Decizia nr. 4590/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4590/R/2012
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta L. S. D. Î. S., respectiv de pârâții C. J. S. și M. Î. B. împotriva sentinței civile nr. 3577 din 11 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe intimatul pârât C. C. ȘIMLEU S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentului C. J. S. - consilier juridic G. V., lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate reciproc și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 6 noiembrie
2012 M. E., C., T. și S. a înregistrat la dosar întâmpinare iar reclamanta a transmis prin fax note de ședință.
În ședința publică de azi reprezentantul recurentului C. J. S. depune la dosar delegația sa de reprezentare și întâmpinare la recursul promovat de reclamantă solicitând cuvântul pe fond.
Nefiind formulate alte cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului C. J. S. solicită admiterea recursului declarat de acesta întrucât reclamanta nu a făcut dovada nici a calității sale procesuale active nici a calității procesual pasive pârâților. C. J. S. nu are calitate procesual pasivă în cauză întrucât finanțarea cheltuielilor de personal, respectiv a salariilor și contribuțiilor aferente acestora se asigură din bugetul M. educației și C., numai prin excepție din bugetul C.ui J. dar reclamanta nu se include în situația de excepție, respectiv reclamanții au raporturi juridice de muncă cu C. C. Ș. S. și nu cu C. J. S. P. instanță nu a verificat aceste aspecte și nici pe cele vizând calitatea de membru de sindicat a persoanelor din actualul litigiu. Raportat la recursul reclamantei solicită respingerea acestuia susținând considerentele expuse în întâmpinare apreciind că în mod nejustificat prima instanță a acordat îndemnizații de concediu pe anul 2009-2010 solicitând respingerea și a recursului declarat de M. educației și cercetării acesta având calitate procesuală pasivă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3577 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui J. S.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și S.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții D. D., P. G., J. D., C. P., N. C., L. A., N. F. prin L. S. din Î. S., în contradictoriu cu pârâții C. C. S. S., C. J. S. și M. E., C., T. și S.
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009 -
2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art.1 alin.1 din L. nr.1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie
2010, inclusiv.
Au fost obligați pârâții de rândul 2 și 3 să asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Cele doua excepții absolute, peremtorii, au fost respinse în baza următoarelor considerente:
Conform art. 167 alin. 18 din L. 84/1995 finanțarea cheltuielilor de privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare se asigură din bugetul de stat prin bugetul M. E. și C.
Conform art. 17 din H. 2192/2004 Consiliile Județene alocă fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Totodată potrivit art. 167 alin. 21 din L. 84/1995 C. județean, respectiv C.
G. al M. B., alocă prin hotărâri proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de preuniversitar de stat.
Palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare aparțin direct C.ui J. S., acesta având obligația de a aloca sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților angajați ai acestor unități școlare.
Potrivit art. 167 alin. 2 din L. nr. 84/1995 republicată, „finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurată de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii,"; în timp ce, potrivit alin.4 al aceluiași articol, „M. Î. asigură de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora";.
În același timp, art. 16 din H. nr. 2192/2004 stipulează următoarele:
„Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat este se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ -teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art. 17 alin. 2 din același act normativ, conform cărora: „Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psiho-pedagogică, centrele logopedice, cabinetele
școlare, cluburile sportive și școlare se asigură din bugetul de stat prin bugetul
M. E. și C..
Aceste texte de lege justifică calitatea procesuală pasivă a celor doi pârâți,
M. E., C., T. si S. și C. județean S.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtului C. C. Ș. S. în calitate de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic; că și-au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2010 în lunile iunie, iulie și august, iar cuantumul indemnizației a fost redus cu 25% în temeiul Legii 1..
Interpretând dispozițiilor art.145 alin.1 și 2 din C. M., ale art. 103 lit.a, art.146 și art.147 alin.3 din L. nr.128/1997, ale art.7 alin.l și 2 din HG nr.2., ale pct. 21 și 22 O.ui nr.3. din (...), ale art.1 din L. nr.1., art. 48 alin.2 din L. nr.33/2009, s-a concluzionat că aplicarea prevederilor Legii nr. 1. pentru perioada de concediu de odihnă din intervalul (...)-(...) este legală și nu încalcă principiul neretroactivității.
Faptul că plata, indemnizației pentru concediu de odihnă se efectuează de regulă cu cel puțin 10 zile ( conform C.ui M.) lucrătoare înainte de plecarea in concediu nu are relevanță, deoarece și dacă aceste drepturi ar fi fost achitate în proporție de 1., plătitorul ar fi avut la îndemână acțiune civilă pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit.
Or, în prezenta cauză, indiferent de faptul că drepturile reprezentând indemnizația de concediu de odihnă ar trebui să fie plătite anterior, aceasta ar fi reprezentat o plată în avans, o plată anticipată, ceea ce înseamnă că în privința conținutului dreptului cuvenit, mai exact în privința valorii indemnizației, se poate proceda la regularizarea ulterioară, în funcție de mai multe aspecte: nr. de zile cuvenit, în măsura în care i s-a acordat concediu și indemnizația aferentă pentru un număr de zile mai mare decât cele efectiv cuvenite în raport de zilele lucrate; cuantumul stabilit, în măsura în care în perioada de efectuare a concediului de odihnă au intervenit modificări ale cuantumului acestuia(fie în sensul majorării, fie în sensul diminuării).
În același sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul legii nr. 20 din (...), motiv pentru care a fost admisă acțiunea conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta L. S. D. Î. S. înnumele membrilor de sindicat D. D., P. G., J. D., C. P., N. C., L. A., N. F., pârâtul M.
E., C. T. ȘI S. și pârâtul C. J. S.
1. Prin recursul declarat de reclamanta L. S. D. Î. S., s-a solicitat modificareaîn parte a sentinței, în sensul admiterii în întregime a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că instanța de fond nu a făcut o reală judecată, o raportare la toate textele de lege aplicabile, interne și internaționale, menționate de reclamanți în cererea introductivă. Totodată, s-a apreciat greșit aplicabilitatea Legii nr.1..
Personalul didactic din învățământul preuniversitar a beneficiat de dreptul la concediu de odihnă an școlar 2009-2010 în temeiul prevederilor Legii nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic, art.103 lit.a. Sunt citate prevederile art. 145 C. muncii și ale C.ui C. de M. la nivel de ramura a învățământului nr. 596/(...), referitoare la indemnizația de plătit pe durata concediului de odihna, ce se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, salariile personalului dinînvățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009, fiind „. la nivelul lunii decembrie 2009.
După data intrării în vigoare a noii Legi a Î. nr. 1/2011, forma de reglementare a concediului de odihna este dată de art. 269.
Membrii de sindicat au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 1..
În mod greșit instanța de fond a considerat aplicabile în prezenta cauza, ca bază de calcul a indemnizației de concediu de odihnă, O. 3. și H. 2., dispozițiile art. 7 alin. 1 și alin. 2 din H. 2. fiind în contradicție cu reglementarea data de C. M. în art. 145 și cea din C.C.M. Ia nivel de ramura de învățământ nr. 5., care statuează ca modalitatea de calcul a indemnizației de concediu trebuie raportata la drepturile salariale din ultimele 3 luni anterioare celor în care s-a efectuat concediul.
Actele normative invocate de instanța de judecata sunt anterioare intrării în vigoare a C.ui M. și sunt acte cu caracter normativ inferior Legii 53/2003, pentru a putea considera ca au caracter derogator de la dispozițiile respectivei legi.
Atât codul muncii, CCM-ul și chiar și prevederile legale invocate de instanța, prevăd obligativitatea plății indemnizației de concediu cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Daca s-ar admite ca indemnizația de concediu se calculează, cum susține instanța de fond „. la media zilnica a salariului de baza ... corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de odihna";, înseamnă ca ar fi imposibila, din punct de vedere obiectiv, plata acestei indemnizații înainte cu 5 zile sau cu 10 zile de intrarea în concediu.
Deși data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu, negociat prin C. C. de M. U. la N. de R..
Drept urmare, nu li se poate aplica diminuarea de 25% a indemnizatei de concediu prevăzuta de L. 1. decât cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituției art. 1 din C.civ. întrucât dreptul lor s-a născut în anterior intrării în vigoare a acestei legi.
În susținerea acestui punct de vedere s-a pronunțat D. în recursul interesul legii nr. 2. a I. și practica judiciara conturata deja la nivelul C. de A. C. .
Mai subliniază ca L. 1. de diminuare cu 25% a drepturilor de natura salariala nu își are aplicabilitatea în prezenta cauză, textul art. 2 fiind o reglementare de stricta interpretare, enumerativa și imperativă și necuprinzând nici o referire la dreptul litigios, reglementat de art.103 din L. 128/1997, ca de altfel și art. 1 din L. 1..
Indemnizația de concediu nu poate fi asimilata unui drept salarial, față de dispozițiile art. 154 și 155 C. M., aceasta remunerație nefiind susceptibila de regularitatea impusa de art. 161 alin. 1 C. muncii.
Sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică";
(cauza Buchen contra Cehiei).
Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de L. 1. privind diminuarea cu 25% a veniturilor.
2. Prin recursul declarat de pârâtul C. J. S., s-a solicitat casarea sentinței cafiind nelegală și admiterea acțiunii reclamantului-recurent J. S., ca fiind temeinică și legală.
În motivare s-a arătat, în esență, că prin sentință s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui J. S., invocându-se în acest sens dispozițiile art.167 alin. (2), (4), (18) și (21) din L. nr.84/1995, precum și cele ale art.16 și 17 alin. (2) din H. G. nr.2192/2004.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui J. S. se întemeiază pe textele de lege invocate în considerentele sentinței și prin cele evidențiate în întâmpinarea pârâtului recurent: art. 167 alin. (18) din L. nr.84/1995, art.5 alin.(7) din L. nr. 11.. Unitatea la care sunt încadrați reclamanții nu poate fi finanțată decât din bugetul de stat prin bugetul M. E. și C. C. C. Ș. S. îndeplinește condițiile prevăzute de art.187 din Noul Cod Civil, pentru a dobândi calitatea de persoană juridică și calitate procesuală pasivă în cauză, în mod exclusiv, potrivit art. 3 alin. (2), 7, lit. „d"; și 8, lit. „e"; și „f"; din H. G. nr.2192/2004 privind aprobarea normelor metodologice pentru finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat. R. nu au raporturi juridice de muncă cu recurentul.
Cât privește fondul cauzei, Tribunalul Sălaj n-a motivat în fapt și în drept, obligarea recurentului de a asigura fondurile necesare pentru plata diferențelor acordate.
Totodată, n-a luat în considerare dispozițiile art.1 și 6 alin. (1) lit. „b"; din L. nr.54/2003 cu privire la dovada calității de membru de sindicat a persoanelor din actualul litigiu.
Instanța de fond n-a verificat nici dispozițiile art.49 alin. (1) din O. nr.
5567/(...) pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților care oferă activitate extrașcolară, al M. E., C., T. și S., potrivit căruia,
„Palatele/cluburile copiilor sunt finanțate de la bugetul de stat prin M. E., C., T. și S., prin intermediul inspectoratelor școlare județene/ Inspectoratului Școlar al M. B."; în conformitate cu prevederile Legii nr.1/2011 și nicidecum prin consiliile județene.
3. Prin recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. și S. B., s-a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a acestuia și să se respingă acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și cererile de chemare în garanție formulate de pârâți.
În motivare se arată că o parte poate fi menținută în proces în situația în care există raporturi juridice care să conducă la obligarea acesteia pentru a îndeplini obiectul dedus judecății. Recurentul nu asigură plata salariilor și indemnizațiilor de concediu pentru personalul din unitățile de învățământ preuniversitar. Instanța de fond a efectuat o interpretare trunchiată a prevederilor legale, fiind incidente prevederile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Legiuitorul a stabilit cu exactitate responsabilitățile autorităților publice în ceea ce privește finanțarea învățământului de stat. A., potrivit art. 104 din L. educației naționale nr. 1/2011 „(1)Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
(2)Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a)cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora; b)cheltuielile cu formarea continuă și evaluarea personalului; c)cheltuielile cu evaluarea periodică internă a elevilor; d) cheltuielile materiale și pentru servicii; e)cheltuielile cu întreținerea curentă";.
Recurentul nu alocă bani pentru plata salariilor cadrelor didactice și a indemnizațiilor de concediu, sumele necesare plății acestor drepturi fiind alocate bugetelor locale de către direcțiile finanțelor publice județene, aspecte care nu au fost avute în vedere de către instanța de fond.
Nu există nicio prevedere legală care să prevadă obligativitatea recurentului de a asigura din fonduri publice plata indemnizațiilor de concediu pentru învățământul preuniversitar.
Între M. E., C., T. și S. și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă și deci nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora.
Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuitu personae, presupun existența numai a două părți contractante. Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din L. nr.53/2003, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică.
În al doilea rând recurentul nu este ordonator ele credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, conform art. 13 din O.U.G. nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare: „începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea. Prin art. 1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin H. de G. nr. 5. se prevede:
„Începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Autoritățile locale au calitatea de ordonator principal de credite pentru plata salariilor personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar.
Au fost astfel încălcate prevederile Legii nr. 500/2002.
Prin întâmpinare, pârâtul M. E., C., T. și S. B. a solicitat respingerea recursului reclamanților, arătând că față de dispozițiile art. 1 alin. 1 din L. nr. 1., ale art. 139 alin. 1 C. muncii, textul de lege din L. nr.1. se aplică și în privințaindemnizației de concediu întrucât și aceasta este un venit de natura salarială.
Salariaților din unitățile bugetare le sunt aplicabile prevederile HG nr. 2., acest act normativ având un caracter special în raport cu L. nr. 53/2003. Deși HG nr. 2. a fost emisă în baza Legii nr. 6/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților, abrogată de C. muncii, totuși ea a rămas în vigoare așa cum a prevăzut expres art. 43 alin. 6 din OUG nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sistemul bugetar.
Faptul că prevederile HG nr. 2. și ale Legii nr. 1. sunt aplicabile iar calculul indemnizației de concediu se efectuează ținându-se cont de aceste prevederi legale a fost reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție in D. nr. 2. privind recursul în interesul legii.
Prin întâmpinare, pârâtul C. J. S. a solicitat respingerea ca nefondat arecursului reclamanților.
În motivare se arată, în esență, că în mod corect instanța de fond a apreciat că dispozițiile Legii nr.1. se raportează la momentul efectuării concediului de odihnă al salariaților și nu la un moment anterior sau ulterior acestuia și în consecință plata indemnizației pentru concediul de odihnă aferent perioadei (...)- (...), a fost în mod legal diminuată cu 25%, deoarece este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 1..
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr.20/17.(...).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
1. Cu privire la recursul pârâtului C. J. S.,
Curtea reține că este singurul întemeiat din cele formulate în cauză.
A., din cuprinsul art. 167 alin. 18 din L. nr. 84/1995, a învățământului, în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile litigioase, se stipulează:
„Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele si cluburile copiilor si elevilor, centrele si cabinetele de asistenta psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive si școlare se asigura din bugetul de stat prin bugetul M. E., C. si I.. Acesta fiind textul de lege principal invocat de pârâtul recurent în apărare și în raport de care s-a reținut calitatea sa procesuală pasivă, se constată că nu cuprinde reglementări care să vizeze vreun rol al acestei autorități în finanțarea cheltuielilor salariale pentru cluburile copiilor.
Art. 17 alin. 3, 4 și 5 din H. nr. 2192/2004 statuează rolul C.ui J. doar raportat la finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților de învățământ special (ceea ce nu este unitatea angajatoare în cauză), la asigurarea fondurilor pentru organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare județene și la alocarea, prin hotărâri proprii, de fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat. Nu se face trimitere în art. 17 din H. nr.
2192/2004 la cluburile copiilor, în sensul de a se prevedea o reglementare specială pentru finanțarea acestora de către consiliile județene.
Pe de altă parte, cluburile copiilor nu sunt unități de învățământ preuniversitar de stat, pentru a le fi aplicabile dispozițiile art. 17 din H.
2192/2004 și ale art. 167 alin. 2 și 21 din L. 84/1995, ci au un statut aparte, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 84/1995.
Ca atare, apare ca întemeiată excepția invocată de acest pârât, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 312 alin. 1-3 și ale art. 304 pct. 9
C.proc.civ., urmează a fi modificată sentința în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, cu consecința respingerii față de acesta a acțiunii ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Față de modul de dezlegare a acestui prim motiv de recurs, apare ca superfluă cercetarea temeiniciei celorlalte motive de recurs formulate de acest recurent, nemaisubzistând interesul acestuia în raport de acestea.
2. Cu privire la recursul pârâtului M. E., C. T. și S.
Curtea reține caracterul nefondat al acestuia, în raport de dispozițiile neechivoce ale art. art. 167 alin. 18 din L. nr. 84/1995, a învățământului, în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile litigioase, se stipulează:
„Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele si cluburile copiilor si elevilor, centrele si cabinetele de asistenta psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive si școlare se asigura din bugetul de stat prin bugetul M. E., C. si I. și ale art. 17 alin. 2 din H. nr. 2192/2004, ce stipulează: „Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psiho-pedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare se asigură din bugetul de stat prin bugetul M. E. și C..
Dispozițiile legale au fost menținute în același sens și sub imperiul Legii nr.
1/2011, care la art. 111 alin. 2 statuează: „(2) Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor șielevilor, cluburile sportive școlare, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M. E., C., T. și S..
A., nu se poate reține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamanților de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune, acesta având un rol însemnat chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii, calitatea de angajator aparține clubului școlar, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat prin bugetul M. E. și C., ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și recurentul.
Dispozițiile legale pe care le invocă recurentul se referă la unitățile de învățământ preuniversitar de stat, fiind deci inaplicabile în cauză.
Așa fiind, urmează a fi respins acest recurs, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
3. Cu privire la recursul reclamanților, Curtea reține că acesta este deasemenea nefondat.
R. au investit instanța cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 1., respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr. 1. și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurenții reclamanți se consideră vătămați în drepturile lor prin aplicarea art.1 din L. nr.1.: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar
2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 2., s-a reținut că „(…)algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică asalariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele
3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
D. interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie
2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.(…)";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că
„întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile invocate în cererea de recurs, cuprinse la pct.
26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.
128/1997 și a Hotărârii G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și
Justiție a stabilit că „această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de
Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.
Criticile formulate în recurs sunt nefondate și din perspectiva reglementărilor europene, în contextul în care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României (cererea nr. 44232/11) și A. G. Senteș împotriva României (cererea nr.
44605/11), Curtea E. a D. O. a constatat că nu au fost încălcate de către S. român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., sub aspectulreducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea E. a D. O. a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 1., aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății prin prisma naturii dreptului de natură salarială pretins de către reclamanți.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs vaînlătura criticile reclamanților referitoare la cu privire la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., încălcarea principiului neretroactivității și modul de calcul a indemnizației de concediu în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.
În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamanții au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie
2010, iar indemnizația de concediu a fost plătită ulterior intrării în concediu și a fost diminuată cu 25 %.
Se constată așadar că în mod corect tribunalul a reținut că este lipsită de temei legal aplicarea dispozițiilor Legii nr. 1. pentru diminuarea indemnizației aferentă zilelor de concediu de odihnă efectuate doar până în data de 2 iulie 2010 inclusiv, întrucât actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010, a intrat în vigoare doar în data de 3 iulie 2010.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică în ce privește fondul cauzei, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtul C. J. S. împotriva sentinței civile nr.
3577 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul C. J. S. și în consecință respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta L. S. D. Î. S. în numele membrilor de sindicat D. D., P. G., J. D., C. P., N. C., L. A., N. F., respectiv de pârâtul M. E., C., T. și S. împotriva aceleiași sentințe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. P. A. R.
| ← Decizia nr. 3575/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4911/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
