Decizia nr. 4237/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4237/R/2012
Ședința publică din data de 9 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L.T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL C. A. împotriva sentinței civile nr. 5067 din 14 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimații reclamanta F. L. și pârâtul G. Ș. „. P. A., având ca obiect calcul drepturi salariale.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 2 octombrie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5067 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta F. L. în contradictoriu cu pârâții G.UL Ș. „. P. A., C. LOCAL AL C. A. prin P. C. A. și în consecință:
A fost obligat pârâtul G.UL Ș. „. P. A. în calitate de angajator la calcularea
și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu 01 octombrie 2008 și până la 31 august 2009, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
A fost obligat pârâtul C. LOCAL AL C. A. și P. C. A. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Analizând cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul C. LOCAL AL C. A. tribunalul a respins-o, reținând că potrivit prevederilor art. 28 din HG nr. 2192/2004 C. Local este cel care stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ pe baza de indicatori, iar în temeiul art. 23 din aceluiași act normativ finanțarea complementară se efectuează în funcție de necesitățile de cheltuieli ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, pe baza documentelor justificative.
Prin decizia nr. 843/2 iunie 2009, publicată în M.O. nr. 464/6 iulie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, pentru modificarea și completarea O. nr. 1.,privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
Pentru a se pronunța astfel, în esență Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.
1., statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art. 1, alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din legea fundamentală. Totodată, o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 din Constituție, coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din legea fundamentală .
Potrivit dispozițiilor O. nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigură o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie
2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007. Guvernul României, prin O. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale O. nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P. .
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
Ulterior, Guvernul emite O. nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea O. nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul L. nr. 2. de aprobare a O. nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O. nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O. nr. 1. .
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O. nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din O. nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din O. nr.
41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct.
2 și 3 din O. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către
Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse O. nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O. nr.
151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art.31 alin.
3, fraza a II-a din L. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
Potrivit art. 253 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Și, întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâtul L. T. „. B.,"; unitate de învățământ ce funcționează potrivit art. 145 din L. nr. 84/1995, legea învățământului, în calitate de angajator a fost obligat către reclamantă la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O. nr.
1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2. .
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art.1 din
Protocolul nr. 1 la C., care prevede că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Î. Curte s-a pronunțat în același sens prin D. privind recursul în interesul
L. nr. 3/2011, concluzionând că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 1., nr. 151/008 și nr. 1/2009, dispozițiile OG nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pentru considerentele mai sus expuse tribunalul a admis acțiunea conform dispozitivului și a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL C. A.,solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurentul critică sentința în primul rând sub raportul admiterii acțiunii pentru o perioadă prescrisă, anume, (...) - (...).
Ceea ce se critică în continuare privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de recurent.
Consideră ca se impune respingerea acțiunii în condițiile în care Ministerul
Finanțelor Publice nu a fost chemat ca parte în proces și nu a fost obligat la alocarea fondurilor, deși acest lucru trebuia solicitat de către reclamant pentru ca acțiunea sa fie întocmita legal.
În cauza este incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.6, 8 și 9
Cod proc.civ.
Recurentul nu are calitatea de angajator al reclamantului și nu este semnatar al Contractului individual de munca.
Pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale de către C. local A., aceste sume trebuie sa fie repartizate și virate în contul C. local A. având în vedere ca aceste sume provin de la bugetul de stat potrivit arte 104 din L. nr.
1. republicată:
„(1) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale aprocesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
(2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetelelocale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale înbani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.
(5) Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a I. Ș. al M. B..
Prin urmare, fondurile necesare plății drepturilor salariale provin de la bugetul de stat, iar aceste sume trebuie sa fie repartizate și virate în contul C. local A. pentru a se efectua plățile respective. F. pentru salarii se aloca prin intermediul bugetului local al unității administrativ - teritoriale, C. local fiind astfel un intermediar intre Ministerul Finanțelor Publice și unitatea de învățământ.
Potrivit prevederilor art.8 din OUG nr.2. „Se înființează Ministerul
Finanțelor Publice prin preluarea activității și structurilor specializate pe domeniul finanțelor de la M. E. și F., care se desființează";.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului caneîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței civile ca temeinică și legală, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată, în esență, că invocarea art. 304 pct. 6 C.. este vădit neîntemeiat, instanța fondului pronunțându-se doar cu privire la solicitările reclamantei-intimate.
