Decizia nr. 4164/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4164/R/2012
Ședința publică din data de 3 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. „. S. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4949 din 10 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată A. F. L., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. Retegan D. și pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar sentința civilă nr.
5533/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)* privind pe numita P.
M. L., sentință care nu este definitivă, și sentința civilă nr. 2651/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind pe numita C. M., sentință definitivă și irevocabilă. De asemenea, depune calculul drepturilor bănești pentru C. M. conform sentinței și fișele pe anii 2010 și 2011.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse în memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată.
Pârâta intimată solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, pentru motivele invocate în întâmpinarea formulată, arătând în esență că nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii patrimoniale, nu a existat un prejudiciu cert, nu s-au depus probe certe și concrete împotriva sa, din fișa postului rezultă că nu avea atribuții în ceea ce privește luarea deciziilor, acesta fiind atributul conducerii societății. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport pentru toate termenele de judecată la fond și în recurs.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea introdusă inițial la data de (...), pe rolul J. T. și înregistrată, în urma declinării de competență-prin sentința civilă nr. 3366/(...)-sub nr.(...), perolul T. C., precizată ulterior, reclamanta S. „. S. a chemat în judecată pe pârâta A. F. L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să o oblige pe pârâtă la plata despăgubirilor în sumă de 19.704,14 lei, pentru prejudiciul cauzat, actualizate cu dobânzile legale de la data introducerii acțiunii și până la data plății totale a prejudiciului.
Reclamanta a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei pentru prejudicial de imagine cauzat de reclamantă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a fost angajata sa în perioada (...) - (...), pe postul de consilier juridic, desfășurându-și activitatea în cadrul Departamentului de resurse umane, ocupându-se în principal cu cercetările disciplinare, redactarea deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă, redactarea fișei postului pentru noii angajați.
Reclamanta a arătat că pârâta a dovedit neglijență în întocmirea acestor acte, astfel că din vina acesteia a pierdut procese inițiate de angajații sancționați.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.15-17 din Legea nr.
514/2003 , art. 1073 și art. 1082 Cod civil.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că deciziile invocate prin acțiune nu au fost redactate de către aceasta și că prezentul litigiu este de fapt o răzbunare a societății pentru că a promovat o acțiune prin care solicita drepturi salariale restante.
Pârâta a mai arătat că deciziile de concediere le semna abia după ce acestea erau verificate de administratorul societății, Hanganu H.- care este și consilier juridic-având în vedere faptul că nu făcea parte din Corpul Consilierilor Juridici.
În cauză s-a formulat și o cerere reconvențională prin care pârâta- reclamantă a solicitat daune morale în cuantum de 10.000 lei pentru vătămarea gravă a onoarei și a reputației sale de consilier juridic , precum și tragerea la răspundere a șefului Departamentului juridic și a directorului general care nu au verificat documentele cu caracter juridic înainte de a-și produce efecte juridice.
Prin sentința civilă nr. 4949/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta S. „. S., împotriva pârâtei A. F. L. și s-a respins cererea reconvențională formulată de către pârâta-. A. F. L. împotriva reclamantei-.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâta a fost angajata reclamantei în perioada (...)- (...), în funcția de consilier juridic, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat la I. C. sub nr. 3406/(...). Activitatea și-a desfășurat-o în cadrul Departamentului de resurse umane, ocupându-se în principal cu cercetările disciplinare, redactarea deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă, redactarea de fișe ale posturilor pentru noii angajați.
Potrivit prevederilor art. 270 alin.(1) din Codul muncii aplicabil în perioada derulării raportului de muncă, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de angajat a celui care a produs prejudiciul, fapta ilicită și personală a celui încadrat, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită și vinovăția salariatului.
Prima instanță a mai reținut că pârâta, în calitate de consilier juridic, care nu făcea parte din Corpul Consilierilor Juridici, a avizat doar la cererea conducerii reclamantei, respectiv administratorului societății -Hanganu H.-careeste și consilier juridic, legalitatea măsurilor de desfacere disciplinară a contractelor de muncă ale unor salariați, în baza actelor prezentate.
S-a mai reținut de către tribunal că la data (...), când au fost emise cele două decizii de sancționare disciplinară, respectivele avize au fost corespunzătoare, fiind verificate atât de șeful departamentului juridic cât și de directorul general care a semnat deciziile, răspunderea pârâtei fiind comună cu a celor care au semnat și verificat deciziile respective.
Așa fiind, s-a constatat de către prima instanță că răspunderea patrimonială a pârâtei nu poate fi angajată, în cauză neexistând un raport de cauzalitate între avizul juridic al pârâtei, pe un act administrativ, și prejudiciul patrimonial suferit de reclamantă, ca urmare a anulării acelui act de către instanța de judecată, pentru a nu fi îndeplinit condițiile formă și fond cerute de prevederile legale în materie.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003 (actualizată), privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, intrată în vigoare la data 8 decembrie 2003, consilierul juridic în activitatea sa asigură consultanța și reprezentarea autorității sau instituției publice în serviciul căreia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apără drepturile și interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină; în condițiile legii și ale regulamentelor specifice unității, avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic.
Activitatea profesională a consilierului juridic se realizează în principal, prin activitățile de reprezentare, consultare și contrasemnare.
T. a mai reținut, în ceea ce privește contrasemnătura juristului, că aceasta se materializează prin semnarea unui act de către acesta, fără a avea calitatea de autor, certificând prin calificarea și competența sa, legalitatea actului. Avizul consilierului juridic, pozitiv sau negativ, privește numai aspectele strict juridice ale documentului respectiv.
S-a mai constatat că un consilier juridic nu se pronunță asupra aspectelor economice, tehnice sau de altă natură cuprinse în documentul avizat ori semnat de către acesta și, în lipsa unei clauze exprese prevăzute în contractul său individual de muncă, nu se poate angaja răspunderea patrimonială a consilierului juridic față de angajatorul său, pentru avizele cu caracter juridic, acestea încadrându-se în riscul normal al serviciului, pentru care salariații nu răspund patrimonial.
Pentru a da naștere răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să întrunească cumulativ următoarele trăsături: să fie efectiv, să fie real și cert și să fie actual.
În cauză s-a reținut că nu se poate institui răspunderea patrimonială a pârâtei, având în vedere faptul că respectivele acte juridice au fost verificate atât de șeful departamentului juridic cât și de directorul general, care a și semnat deciziile, eventuala răspunderea a pârâtei fiind comună cu a celor care au semnat și verificat deciziile.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de către pârâta - reclamantă, respectiv plata daunelor morale solicitate de aceasta și cele solicitate și de reclamantă, instanța de fond a reținut că pentru acordarea daunelor morale este necesară administrarea unor probe corespunzătoare care să contureze dimensiunea suferințelor, întinderea prejudiciului moral la care contestatoarea a fost supusă.
S-a mai reținut în acest sens că acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariatul care le solicită și fapta angajatorului, de natură a produce pretinsavătămare. În această situație, sarcina probei revine chiar salariatului lezat, sarcină pe care părțile nu și-au îndeplinit-o, prejudiciul moral trebuind probat cu declarații de martori, acte, etc., care să dovedească daunele morale suferite.
Față de cele ce preced, în vedere faptul că atât reclamanta cât și pârâta-. nu au dovedit prejudiciul material, respectiv moral suferit, instanța, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, a respins atât acțiunea introductivă cât și cererea reconvențională formulată de către pârâta - reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. „. S., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Recurenta arată că din actele dosarului reiese că pârâta avea ca atribuții efectuarea de cercetări disciplinare, redactarea deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă, redactarea fișei postului pentru noii angajați.
Cu toate că din probatoriu a reieșit clar că redactarea deciziilor de încetare a contractelor de muncă era în sarcina pârâtei, chiar dacă nu era exclusiv în sarcina sa, în ceea ce privește inserarea tuturor clauzelor obligatorii conform legii pentru ca actele unilaterale să nu fie lovite de nulitate absolută, se arată că acestea erau în atribuțiile pârâtei.
Recurenta consideră că acest aspect a fost însă total eludat de către instanța de fond, aceasta mărginindu-se la a aprecia că legalitatea măsurilor de desfacere disciplinară a contractelor de muncă era verificată și de către administratorul societății, care era și consilier juridic.
