Decizia nr. 4922/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4922/R/2012
Ședința 26 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta SC E. G. S. împotriva sentinței civile nr. 2450 din 08 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați T. O., P. C. V., G. I. C., SC C. E. S., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 19 noiembrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de (...), reclamanta S. E. G. S. a chemat în judecată pe pârâții T. O., P. C. V., G. I. C. și S. C. E. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să se constate încălcarea de către pârâți a clauzelor contractelor de muncă, să fieobligați aceștia să plătească fiecare suma de 2000 E., echivalent în lei, ca urmare a prejudiciului cauzat și să îi plătească daune interese reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat si dovedit prin acțiune, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, în ședința publică din data de 17 martie 2011, reclamanta a arătat că renunță la a se judeca și în contradictoriu cu pârâta S. C. E. S.
La data de (...), reclamanta si-a precizat cuantumul prejudiciului material cauzat de către pârâți prin încălcarea atribuțiilor de serviciu la suma de 355.669 lei.
Prin sentința civilă nr. 2450/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta S. E. G. împotrivapârâților T. O., P. C. V. și G. I. C., având ca obiect un litigiu de muncă.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2490 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocațial parțial.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Prin contractele individuale de muncă pe durată nedeterminată, pârâții G.
I. C., T. O. si P. C. V. au fost angajați ai societății pârâte în funcțiile de inginer ofertare, reprezentant comercial, respectiv director comercial (f.17-48).
Prin deciziile nr.9/(...) și 17/(...) pârâților T. O. si P. C. V. li s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din Codul Muncii, iarprin D. nr. 5/(...) pârâtului G. I. C. i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 79 din Codul Muncii (f.67-69).
Pentru a dispune astfel, reclamanta a reținut, în privința primilor doi, cele constatate cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, fără a se fi indicat o faptă anume, iar în privința celui de-al treilea, cererea de demisie a sa.
Așa cum rezultă din copia contractelor individuale de muncă înregistrate sub nr. 61/(...) și 24/(...) în registrul general de evidență a salariaților, lit. M, alin.2, lit.";c";, salariatul are obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu (f.24,26,32).
Obligația de fidelitate este prevăzută de art.39 alin.2 lit. d din Codul
Muncii, în vigoare la data înregistrării acțiunii, care arată că „salariatul are obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu";. Această obligație este firească întrucât raportul juridic de muncă se bazează pe încrederea reciprocă a părților, încrederii manifestate de angajator trebuind să-i corespundă obligația de fidelitate (loialitate) a salariatului.
Obligația de fidelitate constituie o obligație principală a salariatului încadrat în muncă și anume, aceea de a se abține de la săvârșirea oricărui act sau fapt care ar putea dăuna intereselor angajatorului fie prin concurență, fie prin lipsa de discreție cu privire la informații confidențiale(secrete) privindu-l pe angajator, de natură tehnică, economică, managerială, comercială etc., la care are acces, permanent sau ocazional, prin activitatea pe care o desfășoară.
Prin specificul său această obligație are un caracter permanent pe întreaga durată a contractului individual de muncă, chiar și atunci când acesta este suspendat. După încetarea acestuia această obligație încetează.
Pentru concretizarea obligației de fidelitate este posibilă aplicarea dispozițiilor art.21 alin.2 din Codul Muncii, care se referă la clauza de neconcurență, părțile stabilind prin acordul lor unele precizări în contractul individual de muncă privitor la activitățile interzise salariatului în cazul în care acesta ar desfășura, în timpul său liber o activitate în beneficiul unor terți, determinarea unor terți sau aria geografică în care salariatul s-ar afla în competiție reală cu angajatorul.
Angajatorul trebuie să dovedească prejudiciul care l-a suferit ca urmare a actelor de concurență ale salariatului și fiind vorba despre încălcarea unei obligații de a face nu este necesară punerea acestuia în întârziere. Pentru angajarea răspunderii patrimoniale trebuie dovedite prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre acestea, elemente ce implică un grad ridicat de dificultate sub aspect probatoriu.
Dacă acest probatoriu nu poate fi făcut, angajatorul nu este îndreptățit să pretindă în instanță decât restituirea indemnizației de neconcurență.
Stabilirea unei clauze de neconcurență este inadmisibilă pe perioada existenței contractului individual de muncă, de vreme ce obligația de fidelitate prevăzută de art. 39 alin. 2 lit. d din Codul Muncii include și această obligație. Apoi, în cuprinsul contractului individual de muncă sau în R. de ordine interioară trebuie prevăzute, în mod concret, activitățile interzise salariatului sau fostului salariat la data începerii activității, perioada în care clauza își produce efectele, care terți, firește în mod special comercianții, în favoarea cărora se interzice prestarea activității și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.
Potrivit dispozițiilor art. 61 lit. a din Codul Muncii, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă poate avea loc fie ca urmare a săvârșirii unei abateri grave, fie ca urmare a săvârșirii unor abateri repetate de la disciplina muncii sau de la alte sarcini stabilite în R. de ordine interioară, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.
Așa cum prevăd dispozițiile art.263 alin.2 din Codul Muncii, noțiunea de abatere disciplinară se referă la o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu intenție de salariat prin care a încălcat normele legale, R. de O. I., contractul individual de muncă sau pe cel colectiv aplicabil, ordinele și dispozițiilor conducătorilor ierarhici.
Faptele ce pot determina luarea acestor măsuri nu au fost enumerate de legiuitor, caracterul grav al abaterii urmând a fi apreciat în raport cu toate elementele sale, împrejurările în care au fost comise și circumstanțele personale ale autorului ei.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că pârâții nu au făcut oferte în numele altei societăți si că ofertele primite prin e-mail sau prin fax erau în număr destul de mare și pe lângă cele de la societatea reclamantă s-au primit oferte și de la alte societăți, neputându-se preciza dacă aceste oferte au fost din partea societății înființate de către pârâți. De asemenea, martorul P. A. a arătat că nu știe ca pârâții să fi făcut oferte pentru societatea comercială pe care au înființat-o.
De asemenea, din interogatoriul luat pârâților, a rezultat că aceștia si-au îndeplinit obligațiile contractuale și, ca atare, în sarcina lor nu pot fi reținute încălcarea obligațiilor asumate prin semnarea contractului individual de muncă.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei copiile angajamentelor de fidelitate semnate de pârâții P. C. V. si T. O., din acestea rezultând cuantumul minim al daunelor este de 2000 euro, iar în situația în care societatea va face dovada unui cuantum al daunelor mai mare de 2000 E., aceștia vor achita această sumă (f.140-141).
Din materialul probator existent la dosarul cauzei nu rezultă că pârâții, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au preluat date și informații în vederea utilizării lor în interes personal pentru promovarea serviciilor oferite de societatea chemată inițial în judecată în calitate de pârâtă. Dovezile indirecte administrate nu sunt suficient de relevante sub aspectul dovedirii comunicării către terți a informațiilor sau utilizării lor în scop personal și deturnării clientelei reclamantei.
Reclamanta nu a făcut dovada că pârâții ar fi considerat ca si facultativă obligația de fidelitate și, mai mult, aceasta nu a dovedit prejudiciul material precizat în cuantum de 355.699 lei, calculele acestuia bazându-se doar pe prezumții. De altfel se poate constata că pe parcursul cercetării judecătorești reclamanta și-a modificat de mai multe ori cuantumul pretențiilor de la suma de
217.759 lei la suma de 238.048 lei iar apoi la suma de 355.669 lei
[f.137,244,293].
Față de materialul probator depus la dosarul cauzei, instanța si-a format convingerea că, pârâții nu pot fi învinuiți că ar fi încălcat obligația de fidelitate față de societatea reclamantă asumată prin semnarea contractului individual de muncă și ca atare, ar fi prejudiciat interesele acesteia prin deturnarea clienților spre societatea comercială la care erau asociați.
Astfel, potrivit disp. art. 208 si urm. din Legea nr. 62/2011 instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâții, acțiune ce a avut ca obiect plata unor despăgubiri datorată încălcării obligațiilor de fidelitate.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.pr.civ., a fost obligată reclamanta să achite pârâților suma de 2490 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial parțial.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a decl ar at recur s recl aman ta S. E. G. S. .
