Decizia nr. 3747/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3747/R/2012

Ședința publică din data de 25 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T.

JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL O. TG. L. și P. O. TG. L. împotriva sentinței civile nr. 879 din 15 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe intimatul reclamant S. L. D. Î. M. precum și pe intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. și C. C. TG. L., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că intimatul

Ministerul Finanțelor Publice prin D. M. a formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 13 iulie 2012.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 879 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local T.

L. și a P.ui T. L..

S-a respis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. F. P. M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul S. L. D. Î. M., împotriva pârâților C. C. T. L., C. Local T. L.,P. orașului T. L., și în consecință:

S-a obligat pârâtul C. C. T. L. să acorde membrilor de sindicat: C. S. C., B. L. I., B. N., M. M., M. S. D., P. A., B. M., F. S., M. I. A. prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu

(conform art. 36 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al J. M.

2008-2009), aferentă concediului de odihnă din anul 2009 (respectiv pentru anul

școlar 2008/2009), actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plătii.

S-a obligat C. Local T. L. și P. orașului T. L. să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art.11 alin.1 lit.a, c și d din Legea nr. 130/1996 a contractelor colective de muncă, în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte „. toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, „. toți salariați încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă";, respectiv „. toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel- național";, iar, potrivit art. 8 alin.2 din același act normativ, „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.

Art. 48 alin.2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede că sunt supuse negocierii unele drepturi salariale suplimentare și materiale, în afara salariului de bază și a sporului de vechime.

Prevederile oricărui contract colectiv de muncă la nivel superior sunt considerate niveluri minime de la care începe negocierea contractelor de muncă la nivelurile inferioare, astfel încât contractele colective de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, acestea din urmă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Potrivit art.37 lit.g) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură-învățământ pentru anii 2003-2004, părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, urmând ca prima să se acorde o dată cu indemnizația de concediu.

Prin art. 36 lit.g din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. pentru anii 2008-2009 s-a stipulat că „toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu";.

Acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a J. M. la data de (...) și a fost în vigoare până la data de (...).

Reclamantul a dovedit prin adeverința depusă în probațiune că membrii de sindicat sunt încadrați la unitatea școlară pârâtă și nu au beneficiat de prima de vacanță pentru perioada solicitată.

Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 36 lit.g din

Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. pentru anii

2008-2009, instanța a admis cererea precizată și a obligat pârâtul C. C. T. L. la calculul și plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, aferentă concediului de odihnă din anul

2009 (respectiv pentru anul școlar 2008/2009), actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății .

Instanța a obligat pârâții C. local T. L. și P. orașului T. L. să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești.

Împotriva sentinței menționate au declarat recurs pârâții C. Local al orașului Tg. L. și primarul orașului Tg. L. prin care au solicitat, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și în consecință să se dispună respingerea acțiunii.

În motivarea recursului a arătat că, invocă lipsa calității procesuale a C.ui local al O. T. L., întrucât instituția recurentă nu are raporturi juridice cureclamanții, în conformitate cu prevederile art.l00 alin (3) din Legea nr.1/2011

"Palatele și cluburile copiilor sunt în subordinea inspectoratelor școlare".

Drepturile pretinse de către reclamanți s-au născut în baza contractelor de muncă încheiate între reclamanți și unitatea de învățământ, subordonată I. Ș. al

J. M.;

În asemenea condiții, C. local al O. T. L. ar fi obligat la plata din bugetul propriu a unor sume, reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații C.ui local al O. T. L., încălcându-se prevederile art.14 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completări le ulterioare, respectiv:

-(2)Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.

-(3)Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin.

(2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.

-(4)Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.

Mai mult, la adoptarea bugetului local al O. T. L. s-au avut în vedere propunerile fiecărui ordonator de credite din subordinea ordonatorului principal de credite;

În conformitate cu prevederile art.111 alin (2) din Legea nr.1 /2011 "Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M. E., C., T. și S.";

De asemenea, acordarea acestor drepturi salariale ar conduce la încălcarea prevederilor art.III , alin 4) din OG nr.63/2010, potrivit căruia "În baza plafonului aprobat anual potrivit Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 se stabilește nivelul maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, care se repartizează pe județe și municipiul B. prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice. Repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ- teritoriale a nivelului maxim al cheltuieli/or de personal aferent bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, inclusiv redistribuirea între acestea, în cursul anului, se face de către D. G. Ale F. P. J., respectiv a municipiului B., după caz, cu informarea M. F. P. și a M. Administrației și Internelor.

Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. prin întâmpinare

(f.7-10) a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 167 alin. 18 din Legea nr. 84/1995, „finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare (…) se asigura din bugetul de stat prin bugetul M. E., C. si I., acest act normativ fiind vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății.

Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 111 alin. 2 a

Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii), care sunt similare în ce privește chestiunea finanțării inspectoratelor școlare.

Or, potrivit art.100 alin.3 din legea 1/2011, palatele și cluburile copiilor sunt în subordinea inspectoratelor școlare, urmând linia de finanțare prevăzută de actele normative mai sus invocate.

Ca atare, Curtea reține că, spre deosebire de situația școlilor, în cazul cluburilor copiilor, nici consiliile locale, nici primarii nu au nici un fel de atribuții în asigurarea finanțării acestora, motivele de recurs apărând așadar pe deplin fondate.

Față de cele de mai sus, reținând că instanța de fond a pronunțat cu privire la acești pârâți recurenți o hotărâre dată cu aplicarea greșită a legii, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civilă, va admite recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL O. TG. L. și P. O. TG. L. împotriva sentinței civile nr. 879 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL O. TG. L. și P. O. TG. L. împotriva sentinței civile nr. 879 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosar nr. (...) pe care modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. LOCAL AL O. TG. L. și P. O. TG. L. și în consecință respinge acțiunea formulată împotriva acestor pârâți.

Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2012.

PREȘED.TE, JUDECĂTORI

G.-L. T. I. T. D. C. G.

G.,

N. N.

Red./dact. D.C.G./V.R./2ex (...)

Jud. fond C. M.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 3747/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă