Decizia nr. 4911/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4911/R/2012
Ședința 26 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. C.- N. și P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 9733 din 24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL I. P. C.EAN, și pe pârâta intimată G. "B.", având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind reprezentantul pârâților recurenți și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuterniciri avocațiale și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor formulate de C. Local al municipiului C.-N. și primarul municipiului C.-N. și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 9733/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. LOCAL AL M. C. N. și P. M. C. N. ca neîntemeiate.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada (...) - (...), invocată de pârâții C. LOCAL AL M. C. N. și P. M. C. N.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN în numele membrilor de sindicat M. I. și T. E., în contradictoriu cu pârâții G. ". C. N., C. LOCAL AL M. C. N. și P. M. C. N.
A fost obligată pârâta G. ". C.-N. în calitate de angajator, la plata către membrele de sindicat a sumelor de bani reprezentând prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază aferent anului școlar 2008-2009.
A fost obligată pârâta G. ". C. N. la calcularea și la plata către membrele de sindicat a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. G.ului nr. 15/2008, începând cu (...) și până la (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL M. C. N. și P. M. C. N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.
Local al M. C.-N. si P. M. C.-N., instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate ca urmare a faptului că aceștia au fost chemați în judecată în calitate de finanțatori ai unităților de învățământ preuniversitar.
Privitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de către pârâți, instanța a reținut că, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din L. nr. 53/2003 privind Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Potrivit art. 53 alin. 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, salariile in sistemul bugetar se plătesc o data pe luna, in perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedenta Prin urmare, dreptul de a acționa în justiție cu privire la drepturile salariale neacordate în această perioadă se naște în data de
16 a lunii următoare celei pentru care ar fi trebuit acordate drepturile.
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. 3 C.pr.civ., termenele statornicite pe ani de sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.
În cauza de față, se constată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de (...), astfel că instanța a constatat că excepția invocată este parțial întemeiată, dreptul material la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei (...) - (...) fiind prescris.
În ceea ce privește perioada (...) - (...), instanța a constatat că pentru luna februarie a anului 2009, prescripția extinctivă a început să curgă la data de 16 martie 2009, ultima zi a termenului de prescripție fiind chiar data la care a fost învestită instanța, deci în cadrul termenului legal de prescripție extinctivă. Pentru drepturile salariale neacordate aferente lunii martie, este de natura evidenței că, nefiind împlinit termenul de prescripție pentru sumele corespunzătoare lunii februarie, cu atât mai mult în ceea ce privește diferențele salariale pentru luna martie 2009 acest termen de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada (...) - (...).
Pe fondul cauzei, s-a constatat că, în perioada anilor școlari 2008-2010,reclamantele M. I. și T. E. au fost angajate ai pârâtei G. B. C.-N. și nu au beneficiat în cursul acestui an școlar de acordarea primei de vacanță și a diferențelor salariale prevăzute de L. nr. 2. pentru aprobarea O. G.ului nr.
15/2008, după cum se menționează în adeverințele depuse la dosar la filele 5 -
14.
În drept, în ceea ce privește prima de vacanță, instanța a reținut că, potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-
2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (perioada februarie 2009 - decembrie
2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Clauzele contractelor colective de muncă evocate mai sus trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil, rezultând fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală, iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii";, ci „plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1, iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin contractele colective de muncă. A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., instanța reține că, prin dispozițiile O. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin L. nr.2., legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într- un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., fiind reduse majorările salariale stabilite de P.
Prin D. nr. 1221/(...) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O. nr.1., Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite G.ului, sub controlul P.ului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către G. a O. de urgență nr. 1. nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG nr. 1. a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.2. de aprobare a O. nr.15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.1., statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin D. nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.1/2009, cât
și prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C.. Instanța reține că întrucât modificările aduse O. nr.15/2008 prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din L. nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin L. nr.2., tribunalul consideră că în prezent O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin L. nr.2..
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale G.ului nr. 1., nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și pana la data de 31 decembrie 2009.
De asemenea, a mai reținut instanța că, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Obligația principală a pârâților de rândul 1, 2 și 3 față de membrii de sindicat reprezentați de reclamant, pe parcursul derulării relațiilor de muncă, a fost cea de plată a salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, iar în speță nu se poate reține existența vreunei astfel de situații.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care urmează a se dispune obligarea pârâtei G. B. C.-N., în calitate de angajator, plata către membrele de sindicat a sumelor de bani reprezentând prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază aferent anului școlar 2008-2009 și la plata, în favoarea reclamantelor, a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. G.ului nr. 15/2008, începând cu (...) și până la (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Totodată, în speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
De asemenea, pârâții C. Local al municipiului C.-N. și P. municipiului C.-N. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Având în vedere manifestarea expresă de voință a reclamanților în acest sens, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Consideră recurenții că nu au calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, câtă vreme nu au calitatea de angajatori ai reclamanților.
De asemenea, aceștia invocă lipsa fondurilor, subliniind totodată că din interpretarea dispozițiilor art. 101 și art. 104 al. 1,5 din legea nr. 1/2011 rezultă că finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigură prin bugetele unităților administrative și nu din acestea.
Deși au fost legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursurile sunt nefondate, pentru cele ce succed:
Cum pretențiile deduse judecății se referă la perioada anterioară datei de (...), L. 1/2011, care este în vigoare începând cu data de (...) (30 de zile de la publicarea în M. O. din (...)) nu este incidentă în cauză, raporturile dintre părți fiind guvernate de L. învățământului nr. 84/1995.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurenți estenefondată.
Astfel, Curtea notează că dispozițiile art.167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din „sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M. C.-
N. este justificată prin prisma faptului că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice deinteres local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010
„consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din L. nr.
11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
În ceea privește recurentul pârât P. M. C. N., Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. 1 din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurentul are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitate procesualăpasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator al cadrelor didactice reprezentate în cauză, are obligația de a efectua plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege. F. că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile bănești acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Neprevederea în bugetul pe anul 2012 a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, să respingă ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. C.- N. și P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 9733 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. D. G. L. D. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./
Jud.fond: A.M.I.
| ← Decizia nr. 4590/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4237/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
