Decizia nr. 77/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 77/RR/2012
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul H. C. împotriva Deciziei civile nr. 3. din 17 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimata SC REMAR(...)RUARIE SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire a fost declarată și motivat în termenul legal, a fost comunicată părților și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței la data de 20 noiembrie 2012, s-a depus din partea intimatei întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că s-a solicită judecarea în lipsă și prin cererea de revizuire.
C U R T E A
Prin D. civilă nr. 3. din (...) a Curții de A. C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul H. C. împotriva Sentinței civile nr. 5206 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), care a fost menținută.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Deși instanța de fond a omis ca în practicaua sentinței recurate să facă referire la înscrisurile depuse de reclamant la ultimul termen de judecată (respectiv, A. A. nr. 2 la CCM încheiat la nivel de unitate, D. nr.100/141/(...) și Procesul verbal din (...) al adunării convocate de D. general al societății filele 143-
150 dosar fond), acest aspect nu este de natură a determina nulitatea hotărârii pronunțate în cauză întrucât vătămarea provocată reclamantului poate fi înlăturată prin examinarea acestor înscrisuri de către instanța de recurs, care în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă poate să examineze cauza sub toate aspectele. De altfel, aceste înscrisuri puteau fi depuse și direct în recurs. Nefiind îndeplinită una dintre condițiile prevăzute cumulativ de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, Curtea apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
Referitor la al doilea motiv de recurs, s-a reținut că reclamantul nu a contestat exercitarea efectivă a dreptului său de preaviz, susținând doar că acest drept trebuia acordat prin decizia de concediere și nu anterior așa cum s-a realizat în cauză.
Potrivit denumirii sale preavizul reprezintă o înștiințare prealabilă prin care se aduce la cunoștință salariatului că urmează să fie concediat, preavizul acordându-se anterior concedierii. Este adevărat că art. 76 lit. b din Codul muncii prevede că decizia de concediere trebuie să conțină durata preavizului, însă, în lipsa unor dispoziții legale prohibitive, este posibil ca angajatorul să îl înștiințeze pe salariat că urmează să fie concediat anterior întocmirii deciziei de concediere, așa cum s-a realizat în cauză prin I. nr. 100/760/(...) (fila 112 dosar fond), fiind fără relevanță sub aspectul respectării dreptului de preaviz dacă acesta s-a exercitat efectiv de la data emiterii deciziei de concediere sau anterior. În plus, prin art. 21 și 23 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (filele 59-60) s-a prevăzut acordarea dreptului de preaviz anterior întocmirii deciziei de concediere.
În ceea ce privește caracterul real și serios al concedierii, respectiv desființarea efectivă a postului Curtea a reținut că prerogativa recunoscută prin art. 65 din Codul Muncii de legiuitor angajatorului de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, nu este una discreționară, ci aceasta se subsumează unor condiții de legalitate instituite prin al. 2 al articolului menționat.
În concret, legiuitorul circumscrie legalitatea concedierii de caracterulefectiv al desființării locului de muncă, respectiv stabilește că aceasta trebuie săaibă o cauză reală și serioasă.
Așadar, sunt instituite criterii obiective de natură să justifice o astfel de măsură, criterii care se regăsesc cumulativ în cauza dedusă judecății.
Recurentul contestă caracterul efectiv al desființării postului pe care îl ocupa în cadrul societății, subliniind că societatea intimată, căreia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit situația existentă anterior, respectiv ulterior concedierii, nefiind depusă nici o organigramă datată sau stat de funcții în acest sens.
Contrar acestor susțineri, Curtea a constatat că prin decizia din (...) a directorului general al societății, s-a aprobat noua organigramă valabilă de la data de (...), iar în cadrul serviciului protecția muncii, mediului și situații de urgență a fost desființat postul de inginer ocupat de reclamant (filele 45-47 dosar fond), fapt ce reiese și din analiza comparativă a Statelor de funcții din (...) (filele
134-138 dosar fond) și din (...) (139-142 dosar fond).
Faptul că din Procesul verbal din (...) (fila 144 dosar fond) rezultă că ultima organigramă a fost aprobată în data de (...), nu are nicio relevanță întrucât organigrama prin care s-a desființat postul reclamantului a fost aprobată ulterior încheierii procesului verbal, în data de (...).
Or, faptul că în noua organigramă la serviciul în cadrul căruia a funcționat reclamantul recurent nu se mai regăsește nici un post de inginer, confirmă caracterul efectiv al desființării postului, astfel că susținerile în sens contrar ale recurentului reclamant nu au putut fi primite.
Referitor la caracterul real și serios al concedierii, Curtea a notat că o cauză este reală când prezintă un caracter obiectiv, respectiv este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului, și este serioasă, când aceasta se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Dificultățile economice, ca motiv de desființare a unor locuri de munca trebuie să prezinte o asemenea gravitate, încât angajatorul să fie obligat să iamăsuri de desființare a unor locuri de munca, neintrând în această sferă dificultățile economice accidentale, ocazionale sau declarative.
Premisa reală și serioasă a concedierii subzistă în cauza dedusă judecății, probațiunea administrată convergând în acest sens.
Astfel, dificultățile economice ale societății recurente au fost dovedite prin scriptele depuse de către aceasta, scripte care confirmă faptul că societatea se confrunta cu veritabile probleme generate de contextul economic al anului 2011, aspecte care au fost tranșate în mod corect de către prima instanță.
Neconcordanțele semnalate de către recurent în raport de tabelele anexă
1b, 6 și 7 nu sunt definitorii cu privire la situația economică a societății intimate, câtă vreme celelalte probe administrate confirmă că aceasta era una dificilă. Astfel se explică inclusiv măsura șomajului tehnic dispusă în cadrul societății în luna martie a anului 2011, externalizarea unor servicii, concedierea mai multor salariați, măsuri luate în vederea eficientizării activității și a scăderii costurilor în privința cheltuielilor de personal.
Deși s-a invocat de către recurent prin cererea de recurs că nu se justifica desființarea postului întrucât era un singur cadru tehnic în unitate, Curtea reține că singura îndreptățită să decidă și să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune este doar societatea, prin organele sale de conducere, în speță interesul legitim al acesteia pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității
Contrar susținerile recurentului, Curtea a reținut că deși în cadrul comisiei paritare patronat-sindicate din (...), întrunite pentru negocierea contractului colectiv de muncă, sindicatul a propus, iar patronatul a fost de acord cu consultarea și avizul sindicatului și în cazul concedierilor individuale, în A. adițional nr. 2 (și nu Anexa 2 cum arată recurentul) la CCM nr.103/149/(...), înregistrat la D. (fila 147 dosar fond) nu este prevăzută această modificare a contractului colectiv de muncă.
Dincolo de aceste aspecte, Curtea a constatat că prevederile evocate nu au fost încălcate de către societatea intimată.
În concret, nerespectarea criteriilor de selecție, ar fi intrat în discuție doar în situația în care în cadrul serviciului în care activa reclamantul recurent se regăseau două posturi similare, ceea ce nu este însă cazul în speță, câtă vreme postul de inginer al reclamantului recurent era singurul din cadrul serviciului în care acesta activa.
De asemenea, conform art. 24 din CCM avizul sindicatului este unul consultativ, iar, urmare a informării realizate prin A. nr. 106/65/(...) reprezentantul sindicatului a participat la ședința consiliului de administrație din (...) în care s-a dezbătut situația economică a societății, punându-se în discuție și concedierile ce urmau să se dispună pentru redresarea intimatei.
Întrucât decizia de concediere a recurentului este legală și temeinică, în cauză nu este aplicabil art. 80 alin. 1 din Codul muncii, astfel încât nu se mai impune analiza motivelor de recurs referitoare la petitele accesorii referitoare la obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale, tichetelor de masă, indemnizației de concediu și daunelor morale, întemeiate pe dispoziția legală menționată anterior.
