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c C.muncii.
Se constată a fi nefondate și susținerile din recurs privitoare la obligarea la plata salariului suplimentar aferent aniului 2009, în privința cărora reclamantul și-a întemeiat această pretenție pe art. 32 alin. 1 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010.
Astfel, o interpretare corectă a acestui text duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor prime este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea „ personalul companiei va primi un salariu suplimentar";, fiind exclusă astfel îndreptățirea angajatorului de a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din C.muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. 130/1996 și art. 236 din
C.muncii (acte normative în vigoare la data la care s-a născut dreptul pretins),
„contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Având în vederea natura obligației recurentei, cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să le plătească angajatului, se constată că în cauză nu-și găsesc aplicabilitatea nici susținerile din cererea de recurs cu privitoare la teoria impreviziunii.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor asupra salariului suplimentar, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Nu sunt incidente în cauză dispozițiile OUG nr. 81/1997, prin care s-a prevăzut ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăti restante fată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiu anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii, deoarece potrivit modificărilor aduse prin L. nr. 1., acest act normativ a reglementat plata premiilor anuale doar pe anul 1997.
Așadar, în mod corect instanța de fond a reținut că acordarea drepturilor salariale reprezentând salariul suplimentar aferent anului 2009 constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În ceea ce privește soluția adoptată de tribunal cu privire acordarea ajutorului material de C. pentru anul 2009 și a primei de Z. E. pentru anul 2009 și 2010, se constată că sunt fondate criticile formulate în recurs.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumelor reprezentând aceste drepturi în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. 1 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010, potrivit cărora „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. SC „. C. SA, de un ajutor material, al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare (…)";, temei reiterat și în concluziile formulate în scris.
Însă, prin A. A. nr. 1 înregistrat la D. a M. B. la data de 16 iulie 2009, s-a convenit suspendarea aplicării alin. 1 al art. 64 din C. colectiv de muncă pe anii
2009 - 2010 până la data de 1 ianuarie 2010, iar prin A. A. nr. 2 înregistrat la
ITM B. la data de 13 octombrie 2010, s-a convenit completarea art. 64 a C.ui colectiv de muncă pe anii 2010 - 2011 cu următorul aliniat „se suspendă ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de ziua E. C. SA și a C. pentru anul 2010";.
Aceste prevederi au ca efect lipsirea de temei legal a pretențiilor reclamantului având ca obiect acordarea ajutorului material pentru Z. E. C. în
2009 (sărbătorită la data 18 octombrie conform art. 55 din C. colectiv de muncă)
și ajutorului material de C. pentru anul 2009 (sărbătorit la data 25 decembrie).
Contrar celor reținute de prima instanță, Curtea apreciază că nu există similitudine între suspendarea unui drept și amânarea dreptului respectiv pe o perioadă determinată, fiind noțiuni distincte, iar din modul de formulare neechivoc al clauzelor actului adițional, rezultă intenția clară a părților semnatare de a înlătura aplicarea prevederilor art. 64 alin. 1 din Contractele colective de muncă la data la care s-ar fi născut dreptul la ajutoarele materiale.
Posibilitatea suspendării este conferită chiar de legiuitor prin dispozițiile art. 246 C.muncii (în forma în vigoare la data încheierii actelor adiționale), potrivit cărui „aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voința al părților";.
Într-adevăr, potrivit art. 38 din C.muncii, „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate";, însă această interdicție se referă doar la drepturile recunoscute prin lege, astfel încât față de prevederile art. 246 din C.muncii, nu se poate susține nelegalitatea clauzelor cuprinse în actul adițional.
Așadar, în condițiile în care la data de 18 octombrie 2009 - Z. E. C., respectiv la data de 25 decembrie 2009 - C., nu erau în vigoare prevederile art. 64 alin. 1 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate, ca urmare a suspendării lor, se constată că hotărârea atacată este nelegală sub acest aspect, impunându-se așadar modificarea sentinței pronunțate de către tribunal.
În ceea ce privește ajutorul material de P., acesta s-a sărbătorit la data de
19 aprilie 2009, așadar anterior înregistrării actului adițional nr. 1/2009, moment care a marcat intrarea în vigoare a dispozițiilor de suspendare, motiv pentru care se contată că în mod legal prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 64 alin. 1 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate, obligând pârâtele la plata acestui drept salarial.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat de pârâta SC „. C. SA"; împotriva sentinței, pe care o va modifica în parte, în sensul că va respinge cererile reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata ajutorului material de C. pentru anul 2009 și a ajutorului material pentru Z. SC E. C. SA pentru anul 2009.
Având în vedere faptul că pretențiile reclamantului au fost încuviințate în parte, va obliga pârâtele să plătească reclamantei doar suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând o parte din onorariul avocațial.
Vor fi menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., ținând seama de culpa procesuală a părților, va obliga pe recurentă să plătească intimatei suma de 125 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând jumătate din onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de SC E. C. S. împotriva Sentinței civile nr. 9. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererile reclamantului B. A. privind obligarea pârâților la plata ajutoarelor materiale de C. și cu ocazia Zilei SC E. C. SA.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului B. A. suma de 125 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: I. C.
| ← Decizia nr. 3984/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 77/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
