Decizia nr. 4933/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4933/R/2012
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. G. și P. M. G. împotriva sentinței civile nr. 9281 din 17 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimatul reclamantul S. L. AL Î. P. C. și pe intimata pârâtă Ș. CU C. I - V. Nr. 1 G., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat - avocat P. G. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentanții pârâților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantului depune la dosar delegația sa de reprezentare și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9281/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL Î. P. C. în numele membrei de sindicat J. F. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. nr. 1 G., C.
LOCAL AL M. G. și P. C. A. și în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. CU C. I-V. nr. 1 G. în calitate de angajator, la calcularea și la plata către membra de sindicat J. F. M. a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G.ului nr. 1., începând cu (...) și până la (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL M. G. și P. M. G. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin D. nr.843/2 iunie 2009, publicată în M.O. din 464/6 iulie 2009, Curtea C. a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O. nr. 151/2008, pentru modificarea și completarea O. nr. 1., privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
Pentru a se pronunța astfel, în esență Curtea C. a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr. 1., statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art. 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din legea fundamentală .Totodată, o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 din Constituție, coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din legea fundamentală .
Potrivit dispozițiilor O. nr.1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din
31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr.2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007. G.ul României, prin O. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale O. nr.1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P. .
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea C., prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin.1 și art.115 alin. 4 din Constituție . Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin. 5, potrivit cărora „În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite O. nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea O. nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a O. nr. 1. .
Curtea C., prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în M.O. Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O. nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O. nr. 1. .
Prin D. nr. 989/30 iunie 2009 Curtea a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.2 și 3 din O. nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din O. nr.
1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O. nr.
1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din O. nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din O. nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C..
Cum modificările aduse O. nr. 1., prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din L. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
T. a observat în același timp că G.ul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr.
47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență (nr.
31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale .
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr. 1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul a considerat că O. nr.1. este aplicabilă în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr.
2. .
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința P.ului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.
În raport de prevederile art. 169 alin. 1 și ale art.157 alin.2 din Codul muncii, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, astfel că pârâta unitate de învățământ ce funcționează potrivit art. 145 din L. nr. 84/1995 - legea învățământului, în calitate de angajator, a fost obligată către reclamantă la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O. nr.1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2.
.
T. a mai reținut că procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. În practica C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la C., cuprinde atât
„bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său( a se vedea Draon împotriva Franței [MC[, nr.1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX) .
Or, reclamanta, fiind beneficiara dispozițiilor O. nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale .
De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamantei își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția G.ului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamantei cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.
., potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacăaceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică .
Or, în cauză se constată că însăși Curtea C. a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. .
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamantă și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica C.E.D.O. cu privire la aplicarea dispozițiilor art.41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva României - hotărârea din 7 februarie
2008 și cauza Șerbănescu împotriva României ).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamantei să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor O. nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr.
2. .
Prin urmare, față de aceste ultime considerente, tribunalul a constatat că demersurile legislative ale G.ului în domeniul salarizării din învățământ sunt în contradicție și cu dispoziții ale C.i Europene ale Drepturilor Omului
.
Având în vedere și dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României, tribunalul a constatat că ultimele două ordonanțe de urgență, nr.31/2009 și
41/2009 sunt lipsite de efect juridic chiar dacă Curtea C., în condițiile art.29 alin.1 din L. nr.47/1992, a fost pusă în imposibilitatea de a se pronunța asupra neconstituționalității lor, dat fiind abrogarea acestora, potrivit art.48 pct.16 al Capitolului VI - Dispoziții finale din L. cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr.105 și 106/4 februarie 2010 ).
S-a mai reținut că în același sens s-a pronunțat Î. Curte prin D. privind recursul în interesul legii nr. 3/2011.
Pentru considerentele expuse tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta Ș. cu clasele I-V. nr. 1 G. la plata diferențelor salariale conform dispozitivului, iar în temeiul art. 167 din L. nr.84/1995 a obligat pârâții C. Local al M. G. și P. M. G. să asigure plata drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta acțiune.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. municipiului G. și C. Local al municipiului G., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu aceștia.
În motivarea recursului recurenții critică hotărârea în ceea ce privește obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești datorate reclamantei, arătând că niciunul dintre actele normative invocate de către instanța ca fiind temei al admiterii acțiunii reclamantei fata de recurenți nu prevede în mod expres obligația acestora de a aloca fonduri necesare plății drepturilor bănești.
Articolele 36 si 63 din L. nr. 215/2001 a administrației publice locale prevăd atribuțiile C.ui Local si ale P.ui, P. având atribuția legala de a propune aprobarea bugetului local (art. 63 alin 1 lit. c si alin. 4 lit. c) iar C. Local având atribuția de a aproba bugetul propus de către primar (art. 36 alin. 4 lit. a).
Art. 104 din L. nr. 1/2011 a Educației Naționale prevede la alin. 2 ca "F. de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din TVA si alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale", iar la alin. 5 se prevede ca " F. de baza aprobata prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipiisi sectoare ale municipiului B. de către D. generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului B. cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva I. Ș. al M. B.".
De asemenea, in mod greșit Tribunalul Cluj a reținut ca P. si C. Local au obligația legala de a cuprinde in buget si cheltuielile de personal privind salarizarea cadrelor didactice din școala conform solicitărilor unității de învățământ având la baza prevederile Legii nr. 2., deoarece acest act normativ nu prevede aceasta obligație.
Subliniază recurenții că obligația cuprinderii in bugetul local a sumelor destinate cheltuielilor de personal pentru cadrele didactice nu este prevăzuta in niciun text de lege, deoarece sursa de finanțare a acestor cheltuieli nu este bugetul local ci, așa cum se arata clar la art. 104 alin. 2 din L. nr.1/2011, este bugetul de stat din sume defalcate din TVA.
Același articol prevede insa si rolul bugetului local in procesul de asigurare a finanțării de baza, respectiv de etapa intermediara, prin care se asigura finanțarea.
Prevederea legala invocată este clară și nu cuprinde obligația primarului de a propune alocarea din bugetul local a sumelor destinate finanțării de baza si nici obligația C.ui Local de a aproba aceasta propunere.
Acest aspect este reținut in mod corect de către Tribunalul Cluj in motivarea hotărârii, pag. 3 alin. 4, unde se arata ca Ș. cu clasele I-V. G. este unitate de învățământ preuniversitar care funcționează ca unitate finanțata din fondurile alocate prin bugetul local al municipiului G. de la bugetul de stat.
Deși acest aspect este reținut corect in motivare, Tribunalul Cluj stabilește in ceea ce în privește pe recurenți, fara niciun temei, obligația de-a aloca fondurile necesare plății drepturilor bănești in condițiile in care L. 1/2011 arata nu doar sursa de finanțare, respectiv bugetul de stat, ci, la art. 104 alin. 5, explica și procedura de asigurare a finanțării de baza adică după aprobarea finanțării prin legea bugetului de stat aceasta se repartizează pe unități administrativ teritoriale de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene cu asistenți de specialitate a inspectoratelor școlare județene.
În ce privește rolul P.ui si C.ui Local in ceea ce privește asigurarea finanțării de baza este evident ca legea speciala care reglementează funcționarea întregului sistem de învățământ romanesc, L. nr. 1/2011, nu prevede nicăieri obligația acestora de a aloca fonduri din bugetul local necesar plății drepturilor bănești ale cadrelor didactice.
In ceea ce privește legea bugetului de stat pe anul 2012 , respectiv L. nr. 2., la art. 5(4) indica exact sursa de finanțare a cheltuielilor de baza pentru personalul din unitățile de învățământ preuniversitar, iar aceasta sursa este bugetul de stat din sumele defalcate din TVA.
Aceasta prevedere este identica cu cea cuprinsa in art. 104 alin. 2 din legea
1/2011. Mai mult, aceeași procedura de asigurare a finanțării de baza prevăzuta la art. 104 alin. 5 din L. 1/2011 este prevăzuta si in art. 5 alin 6 din L. nr. 2., fiind insa mai clara si arătând ca repartizarea sumelor defalcate din TVA pe unități administrative teritoriale se face prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene, după consultarea C.ui Județean si a Primăriei si cu asistenta tehnica a inspectoratelor școlare in funcție de numărul de elevi preșcolari, standardele de cost si numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Din textul mai sus arătat rezulta cel mult un rol consultativ al primarului si nu o obligație de a propune C.ui Local alocarea din bugetul local a sumelor destinate finanțării de baza.
In drept, recurenții au invocat prevederile art. 229-316 C.pr.civ., art.104 alin. 2 si 5 din L. nr. 1/2011, art. 5 alin 4 si 6 din L. nr. 2., L. nr. 2., L. nr.
215/2001.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de A. constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile salariale) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale, care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...)
„consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local. În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
În consecință, Curtea reține că în cadrul cererilor privind alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce au făcut obiectul prezentei cauze, P. municipiului G. are calitate procesuală pasivă, față de calitatea sa de ordonator de credite.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prinhotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus, din care rezultă atribuții ale consiliului local în chiar procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, se reține că acesta are legitimare procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Totodată, se reține că potrivit art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator al cadrelor didactice reprezentate în cauză, are obligația de a efectua plata drepturilor salariale, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurenții își îndeplinesc obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Faptul că angajatorul nu a solicitat acordarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse în cauză în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile salariale acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâții P. municipiului G. și C. Local al municipiului G.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. M. G. și C. LOCAL AL M. G. împotriva sentinței civile nr. 9281 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: B.G.Z.
| ← Decizia nr. 2041/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4377/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
