Decizia nr. 4268/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4268/R/2012
Ședința din 15 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul O. P. împotriva sentinței civile nr. 3757 din 09 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC F. RO S., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent O. P., asistat de avocat M. C. C. și reprezentantul pârâtei intimate SC F.
RO S., avocat L. O.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar răspuns la întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar copia chitanței justificative a cheltuielilor de judecată și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației înaintată împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. P648/(...) emisă de SC F. RO S., susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. S., de asemenea, obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar copia chitanței justificative a acestora.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. De asemenea, solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată, conform copiei chitanței depuse la dosar.
Reprezentantul reclamantului recurent subliniază că dispozițiile art. 252 C. muncii sunt imperative, iar în decizia de sancționare trebuia indicată norma încălcată, neprevederea acesteia atrăgând sancțiunea nulității absolute.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare, urmând să dispună amânarea acesteia numai în măsura în care va aprecia că este necesar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrata sub nr. de mai sus reclamantul O. P. a solicitat in contradictoriu cu parata SC F. S. anularea Deciziei de sancționare disciplinara nr. P648/(...) precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj îndosar nr. (...), s-a respins acțiunea și a fost redus onorariului avocațial la suma de 500 lei, fiind obligat reclamantul sa plătească paratei cheltuieli de judecata in cuantum de 500 lei.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Între părți se derulează un raport de munca, reclamantul având calitatea de angajat al paratei, in funcția de lăcătuș mecanic sector întreținere.
La data de (...), conducerea societății parate a fost sesizata de domnul C.
V., in calitate de șef departament, in ce privește săvârșirea de câtre reclamant a abaterii disciplinare, constând in nerespectarea pauzelor.
Prin Decizia nr. 49/(...) (f.35), parata a dispus constituirea unei comisii de cercetare disciplinara in vederea cercetării faptei menționate in cuprinsul referatului mai sus menționat, iar la data de (...) a procedat la convocarea reclamantului in vederea efectuării cercetării disciplinare (f.37).
Comisia a întocmit procesul-verbal de cercetare disciplinara din data de (...), in cuprinsul căruia au fost consemnate apărările reclamantului raportat la pretinsa săvârșire a unei abaterii disciplinare (f.38).
Urmare a finalizării procedurii cercetării disciplinare prealabile parata a emis Decizia de sancționare nr. P648/(...) (f.34) prin care a dispus sancționarea cu avertisment scris a reclamantului pentru încălcarea prevederilor art. 11 din R. intern si art. 248 lit. a din Legea nr. 53/2003.
Analizând motivele de nulitate absoluta invocate prin acțiunea introductiva instanța a reținut că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 252 alin 2 lit. b, c si d din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, in decizia de sancționare disciplinara se cuprind in mod obligatoriu :
„(… )b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern,contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care aufost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat intimpul cercetării disciplinare prealabile (…);d) temeiul de drept in baza căruia sancțiunea se aplica(…)";.
In ce privește respectarea prevederilor art. 252 alin 2 lit. b, instanța a constatat ca in decizia de sancționare s-a menționat că ";Sancționarea salariatului O. P. cu avertisment scris, pentru încălcarea prevederilor art 11 din R. intern, conform art 32 alin 1 din R. intern si art 248 lit a din Legea nr 53/2003";. Apare ca irelevant in cauza, raportat la cauza de nulitate absoluta invocata de reclamant măsura in care fapta săvârșita de acesta prezintă elementele abaterii disciplinare prevăzute de art. 11 din R. intern, cerința legala fiind satisfăcuta doar prin simpla menționare a prevederii din regulament a cărei încălcare a fost constatata de către angajator.
De asemenea, parata a consemnat in cuprinsul deciziei de sancționare si temeiul de drept al măsurii, menționând :";(…) conform art. 32 alin 1 din R. intern si art. 248 lit. a din Legea nr. 53/2003";.
In ce privește susținerea potrivit căreia parata nu a cosemnat motivele pentru care a înlăturat apărările reclamantului formulate in fata comisiei de cercetare disciplinara, instanța a constatat ca reclamantul a declarat :";(…) la ora
14.30 nu era nici in pauza de masa si nici in pauza de cafea"; ci „. verificare la centrala termica si fuma intr-un spațiu in care s-a fumat si nu a perturbatactivitatea firmei";. Or, in condițiile in care recunoașterile reclamantului cu privire la faptul ca nu se afla in pauza erau in consonanta cu însăși acuzația de nerespectare a timpului de munca si a timpului de odihna, in mod firesc angajatorul nu doar ca nu a înlăturat aceste afirmații, ba chiar si le-a însușit.
Stabilind, așadar, ca in cauza nu se verifica existenta cauzelor de nulitate absoluta date de nerespectarea prevederilor art. 252 alin 2 lit. b,c si d C. muncii instanța a procedat la analizarea deciziei de sancționare sub aspectul temeiniciei.
Astfel, s-a reținut ca reclamantul a fost sancționat pentru aceea ca „ ladata de (...) a fumat in centrala termica( in jurul orei 14.30) nerespectând pauza demasa sau pauza de cafea si țigara";.
Codul muncii recunoaște dreptul salariaților la respectarea „. de odihna"; sintagma prin care se înțelege durata de timp necesara pentru recuperarea energiei fizice si intelectuale cheltuite in procesul muncii, timp in care salariatul nu prestează munca la care este obligat prin contractul individual de munca. T. de odihna se prezintă sub mai multe forme, de la pauza de masa si alte pauze din timpul programului zilnic de munca, pana la repausul zilnic, repausul săptămânal, concediul de odihna, etc.
Conform prevederilor art.134 alin 1 din Codul muncii in cazul in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 6 ore, salariații au dreptul la o pauza de masa si la alte pauze in condițiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.
Potrivit prevederilor art. 11 din R. intern al paratei, pauza de masa se acorda, pentru salariații încadrați in departamentul întreținere, intre orele 11.30-
12.00, cu obligația pentru salariați de a lua pauza de masa in spațiul special amenajat in acest sens. De asemenea, in programul de lucru sunt incluse si pauzele pentru necesități care, in total, nu pot depăși 20 de minute in 8 ore.
Conform declarațiilor reclamantului, formulate in faza cercetării disciplinare prealabile, la ora 14.30 a fost găsit fumând in incinta centralei termice, „fara a se afla in pauza de masa sau de cafea";. Apoi, din cuprinsul declarației angajatului care a efectuat intervenția la utilajul „. din centrala termica in baza Fisei de intervenție in caz de defecțiune, nu rezulta ca acesta ar fi solicitat ca reclamantul sa îl asiste in cursul efectuării lucrării de reparație. De altfel, necesitatea prezentei reclamantului la lucrări nu rezulta nici din fisa de intervenție, in cuprinsul acesteia fiind consemnat doar numele domnului Bodis
Karol.
Dată fiind starea de fapt mai sus descrisa, rezulta ca reclamantul nu a respectat dispozițiile R. intern privind pauzele de odihna si, in consecința, obligațiile stabilite prin art. 16 din același Regulament, astfel ca, in mod corect fapta sa a fost calificata ca fiind abatere disciplinara.
In ce privește dozarea sancțiunii, instanța a constatat ca reclamantului i-a fost aplicata cea mai ușoara sancțiune reglementata prin R. intern ceea ce, in sine, dovedește ca angajatorul a ținut seama de gradul redus de pericol al faptei săvârșite.
Stabilind, așadar, ca decizia de sancționare a fost emisa cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare la data emiterii sale instanța a respins acțiunea in anularea deciziei ca neîntemeiata.
Prin Decizia nr. 492/2006, Curtea a reținut ca prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, a cuantumului onorariului avocațial convenit este cu atât mai necesara cu cat respectivul onorariu, convertit in cheltuieli de judecata, urmează a fi suportat de partea potrivnica, daca aceasta a căzut in pretenții, ceea ce presupune in mod necesar ca acesta sa-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa fata de partea potrivnica, terț in raport de convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de către instanțaprin hotărârea judecătoreasca prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid si exigibil.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă nu contravin nici dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocați și client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de niciun organ al statului.
Aceste prevederi se aplică exclusiv raporturilor contractuale dintre părțile contractului de asistență juridică, fiind o aplicație particulară a art. 1280 Cod civil, care consacră principiul obligativității respectării contractului de către părți, clientul având obligația de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera de la partea adversă, în măsura în care va câștiga procesul, decât dacă instanța va aprecia asupra caracterului său real, necesar și rezonabil.
In acest context, ținând seama de gradul de complexitate a cauzei, dat inclusiv de miza acesteia (sancțiune disciplinara constând in avertisment scris), instanța a apreciat ca obligarea reclamantului la suportarea unui onorariu in cuantum de 3348 lei apare ca fiind o sarcina nejustificata si excesiva, astfel ca va dispune diminuarea acestuia la suma de 500 lei.
Instanța a obligat reclamantul la plata către parata a cheltuielilor de judecata in cuantumul diminuat de 500 lei.
În termen legal, a declarat recurs reclamantul O. P., solicitând modificareasentinței atacate, în sensul admiterii contestației înaintată împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. P648/(...) emisă de SC F. RO S., așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
1.Învederează recurentul că decizia contestată este lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării prevederilor art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii.
În acest sens subliniază că indicarea în decizia de concediere a normei din R. de ordine interioară nu este suficientă pentru a înlătura sancțiunea nulității absolute, fiind necesar ca această prevedere să aibă legătură cu pretinsa abatere disciplinară săvârșită de contestatar.
Opinează recurentul că abaterea disciplinară pentru care se aplică sancțiunea trebuie sa fie prevăzută de o dispoziție a R.O.I., contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil deoarece, in caz contrar nu există abatere disciplinară.
R. de ordine interioară aplicabil in raporturile de muncă intre angajator șiangajați la intimata SC F. S., nu prevede și, deci, nu sancționează, ca abatere disciplinară, fumatul in timpul programului de lucru, context în care recurentul a fost sancționat disciplinar pentru o faptă care nu constituie abatere disciplinară.
Temeiul aplicării avertismentului îl constituie prevederile art. 11 din R. intern care reglementează pauza de masă precum și pauzele de necesități, care, potrivit DEX, se referă la necesități fiziologice, fumatul nefiind inclus in această categorie de necesități.
Nicio altă dispoziție din R.O.I. nu interzice fumatul in timpul programului de lucru și nici nu stabilește o pauză pentru fumat. Așa fiind, fapta reținută in sarcina contestatarului recurent este inexistentă ca abatere disciplinară. Răspunderea disciplinară intervine numai pentru săvârșirea unor abateri disciplinare, ceea ce in speță nu este cazul.
2. Nulitatea deciziei de sancționare derivă și din faptul că recurentul a fost sancționat în temeiul art. 32 al. 1 din R. de ordine interioară, deși acesta nu a săvârșit nici una din abaterile menționate prin norma evocată.
3. Fapta reținuta ca abatere disciplinara in sarcina recurentului consta tocmai in exercitarea de care acesta din urma a obligațiilor prevăzute in fisa postului. Astfel, subliniază recurentul că data la care se pretinde că ar fi fost săvârșita respectiva abatere disciplinara era intr-o zi de vineri, in jurul orelor
14.30, deci la finalul programului de lucru pentru ziua respectiva si , respectiv pentru săptămâna respectiva, astfel că acesta se afla in exercițiul funcțiunii,prezenta sa in centrala termica fiind justificata nu din nevoia de a-l ajuta pe colegul lui electrician, așa cum greșit a reținut prima instanță, ci pentru a verifica utilajul respectiv sub aspectul stării sale tehnice, la sfârșitul programului săptămânal de lucru. M. că pentru o astfel de verificare nu avea nevoie de o fisa de intervenție, cum greșit s-a susținut de către intimata si la fel de eronat a reținut prima instanța prin considerentele sentinței recurate.
4. Prin nicio dispoziție a regulamentului intern nu se interzice fumatul în timpul programului de lucru. De altfel, în cuprinsul deciziei de sancționare nu se face referire la nicio astfel de dispoziție a regulamentului, fapt explicabil prin aceea că o astfel de dispoziție este inexistentă. În ipoteza in care ar exista totuși o atare dispoziție, pe care contestatarul nu o cunoaște, intimata avea obligația să o aducă la cunoștința acestuia din urmă, să-i pună in vedere să o respecte și să facă dovada faptului că dispoziția respectivă i-a fost adusă la cunoștință salariatului.
R. intern în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară contestată i- a fost adus la cunoștință recurentului după data de (...), respectiv ulterior momentului în care se pretinde că a fost săvârșită abaterea disciplinara in discuție.
Apreciază și din această perspectivă că sentința recurată este nelegală, întrucât fapta considerată abatere disciplinară fiind săvârșită la o dată anterioară aducerii la cunoștința recurentului a regulamentului menționat, nu poate fi considerată abatere disciplinară, ținând seama de faptul că regulamentul intern poate primi aplicare numai după ce a fost adus la cunoștința salariaților.
Prima instanța a omis sa analizeze acest aspect al stării de fapt, încălcând prevederile art.129 alin.4 si alin.5 C.proc.civ..
Recurentul mai arată că în centrala termica fumează toți salariații fumători, motiv pentru care in spațiul respectiv exista mai multe scrumiere puse cu știința si acordul conducerii intimatei, inclusiv a inginerului V. C., seful secției respective si care, la rândul lui, fumează in mod curent si constant in spațiul arătat.
Daca ar exista vreo interdicție de fumat in spațiul unde este instalata centrala termica, in mod obligatoriu aceasta interdicție ar fi trebuit sa fie adusa la cunoștința salariaților prin instalarea la intrarea in acel spațiu a unor afișe care sa confirme respectiva interdicție, ceea ce insa nu s-a întâmplat.
5. In fine, un alt aspect de nelegalitate privește interpretarea si aplicarea greșita de catre judecatorul fondului a art.16 din R. de ordine interioara care prevede obligatiile angajatilor.
Din analiza acestui text nu rezulta nici explicit si nici implicit că printre respectivele obligații s-ar înscrie si obligația de a nu fuma in timpul programului de lucru. Or, ceea ce nu este implicit sau explicit interzis, se prezuma a fi întotdeauna permis.
În data de (...), pârâta SC F. RO S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de O. P., cu cheltuieli de judecata in recurs.
Consideră, în esență, societatea intimată că indicarea - chiar si gresita - a unei dispozitii din normele interne asigura respectarea acestei cerințe legale. Este o chestiune distincta daca acea norma interna este incidenta sau nu. Deasemenea, arată că s-au prevazut motivele pentru care au fost înlăturate apararile contestatorului.
Sancțiunea aplicata contestatorului are legatura cu nerespectarea programului care stabilește timpul rezervat derulării muncii si celui destinat efectuării pauzei.
Nici interpretarea si aplicarea gresita art. 16 din ROI nu poate sa fie avuta in vedere in contextul in care salariatul are obligatia de a respecta programul destinat muncii si cel pauzei, indiferent ce scop ar avea acea pauza.
Recurentul O. P. a depus la dosarul cauzei „Răspuns la întâmpinare"; (f. 18), prin care și-a expus poziția procesuală în raport de apărările formulate de către societatea intimată. Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Conform art. 252 al. 2 lit. b din Codul muncii decizia de sancționare este lovită de nulitatea absolută dacă nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de către salariat.
Textul legal evocat instituie o condiție de formă imperativă în privința deciziei de sancționare, cerință apreciată ca fiind îndeplinită în măsura în care angajatorul a individualizat una din prevederile arătate.
Se constată că în cauza dedusă judecății, decizia nr. P648/(...) cuprinde mențiuni exprese în sensul încălcării art. 11 și art. 32 din R. Intern, context în care se apreciază că nulitatea invocată nu poate fi primită.
Va fi înlăturată susținerea recurentului conform căreia nulitatea deciziei de sancționare este condiționată de existența unei legături între norma invocată în decizie ca fiind încălcată de către salariat și fapta apreciată ca fiind abatere disciplinară, în contextul în care se apreciază că aceste aspect este o chestiune ce ține de fondul cauzei și, nicidecum, de forma acesteia.
Cu alte cuvinte, din perspectiva cerințelor formale impuse de către legiuitor, simpla menționare în decizia de sancționare a normei încălcate de către salariat este suficientă pentru a concluziona că aceasta se circumscrie prevederilor art. 252 al. 2 lit. b din Codul muncii.
Potrivit alegației recurentului, fapta reținută în sarcina lui este inexistentă ca abatere disciplinară, câtă vreme nici o dispoziție din ROI nu interzice fumatul în timpul programului de lucru și nici nu stabilește o pauză pentru fumat.
Curtea apreciază că recurentul este în eroare, în condițiile în care din decizia contestată rezultă fără echivoc că acesta a fost sancționat ca urmare a faptului că nu a respectat pauzele stabilite prin art. 11 din ROI, iar nu pentru faptul că a fumat în timpul programului de lucru.
Prevederile art. 11 din ROI reglementează pauza de masă (11-11,30; 11,30-
12; 12-12,30) și pauza de necesități, individualizând expres intervalul orar sau, după caz, perioadele de timp, ce se pot aloca în acest sens, precum și locația în care pauza de masă poate fi desfășurată.
După cum reiese din documentația de la dosar, fapta săvârșită de către recurent și care a justificat sancționarea disciplinară a acestuia a avut loc la ora
14,30, în centrala termică, prin urmare în afara intervalului orar și a locației prevăzute pentru pauza de masă.
Este adevărat că ROI nu cuprinde nici o prevedere referitoarea la pauza de fumat, însă acest aspect nu conferă o altă perspectivă asupra cauzei, în contextul în care „pauza de masă"; reprezintă timpul liber de care beneficiază salariații beneficiază pe parcursul unei zile de lucru și pe care, fiecare dintre aceștia, o utilizează conform voinței proprii, putând fi utilizată inclusiv pentru satisfacerea nevoi de a fuma.
Cum recurentul nu a invocat împrejurarea că pentru propria lui persoană fumatul este o necesitate, aspect care ar fi impus analizarea cauzei și din perspectiva pauzei ";pentru necesități";, Curtea nu va cerceta acest aspect.
Contrar celor arătate de către recurent, Curtea apreciază că acesta avea cunoștință de prevederile R. de O. I. aplicabil la nivelul societății pârâte la data săvârșirii abaterii disciplinare.
De altfel, acesta a invocat doar inopozabilitatea regulamentului de ordine interioară primit după data de (...), iar nu și a celui anterior.
De remarcat este și faptul că în ambele Regulamente depuse la dosar (f. 7,
26 fond) se regăsesc aceleași prevederi referitoare la pauza de masă a salariaților.
Curtea consideră că trimiterile din decizie referitoare la art. 32 al. 1 din
ROI, în loc de art. 35 al. 1 din ROI, constituie o simplă eroare materială, întrucât aceste norme au fost menționate prin raportare la dispozițiile art. 11 din ROI și, prin urmare, denotă intenția clară a angajatorului de a menționa prevederile legale care au fost încălcate prin săvârșirea abaterii disciplinare în strânsă legătură cu sancțiunile ce pot fi aplicate într-o atare situație.
Se încearcă acreditarea idei că recurentul a fost prezent în centrala termică în interes de serviciu și, prin urmare, acesta ar fi fumat în timpul programului de lucru, însă aceste susțineri vin în contradicție cu celelalte alegații ale acestuia conform cărora centrala termică era un loc destinat fumătorilor, în această locație fumând și alți colegi, spațiul fiind amenajat în acest sens.
Reținând documentația de la dosar precum și aspectele evocate, Curtea consideră că în mod corect a reținut prima instanță că recurentul a desfășurat o activitate specifică pauzei, respectiv a fumat, într-un alt interval orar decât cel stabilit prin art. 11 din ROI, context în care decizia de sancționare apare ca temeinic emisă.
Ținând seama de considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge recursul reclamantului.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, recurentul va fi obligat să plătească intimatei suma de 2108 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depuse la dosar (f. 23).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. P. împotriva sentinței civile nr. 3757 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei S. F. S. suma de 2108 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. D. G. L. D. C. M.
Red. /dact./ DG; 2 ex./(...); Jud.fond: M.F.B.
| ← Decizia nr. 4927/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3721/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