Ori, în speță, se susține că nu se pune problema ca aceste decizii să fi fost anulare sau să se fi constatată nulitatea absolută ca urmare a unui abuz săvârșit de către angajator și nici măcar nu s-a ajuns la analiza legalității și temeiniciei desfacerii contractelor, ci actele au fost anulate întrucât nu aveau inserate mențiuni obligatorii conform legii, cum ar fi precizările prevederilor din statutul de personal, precizări ce trebuiau inserate de către redactorul deciziilor.
Așadar, recurenta arată că lipsa acestor mențiuni care a condus la constatarea nulității absolute a acestor decizii sunt o omisiune de redactare a deciziilor de concediere. D. decizia de a concedia un angajat aparține conducerii societății, forma pe care decizia trebuia să o îmbrace din punct de vedere legal, este atribuția consilierului juridic.
Recurenta arată că în cazul în care deciziile ar fi fost anulate pentru alte vicii decât cele de formă, atunci se putea pune problema unei răspunderi solidare a tuturor celor implicați. Însă în condițiile în care cea mai elementară atribuție a unui consilier juridic, aceea de a verifica dacă decizia de desfacere a contractului de muncă are toate elementele pentru a ti valabilă, iar instanța de fond consideră că acesta nu răspunde patrimonial se pune problema care ar fi atunci conținutul acestei răspunderi și dacă ca există de fapt.
Se consideră că, prin motivarea sa, instanța de fond nu face altceva decât de a "goli" de responsabilitate munca depusă de consilierul juridic, estimând că acesta nu ar trebui să depună niciun fel de efort pentru a aplica dispozițiile legale privitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie să le cuprindă un act.
Recurenta mai arată că instanța de fond, deși în mod corect citează prevederile Legii nr. 514/2003 actualizată privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, omite că această lege se completează corespunzător cu Statutul profesiei de consilier juridic. Ori, potrivit art.39, consilierii juridici nu răspund penal, material, administrativ sau disciplinar pentru susținerile făcute oral ori in scris in fața instanței de judecata sau a altor organe, dacă acestea sunt in legătură cu apărarea si necesare cauzei ce i-a fost încredințata. per a contrario, se menționează că din interpretarea acestor prevederi rezultă că, pentru celelalteactivități, consilierul juridic răspunde penal, material administrativ sau disciplinar.
Totodată. consilierul juridic are posibilitatea de a acorda aviz pozitiv sau negativ unui act, în ambele situații nu apare însă mențiunea referitoare la necesitatea de a completa actul pentru a evita anularea lui.
Recurenta consideră că în speță sunt întrunire toate condițiile răspunderii patrimoniale a intimatei, însă instanța de fond nu a analizat motivele pentru care au fost anulare deciziile de concediere, rezumându-se doar la a aprecia că s-ar circumscrie riscului normal al activității de consiliere juridică.
Ori, așa cum s-a arătat, forma actelor nu a fost respectată, anumite mențiuni obligatorii ce trebuiau inserate în decizii fiind omise (prevederi ce nu
țineau de un factor decizional).
Se mai arată că prejudiciul este actual (fiind deja stabilit in sarcina societății prin hotărârile depuse în probațiune), este real (rezultând din dispozitivul hotărârii) și este actual (rezultând din cuprinsul hotărârilor data pronunțării).
Recurenta mai arată că în ceea ce privește prejudiciul de imagine pe care l- a suferit, acesta rezultă cu claritate din faptul că, urmare a admiterii acțiunilor unor foști angajați aceasta apare ca un angajator abuziv, un angajator care nu respectă prevederile legale. În condițiile in care in mod repetat recurenta a fost acționată în judecată și din cauza neglijentei intimatei a pierdut procesele pe motive de formă a actelor, aceasta consideră că reputația sa devine cea a unei firme neserioase și abuzive.
Întrucât considerentele sentinței recurate nu reflectă în niciun fel particularitățile speței, rezumându-se la simple enunțări generale ale noțiunilor de drept, recurenta consideră că aceasta nu poate constitui o motivare a soluției pronunțare.