Prin memoriul depus la dosar, recurenta solicită în principal, casarea sentinței, cu consecința trimiterii spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii așa cum aceasta a fost formulată șiprecizată, respectiv obligarea pârâților la plata de daune interese de 355.669 lei, constând in contravaloarea prejudiciului cauzat societății prin încălcarea obligațiilor de fidelitate și încălcarea secretului de serviciu, obligații stabilite prin art. 39 alin 2 lit. d) si f) din Codul muncii;
În susținerea soluției de casare, recurenta menționează că prima instanță,în mod nejustificat, i-a restrâns probatoriul, pentru ca ulterior sa pronunțe o soluție in dispozitivul căreia sa retina faptul ca societatea nu a dovedit o serie de aspecte.
În acest sens, menționează că în cauză se impunea administrarea unei expertize contabile în vederea cuantificării prejudiciului, expertiză ce se putea realiza în baza scriptelor depuse la dosar - declarații recunoscute de către pârâți, înregistrate la organele financiare in care erau trecuți toți clienții noii societăți a pârâților, veniturile realizate de către aceasta pe perioada in care pârâții erau angajați ai societății recurente.
Cu toate acestea, prima instanță a respins cererea în probațiune privind administrarea acestei probe, iar ulterior a reținut că societatea nu a făcut dovada caracterului cert al prejudiciului, îngrădind, astfel, dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 al.1 din Convenția E.peana a Drepturilor Omului.
Sub aspectul probei testimoniale, subliniază că a fost încuviințată audierea martorului G. I. L., a cărui adresă de citare a fost indicată cea de la locul lui de muncă, respectiv cea de la sediul societății unde acesta este administrator, respectiv B. M., str. Mărgeanului, nr. 8B, jud. Maramureș.
Intr-o prima faza, acesta a fost citat in mod legal, in sensul ca a semnat citația. Întrucât acesta nu s-a prezentat la termenul de judecata, instanța a dispus recitarea acestuia. Cu aceasta ocazie, factorul poștal a trecut pe citație faptul ca martorul nu are domiciliul la aceasta locație, cu toate ca societatea al cărei administrator are sediul în locația arătată. Pentru ca nu a putut indica faptul că domiciliul este sau nu la locul unde a fost citat si a luat cunoștință de calitatea in care este chemat in judecata, instanța a decăzut societatea din această proba, cu toate ca procedura a fost realizata intr-o prima faza în aceasta locație.
Face, de asemenea, trimiteri la principiul rolului activ consacrat de art. 129
Cod de procedură civilă.
În susținerea soluției de modificare, cu consecința admiterii acțiunii precizate, recurenta invocă incidența art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
Astfel, arată că, deși prima instanță a reținut că obligația de fidelitate a pârâților intimați este una imperativă, a considerat că societatea recurentă nu a făcut dovada că aceeași obligație de fidelitate nu are caracter facultativ.
Din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, recurenta învederează că prima instanță a interpretat în mod greșit probațiunea, apreciind eronat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale în cazul celor trei pârâți intimați.
În acest sens, arată că în luna octombrie 2008, pârâții intimați si-au constituit o societate comerciala cu același profil de activitate ca al societății recurente, fără sa aducă acest lucru la cunoștința administratorului. Practic, timp de 6 pana la 10 luni, aceștia au fost atât angajații societății recurente, cât si administratorii si asociații societății constituite de ei, realizând profit. De asemenea, aceștia au fost singurii angajați ai societății nou constituite. Toate aceste aspecte au fost recunoscute de către pârâții intimați la interogatoriu.
Prin urmare, cei trei pârâți și-au încălcat obligația de fidelitate față de societatea recurentă, obligație ce subzista în sarcina acestora, conform art. 39 al.
2 lit. d și f din Codul Muncii, producând un prejudiciu pe care sunt ținuți să îl repare.
Contrar declarației martorului P. A., societatea administrată de către acesta
- SC PJP Trading S. a avut relații comerciale cu societatea nou constituită, împrejurare confirmată de mențiunile cuprinse în D. nr. 394 depusă la D. C. de către reprezentanții societății nou constituite.
Societatea recurentă invocă și practica judiciară în materie, subliniind, totodată că prejudiciul pe care i l-au produs cei trei pârâți, îl reprezintă profitul nerealizat.
În privința întinderii prejudiciului, arată că acesta a fost stabilit printr-o expertiză extrajudiciară efectuată în baza Declarației nr. 394 și a bilanțurilor contabile ale societății nou înființate, respectiv că acesta este de 355 669 lei -
8929 lei in anul 2008, 162.788 lei in semestrul 1 al anului 2009 si 183.952 lei, in semestrul 2 al anului 2009.
Menționează că la determinarea acestui prejudiciu, s-au avut în vedere inclusiv tranzacțiile din anul 2009 ale societăților ce reprezentau vechi clienți ai societății recurente, societăți cu care societatea nou înființată a tranzacționat.
În fine, consideră recurenta că a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de natură a justifica antrenarea răspunderii patrimoniale a celor trei pârâți intimați în sensul solicitat, inclusiv caracterul cert al prejudiciului.
In drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă.
Prin Notele de ședință depuse la dosar (f. 18-20), recurenta S. E. G. S. areiterat aspectele susținute prin memoriul de recurs.
De asemenea, s-au făcut trimiteri la angajamentele de fidelitate încheiate cu pârâții, prin care a fost estimată contravaloarea unui prejudiciu minim estimat de 2000 euro, exceptând situația în care valoarea prejudiciului se dovedește a fi mai mare, împrejurare în care obligația de reparare trebuie să se raporteze la această din urmă sumă.
În privința martorului P. A., se menționează că, deși față de acesta s-a dispus neînceperea urmării penale pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, aceasta se impune a fi înlăturată, câtă vreme nu corespunde realității, fiind în contradicție totală cu D. 394 a societății nou înființate.
Prin întâmpinarea formulată, intimații pârâți T. O., P. C. V., G. I. au solicitatrespingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la primul motiv de recurs, aceștia învederează că la instanța de fond s-a administrat un vast material probator din care a rezultat ca nu și-au încălcat obligația de fidelitate fata de societatea recurenta, iar ca o consecința fireasca a acestei constatări nu se poate retine in sarcina acestora producerea unui prejudiciu in patrimoniul acesteia.
Contrar susținerilor recurentei, prima instanță a administrat probele pe care le-a considerat pertinente și utile cauzei, stabilind pe deplin situația de fapt deduse judecății, respectând, astfel, prevederile art. 129 Cod de procedură civilă.
Apreciază intimații că dispozițiile art. 6 al. 1 din Convenția E.peana a
Drepturilor Omului nu au aplicabilitate în cauză.
Consideră nefondat si motivul vizând decăderea recurentei din proba cu audierea martorului G. I. L. C. din argumentele expuse către aceasta rezulta ca sancțiunea enunțata a fost aplicata de către instanța de fond pentru neefectuarea de către partea care a propus martorul a demersurilor necesare in vederea indicării adresei la care acesta locuiește. In acest sens, recurenta avea obligația de a efectua demersuri la S. de E. a P., iar fata de atitudinea de pasivitate a acesteia, in mod corect si cu respectarea dispozițiilor art. 188 alin. 3 Cod de procedură civilă, a procedat instanța de fond, trecând la judecarea cauzei după acordarea mai multor termene succesive in vederea înfățișării martorului.
În privința pretinsei contradicții din considerente, evidențiază faptul că aceasta nu există, concluzia în acest sens fiind determinată de scoaterea din context a reținerilor instanței de fond.
Apreciază că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă este de asemenea nefondat.
Instanța de fond a coroborat toate probele administrate in cauza si a concluzionat ca reclamanta avea obligația de a dovedi atât încălcarea obligației de fidelitate de către intimați, cat si prejudiciul, vinovăția si legătura de cauzalitatea dintre acestea. Cum o asemenea dovada nu s-a făcut in prezenta cauza, nu poate fi angajata răspunderea patrimoniala a intimaților.
În mod corect s-a reținut că din declarațiile martorilor audiați a rezultat ca intimații nu au făcut oferte în numele altei societăți si ca ofertele primite prin e- mail sau prin fax erau in număr destul de mare si că, pe lângă cele de la societatea reclamanta, s-au primit oferte și de la alte societăți, neputându-se preciza daca aceste oferte au fost și din partea societății înființate de către intimați. Ca atare, instanța de fond a reținut ca intimații, in îndeplinirea obligațiilor de serviciu, nu au preluat date sau informații in vederea utilizării lor in interes personal pentru promovarea serviciilor oferite de societatea chemata inițial in judecata si fata de care ulterior s-a renunțat.
In ceea ce privește tabelul centralizator depus de către recurenta, cuprinzând clienții care, potrivit susținerilor acesteia, au înregistrat tranzacții in anul 2009 cu societatea intimaților, se învederează că acesta nu a fost depus și in fata instanței de fond și astfel că nu poate fi dedus judecății in recurs.
Relevantă, în raport de scăderea veniturilor societății recurente in anul
2009, este împrejurarea că aceasta se afla în litigiu cu una din societățile cliente - SC MECHEL SA. De asemenea, tranzacțiile recurentei cu S. D. Steel Grup S. si SC E. D. Impex S. s-au menținut la același nivel. Nu trebuie omis nici contextul crizei economice mondiale
Reiterează in recurs excepția nulității absolute a clauzei de neconcurență strecurată în angajamentul de fidelitate, în ceea ce-i privește pe pârâții T. O. și P.
C. V.
Astfel la cap. 1 lit. c al angajamentului de fidelitate al pârâților menționați apare clauza potrivit căreia aceștia se obligă să nu deturneze clientela SC E. G. S.
Or, în condițiile în care aceasta poate fi asimilată unei clauze de neconcurență solicită să se constatate, pe cale de excepție, nulitatea acesteia pentru următoarele:
Nu s-a arătat în mod concret care ar fi activitățile interzise pârâților intimați, întrucât termenul de " a deturna clientela" este mult prea vag. Nu s-a prevăzut cuantumul indemnizației care ar fi urmat să fie plătită de către angajator intimaților și nu s-a achitat nici o indemnizație pentru această obligație. Nu au fost indicați nici terții în favoarea cărora intimații le era interzisă prestarea unor activități și nici aria geografică unde acestora le era interzisă vreo activitate.
In drept, se invocă prevederile art. 115, 274 Cod de procedură civilă.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 8538/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., sentință nerecurată de părți, s-a admis în parte cererea de completare și îndreptare a dispozitivului sentinței civile nr. 2. și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței evocate în sensul că s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta SC C. E. S.
De asemenea, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței evocate, în sensul că reclamanta este obligată la plata sumei de 2490 lei, în favoarea pârâților G. I. M., P. C. și T. O.
Recursul este fondat pentru cele ce succed:
Contrar celor reținute de către prima instanță, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile legale privind antrenarea răspunderii patrimoniale a celor trei intimați, în contextul în care în perioada de referință, în calitate de salariați ai societății recurente, aceștia au încălcat obligația de confidențialitate derivând din obligația de fidelitate ce subzista în sarcina lor, rezultând astfel un prejudiciu în patrimoniul societății recurente.
Curtea notează că din îndatorirea legală de fidelitate decurge și obligația de confidențialitate a salariatului față de angajatorul său, ceea ce implică obligația primului de a nu transmite date sau informații de care a luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă, în conformitate cu art. 26 din Codul Muncii.
Prin înființarea unei societăți concurente, cu același profil de activitate ca și cel al societății recurente, prin intermediul căreia au derulat activități comerciale cu clienți ai societății recurente, folosindu-se de date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de serviciu, intimații au încălcat obligația de confidențialitate și implicit pe cea de fidelitate.
În acest sens, Curtea reține că pârâtul intimat G. I. C. a devenit salariat al societății recurente începând cu data de (...), având funcția de inginer ofertare(f.
17 fond). Raportul de muncă între recurentă și pârâtul intimat T. O. s-a materializat începând cu (...), cel din urmă fiind angajat pe funcția de reprezentant tehnic comercial(f. 19 fond). Pârâtul intimat P. C. V. a fost angajat ca director comercial(f. 21 fond) începând din (...).
În cuprinsul fiecăruia din cele trei contracte individuale de muncă a fost inserată expres la litera M pct. 2 lit. c ( rubrică unde au fost individualizate obligațiile salariatului) obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu, mențiune în concordanță cu prevederile art. 39 al. 2 lit . e din Codul Muncii.
În ciuda acestei obligații exprese, după cum reiese din certificatul constatator eliberat de O. R. C. nr. 39728/(...), în luna octombrie 2008, intimații au înființat societatea comercială C. E. S., (pârâtă la fondul cauzei) (f. 142) și care avea un obiect de activitate similar cu cel al societății recurente. Conform aceluiași certificat, cei trei intimați aveau calitatea de administratori ai noii societăți înființate.
Această împrejurare a fost recunoscută, de altfel, și de către intimați cu ocazia interogatoriului administrat la fondul cauzei(f. 101, 106 și 112).
Cu toate că au recunoscut înființarea SC C. E. S., intimații au negat că au derulat activități comerciale cu clienți ai societății recurente, făcând trimiteri la declarațiile martorilor audiați în cauză.
Curtea apreciază ca fiind lipsite de relevanță aceste declarații (f. 100, 101,
134 fond), câtă vreme din scriptele depuse la D. C. de către intimați, în numele
SC C. E. S. - D. nr. 394 pentru anul 2008 și 2009 (declarația informativă privind livrările/ prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național f. 231 - 239 fond) rezultă fără nici o urmă de dubiu că această societate a derulat activități comerciale cu diferite societăți comerciale care au fost individualizate în cuprinsul acestor declarații, o parte din acestea fiind vechi clienți ai societății recurente.
Exemplificativ, se constată că în anul 2008, la activitățile de livrare de bunuri/prestări servicii efectuate pe teritoriul național este menționată expres SC Mechel Campia Turzii SA și SC Silco Grup S. (f. 231), clienți ai societății recurente. De asemenea, pentru anul 2009(f. 234) apar menționate SC PJP
Trading Grup S. ( al cărei administrator este tocmai martorul P. A.), SC PGA E.
S., etc.
Prin urmare, contrar reținerilor primei instanțe, probatoriul administrat confirmă existența faptei ilicite săvârșite de către intimați în legătură cu serviciul desfășurat de către aceștia în cadrul societății recurente.
Câtă vreme în baza contractului individual de muncă în sarcina intimaților subzista obligația de confidențialitate față de societatea recurentă, analiza valabilității unor angajamente de fidelitate ulterioare sunt lipsite de eficiență juridică, astfel că criticile formulate din această perspectivă vor fi înlăturate.
Din aceleași considerente nu pot fi primite nici susținerile intimaților T. O. și P. C. V. reiterate în recurs privitoare la excepția nulității absolute a clauzei de neconcurență strecurată în aceleași angajamente de fidelitate și nici excepția inadmisibilității invocate din această perspectivă.
Contrar reținerilor instanței de fond, Curtea apreciază că prin fapta lor ilicită, descrisă anterior și în urma căreia societatea nou înființată a realizat profit, atât în anul 2008, cât și în anul 2009(f.153 bilanțul contabil al SC C. E. S. pt. 2009, f. 165 bilanțul contabil al aceleiași societăți pentru anul 2008), în detrimentul societății recurente care a înregistrat o diminuare a profitului în perioada de referință(f. 188,201 fond), intimații au produs un prejudiciu material societății recurente, prejudiciu constând în profitul nerealizat.
Referitor la raportul de cauzalitate, intimații au arătat că diminuarea profitului societății recurente se datorează altor cauze, respectiv crizei economice mondiale, litigiilor cu clientul SC Mechel Campia Turzii SA existente pe rolul instanțelor. De asemenea, aceștia au evidențiat că tranzacțiile recurentei cu S.
