Decizia nr. 4692/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4692/R/2012
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
G..: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. „. SA - S. C. CF C. împotriva sentinței civile nr. 956 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. U. R. „. DE F. și pe pârâta intimată C. N. DE C. F. C. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 octombrie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că
și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 956 din 29 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. U. R. „. DE F., în numele membrilor de sindicat, nominalizați în tabelul anexat - filele 152 - 157, care face parte din hotărâre, în contradictoriu cu pârâtele C. N. DE C. F. C. SA și C. N. DE C. F. C. SA - S. C. R. DE E., Î. ȘI R. CF C.
Pârâtele au fost obligate să achite membrilor de sindicat salariul suplimentar pentru anii 2008 - 2010; ajutorul material aferent Zilei feroviarului pentru anul 2009 și 2010; ajutorul material pentru sărbătoarea de P. și C. aferentă anului 2009 și 2010; contravaloarea tichetelor de masă pe perioada februarie 2009 și noiembrie 2011.
Sumele datorate au fost actualizate în raport de indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cerea privind acordarea salariului suplimentar pentru anul
2009 privind următorii membrii de sindicat: B. G., D. V. F. I., I., S. J., S. I., S. ȘI
V. P.
S-a respins cerea privind acordarea salariului suplimentar pentru anul
2010 privind următorii membrii de sindicat: B. G., D. V. F. I., I., S. J., S. I., S. ,V.
P. , B. V., C. G. Ș., C. I. G., D. I D., L. I., L. I. F., L. I. A. ȘI Z. I. I.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut cu privire la salariul suplimentar, că prin C. colectiv de muncă pentru anii 2008-2009 încheiat la nivelul pârâtei, la art. 32 se prevede că „ pentru munca desfășurată în cursulunui an calendaristic, după expirarea acestuia personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";. C. colectiv de muncă la nivel de grup de unitate de transport feroviar pe anii 2006-2008, are prelungită valabilitatea prin act adițional pentru 48 de luni, produce efecte juridice obligatorii față de pârâte datorită dispozițiilor imperative ale art. 41 alin.5 din Constituție, art. 236 alin.4
Codul muncii, raportat la art. 11 alin. 1 lit. b din L. nr. 130/1996 și art. 241 alin.
1 lit. b Codul muncii, dispoziții imperative care nu pot fi înlăturate prin voința părților.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 și 71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități feroviare și potrivit art. 43 din actul adițional la CCM salariații mai beneficiază și de ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. F.
Pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor obligații contractuale asumate, cu toate că sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 272 din Codul muncii.
Susținerea pârâtei în sensul că situația financiară nu a permis respectarea obligațiilor sumate prin contractul colectiv de muncă, nu a fost dovedită.
Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă a atras răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Față de considerentele reținute, luând în considerare situația angajaților cărora le-a încetat raportul de muncă, acțiune formulată a fost admisă în parte conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. N. DE C. F. „. SA - S. „. R. DE E., Î. ȘI R."; CF C. solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate și precizate.
În subsidiar, solicită modificarea în parte a sentinței atacate, cu privire la capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masa, în sensul respingerii acestora.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond, în mod greșit reține faptul că nu a onorat obligațiile asumate potrivit Contractelor
Colective de M. aplicabile.
Învederează instanței de recurs faptul că nivelul salarizării la unitățile de cale ferată, valorile claselor de salarizare, precum și modalitățile concrete de stimulare a salariaților se stabilesc de comun acord cu sindicatele reprezentative, ținând seama de faptul că nivelul salariilor se raportează la posibilitățile financiare ale Companiei și la prevederile legale.
Face precizarea că o dată cu trecerea de la vechiul sistem de stabilire prin lege a salariilor pentru toate activitățile și categoriile de personal, la sistemul de stabilire a acestora prin negocieri între partenerii sociali, respectiv între angajatori și reprezentanții salariaților s-a manifestat tendința de majorare a salariilor într-un ritm mai ridicat decât cel al creșterii productivității muncii și al eficienței economice. Această tendință a fost mai evidentă la regiile autonome și la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.
Plecând de la această constatare, Fondul Monetar Internațional, în negocierea acordurilor cu țara noastră, a urmărit cu insistență pe deoparte accelerarea privatizării, iar pe de altă parte monitorizarea creșteri lor salariale acolo unde statul este proprietar și unde s-au înregistrat cele mai mari derapaje în politică salarială.