Referitor la motivul de nelegalitate și netemeinicie al hotărârii prin raportare la art. 8 și 9 C., apreciază că este neîntemeiat.
Calitatea procesual-pasivă a pârâților împrocesuați este conferită de dispozițiile art. 167 din L. nr. 84/1995 a învățământului cu raportare la art. 104 din L. nr. 1. și art. 36 alin. 4 litera a din L. nr. 215/2011- legea administrației publice locale modificată și completată și a arte 23 și 28 din H.G nr. 2192/2004 - Norme metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, în calitate de ordonatori de credite privind învățământul preuniversitar.
Trebuie avută în vedere și D. I. nr. 3/(...) cu privire la aplicabilitatea L. nr.
2. pentru aprobarea OG. Nr. 1., decizie prin care s-a admis RIL-ul promovat și s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale O.UG. nr. 1., nr. 151/2008 și nr. 1/2008 constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la (...) și până la data de (...).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței, în sensul respingerii ca prescrise a pretențiilor aferente perioadei (...) - (...).
Astfel, se constată întemeiat motivul de recurs referitor la prescripția dreptului la acțiune pentru perioada arătată, în condițiile în care termenul de prescripție pentru solicitarea în instanță a plății unor drepturi salariale neacordate este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 268 și 171 Codul muncii, iar în raport de data promovării acțiunii, care este 24 ianuarie 2012, cei trei ani ai termenului, aferent cărora se pot solicita aceste drepturi, se întind în urmă până la data de 24 ianuarie 2009. Or, constatând că plata salariului se face pentru luna anterioară, în data de 15 a lunii în curs, consecința este că până în 15 ianuarie 2009 se plătesc drepturile salariale aferente lunii decembrie anterioară și ca atare sunt prescrise drepturile salariale anterioare datei de 1 ianuarie 2009, întrucât în termenul de prescripție calculatretroactiv de la data promovării acțiunii se încadrează doar scadența drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2009.
Prin recurs se mai invocă lipsa calității procesuale pasive a recurentului.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2009, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din L. nr.
84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce L. nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății) care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în L. nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliul local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr.
215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001.
În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistențatehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurentul își îndeplinește obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurentului, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generic, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamantei de către recurent în calitate de angajată a acestuia, ci prin obligarea la „. sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantei, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Cât privește motivul de recurs prin care se invocă drept o nelegală omisiune a reclamantei aceea de a completa cadrul procesual prin chemarea înjudecată a M.ui F. P.e, Curtea observă în primul rând că prin dispozițiile C. de procedură civilă, sunt prevăzute instrumente specifice și pentru pârâți, în scopul de a permite atragerea în proces, la inițiativa acestora, a altor persoane (spre exemplu, chemarea în garanție, îndreptată împotriva persoanei împotriva căreia partea s-ar putea îndrepta în cazul în care ar cădea în pretenții), astfel încât aceștia puteau solicita ei înșiși împrocesuarea acestuia, neputând reproșa reclamantei această omisiune decât invocându-și propria culpă (or, nemo propriam turpitudinem allegans).
În al doilea rând, se reține că prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307 alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P.e formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege."; Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M.ui F. P.e, având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză obiectul cererii este altul, iar obiecțiunea recurentului vizează neîmprocesuarea acestuia în calitate de pârât, având în vedere că prin această critică se urmărește aceeași finalitate ca și printr-o eventuală cerere de chemare în garanție formulată împotriva acestuia de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, Curtea de A. constată că sunt pe deplin aplicabile în cauză statuările obligatorii ale instanței supreme privind rolul M.ui F. P.e în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță. Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 ind. 1 C.., art. 10 și 14 din Codul muncii, cu sublinierea că dezvoltarea motivelor de recurs nu justifică invocarea art. 304 pct. 6 C... PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL C. A. împotriva sentinței civile nr. 5067 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca prescrise pretențiile aferente perioadei (...) - (...). Menține restul dispozițiilor sentinței. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. G.-L. T. N. N. GREFIER, Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. M.-F. B.
| ← Decizia nr. 4911/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2324/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