D. Steel Grup S. si SC E. D. Impex S. s-au menținut la același nivel.
Dincolo de faptul că litigiile sunt ulterioare perioadei de referință din cauză(f. 45, 46 recurs), este greu de crezut că existența a două litigii între recurentă și SC Mechel Campia Turzii SA poate afecta profitul unei societăți comerciale de o asemenea natură încât să justifice o scădere consistentă a acestuia. O asemenea teză ar fi fost pertinentă în condițiile în care marea majoritate a activităților comerciale s-ar fi derulat cu societatea evocată, ceea ce însă nu este cazul. De asemenea, stagnarea tranzacțiilor comerciale cu S. D. Steel
Grup S. si SC E. D. Impex S.R.L nu este pertinentă sub acest aspect.
În ceea ce privește argumentul crizei economice mondiale, Curtea consideră că, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă, nu este suficient pentru a acredita teza inexistenței raportului de cauzalitate, susținută de către intimați. De altfel, în același context economic, societatea înființată de către intimați a înregistrat profit substanțial.
Pe parcursul judecății la fond, societatea recurentă și-a precizat în mod repetat câtimea prejudiciului (f.54,137,243,293 fond ), arătând în final că acesta constă în suma de 355.669 lei, din care 8929 lei in anul 2008, 162.788 lei in semestrul 1 al anului 2009 si 183.952 lei, in semestrul 2 al anului 2009. Cuantificarea menționată s-a stabilit prin prisma raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosar(f. 294 fond), care nu poate fi însă valorificat de către Curte, în condițiile în care se fundamentează pe diferența dintre valorile de tranzacționare a societății recurente cu clienții expres arătați, respectiv valorile tranzacțiilor efectuate în semestrul I al anului 2009 de către SC C. E. S. cu aceleași societăți.
Or, așa cum s-a arătat anterior prejudiciul produs și pretins, de altfel, de către societatea recurentă, constă în profitul nerealizat începând cu octombrie
2008 și până la data la care au încetat raporturile de muncă cu ultimul dintre intimați - (...)( P. C. V.), ceea ce nu este echivalent cu valoarea tranzacțiilor.
Este adevărat că intimații au susținut că pentru prima dată, în recurs, recurenta a depus un tabel cuprinzând societățile reprezentând clientela deturnată, context în care acest tabel nu poate fi luat în considerare. Curtea observă că acest tabel a fost întocmit în raport de D. 394 depusă de către intimați la fondul cauzei și, prin urmare, nu poate fi asimilată noțiunii de probă nouă în recurs.
Pentru considerentele evocate, Curtea apreciază că T. a soluționat cauza fără a lămuri aspecte esențiale ale acesteia, respectiv fără a stabili printr-o expertiză contabilă care este valoarea reală a prejudiciului, deși în mod constant recurenta a solicitat administrarea acestei probe, pe care însă prima instanță a respins-o, inclusiv la ultimul termen de judecată, fără nici o motivare (f.311).
Cum interdicția administrării acestei probe în recurs rezultă din prevederile art. 305 Cod de procedură civilă și având în vedere că aceasta este absolut necesară pentru determinarea întinderii prejudiciului, în baza art. 312 al.
1,5 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa hotărârea atacată, trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe.
În conformitate cu art. 315 Cod de procedură civilă, T. va pune în vedere pârâților să depună la dosar contractele încheiate cu societățile menționate în D.
394(f.231-239 fond), iar în cazul în care aceștia nu se vor conforma, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 225 Cod de procedură civilă.
De asemenea, se va pune în vedere societății recurente să depună o copie a
Declarației 394 pentru perioada anilor 2008-2009, precum și alte acte contabile relevante cu privire la tranzacțiile efectuate în perioada de referință.
Pe baza contractelor depuse de către intimați coroborate cu Declarațiile 394 ale celor două societăți și a celorlalte acte contabile, prima instanță va dispune efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv stabilirea profitului net realizat de către SC C. E. S. din derularea relațiilor comerciale cu partenerii comuni ambelor societăți.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S. E. G. S. împotriva sentinței civile nr. 2450 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în întregime și, în consecință, trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. D. S. D. D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS; 2 ex./(...); Jud.fond: E.B.
| ← Decizia nr. 3483/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2144/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
