Decizia nr. 4583/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 4583/R/2012

Ședința 05 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. M. C.-N., C. LOCAL AL M. C.-N. și P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 8037 din 23 iulie

2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. M. C. și pe pârâtul intimat C. T. DE C. A. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantei intimate și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că la data de 25 octombrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată B. M. C. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită ca, raportat la dispozițiile art. 312 C.pr.civ., să se dispună respingerea recursurilor ca neîntemeiate, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată pe rolul acesteiinstanțe, reclamanta B. M. C., i-a chemat în judecată pe pârâții C. T. DE C. A. M. și C. LOCAL AL M. C.-N. și P. M. C.-N.

Reclamanta a solicitat instanței să o oblige pe pârâta C. T. DE C. A. M. în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu data de (...), până la data rămânerii irevocabile a sentinței cât și pentru viitor; și să îi oblige pe pârâții C. LOCAL AL M. C.-N. și P. M. C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

La data de (...), prin sentința civilă nr. 8., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local al M. C.-N.

S-a respins excepția lipsei capacității procesuale pasive a Primăriei M. C.-N. S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada (...) - (...) invocată din oficiu de către instanță și s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată în privința acestei perioade.

S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta B. M. C., în contradictoriu cu pârâții C. T. DE C. A. M., C. LOCAL AL M. C.-N. și C. LOCAL AL

M. C.-N. ȘI P. M. C.-N. și în consecință:

A fost obligat pârâtul C. T. DE C. A. M. în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu (...) și până la (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.

Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL M. C.-N. ȘI P. M. C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze. F. cheltuieli de judecată.

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui local al

M. C.-N., întrucât din textele de lege invocate de către pârât, rezultă tocmai că acestuia îi revine obligația de a vira sumele necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei. R. la speța de față este irelevant dacă pârâtului i s-au alocat de la bugetul de stat sumele necesare acestei plăți, întrucât acest lucru nu îi este imputabil reclamantei și nu afectează calitatea procesuală pasivă a pârâtului.

Instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale pasive a Primăriei, întrucât deși reclamanta a arătat că înțelege să se judece cu primăria, instanța a apreciat că este vorba doar de o inadvertență terminologică, iar reclamanta înțelege în realitate să se judece cu P. M. C.-N.

Instanța a admis excepția prescripției extinctive parțiale a acțiunii, invocată din oficiu, referitor la perioada dintre (...) - (...), invocată din oficiu de către instanță, întrucât pentru această perioadă s-a împlinit termenul de prescripție de

3 ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. În consecință, instanța a respins ca prescrisă acțiunea formulată cu privire la această perioadă.

Privitor la fond, a reținut că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta este angajat al pârâtei C. T. DE C. A. M., în calitate de cadru didactic.

În această calitate reclamanta este îndreptățită să beneficieze de creșterile salariale prevăzute de OG 1. modificată de L. nr. 2.. Aceasta deoarece OG nr.

136/2008 prin care s-a dispus amânarea aplicării acestei legi, a fost declarată neconstituțională prin D. nr. 1221/(...). De asemenea, art. I pct. 2 și 3 din OG nr.

151/2008 de modificare a OG nr. 1., au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 8. a C. constituționale. La fel, dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, prin care, la fel au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 9..

În consecință, având în vedere că toate actele normative de modificare a creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 1. modificată prin L. nr. 2., au fost declarate neconstituționale prin decizii ale C. constituționale, în privința modificărilor aduse creșterilor salariale prevăzute de această ordonanță, dispozițiile acesteia sunt aplicabile. Prin urmare, pârâta de rândul 1 în calitate de angajator va fi obligată prin prezenta hotărâre să achite diferența dintre cuantumul pe care ar fi trebuit reclamanta să îl primească în condițiile aplicării acesteia și cuantumul pe care l-a primit în mod efectiv.

Î. Curte s-a pronunțat in același sens prin D. privind recursul in interesul legii nr. 3/2011, concluzionând ca, efect al deciziilor C. Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr.

136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie

2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

Pârâta nu a contestat faptul că reclamantei nu i s-a plătit această diferență, iar sarcina probei i-ar fi revenit acesteia conform art. 272 din Codul muncii.

În calitate de ordonatori de credite pârâții de rândul 2 și 3 au fost obligați să aloce fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze. Susținerea din întâmpinare potrivit căreia este necesar ca din bugetul de stat să se aloce sumele necesare în vederea efectuării operațiunilor de plată din bugetul local, este irelevantă în cauză, întrucât reclamantei nu îi sunt imputabile lipsa de diligență a autorităților administrației publice locale sau centrale.

Având în vedere, deci, că reclamanta nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior, tribunalul a admis cererea reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii și i-a obligat pe pârâți să calculeze, să aloce și să plătească sumele necesare drepturilor solicitate și cuvenite.

Instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei de obligare a pârâților la plata acestor drepturi salariale, după data de (...) (până la rămânerea irevocabilă a sentinței și pentru viitor) după data de (...), întrucât începând cu data de (...), L. nr. 2. a fost abrogată prin art. 48 din L. nr. 330/2009.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al municipiului

C.-N., P. municipiului C.-N. și P. municipiului C.-N.

1.Prin recursul formulat, pârâtul C. Local al M. C.-N., a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței, respectiv respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.

În susținere, acesta învederează că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, în contextul în care acesta este o autoritate deliberativă ce nu poate răspunde din punct de vedere patrimonial.

Mai subliniază că acordarea sumelor solicitate nu se poate realiza în lipsa fondurilor.

Alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale se poate realiza doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect si sa fi fost virate in contul bugetului local, având in vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, recurentul făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din L.

273/2006. În cazul prezentului litigiu, nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.

De asemenea, recurentul învederează că nu are calitate de angajator, aceasta aparținând exclusiv unității de învățământ.

Bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 5., insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile deduse judecății.

Recurentul face trimiteri și la prevederile art. 104 din legea nr. 1/2011

2.Pârâta P. M. C. N. solicită admiterea recursului propriu, în principal, cuconsecința respingerii acțiunii, pentru lipsa capacității procesuale de folosință, iarîn subsidiar ca nefondat.

În susținere solicitării principale, recurenta face trimiteri la prevederile art. 35 din Decretului nr. 31/1954, art. 21 al. 1 teza I, art. 20 al. 1, respectiv art. 77din L. nr. 215/2001, subliniind că este o simplă structură funcțională cu activitate permanentă, astfel că nu poate sta în judecată în calitate de parte.

În subsidiar, recurenta menționează că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 5., însa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile deduse judecății.

3.Prin recursul declarat, P. M. C.-N. a solicitat admiterea acestuia si modificarea sentinței atacate, in sensul respingerii acțiunii civile formulata de P.

M. C.-N., pentru lipsa calității procesuale pasive.

Consideră recurentul că prima instanță a pronunțat soluția cu încălcarea principiului disponibilității , întrucât acesta nu a fost chemat în judecată, ci doar pârâta P. M. C. N.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta B. M. C. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate (f. 15-19).

Nu au fost administrate probe noi.

Trecând la analizarea cauzei din perspectiva recursurilor formulate și adispozițiilor legale în materie, Curtea reține următoarele:

1.Recursul pârâtului C. Local al M. C.-N. este nefondat.

Criticile formulate de pârât nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, acesta înțelegând să critice hotărârea tribunalului doar prin invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive proprii.

Prin raportare la normele legale incidente, Curtea apreciază că excepția nu poate fi primită.

Cum pretențiile deduse judecății se referă la perioada anterioară datei de

(...), L. 1/2011, care este în vigoare începând cu data de (...) (30 de zile de la publicarea în M. O. din (...)) nu este incidentă în cauză, raporturile dintre părți fiind guvernate de L. învățământului nr. 84/1995.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

Conform dispozițiilor art.167 alin. din L. nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit.b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că „Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât

C. Local al M. C. N., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr.

215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin L. nr. 3., începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

Din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 va respinge ca nefondat recursul.

2. Recursul pârâtei P. M. C. N. este fondat.

Potrivit prevederilor art. 41 al. 1 și 2 Cod de procedură civilă „. persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată";.

În cazul persoanelor juridice capacitatea de folosință se dobândește diferit, după cum sunt sau nu supuse înregistrării. Conform art. 33 din decretul nr.

31/1954, persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitate de folosință de la data înregistrării lor, iar celelalte persoane juridice , potrivit prevederilor art. 28 din același act normativ, de la data actului de dispoziție care le înființează, de la data recunoașterii, ori a autorizării înființării lor sau de la data îndeplinirii oricărei cerințe prevăzute de lege.

În cazul instituției pârâte condiția existenței capacității procesuale de folosință nu este îndeplinită, câtă vreme, potrivit art. 77 din legea nr. 215/2001, aceasta este reglementată ca o simplă structură funcțională cu activitate permanentă alcătuită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ- structurale și din aparatul de specialitate al primarului care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

În raport de aceste prevederi legale, Curtea consideră că nu se poate reține că instituția pârâtă are personalitate juridică, ca urmare a faptului că aceasta este o structură funcțională, deci internă, a unității administrativ teritoriale, care nu întrunește elementele constitutive ale unei persoane juridice, întrucât nu are buget și nici patrimoniu propriu.

Ținând seama de aceste considerente, în baza art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtei, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

3. Recursul P.ui M. C.-N. este fondat.

Principiul disponibilității, principiu fundamental ce guvernează procesul civil, implică obligativitatea instanței de analiza cauza doar în limitele cadrului procesual stabilit de părți, respectiv în conformitate cu intenția acestora, așa cum aceasta rezultă expres din cauza dedusă judecății, iar nu într-o manieră în care solicitarea părții reclamante să aibă ca efect, în mod obligatoriu, valorificarea integrală a pretențiilor.

Este adevărat că instanța trebuie să dea dovadă de rol activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 Cod de procedură civilă, însă trebuie precizat că exercitarea rolului activ al instanței trebuie să se circumscrie principiuluidisponibilității. Cu alte cuvinte, instanța este ținută să exercite rolul activ numai în limitele cadrului procesual stabilit de către părți.

În raport de aceste aspecte, Curtea opinează că criticile invocate prin acest recurs, privitoare la încălcarea principiului disponibilității sunt întemeiate.

Astfel, constată că prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei B. M. C. și a obligat inclusiv P. M. C. N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale pretinse de reclamantă, cu toate că acesta nu a fost chemat în judecată, iar cauza nu s-a judecat în contradictoriu cu acesta, prin acțiunea cu care a învestit instanța la data de (...), reclamanta solicitând pronunțarea unei hotărâri doar în contradictoriu cu pârâții C. T. de C. "A. M." din C.-N., C. Local al M. C.-N. si P. M. C.-N., ia nu și cu P. M. C.-N.

Cum pe parcursul judecății nu a intervenit o modificare a cadrului procesual inițial stabilit, Curtea apreciază că prin instituirea unei obligații în sarcina pârâtului P. M. C.-N. prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă coroborate cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă Curtea va admite recursul și va înlătura obligația P.ui municipiului C.-N. de alocare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate de reclamanta B. M. C. F. cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții P. M. C.-N. și P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 8037 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte și, în consecință, admite excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei municipiului C.-N. și înlătură obligația P.ui municipiului C.-N. de alocare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate de reclamanta B. M. C.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. D. D. G. L. D. C. M.

Red. /dact./ DG

2 ex./(...)

Jud.fond: B.G.Z.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4583/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă