Decizia nr. 4600/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.4600/R/2012
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. C. SA B. - S. C. C. împotriva sentinței civile nr. 3976 din 2 iulie 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe intimatul reclamant S. R. C. și pe intimata pârâtă C. N. DE C. F. C. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 29 octombrie 2012 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, văzând și solicitarea recurentei de judecată în lipsă conform art. 242 alin.2
C.proc.civ., o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3976/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosar nr. (...), s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul S. R. CT2
D., pentru membrii de sindicat B. T. și LAR C. D., în contradictoriu cu pârâții C. N. DE C. F. C. SA B. și S. C. R. DE E., I. SI R. CF C., și în consecință, au fost obligate pârâtele la plata salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009, actualizat cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În conformitate cu disp. art. 32 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2007-2008 și 2009-2010 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariulde bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. S. suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de A., luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. D. veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Prin noțiunea de „. se înțelege, profitul societății sau plusul de valoare care depășește cheltuielile societății. Parata nu se poate apăra, că nu a obținut, pentru că în urma activității ce a desfășurat-o a obținut venituri. În acest text din CCM, se arată modalitatea constituirii fondului de plată a salariului suplimentar, dar din ansamblul articolului, nu rezultă că această plată este condiționată de existența profitului, astfel că apărarea pârâtei, în sensul că nu dispune de fondurile necesare achitării drepturilor solicitate, nu pot fi avute în vedere, întrucât o asemenea împrejurare nu o exonerează de obligația stabilită în sarcina sa prin contractele colective de munca, contracte care dau naștere la drepturi și obligații în sarcina părților care le- au semnat, deci inclusiv în sarcina pârâtei, care are obligația să asigure fondurile necesare pentru respectare tuturor obligațiilor asumate și stabilite în sarcina lor.
Contractul colectiv de muncă valabil pe anii 2009-2010 prevede la art. 32 că la nivel de unitate al 13-lea salar, care este același cu noțiunea de salar suplimentar așa cum rezultă din prevederile din Contractul colectiv de muncă, se stabilesc în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către comisia prioritară din unitatea respectivă.
Plata acestor drepturi se cuvine așadar pentru perioada solicitata, însă fiind condiționată de neaplicarea vreunei sancțiuni salariatului așa cum rezultă din criteriile de condiționare, iar acest drept se acordă, conform criteriilor stabilite, doar angajaților pentru munca prestată ireproșabil în cursul anului calendaristic.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța a respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, având in vedere ca nu au făcut dovada că au suportat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. N. DE C. F. C. SA
B. - S. C. C., solicitând admiterea recursului si modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii cererii formulate de reclamant privind acordarea salariului suplimentar pe anii 2008 si 2009 ca neîntemeiată.
În motivarea recursului recurenta a arătat prin acordarea salariului suplimentar s-ar fi depășit fondul de salarii prevăzut in Bugetul de venituri si cheltuieli al C. C. SA. R.ele de cale ferata nu pot acorda ajutoare materiale din propria inițiativa întrucât nu au resurse financiare, acestea fiind stabilite prin H. de G.
Prin OUG nr.79/2001 privind întărirea disciplinei economico - financiare si alte dispoziții cu caracter financiar, aprobata cu modificări prin
L. nr. 5., cu completările ulterioare, s-au stabilit masuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agenților economici monitorizați, privind fondul de salarii si numărul mediu de angajați.
C. C. SA a fost si este agent economic monitorizat in sensul prevederilor art.1 din OUG nr. 79/2001, fiind companie naționala la care statul este acționar majoritar.
In conformitate cu prevederile art.11 alin. (3) din O.U.G. nr. 79/2001 au fost emise mai multe hotărâri de guvern care cuprindeau listele agenților economici monitorizați, C. C. SA, (inclusiv sucursalele sale) fiindmonitorizata încă de la început și este în continuare în lista cu operatorii economici care se încadrează în prevederile art. 11 alin.(3) din OUG
79/2001.
Chiar și OUG nr. 79/2008 care a abrogat OUG nr.79/2001, stabilește la art.6 ca "M., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz, prezintă spre consultare sindicatelor de ramura bugetele de venituri si cheltuieli ale operatorilor economici";, iar la art.7 (1) prevede ca "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut in bugetul de venituri si cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat in unități valorice comparabile sau in unități fizice, după caz."
Prin H.G. nr. 142/2005 si H.G. 50/2006 s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați fondul de salarii si numărul mediu de personal, precum si reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister si autoritate publica centrala. Plafoanele trimestriale referitoare la fondul de salarii si la numărul mediu de personal reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectiva de personal reprezintă limite minime.
În același scop s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P., prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65 % și, respectiv, cel mult 35 %, în trimestrul IV, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate. Totodată pentru a exista garanția că nu va fi depășit fondul de salarii s-a stabilit ca în fiecare trimestru agenții economici monitorizați vor reține din fondul de salarii o sumă reprezentând 4% din fondul de salarii aferent trimestrului respectiv, care se va utiliza numai cu avizul ministerului, sau, după caz, al conducătorului autorității publice centrale.
Recurenta a mai invocat faptul că obligația contractuala asumata de angajator nu mai este susceptibila de executare întrucât împrejurările in care trebuia executata o fac radical diferita de cea asumata de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite, iar obligația angajatorului de a achita contravaloarea sumelor pretinse de reclamant apare ca o obligație imposibil de executat. Pe aceste aspecte invocă teoria impreviziunii, apreciind că aceasta este incidentă în prezenta cauză, angajatorul fiind practic în imposibilitate fortuită de executare a obligațiilor de natura celor pretinse de către reclamant.
Solicită a se constata ca aceasta cauza a impreviziunii nu îi este imputabila, fiind, in opinia recurentei, exoneratoare de răspundere, deoarece evenimentul economico-financiar care determina neîndeplinirea obligației nu se datorează societății pârâte, modificarea împrejurărilor care au generat dezechilibrul contractual neputând fi anticipată la data asumării obligațiilor de către societate.
Circumstanțele economice din ultimii patru ani îi creează un dezechilibru de asemenea gravitate încât o situează intr-o postura economica foarte dificila, chiar falimentara.
Recurenta precizează ca fondul de salarii al companiei este limitat si din aceasta cauza este in imposibilitatea de a acorda pentru anii 2007, 2008 si 2009 salariu suplimentar salariaților săi.
Pe acest aspect, solicită sa se retina ca obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse de reclamant era si este condiționata de încadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.
De altfel, in contracte este recunoscuta clauza omnis conventiointelliguntur rebus sic stantibus conform căreia, daca intre momentulîncheierii contractului si cel al executării acestuia au apărut evenimente imprevizibile, care au schimbat fundamental condițiile economice sau de altă natură existente în momentul acordului de voința inițial al părților, făcând sensibil mai anevoioasa prestația uneia dintre ele, principiul forței obligatorii a contractului nu mai acționează, organul de jurisdicție având dreptul, independent de existenta in contract a unei clauze in acest sens, sa procedeze la reașezarea contractului, in funcție de noile împrejurări sau, in subsidiar, la desființarea contractului si înlăturarea corespunzătoare a responsabilității debitorului.
În drept, recurenta a invocat L. 53/2003 - Codul Muncii, L. nr.
168/1999, OUG nr. 79/2001, H.G nr. 50/2006, H.G. nr. 1/2007, Contractele colective de munca aplicabile, Codul Civil si Codul de procedura civila.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul intimat S. R. C. 2 D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și adispozițiilor legale incidente Curtea constată că recursul este nefondat, avândîn vedere următoarele considerente:
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, potrivit art. 32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei pe anul
2007-2008, înregistrat sub nr. 1631/(...) și, respectiv, din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei pe anul 2009-2010, înregistrat sub nr.
2591/(...) „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din Codul muncii (în forma în vigoare în perioada de referință), executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii (în forma în vigoare în aceeași perioadă), efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect a reținut instanța de fond că acordarea salariului suplimentar constituie o obligație, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Art. 32 alin. 3 precizează că: „D. veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. D. modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, incidente pentru perioada anilor 2008-2009, salariații reclamanți sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru perioada mai sus menționată, în care au prestat efectiv activitate. Nici prevederile din OUG nr.79/2001 privind întărirea disciplinei economico financiare și OUG nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, nu pot avea drept efect respingerea ca nefondate a pretențiilor deduse judecății pentru că, pe de o parte, primul act normativ era în vigoare la data negocierii și intrării în vigoare a contractului colectiv de muncă pe anul 2007-2008, iar OUG nr.79/2008 era în vigoare la data încheierii și înregistrării Contractului colectiv de muncă pe anul 2009-
2010, situație în care se presupune că părțile contractante au avut în vedere în momentul negocierii și semnării contractelor aceste acte normative, iar pe de altă parte, aceasta soluție ar lasă practic fără conținut drepturile și obligațiile asumate de părți prin contractele colective de muncă ce sunt obligatorii potrivit dispozițiilor legale anterior evocate.
Critica recurentei potrivit căreia obligația sa de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze acordarea acestui drept în raport de acest aspect.
Având în vederea natura obligației recurentelor, cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să le plătească angajaților, se constată că în cauză nu-și găsesc aplicabilitatea nici susținerile din cererea de recurs privitoare la teoria impreviziunii, astfel că forța obligatorie a contractelor se impune și în speța de față.
Se constată că deși formulează aceste apărări, recurenta nu descrie o veritabilă situație de impreviziune, aceasta fiind definită în doctrină ca marcată de prejudiciul pe care îl suferă una din părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestațiile sale și contraprestațiile celeilalte părți.
Or, nu se invocă faptul că ar fi dezechilibrate prestațiile reciproce ale părților, ci faptul că pentru recurentă obligația care îi revine în cadrul contractului sinalagmatic a devenit prea oneroasă în raport de situația sa economică dificilă. Practic, s-ar putea invoca impreviziunea dacă nu ar mai exista corespondență între prestațiile părților, or nu se invocă un atare caz. Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 159, 160, 162, 229 (fostele art. 154, 155, 157, 236).
În plus, în raport de susținerile recurentei, se poate reține că, cel puțin la data încheierii Contractului colectiv de muncă pe anul 2009-2010, situația economică dificilă invocată exista, nefiind o împrejurare apărută pe parcursul derulării acestui contract, astfel încât este înlăturată una din condițiile ce trebuie să existe prin ipoteză pentru a se putea invoca impreviziunea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. N. de C. F. „. SA - S. C. CF C.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. C. SA B. - S. C. CF C. împotriva sentinței civile nr. 3976 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: R.M.P.
| ← Decizia nr. 2079/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3497/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