Prin întâmpinare, intimata A. F. L. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de reclamanta S. „. S., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta estenefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.15-17 din
Legea nr. 514/2003 , art. 1073 și art. 1082 Cod civil.
Stabilindu-se competența prezentei cauze, s-a apreciat că acest litigiu reprezintă un conflict de drepturi, prin care angajatorul solicită stabilirea răspunderii salariatului său, care, prin faptele sale ilicite, ar fi cauzat acestuia un prejudiciu patrimonial și nepatrimonial.
Practic, instanța este cea care are obligația de a încadra în drept acțiunea reclamantei, iar în prezenta cauză instanța s-a considerat investită cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.270 alin.1 din Codul muncii aplicabil în perioada executării contractului de muncă încheiat între părți (art.254 alin.1 din Codul muncii republicat) .
Cur te a reț ine îns ă c ă în c auz ă sun t apl ic ab ile, av ând în vedere mo tivele de
f apt ale acț iun ii f ormu l ate de c ătre recl aman tă, d ispoz iț iil e art.269 alin.3 din
Codul muncii( ar t.253 al in.3 d in C odul munc ii republ ic at), po tr iv it c ăror a
angajatorul care a plătit despăgubire a își va recupera s uma aferentă de la
salariatul vinovat de producerea pagubei, în co ndițiile art.270 și
următoarele).
Acest text din Codul muncii constituie o prevedere specială față de
cea a dreptului civil comun, stabilind în mod expres condițiile pentru
exercitarea acțiunii în regres a angajatorului -care a fost obligat la
despăgubiri față d e un salariat al s ău - împotriva acelui angajat care se face vinovat de producerea pagubei.
În acest sens, exercitarea unei asemenea acțiuni în regres presupune ca angajatorul să fi plă tit în mod efectiv despăgubirea la care a fost obligat.
Ori, în speță,angajatorul, deși îi revine sarcina probei în cauză, nu a dovedit nici în fața primei instanțe, nici la solicitarea instanței de recurs că
ar fi plătit salariați lor P. M. L. și C. M. despăgubirile stabi lite prin sentințele
civile nr.1493/(...) și nr.2651/(...) pronunțate de căt re Tribunalul Cluj, princare a fost constatată nulitatea absolută a decizi ilor de concedier e
nr.5432/(...) și nr.5437/(...) emise de către recurentă.
Astfel, la dosarul de fond, filele nr.16-19, s-au depus doar 4 înscrisuri intitulate „fișe salariați";-anul 2010 și 2011, care repreznită probabil un calcul al depăgubirilor datorate de către recurentă conform acestor hotărâri judecătorești și un calcul întocmit de către consilierul juridic al societății, Ștefan Geherghei-fila nr.46 dosar de fond- privind cuantumul daunelor la care societatea a fost obligată în favoarea angajatei C. M..
Cu toate că instanța de recurs a acordat recurentei un termen de judecată pentru a face dovada executării efective a dispozițiilor stabilite prin hotărârile judecătorești invocate, privind achitarea despăgubirilor către salariatele P. M. L.
și C. M. (încheierea de ședință din data de (...)), aceasta nu a depus la dosar decât înscrisurile de la filele nr.24-27 recurs, care reprezintă tot situații, calcule a daunelor datorate acestor persoane, neputând face în mod legal proba plății acestora.
Pentru aceste motive, desigur cu substituirea motivării primei instanțe, se constată că soluția primei instanțe, prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei este fondată.
De altfel, chiar și în situația dacă s-ar verifica îndeplinirea în cauză a condițiilor disp.art.270 din Codul muncii, se reține că, pentru a acționa în justiție un salariat, angajatorul, prin reprezentantul său legal, trebuie să aibă convingerea că sunt întrunite toate condițiile pentru a fi antrenată această răspundere patrimonială, respectiv fapta ilicită săvârșită de către angajat, prejudiciul cauzat societății, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția salariatului fiind prezumată în cazul în care sunt probate celelalte cerințe.
În consecință, la momentul declanșării acțiunii judiciare, angajatorul
trebuie să aibă date economice concrete din care să rezulte că prejudiciul,
condiție esențială a răspunderii patrimoniale, este real, cert și determinat sau determinabil.
