Decizia nr. 4927/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4927/R/2012

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.

S-a luat în examinare, pentru a se verifica dacă sunt întrunite condițiile perimării, recursul declarat de pârâta Î. I. R. R.-I. B. M. împotriva sentinței civile nr. 666 din 28 martie 2011 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe intimata reclamantă P. R. G., având ca obiect litigiu de muncă - completare carnet de muncă.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că judecata a fost suspendată la data de 25 octombrie 2011 pentru lipsa nejustificată a părților de la dezbateri și întrucât nici una din acestea nu a solicitat judecata în temeiul art. 242 alin.2 C.proc.civ., cauza a fost repusă pe rol din oficiu și Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării, față de prevederile art. 248 - 254

C.proc.civ.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 666 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta P. R.-G. împotriva pârâtei Î. I. R.-R. I.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Î. I. R. R.-I. B. M., solicitând admiterea acestuia și obligarea intimatei P. R. G. la plata cheltuielilor de judecată la fond.

În ședința de judecată din data de 25 octombrie 2011 s-a dispus suspendarea judecării recursului în sensul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2

C.pr.civ., constatându-se că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat în instanță și nici nu au solicitat judecarea recursului în lipsa lor de la dezbateri.

Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de

1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art.248 și 252 C.pr.civ. se va constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Constată perimat recursul declarat de pârâta Î. I. R. R.-I. B. M. împotriva sentinței civile nr. 666 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

G.-L. T. I. T. D. C. G.

N. N.

G.,

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...) Jud.fond. C. M.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4927/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă