Decizia nr. 4918/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4918/R/2012

Ședința din 26 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘED.TE : S. D.

JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 9066 din 10 septembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați L. T. "P. M." G., C.

LOCAL G., P. L. G., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent S. S. din Î. T. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 9066 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. S. din Î. T. în contradictoriu cu pârâții L. T. „. M. G., C. local G. și P. municipiului G. ca neîntemeiată.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, astfel cum reiese din adeverințele nr. 449/(...), 450/(...), 451/(...),

452/(...), 453/(...), 454/(...), 455/(...), 456/(...), 457/(...), 458/(...), 459/(...),

460/(...), 461/(...), 462/(...) și 463/(...), reclamanții B. M., farkas E., U. Tereza, Szekely Melinda, C. I., Lup M. V., Mocian Grigore A., Molnar F. G., Papp A., C. M. Damian, B. M., C. L. M., O. E. D., Tetean V. D.u și Kulcsar Melinda Ilona sunt angajați ai pârâtului L. T. „. M. G.

Prin acțiunea de față s-a solicitat obligarea pârâților la acordarea premiului anual aferent anului 2010.

În drept, instanța a reținut că acordarea premiului anual a fost reglementată de art. 25 din L. nr. 330/2009.

La data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare L. nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar în conformitate cu prevederile art.1 alin.2 din acest act normativ, începând cu data intrării învigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului prevăzut la alin.1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar prin art.39 lit. w, de la data intrării în vigoare a acestei legi, a fost abrogată L. cadru nr.330/2009.

Așa cum rezultă din prevederile art.46 din L. nr.284/2010, această lege a intrat în vigoare de la data de (...), cu excepția art.34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Pentru salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost adoptată L. nr.285/2010, în vigoare cu data de (...), care la art.8 prevede că:

„Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";. Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres că nu se mai acordă premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată și destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.

Referitor la principiul neretroactivității legii civile, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 25 alin. 4 din L. nr. 330/2009, „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul". Prin urmare, sunt eronate susținerile reclamantei, în sensul că prin dispozițiile legale a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile. D., conform acestor dispoziții legale, dreptul salariaților de a primi premiul anual se naște începând cu data de

1 ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul și nu anterior acestei date.

S-a constatat, astfel, că dreptul reclamanților de a încasa premiul anual aferent anului 2010 nu se putea naște înainte de (...), dată la care era în vigoare L. nr.284/2010, care prin art.39 lit. w, a abrogat în integralitate L. nr.330/2009, inclusiv art.25 care prevedea acordarea premiului anual, precum și L. nr.

285/2010, care, astfel cum s-a arătat mai sus, prevede că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. În consecință sunt neîntemeiate susținerile referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, instanța reținând că acțiunea privind acordarea premiului anual aferent anului 2010 a fost neîntemeiată întrucât nu există temei legal pentru acordarea acestui drept.

În ceea ce privește susținerea reclamanților în sensul că privarea de acordarea dreptului salarial solicitat prin acțiune, respectiv premiul anual aferent anului 2010, încalcă art.1 al Protocolului nr.1 adițional la C. E. a D. O., instanța a reținut și a observat că angajatorul nu a acordat premiul anual aferent anului

2010, întrucât dispozițiile legale care reglementau acest drept au fost abrogate prin lege.

Instanța a constatat că L. nr.284/(...) a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.1658/(...) a , s-a constatat că „dispozițiile

Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 alin. (2), art. 4, art. 10 alin. (1), art. 14, art. 22 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (1) și art. 37 alin. (1) și (3) din lege sunt constituționale";.

De asemenea și L. nr. 285/(...) a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.1658 /(...) a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din lege sunt constituționale.

Mai mult, prin decizia nr. 1., Curtea constituțională a arătat, cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, că sporurile, premiile

și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de C. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. S-a mai reținut că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

Reclamantii au mai susținut că, prin faptul că premiul anual aferent anului

2010 nu le-a mai fost acordat, au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. pentru Apărarea D. O..

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin.2 al aceluiași articol se prevede că dispozițiile alin.1 nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și altor contribuții, sau a amenzilor.

Curtea europeană a drepturilor omului a statuat că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma C., de a stabili politica economică și socială a țării (H. din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).

De asemenea, cu privire la „. legitimă";, s-a reținut de Curtea europeană ca reprezentând un „., în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (H. din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M contra României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția G. prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la anumite politici ale statului (H. nr.

7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza S și alții împotriva României; H. din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza P împotriva României; H. din 20 iulie

2006, pronunțată în Cauza R. împotriva României).

Așadar, o creanță cum este cea privind un drept salarial, poate reprezenta un bun numai în măsura în care are o bază suficientă în dreptul intern. Ori, în condițiile în care în dreptul intern s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie

2011, fiind abrogate dispozițiile legale care reglementau acordarea premiului anual, sumele de care reclamanta a fost privată nu reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocol, o astfel de creanță neavând o bază suficientă în dreptul intern.

Mai mult, tribunalul a reținut că, pentru ipoteza în care s-ar putea considera întemeiate susținerile reclamanților potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 ar conduce la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională a arătat, în cuprinsul deciziei nr. 115/2012, că obligația de platăa unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului, însă, asupra acestui aspect, Curtea E. a D. O. a arătat, de pildă în H. din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.

Curtea Constitutionala a constatat că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din L. nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.

S-a mai reținut că nici art. 25 alin. (4) teza finală din L.-cadru nr.

330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie

2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice.

Totodată, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit prevederilor

Ordonanței de urgență a G. nr. 8. pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a G. nr. 3. privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 2., referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

În concluzie, Curtea Constituțională a arătat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate private, respectiv că nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispozițiile art. 8 din L. nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâți.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. S. D. Î. T., în numele membrilor săi de sindicat, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond neexercitându-și rolul activ prevăzut de art. 129 C., în prezenta cauză.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenții arată că sentința la recurată este în mod evident pronunțată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 25 din L. nr. 330/2009, a art. 8 din L. nr. 285/2010, a art. 6 alin. (1) teza a II-a cod civil si a art. 1 alin. (5), art. 15 si art. 20 din Constituția României.

Astfel, se consideră că neplata celui de-al 13-lea salariu aferent anului

2010 echivalează cu desconsiderarea principiului neretroactivității legii, consacrat de C. civil (art. 1) din forma în vigoare la data nașterii dreptului, respectiv de art. 6 alin. (1) din noul Cod civil) si de art. 15 alin. (2) din C.

Se arată că, în condițiile în care dreptul în cauză, aferent anului 2010, a fost prevăzut de legislația în vigoare pe tot parcursul anului respectiv, fiind deci un drept câștigat, acesta nu poate fi desființat retroactiv, printr-un act ulterior. Actele normative în vigoare în anul 2011 nu pot desființa drepturi aferente anului

2010, deci anterioare intrării lor în vigoare. În consecință, ele nu sunt aplicabile în ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010, astfel cum a fost acesta consfințit si reglementat prin art. 25 din L. nr. 330/2009.

Se mai invocă faptul anulată în anul 2011 a plății dreptului nu este de natură a înlătura dreptul reclamanților de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010, întrucât, până la data de (...), dispozițiile art. 25 din L. nr.

330/2009 au fost în vigoare, astfel că trebuie să își producă efectele juridice în vederea cărora au fost edictate.

Recurenții mai arată că, prin respingerea cererii si validarea neplății premiului anual aferent anului 2010 este evident că judecătorul fondului a ignorat si prevederile art. 20 alin. (1) din Constituția României și, pe cale de consecință, documentele internaționale ratificate de R. sau la care R. este parte.

Se mai invocă prevederile art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la C. pentru apărarea D. O. si a Libertăților Fundamentale, care consacră dreptul persoanei fizice la respectarea bunurilor sale, raportat la jurisprudența din țară, în miile de dosare având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, în care s-a reținut că noțiunea de «., în sensul art. 1 din Protocolul adițional la C., cuprinde atât «bunuri actuale», cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe, al căror titular demonstrează că acestea au o bază eficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin «o speranță legitimă» în exercitarea efectivă a dreptului său". Se consideră că, în același sens s-a pronunțat inclusiv Î. Curte de C. si

Justiție - S. U., prin decizia nr. 3/(...), pronunțată în recurs în interesul legii.

Recurenții consideră că situația din prezenta speță este identică: așa cum salariile personalului didactic calculate conform Legii nr. 221/2008 au fost considerate "bun" în sensul art. 1 din Protocol, pentru identitate de rațiune, și premiul anual aferent anului 2010, reglementat de art. 25 din L. nr. 330/2009 este un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional.

Astfel, se consideră că premiul anual aferent anului 2010 are natura juridică a unui drept de creanță, protejat de art. 1 din Protocolul Adițional. Se mai arată că membrii de sindicat aveau o speranță legitimă cu privire la realizarea drepturilor lor referitoare la încasarea premiului anual, apărată, de asemenea, de protocol.

Recurenții mai susțin că, în virtutea respectării principiului statului de drept si al principiului constituțional consacrat la art. 1 alin. (5) din L. fundamentală, pentru eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor drepturi pur formale, plata premiului anual aferent anului 2010 este necesară, pentru ca dreptul personalului din sectorul bugetar să nu devină doar o obligație lipsită de conținut.

Se mai arată că judecătorul fondului a ignorat complet dispozițiile art. 8 din L. nr. 285/2010, raportate la art. 25 din L. nr. 330/2009.

Recurenții arată că, în raport de art.25 din L. nr. 330/2009, premiul anual aferent anului 2010 a fost calculat ținându-se cont de respectarea tuturor condițiilor de acordare detaliate textul de lege, aplicate individual fiecărui bugetar în parte, după care însumând toate aceste premii anuale individuale, s-a obținut o sumă totală al cărei cuantum "a fost" avut in vedere pentru a se face o anticipare/preconizare, altfel spus o antecalculatie, cu privire la un cuantum bănesc cu care urmau a se face una sau mai multe majorări ale salariului de bază, în anul 2011.

S-a arătat astfel că este evidentă restrângerea unui drept civil sub condiția promisiunii de acordare pe viitor a unei contraprestații, obligatoriu echivalentă si aplicată nediscriminator fiecărui bugetar în parte, însă, în fapt, aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat, deoarece "majorările salariale de

15%" dispuse prin art. 1 alin. (1) și (2) din L. nr. 285/2010, care au fost acordate începând cu luna ianuarie 2011 personalului din sectorul bugetar, nu au cuprins și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 ce li se cuveneau reclamanților.

Aceasta rezultă cu claritate din expunerea de motive ale Legii nr.

285/2010- pct. 1 din secțiunea 2-, modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege, în sensul că pentru a calcula exact suma rezultantă din premiile anuale aferente anului

2010, anul trebuia sa se fi împlinit, precum și din faptul că termenul "majorare" din textul art. 1 al Legii 285/2010 diferă - ca și înțeles/aplicare/efecte - de termenul "majorare" regăsit în cadrul art. 8 din aceeași lege.

Se mai arată că judecătorul fondului nu și-a exercitat nici rolul activ, în conformitate cu dispozițiile art. 129 C., în condițiile în care a ignorat prevederile invocate la primul motiv de recurs, precum si faptul că, majorările salariale a căror acordare a reprezentat condiția neplății premiului anual, nu s-au acordat.

În drept, se invocă disp.art. 304 pct. 9 și art. 3041, art. 312 Cod procedură civilă, ale art. 25 din L. nr. 330/2009, ale art. 8 din L. nr. 285/2010, ale art. 6 alin.1 teza a II-a Cod civil, ale art. 1 alin. 5, art. 15 si art. 20 din Constituția României raportate la art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale și ale art.28 din L. nr. 62/2011.

Analizând recursul formulat de S. S. D. Î. T., în numele membrilor desindicat menționați prin acțiune, în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prinprisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Se reține că la data la care premiul anual pe anul 2010 ar fi fost scadent, conform art.25 alin.4 din L. nr.330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau aplicabile dispozițiile art.8 din L. nr.285/2010, potrivit cărora, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

Se mai constată că în mod eronat reclamanții-recurenți au apreciat că în speță se poate reține retroactivitatea legii, având în vedere faptul că, în lunaianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin L. nr.285/2010, lege în vigoare la acea dată.

Pentru aceste motive nu se poate reține în cauză nici faptul că dreptul recurenților la premiul anual era unul câștigat, întrucât, dispozițiile legale în vigoare nu-i mai îndreptățeau la acordarea acestuia.

În ceea ce privește ingerința Statului în dreptul reclamanților la un „. în sensul C. și analizarea acesteia conform dispozițiilor art.20 din Constituția României, prin raportare la art.17 din Declarația Universala a D. O. și a art. l din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, se reține că măsurile luate de către legiuitor în privința premiului anual pentru anul 2010 au urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.

De asemenea, nu se poate reține că în speță s-ar fi încălcat principiul proporționalității măsurii, reclamanții nefiind puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.

În ceea ce privește rolul activ al judecătorului, se reține că prima instanță a soluționat cauza cu respectarea acestui principiu, obiectul cauzei constituindu-l plata premiului anual pentru 2010, în condițiile art.25 din L. nr.330/2009.

De altfel, prin decizia nr.115/(...) a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din L. nr.285/2010, reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.

În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele:

"Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea a constatat, prin nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de C. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

În ceea ce privește susținerile autorilor excepției potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională reține că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea E. a D. O. a arătat, de pildă în H. din

8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful

23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare.

Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.

Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art.

8 din L. nr.285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru

anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din L. -cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice (a se vedea, în acest sens, nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din

20 decembrie 2011 și, respectiv, nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).

Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a

G. nr. 8. pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a G. nr.3. privindreglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin nr. 2., referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

În concluzie, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C., dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din C. Dispozițiile art. 8 din L. nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Curtea s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau nr.

458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 24 din 13 ianuarie 2004.";

Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul, disp.art.312 alin.1

Cod.proc.civilă, să se respingă recursul formulat de S. S. D. Î. T., în numele membrilor de sindicat menționați prin acțiune, și să se mențină sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. S. din Î. T. împotriva sentinței civile nr. 9066 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2012.

PREȘED.TE, JUDECĂTORI,

S. D. D. G. L. D.

GREFIER, C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ (...) Jud.fond: A. M. I.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4918/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă