Decizia nr. 4902/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4902/R/2012
Ședința din 26 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M." S. - PRIN S. T. împotriva sentinței civile nr. 1263 din 07 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat R. G., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 20 noiembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat R. G. a transmis prin fax la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, precum
și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2) C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 1263/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul R. G., în contradictoriu cu pârâta S. N. de T. F. de M. „. M. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii
2008 și 2009; ajutorul material aferent Zilei F.ului pentru anul 2009; ajutorul material pentru sărbătoarea de P. și C. aferentă anului 2009 și 6 salarii brute compensatorii. S. datorate au fost actualizate în raport de indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a reținut, în esență, următoarele: Excepția prescripției a fost respinsă ca nefondată, cu justificarea că obiectulacțiunii promovate îl constituie drepturile salariale neachitate, situație în care în speță sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 3 ani și nu de 6 luni, de la data nașterii dreptului.
Pe fondul cauzei, a reținut că drepturile solicitate sunt reglementate prin C. colective de muncă aplicabile societății pârâte, prin urmare aceasta este ținută săîși îndeplinească obligațiile asumate, nefiind relevantă în această privință existența fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. de T. F. de M. "C." M.
S., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești solicitate, iar pe fond, respingerea acțiunii formulate împotriva S. N. de T. F. de M. "C." M. S.
Recurenta invocă incidența în cauză a prescripției de 6 luni, reglementată de prevederile art. 268 al. 1 lit. e din Codul muncii.
De asemenea, formulează critici cu privire la salariul suplimentar, în raport de care susține că nu poate fi acordat în mod necondiționat, din dispozițiile art. 30 din CCM rezultând că plata sa nu are caracter obligatoriu, ci facultativ.
Acordarea salariului suplimentar s-a prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2008-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Or, având în vedere dispozițiile OUG nr.79/2008, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008-2009, aprobate prin acte normative, iar pierderile financiare au împiedicat achitarea acestor drepturi. Face trimiteri și la L. nr. 3..
Învederează că ajutorul material aferent Zilei F.ilor, Paște si C. pentru anul
2009, nu poate fi acordat întrucât nu au fost alocate fonduri în acest sens.
Formulează critici și cu privire la cele 6 salarii compensatorii, subliniind că prin OG nr. 9. s-au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale Contractului Colectiv de M. la nivel de R. T. pe de o parte, iar aceste norme de protecție sociala au o forța juridica superioara celor la nivel inferior cuprinse in CCM si își produc efectele ca atare.
Art.80 alin.1 din Contractul Colectiv de M. la nivel de R. T. pe anii 2008-
2010, nu poate fi cumulat cu OG nr. 9..
Prin întâmpinarea depusă, reclamanții intimați s-au opus admiterii recursului(f. 19).
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat, pentru cele ce succed:
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din L. 130/1996(în vigoare în perioada de referință) prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar aveaaplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate, ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din
Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Referitor la fondul cauzei, Curtea notează că potrivit art. 243 alin. 1 din
Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
Așa cum a reținut și prima instanță, Curtea consideră că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Mai mult, contractul colectiv de muncă ce constituie temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune, nu cuprinde nici o mențiune de natură să conducă la concluzia că acordarea acestora ar fi una condiționată, stipulând în mod expres îndreptățirea salariaților de a beneficia de aceste drepturi.
Lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, respectiv diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificări pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, în contextul în care acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin memoriul de recurs.
În ceea ce privește OUG nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
În mod corect a reținut și prima instanță că potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din L. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile Legii nr.3., care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
În privința plăților compensatorii, Curtea reține că deși reclamantul a beneficiat de măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr. 9., inclusiv de plățile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit mențiunilor din deciziei de concediere depuse la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligațiile impuse de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Nu poate fi primit raționamentul societății pârâte, în contextul în care prin prevederile art. 67 din Codul muncii, legiuitorul a statuat expres că „Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri activede combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute delege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";.
Din interpretarea textului legal evocat, rezultă fără echivoc intenția clară a legiuitorului care permite cumularea compensațiilor acordate în temeiul OG. nr.
9. cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9. sau alt act normativ special aplicabil nu s-a prevăzut un regim derogatoriu de la dispozițiile art. 67 din Codul muncii, Curtea reține că societatea pârâtă avea obligația să plătească reclamantului, din fondurile proprii, compensațiile bănești individuale astfel cum au fost negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Dincolo de faptul că OG nr. 9. nu este de natură să determine o modificare a contractului colectiv de muncă, o atare modificare fiind admisă de către legiuitor numai în condițiile art. 31 al. 1 din legea nr. 130/1996, respectiv doar când părțile semnatare convin acest lucru, se mai reține că instituirea măsurilor de protecție nu fac inaplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază ca hotărârea este legală și temeinică, astfel că în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod de procedură va respinge recursul. Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C." M. S. - S. T. împotriva sentinței civile nr. 1263 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.
S. D. D. G. L. D. C. M.
Red. /dact./ DG; 2 ex./(...); Jud.fond: V.C.
| ← Decizia nr. 2024/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4940/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