Astfel, până la data constatării și stabilirii unui prejudiciu cert, respectiv o diminuare reală a patrimoniului, nu se putea naște dreptul la acțiune al angajatorului, în lipsa unei condiții esențiale pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariaților.
Curtea mai reține, față de susținerile recurentei formulate prin motivele de recurs, că art.78 din Codul muncii în forma în vigoare la data pronunțării hotărârilor judecătorești invocate în cauză, reglementând sancționarea concedierilor nelegale, statornicește: „în cazul în care concedierea a fost efectuată netemeinic și nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul";,
De asemenea, potrivit art.289 din Codul muncii (art.274 din Codul muncii republicat), hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii, iar conform art.277 din cod (art.261 din Codul muncii republicat), neexecutarea unei hotărârijudecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de partea interesată, constituie infracțiune.
Toate aceste dispoziții statornicesc îndatoriri în sarcina angajatorului de reparare grabnică a prejudiciului cauzat salariaților prin concedieri nelegale, însă doar în condițiile executării acestor obligații, respectiv a plății efective a despăgubirilor stabilite de către instanță se naște dreptul recurentei la acțiune în regres împotriva acelor angajați ce consideră că s-au făcut vinovați de cauzarea prejudiciului pe care l-a suferit prin anularea măsurii concedierii în cadrul jurisdicției muncii.
În acest sens, se reține că recurenta nu-și poate invoca în cauză propria culpă privind nerespectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, solicitând obligarea intimatei la plata unor despăgubiri, pe care nici nu a probat că le-ar fi plătit salariaților ce au contestat deciziile de încetare a contractului lor de muncă..
Desigur, în situația în care această condiție privind exercițiul dreptului la acțiune ar fi fost probată, instanța trebuia să treacă la analizarea întrunirii în cauză a celorlalte condiții prevăzute de art.269 alin.3 Codul muncii (art.253 alin.3 din Codul muncii republicat), respectiv a celor privind stabilirea răspunderii patrimoniale a salariatului în condițiile art.270 și următoarele din Codul muncii ( art.254 și următoarele din Codul muncii republicat) .
Având în vedere faptul că, în speță în mod eronat prima instanță a trecut direct la analizarea condițiilor art.270 și următoarele din Codul muncii, fără a avea probată în cauză condiția esențială a plății despăgubirilor de către recurentă, Curtea constată ca fiind de prisos analizarea celorlalte motive de recurs ce privesc pretinsele fapte ilicite săvârșite de către salariată, obligațiile ce-i reveneau acesteia prin lege, în calitate de consilier juridic, și raportul de cauzalitate existent între aceste fapte și pretinsul prejudiciu suferit de către angajator.
Având în vedere considerentele menționate anterior, faptul că art.270 din Codul muncii, art.254 din Codul muncii republicat, reglementează doar răspunderea salariaților pentru pagubele materiale produse angajatorului în timpul executării contractului de muncă, iar art. 1073 și art. 1082 Cod civil, invocate de către reclamantă, nu pot constitui temei pentru acordarea de daune morale, precum și faptul că recurenta nu a reușit oricum să probeze în cauză că ar fi suferit un prejudiciu nepatrimonial prin faptele salariatei-intimate, se reține că în mod corect prima instanță a respins și acest capăt de cerere.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. „. S. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei A. F. L. suma de 61 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând contravaloarea combustibilului necesar deplasării acesteia la două termene de judecată înaintea instanței de recurs, justificate cu bonul fiscal nr.183 din (...) eliberat de S. R. S..
Curtea mai constată că, deși intimata a făcut pe acest bon fiscal și mențiuni/calcule privind cheltuielile de judecată datorate de către recurenta- reclamantă pentru transportul la 5 termene de judecată în cursul judecării cauzei în primă instanță, acestea nu pot fi acordate, întrucât prin încheierea de dezbateri de la termenul de judecată din data de (...) s-a consemnat că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. O. S. împotriva sentinței civile nr. 4949 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr.(...), pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei A. F. L. suma de 61 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
G. C.
GREFIER
Red.C.M.; Tehnored.:C.M./M.S.;
3 ex./(...)
Jud.fond: Tribunalul Cluj: E.Belean
| ← Decizia nr. 667/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 9/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