În ceea ce privește al 13-lea salariu aferent anilor 2009-2011, Curtea a reținut că art. 54 alin. 1 lit. c din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede doar posibilitatea ca personalul societății să poată primi o recompensă în bani echivalentă cu un salariu de bază pentru munca ireproșabilă prestată în cursul unui an calendaristic, iar în Anexa 7 pct. 9 din același contract se stipulează că se poate acorda la sfârșitul anului pentru activitate ireproșabilă al
13-lea salariu, în limita fondului de premiere constituit. Întrucât în bugetelesocietății nu s-a prevăzut pentru anii 2009-2011 un fond de premiere pentru plata acestui adaos la salariu, nici acest capăt de cerere nu este fondat.
Pentru aceste considerente și reținând că recursul nu a vizat soluția de respingere a petitului de obligare a pârâtei la plata a 50 l combustibil, Curtea a apreciat ca hotărârea instanței de fond a fost legală și temeinică, astfel ca a menținut-o ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul H. C.,solicitând admiterea cererii de revizuire, cu consecința schimbării deciziei Curții de A. C., precum și acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
În motivarea cererii de revizuire reclamantul a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv, asupra motivului de nulitate absolută invocat de acesta prin motivele de recurs, precum și pentru faptul că instanța nu s-a pronunțat în legătură cu motivele de nelegalitate ale deciziei de concediere invocate, precum și cele legate de cel de al 13-lea salariu și tichetele de masă, invocând în drept prevederile art.322 alin.1 și 2 C.pr.civ..
Totodată, în ce privesc motivele invocate în cererea de revizuire, reclamantul reiterează în totalitate motivele susținute în cererea de recurs, aducând aceleași critici de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de recurs.
Analizând cererea de revizuire, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că aceasta este nefondată pentruurmătoarele considerente:
Revizuirea a fost instituită de către legiuitor ca o cale extraordinară de atac, de retractare, prin intermediul căreia se pot reforma hotărârile judecătorești prin care s-a rezolvat fondul pretenților deduse judecății, pentru motivele prevăzute expres și limitativ la art. 322 pct. 1-10 C.pr.civ..
Prin dispozițiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ. este reglementată posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești în situația în care instanța a cărei hotărâre se atacă „s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.";
Prin instituirea motivului menționat, legiuitorul a urmărit protejarea principiului disponibilității, principiu fundamental a cărui încălcare atrage sancțiunea desființării hotărârii și care, în cauza dedusă judecății, a fost respectat.
Motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 2 C.pr.civ., are în vedere pronunțarea instanței asupra a ceea ce nu s-a cerut sau nepronunțarea asupra a ceea ce s-a cerut în sensul de pretenție dedusă judecății prin acțiunea introductivă de instanță.
În acest sens, Curtea constată că revizuientul a învestit instanța cu o cerere, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 767/(...) de desfacere a contractului individual de muncă, reintegrarea sa în muncă și plata drepturilor salariale la zi.
Prin considerentele Deciziei nr. 3./(...), instanța de recurs a analizat punctual și exhaustiv pretențiile revizuientului, prin prisma motivelor de recurs invocate, concluzionând în sensul că decizia de concediere emisă de angajator respectă condițiile de legalitate iar concedierea a avut la bază desființarea postului ocupat de reclamant, care a fost suprimat efectiv din structura angajatorului, desființarea postului fiind efectivă și având la bază o cauză reală și serioasă, determinată de dificultăți economice.
Prin urmare, Curtea constată că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C.pr.civ. nu este incident, instanța de recurs soluționând cauza în limitele în care aceasta a fost sesizată, cu respectarea principiului disponibilității.
În realitate revizuientul critică faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate, însă o asemenea critică nu se circumscrie prevederilor art. 322 pct. 2 C.pr.civ., pentru aceasta existând o altă cale de atac reglementată prin dispozițiile art. 318 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., potrivit cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Ținând seama de considerentele expuse, Curtea găsește cererea de revizuire nefondată, astfel că potrivit art. 326 C.proc.civ., o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul H. C. împotriva Deciziei civile nr. 3. din (...) a Curții de A. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
| ← Decizia nr. 4535/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 40/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
