Decizia nr. 5071/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5071/R/2012
Ședința publică din data de 11 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: : D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 10549 din 15 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă S. C. C. S. M. C., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent - avocat C. S. din cadrul Baroului C. și reprezentantul intimatei pârâte - consilier juridic B. H., lipsind reclamantul.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că pârâta intimată a formulat întâmpinare înregistrată la dosar la data de 7 decembrie 2012.
Reprezentanta recurentului arată că întâmpinarea i s-a comunicat înaintea dezbaterilor de către grefierul de ședință, reprezentantul intimatei depune la dosar delegația sa de reprezentare și ambii arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului susține recursul astfel cum a fost motivat în scris solicitând admiterea lui în sensul celor solicitate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei susține întâmpinarea formulată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10549/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul B. V. D. încontradictoriu cu pârâta S. C. C. S.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.2032/(...) pârâta a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantului în baza prevederilor art. 61 lit. a) din Codul Muncii, începând cu data de (...), deoarece în data de (...) reclamantul a săvârșit abaterea disciplinară gravă care a constat în nerespectarea formelor de exploatare a utilajelor și instalațiilor, precum și supravegherea necorespunzătoare a acestora, în manipularea cu neglijență a tuturor materialelor inclusiv a ambalajelor precum
și nerespectarea condițiilor de depozitare a cestora și în nerespectarea dispozițiilor primite de la șefii ierarhici în legătură cu atribuțiile de pază a bunurilor societății.
Din declarația olografă nr.1917/(...) reclamantul și-a recunoscut în mod expres vinovăția cu privire la modalitatea asigurării mașinii, materialelor și sculelor, cu privire la modalitatea supravegherii acestor ași cu privire la părăsirea locului în care mașina s-a aflat staționată în incinta stației M. după dispariția cheilor acestora.
Martorii propuși de către reclamant respectiv: O. G. confirmă executarea lucrării la T. începând cu data de (...), pierderea și căutarea cheilor mașinii cu care au transportat materialele și utilajele, deschiderea ușilor mașinii, legarea cu o sfoară de grilaj a ușii din spate, blocarea ușilor din față, scoaterea bornei bateriei, deplasarea la poliție, cazarea reclamantului la pensiune și la unul din martori și conversațiile telefonice cu șefii ierarhici.
Din declarațiile martorilor propuși de către pârâtă rezultă că reclamantul i- a anunțat despre pierderea cheilor și că aceștia i-au recomandat să caute cheia, despre rezervarea camerei la hotelul de vis-a-vis de stația M., că ușile mașinii au fost încuiate, iar acumulatorul a fost deconectat și că acești martori i-au sugerat să se deplaseze la organele de poliție pentru a anunța pierderea cheilor și apoi dispariția mașinii.
Prin fapta reținută în sarcina reclamantului, prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, acesta a încălcat dispozițiile imperative cuprinse în: fișa postului la literele g și h, respectiv: a) răspundere financiară și morală de pagubele provocate organizației, rezultate din deciziile sau acțiunile proprii care au impact dăunător asupra organizației, b) b) asigurarea integrității echipamentelor și mijloacelor primite de la organizație în vederea desfășurării activității în condiții optime c) executarea întocmai a indicațiilor superiorului direct pentru buna desfășurare a activității.
Convenția de utilizare auto la articolele 4.2.6 și art. 5.2: a) răspunderea pentru pagubele și daunele care au ca și cauză culpa angajatului pe toată durata folosinței autovehiculului b) răspundere materială pentru pagubele și daunele rezultate în caz de furt pe timpul folosirii autoturismului produse din neglijența sa.
Regulamentul intern la art. 27 lit. f) și anume obligația de a respecta dispozițiile scrise și verbale primite de la șefii ierarhici în legătură cu atribuțiile de serviciu și de pază a bunurilor societății.
Fapta reclamantului de a exploata necorespunzător autovehiculul încredințat de către pârâtă prin pierderea cheilor acestuia și asigurarea necorespunzătoare a mașinii și a materialelor aflate în aceasta și supravegherea necorespunzătoare a acestei mașini care a fost lăsată în stradă deși putea fi dusă în curtea colegului cu care a lucrat au în alt loc sigur, constituie abateri disciplinare prevăzute de art.45 literele d), f) și g) din Regulamentul intern pentru care în mod legal și temeinici pârâta a emis decizia de încetare a contractului individual de muncă a reclamantului.
Reținând că această decizie este emisă cu respectarea condițiilor legale și are ca temei faptele săvârșite de către reclamant, instanța a considerat că se impune respingerea cererea acestuia privind anularea deciziei.
Întrucât, instanța nu a dispus anularea concedierii, reclamantul nu poate fi repus în situația anterioară emiterii deciziei așa cum prevede art. 80 alin. 2 din
Codul Muncii republicat, petitul II al cererii fiind respins.
De asemenea, nu se impune admiterea petitului III cu privire la efectuarea modificărilor în Registrul general de evidență al salariaților, întrucât cererea este lipsită de obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. V., solicitândmodificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului recurentul arată că instanța de fond nu a apreciat în mod corect probele cauzei, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.
Din declarațiile martorilor propuși de către recurent rezultă că acesta a făcut în acele momente tot ce s-a putut din punct de vedere obiectiv, precum și tot ce i s-a transmis de către superiorii săi, respectiv: a căutat cheile, a asigurat mașina prin scoaterea bornei de la baterie, adat declarație la poliție.
Din declarațiile martorilor propuși de pârâtă rezultă că reclamantul a comunicat superiorilor săi cele petrecute, respectând întocmai indicațiile date de către aceștia.
Recurentul apreciază că la pronunțarea soluției nu trebuie avută în vedere opinia martorului M. B., cu privire la faptul că acesta trebuia să doarmă în mașină pentru a evita furtul acesteia. Astfel de soluții, gândite ulterior, nu pot fi avute în vedere. Susține recurentul că dacă primea un astfel de ordin l-ar fi respectat.
Referitor la declarația prin își recunoaște vinovăția în privința furtului autoturismului, recurentul arată că aceasta a fost scrisă sub presiune, în stare de agitație, recurentului explicându-i-se că oricum compania de asigurări va despăgubi societatea. Acesta, de bună credință, fără a avea cunoștințe de specialitate sau a se consulta cu cineva, a semnat acea declarație folosită ulterior împotriva sa.
Apreciază astfel că temeiurile de drept din Convenția de utilizare auto și din
Regulamentul intern invocate pentru motivarea sentinței atacate nu sunt cele incidente stării de fapt din cauză.
Nu în ultimul rând, recurentul solicită a se avea în vedere consecințele grave, din punct de vedere profesional, pe care le-ar avea de suferit acesta în mod injust, în opinia sa, prin încetarea contractului individual de muncă în baza prevederilor art. 61 lit. a C. muncii.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct.9 cod procedură civilă.
Intimata pârâtă SC C. C. S., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat, cu cheltuieli dejudecată, arătând că martorii audiați la cererea reclamantului nu au avut cunoștință de conținutul discuțiilor telefonice dintre acesta și superiorii săi, astfel că nu au cum să aprecieze dacă și în ce măsură aceste dispoziții au fost respectate de recurent.
Intimata consideră că recurentul nu a depus toate diligențele și nu a luat toate măsurile în vederea evitării furtului vehiculului, intimata reiterând aspectele relevate în întâmpinarea depusă în primă instanță.
A mai precizat intimata că recunoașterea vinovăției recurentului a survenit după confruntarea acestuia cu argumentele expuse de angajator, nefiind influențat de nimeni și nu s-au făcut presiuni de nici un fel de natură psihică sau fizică. Mai mult, acest aspect nu a fost ridicat de către recurent în fața instanței de fond și nici nu poate fi susținut sau probat în nici un fel.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 247 alin. 2 din codul muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiunesăvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Pe de altă parte, art. 61 lit. a din codul muncii prevede că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractele individuale de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
În decizia de concediere contestată s-a reținut în sarcina recurentului contestator comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art.45 literele d), f) și g) din Regulamentul intern, respectiv: - nerespectarea dispozițiilor primite de la șefii ierarhici; nerespectarea formelor de exploatare a utilajelor și instalațiilor, precum
și supravegherea necorespunzătoare a acestora; - manipularea cu neglijență a tuturor materialelor inclusiv a ambalajelor precum și nerespectarea condițiilor de depozitare a acestora, abateri care potrivit prevederilor Regulamentului intern au fost calificate ca fiind abateri disciplinare grave.