Prin Ordonanța de U. a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico- financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin L. nr. 5., cu completările ulterioare, s-au stabilit măsuri pentru nerespectareaobiectivelor stabilite agenților economici monitorizați, privind fondul de salarii și numărul mediu de personal.
Învederează instanței că a fost agent economic monitorizat în sensul prevederilor art. 1 din OUG nr. 7..
Pentru anul 2007 prin H. nr. 5. și H. nr. 1. s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală. Plafoanele trimestriale referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personal reprezintă limite minime.
Referitor la pretențiile privind plata salariului suplimentar pentru anul
2008, 2009 și 2010 învederează următoarele:
În conformitate cu art.32 din CCM 2007-2008 « pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv .Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii C.ui de A., luata cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor.
În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de baza mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Recurenta arată că este societate comerciala pe acțiuni cu capital social integral vărsat de statul român în calitate de acționar unic care își exercita drepturile și obligațiile prin M. T.
Societatea nu a avut aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul
2008, astfel ca neavând stabilit cuantumul veniturilor și fondul salariilor de baza aprobat nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar.
Conform art.29 alin 3 și 4, art.47 alin 3, art. 48 alin.2 lit. b din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisa și limitata.
Fondul salariilor de bază se aproba distinct prin anexa la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. A. pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite și , în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli .
Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în bugete, se aproba de către ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, pentru bugetele proprii și pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor terțiari de credite, după caz.
Învederează că art.32 din CCM 2007-2008 precizează că din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10 % din fondul de salarii realizat lunar.
În contextul în care CNCF "C." SA nu a avut buget de venituri și cheltuieli
și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi pe anii 2008 și 2009 , precum și plăți restante la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, consideră că nu exista obligația plății salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamantul - intimat.
Face precizarea că veniturile companiei nu au permis constituirea fondului pentru acordarea salariilor suplimentare, acordarea acestora putând majora deficitul bugetar al acesteia.
Circumstanțele economice din ultimii ani le creează un dezechilibru de o asemenea gravitate încât îi situează într-o postura economica foarte dificila, iar acordarea salariilor suplimentare pretinse de reclamant ar agrava situația economica a companiei.
În contextul celor mai sus arătate, apreciază că obligația angajatorului de a achita contravaloarea sumelor pretinse de reclamant apare ca o obligație imposibil de executat.
Referitor la pretențiile reclamantului - intimat privind plata ajutorului material aferent sărbătorilor de P., C. și Z. F. pentru anul 2009 și 2010 reiterează și instanței de recurs că cererile acestuia sunt total neîntemeiate și nejustificate.
Pentru anul 2009 obligația CNCF C. SA de a plăti ajutorul material aferent sărbătorilor mai sus menționate nu exista.
În susținerea acestor argumentelor precizează că în conformitate cu prevederile art. 65 ultimul aliniat din CCM al CNCF C. SA pe anul 2009 -2010, « în anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și de Z. F. ». Prin urmare motivat de înțelegerea părților (patronat-sindicat) nu exista temei legal pentru acordarea în anul 2009 a ajutoarelor materiale aferente sărbătorilor menționate.
Motivat de faptul că au cunoștința de situația economica cu care se confrunta compania, organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreuna cu CNCF C. SA C. Colectiv de M. pe anul 2009-2010 cu prevederea ca « în anul
2009 nu se acorda ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F. ».
Ajutorul material pentru sărbătoarea de P. aferent anului 2010, consideră că este total nejustificat și nefondat .
În data de (...) a fost înregistrat CCM nr.(...) la M. M. F. și P. S., contract care potrivit art.2 alin 2 are valabilitate de un an de la data înregistrării ( respectiv (...) și pana la data de (...)).
În data de (...) s-a înregistrat la autoritatea competenta actul adițional nr.1718/(...) la contractul colectiv de munca pe anul 2. în care este menționat la art.65 ultimul aliniat ca în anul 2. nu se acorda ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P. C. și de Z. F.
Cu privire la acordarea contravalorii tichetelor de masa neeliberate pentru perioada februarie 2009 - aprilie 2010 reiterează instanței de recurs și totodată invocă și în fata acestei instanțe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Apreciind că aceste pretenții au natura juridică socială (si nu salariala), termenul de prescripție pentru formularea acestora este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pentru perioada februarie 2009 - decembrie 2009, întrucât unitatea recurentă avea obligații bugetare neachitate la scadenta , conform OUG 7. nu se puteau acorda tichete, fiind nelegala acordarea lor în aceste condiții.
