Decizia nr. 778/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ N.778/R/2012
Ședința publică din data de 21 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T. JUDECĂTOR. I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL C. M. și P. C. M. împotriva sentinței civile nr. 2046 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. în numele membrilor de sindicat indicați în acțiune, precum și pe pârâții intimați Ș. CU C. I - V. N. 2 M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 17 ianuarie
2012 intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin D. M. a formulat întâmpinare în cauză, iar la data de 9 februarie 2012 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare.
Văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, Curtea constată că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2046/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M. în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local M.
și P. comunei M., invocată de aceștia prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. nr. 2 Moisei, C. Local M., P. comunei
M. și în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. nr. 2 M. să calculeze și să plătească indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant: H. V., A. V., M. I., V. I., G. M., H. S., H. G., B. V., C. M. E., H. I. I., M. G., P. S. G., R. C., T. O. L., V. M., P. I., P. S., P. S. T. și T. M., în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local M., P. comunei M. să asigure unităților de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., instanța a reținut că este întemeiată, între reclamant și acest pârât neexistând nici un raport juridic care să justifice chemarea lui în judecată.
Lipsa calității procesuale pasive a M.ui F. P. este reținută și în D. nr. 10 din
(...), pronunțată pe recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție care potrivit dispozițiilor art. 3307 alin 4 C.pr.civ., este obligatorie pentru instanțele de judecată. Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților consiliul lo- cal și primar, instanța a reținut că, în raport de prevederile art. 1 din HG 538/2001, art. 167 al. 3 din L. 84/1995, precum și ale art. 36 al. 4 și art. 23 al. 1 din L. nr. 215/2001, în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a acestor pârâți, reținând că pârâtul consiliul local a fost chemat în judecată datorită calității de finanțator al instituției de învățământ, iar primarul în calitate de ordonator principal de credite. Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspec- tiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite. Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice, la unitățile școlare pârâte în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă. Potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale."; Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. 3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă. Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de (...). D. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școlară, se constată că indemnizațiile de concediu au fost plătite în (...). Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt îndrep- tățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, precum și în conformitate cu reglementările speciale indicate de pârâți, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%. L. nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...). În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sin- dicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a arătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de 25%. T. a reținut că această interpretare o dă și Înalta Curte de Casație și Justiție în D. nr. 2., pronunțată pe recursul în interesul legii. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local M. și P. comunei M., solicitând modificarea sentinței recurate, în principal, în sensul respingerii acțiunii introductive formulată de reclamant împotriva pârâților recurenți ca fiind introdusa împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasiva, iar în subsidiar, respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată. În motivarea recursului recurenții au invocat următoarele: I. In mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de recurenți, sentința fiind pronunțata prin aplicarea greșita a art. 167 alin. 3 din L. 84/1995 si prin încălcarea prevederilor art. 229 alin. 4 din Codul Muncii. Raportat la obiectul dedus judecății, considera ca nu au calitate procesuala pasiva. In mod greșit s-a reținut în considerentele hotărârii atacate ca, consiliului local si primarului le revine obligația de a suporta toate cheltuielile de personal din învățământ. Aceasta deoarece la art. 167 alin. 3 din L. 84/1995 rep. (in vigoare la epoca nașterii dreptului reclamanților) se precizează clar care este sursa de finanțare a cheltuielilor de baza din învățământ, aceasta fiind bugetul de stat si nu bugetul local.Este nelegal a se pune in seama bugetului local direct povara suportării cheltuielilor de personal din învățământ. Așa cum rezulta din ipoteza normei invocate, bugetul local nu este sursa de finanțare a cheltuielilor de personal in învățământul preuniversitar de stat, ci este un intermediar care preia aceste sume de la bugetul de stat cu aceasta destinație si in final o virează școlilor din raza administrativ teritoriala a comunei, orașului sau municipiului. Apoi, deși se retine ca si temei al drepturilor acordate prevederile art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de munca unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008- 2009 in vigoare si pentru anul 2010, totuși instanța de fond obliga C. local M. si P. comunei M. sa asigure plata unor drepturi fără ca acești pârâți sa fie parte a contractului colectiv de munca. S. acestui contract sunt I.S.J. M. si S. L. din învățământ M., ori potrivit prevederilor art. 229 alin. 4 din Codul Muncii, contractele colective de munca constituie legea părților, producând efecte exclusiv intre părțile semnatare, nu si fata de terți. In mod nelegal, instanța de fond a obligat C. local M. si P. comunei M. la respectarea unor clauze contractuale ale contractului colectiv de munca in învățământ încheiat la nivelul județului M., întrucât instituțiile vizate nu sunt părți si nu au participat la negocierea acestuia, neavând astfel calitate procesuala pasiva. Reclamantul, in măsura in care a urmărit respectarea contractului colectiv, trebuia sa cheme in judecata in primul rând I.S.J. M.. Oricum prevederile art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de munca mai sus amintit sunt nelegale in măsura in care prevăd o modalitate de calcul a indemnizației de concediu diferita de prevederile pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ aprobate prin O. 3. al M. educației naționale. II. Pe fond, acțiunea reclamanților este neîntemeiată, dezlegarea data de către instanța fondului fiind rezultatul interpretării si aplicării greșite a Deciziei nr. 2. pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție privind un recurs in interesul legii prin care a dezlegat aceasta problema de drept, care in conformitate cu prevederile art. 330 ind. 7 C.pr.civ. este obligatorie pentruinstanțele de judecata, aceasta echivalând cu aplicarea greșita a legii, incident fiind motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Fara a reitera considerațiile reținute în cadrul acestei decizii, cert este ca s- a decis in favoarea punctului de vedere de respingere a cererilor personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ de acordare integrala a indemnizației de concediu, in măsura in care concediu de odihna s-a efectuat după data intrării in vigoare a Legii 1.. Așa cum se retine in motivarea deciziei, algoritmul de calcul in cazul acordării acestei indemnizații este diferit fata de cel stabilit la art. 150 din codul muncii, aceasta prevedere nefiind aplicabila. I. de concediu se calculează potrivit pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ aprobate prin O. 3. al M. educației naționale, potrivit căruia indemnizația devine scadenta zi cu zi pe măsura efectuării concediului, asemenea salariului. Plata indemnizației de concediu de odihna cu cel puțin 5 zile înainte de plecarea in concediu are doar semnificația unei plăți in avans, fiind un beneficiu al legii conferit salariaților si nu poate influenta aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației. Prin urmare, reducerea cu 25% a indemnizației de concediu a cadrelor didactice este aplicabila de la momentul intrării in vigoare a Legii 1. in contextul in care concediul este efectuat după aceasta data. Considerentele reținute de către instanța de fond potrivit cărora „In condițiile in care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat .... trebuia sa se facă anterior intrării in vigoare a Legii 1., după modalitatea de calcul a acesteia diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșita ..."; sunt vădit neîntemeiate care vin in contradicție cu D. 2. a I.C.C.J. In speța de față, este indubitabil ca cea mai mare parte a concediului de odihna a fost efectuat de către cadrele didactice după data de 3 iulie 2010. Prin urmare, consideră că soluția legala care se impunea ar fi fost cea de admitere în parte a acțiunii reclamanților, respectiv acordarea integrala a indemnizației de concediu corespunzătoare numărului de zile de concediu efectuat înainte de data intrării in vigoare a Legii nr. 1., iar in ceea ce privește acordarea indemnizației integrale corespunzătoare zilelor de concediu efectuate după data de 3 iulie 2010, acțiunea este neîntemeiata. Interpretarea dispozitivului deciziei 2. a Înaltei Curți de C. și Justiție trebuie făcuta in strânsa legătura cu considerentele acesteia. In drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 299, 304 pct. 9, 304 ind. 1 C.pr.civ. Prin întâmpinarea formulată, S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond. Intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a solicitatmenținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Maramureș. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea de A. reține următoarele: Având în vedere practica judiciară neunitară cu privire la litigiile având ca obiect cererile personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizației de concediu aferente anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, prin D. nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 822 din 21 noiembrie 2011 Î nalta Curte de Casație ș i Justiție - în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că „dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibruluibugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010."; Potrivit dispozițiilor art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din L. nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...)."; S-a mai reținut că „în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. D. interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează. Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată."; „Chiar dacă 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil. Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu. Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Eareglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ. Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu."; Totodată, analizând jurisprudența Curții Europene a D. O. considerată a fi relevantă, s-a apreciat că prin aplicarea art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., reținându-se că la data adoptării Legii nr. 1. reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un "bun" în sensul Convenției, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului. „În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat. În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul."; În raport de aceste dezlegări obligatorii ale instanței supreme Curtea de A. constată că în mod greșit a considerat instanța de fond că membrii de sindicat reprezentați sunt îndreptățiți la indemnizația pentru concediu de odihnă aferentă concediului de odihnă efectuat după data (...), în cuantum integral, fără aplicarea diminuării prevăzute de L. nr. 1., astfel că sub acest aspect criticile recurenților apar ca fiind fondate. Însă, din adeverința emisă de Ș. cu clasele I-V. nr. 2 M. (fila 14 dosar fond) Curtea reține că membrii de sindicat reprezentați în cauză de sindicat au intrat în concediu de odihnă la data de 01 iulie 2010, iar indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010 le-a fost diminuată cu 25%. Cum dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. au intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, Curtea reține că unitatea de învățământ pârâtă în mod nelegal a aplicat reducerea cu 25%, statuată prin 1 din L. nr. 1., indemnizațiilor de concediu cuvenite acestora pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010, astfel că se constată că pentru perioada anterioară datei de 3 iulie 2010 pretențiile reclamanților au fost în mod corect admise de instanța de fond. Curtea mai reține că motivul de recurs vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților recurenți este nefondat, având în vedere că art. 167 din L. nr. 84/1995 (în vigoare în perioada pentru care se cuvin diferențele menționate) prevedea că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale. În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâților recurenți, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, consiliul local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar în ceea privește recurentul P. comunei M. Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului comunei, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001. În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";. Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu. Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor. În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurentul are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune. Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale. Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege. Faptul că angajatorul nu a solicitat sumele necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune, în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat salariaților reprezentați de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite diferențele deindemnizație cuvenite personalului rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1-3 C.pr.civ., raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursurile declarate de pârâții C. Local M. și P. C. M. și va modifica în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de S. din Î.ul M., în numele membrilor de sindicat indicați în acțiune, în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. N. 2 M., C. Local M. și P. C. M. și în consecință pârâta Ș. cu clasele I- V. nr. 2 M. va fi obligată la calculul și plata diferenței de indemnizație de concediu de odihnă aferentă perioadei anterioare datei de (...), între cea calculată fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de L. nr. 1. și cea efectiv plătită, iar pârâții C. Local M. și P. C. M. vor fi obligați la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor menționate. Vor fi menținute celelalte dispoziții din sentință. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții C. LOCAL M. și P. C. M. împotriva sentinței civile nr. 2046 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î.ul M. în numele membrilor de sindicat indicați în acțiune în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. N. 2 M., C. LOCAL M. și P. C. M. și în consecință obligă pe pârâta Ș. cu clasele I-V. nr. 2 M. la calculul și plata diferenței de indemnizație de concediu de odihnă aferentă perioadei anterioare datei de (...), între cea efectiv plătită și cea calculată fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de L. nr. 1.. Obligă pârâții C. LOCAL M. și P. C. M. la asigurarea sumelor necesare pentru plata sumelor menționate. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2012. PREȘED.TE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. G. N. N. Red.GLT/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: V.C.
| ← Decizia nr. 1156/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2826/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