Prin recursul de față recurentul contestă comiterea abaterii prevăzute de art. 45 lit. d din Regulamentul intern, anume aceea de nerespectare a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici în legătură cu atribuțiile de pază a bunurilor societății, susținând că din declarațiile martorilor audiați rezultă că în împrejurările respective a făcut tot ceea ce i-au transmis superiorii, respectiv: a căutat cheile, a asigurat mașina prin scoaterea bornei de la baterie, a dat declarație la poliție.
Sub acest aspect Curtea constată că nu se contestă în cauză respectarea de către reclamant a indicațiilor privind căutarea cheilor sau a celei prin care i s- a cerut reclamantului să meargă să declare la poliție pierderea cheilor.
Ceea ce i se impută reclamantului sub aspectul acestei abateri este nerespectarea solicitării șefului ierarhic de a nu lăsa mașina nesupravegheată, recurentul recunoscând că a fost atenționat de către șefii săi cu privire la riscul mare de furt al autovehiculului.
În ceea ce privește declarația pe care salariatul recurent a dat-o în cursul cercetării disciplinare, Curtea constată că acesta nu contestă situația de fapt prezentată în acea declarație, acele aspecte fiind reținute și de către instanța de fond, și anume cu privire la modalitatea asigurării mașinii, materialelor și sculelor, cu privire la modalitatea supravegherii acestora și cu privire la părăsirea locului în care mașina s-a aflat staționată în incinta stației M. după dispariția cheilor.
Curtea apreciază însă că vinovăția recurentului privind comiterea abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa rezultă din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați, coroborate cu susținerile acestuia din declarația dată în cursul cercetării disciplinare și din contestația formulată.
Faptul că reclamantul a primit doar anumite instrucțiuni de la conducătorii ierarhici, cu privire la măsurile pe care acesta să le ia, nu înlătură răspunderea reclamantului, întrucât acesta era cel mai în măsură să constate ce alte măsuri se mai impuneau, fiind prezent la fața locului și având întreaga imagine a condițiilor în care era parcată mașina sau asupra altor împrejurări care ar fi putut facilita sustragerea acesteia.
Faptul că autovehiculul a fost lăsat nesupravegheat, în condițiile în ușa din partea stângă a rămas descuiată (aspect relatat de care martorul O. G.), iar cheia fusese pierdută, iar în autovehicul fuseseră lăsate sculele și utilajele încredințate reclamantului, dovedesc neglijența recurentului în supravegherea bunurilor respective.
Faptul că reclamantul nu a primit ordin de la superiorii săi să doarmă în mașină, această măsură fiind apreciată ulterior de către martorul M. B. că ar fi reprezentat o măsură ce s-ar fi impus în împrejurările respective, nu este de natură a înlătura vinovăția reclamantului cu privire la abaterile reținute în sarcina sa, întrucât, prin prisma prevederilor din fișa postului și din convenția de utilizare a autoturismelor încheiată la (...), acestuia îi revenea în primul rând responsabilitatea luării tuturor măsurilor de supraveghere a bunurilor societății angajatoare ce i-au fost încredințate, pentru a preveni producerea unei pagube în patrimoniul acesteia.
Având în vedere că în sarcina salariatului s-a reținut comiterea mai multor fapte care constituie abateri disciplinare grave, Curtea apreciază că, față de circumstanțele, conținutul și urmările faptelor culpabile, se impune concluzia că menținerea recurentului în cadrul colectivului intimatei nu mai este posibilă, astfel că apreciază că intimata a făcut o corectă individualizare a sancțiunii disciplinare în raport de criteriile prevăzute de art. 250 din codul muncii.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză și o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
Văzând că intimata nu a depus la dosar până la pronunțare dovezi privind efectuarea unor cheltuieli de judecată în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 10549 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: P.U.
| ← Decizia nr. 1091/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1988/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