Pentru perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010 în actul adițional nr.1718/2010 la contractul colectiv de munca pe anul 2. la art.77 se prevede ca
». anul 2010 nu se acorda tichete de masa« ,
Pentru perioada februarie 2011-noiembrie 2011 în contractul colectiv de munca nr. 44/(...) pentru anul 2011/2012 nu se mai prevede acordarea acestui drept, iar CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-
2008 prelungit cu act adițional, pe care reclamantul - intimat își întemeiază pretențiile își încetează valabilitatea la data de 31 ianuarie 2011.
Analizând cele menționate mai sus, arată că drepturile solicitate raportat la tichetele de masa pentru perioada februarie 2009 - noiembrie 2011 nu puteau fi acordate având în vedere ca nu exista temei legal.
În concluzie, solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii pretențiilor reclamantului privind acordarea contravalorii tichetelor de masa neeliberate pentru perioada februarie 2009 - noiembrie 2011 .
Reiterează că în conformitate cu art.1 alin. 1 din L. nr. 142/1998, salariații pot primi alocația individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa.
Potrivit alin. 2 din același articol, tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori.
Rezultă că prevederile legale nu instituie o obligație, ci doar o posibilitate a angajatorului de a acorda sau nu acest drept, în limita disponibilităților bugetare.
Intimatul S. U. R. „. DE F. a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului formulat și menținerea drepturilor obținute în baza sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
În mod temeinic și legal a considerat instanța de fond ca fiind întemeiată cererea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008
-2010 și a premiului anual acordat de Z. feroviarului, P. și C. pentru anii 2009 și
2010.
Astfel, prin art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte, invocat în mod expres î cererea de chemare în judecată, s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de o premiere pentru Z. F., C. și P. al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei unu de salarizare.
De asemenea, la art. 30 din același contract colectiv de muncă s-a stabilit că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...), așadar și pentru anii 2008 - 2010.
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiat la nivelul unității pârâte.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din C. colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea „se va acorda"; și „vor primi";, ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. 130/1996 și art. 236 din
Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamanții erau îndreptățit la plata drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu mai susmenționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Critica recurentelor în sensul că obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată și pentru că în C. colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentelor în acest sens fiind de asemenea nefondate.
Aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acestora în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile din recursul pârâtei ce vizează calitatea acesteia de societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui
Transporturilor și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor OUG nr.7. și OUG nr. 79/2008. Faptul monitorizării recurentei nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le-a asumat prin încheierea unor contracte colective de muncă valabile, neputându-se reține în temeiul actului normativ invocat existența unei situații de exonerare de răspundere contractuală a angajatorului.
În ceea ce privește soluția adoptată de tribunal cu privire acordarea tichetelor de masă, se constată că criticile formulate în recurs sub acest aspect sunt fondate.
Este real că dreptul pretins este stipulat în cuprinsul contractelor colective de muncă la nivel de angajator la art. 77, însă prevederea contractuală face trimitere expresă la conformitatea cu legea, stabilind că beneficiul se acordă „în conformitate cu prevederile legale";.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Din norma legală rezultă neechivoc că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator.
În acest sens este de altfel și decizia nr. 14/2008 dată în interesul legii de I. potrivit căreia alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masa se acordă, în toate cazurile, numai dacă: există un contract individual de muncă
(persoana are calitatea de angajat); angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă; există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Așadar, acordarea tichetelor de masă nu se realizează necondiționat, ci numai în limita prevederilor bugetului.
În condițiile în care din actele de la dosar nu rezultă că în buget au fost incluse asemenea cheltuieli de personal, se constată că hotărârea atacată este nelegală sub acest aspect, impunându-se așadar modificarea sentinței pronunțate de către tribunal.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite în parte recursuldeclarate împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtelor la plata contravalorii tichetelor de masă, urmând a fi menținute restul dispozițiilor din sentință.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. „. SA B. - S. „. R. DE E., Î. ȘI R. CF"; C. împotriva sentinței civile nr. 956 în (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtelor la plata contravaloarea tichetelor de masă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
G. C.
G..
Red. S.C.B. Dact.V.R./2ex. (...)
Jud.fond: V. C.
| ← Decizia nr. 253/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1352/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
