Decizia nr. 4939/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4939/R/2012
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. G., respectiv recursul declarat de P. M. G. împotriva sentinței civile nr. 9059 din 17 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimatul reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN și pe intimata pârâtă L. T. ANA I. G., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat - avocat P. G. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentanții pârâților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantului depune la dosar delegația sa de reprezentare și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului ca nefundat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9059/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiuneinvocată din oficiu pentru perioada (...) - (...).
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL Î. P.
C.EAN în numele și pentru membrii de sindicat în contradictoriu cu pârâții L. T.
„. I., C. LOCAL AL M. G. și P. M. G.
A fost obligat pârâtul L. T. „. I., în calitate de angajator pentru membrii de sindicat G. M., C. M. și P. E., la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. G.ului nr. 15/2008, începând cu data de 02 februarie 2009, până la data de 31 decembrie 2009, iar pentru membrul de sindicat J. F. M. pentru perioada 01 februarie 2009 - 31august 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții C. Local al M. G. și P. M. G. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Privitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, instanța a reținut că, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din L. nr. 53/2003 privind Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Potrivit art. 53 alin. 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, salariile in sistemul bugetar se plătesc o data pe luna, in perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedenta Prin urmare, dreptul de a acționa în justiție cu privire la drepturile salariale neacordate în această perioadă se naște în data de
16 a lunii următoare celei pentru care ar fi trebuit acordate drepturile.
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. 3 C.pr.civ., termenele statornicite pe ani de sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.
În cauza de față, s-a constatat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de (...), astfel că excepția invocată este parțial întemeiată, dreptul material la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei (...) - (...) fiind prescris, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru această perioadă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, în fapt, potrivit adeverințelor de la filele 5-
6, reclamantele G. M., C. M. și P. E. și J. F. M. au avut calitatea de angajați ai pârâtului L. T. Ana I. G. în perioada pentru care au fost solicitate drepturile, ocupând funcția didactică de profesor, respectiv învățător.
În drept, prin dispozițiile O. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin L. nr.2., legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu
50% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., fiind reduse majorările salariale stabilite de P.
Prin D. nr. 1221/(...) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O. nr. 1., Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite G.ului, sub controlul P.ului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către G. a O. de urgență nr. 1. nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG nr. 1. a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.2. de aprobare a O. nr.15/2008.
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.1., statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală.
Totodată, prin D. nr. 9. iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.1/2009, cât
și prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C.. Instanța reține că întrucât modificările aduse O. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din L. nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin L. nr.2., tribunalul consideră că în prezent O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin L. nr.2..
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale G.ului nr. 1., nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și pana la data de 31 decembrie 2009.
De asemenea, potrivit art.169 alin.1 Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să- l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Obligația principală a pârâților de rândul 1, 2 și 3 față de reclamantă, pe parcursul derulării relațiilor de muncă, a fost cea de plată a salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, iar în speță nu se poate reține existența vreunei astfel de situații.
Prin urmare, având în vedere prejudiciul material suferit de către reclamantă prin neplata salariului, astfel cum era prevăzut de legea în vigoare în momentul în care aceasta a prestat munca, s-a apreciat că se impune admiterea acțiunii, în conformitate cu art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii.
Totodată, în speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
În consecință, instanța a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul L. T. Ana I. G., în calitate de angajator, conform dispozitivului sentinței.
Având în vedere că, potrivit art. 16 din HG 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii, iar art. 36 al. 4 din L. nr. 215/2001 prevede că consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative, instanța a obligat C. Local al municipiului G. și P. municipiului G. să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al municipiului
G. și P. municipiului G., solicitând modificarea sentinței, în sensul respingeriiacțiunii formulate în contradictoriu cu aceștia.
În motivarea recursului recurenții critică hotărârea în ceea ce privește obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești datorate reclamantei, arătând că niciunul dintre actele normative invocate de către instanța ca fiind temei al admiterii acțiunii reclamantei fata de recurenți nu prevede în mod expres obligația acestora de a aloca fonduri necesare plății drepturilor bănești.
Articolele 36 si 63 din L. nr. 215/2001 a administrației publice locale prevăd atribuțiile C.ui Local si ale P.ui, P. având atribuția legala de a propune aprobarea bugetului local (art. 63 alin 1 lit. c si alin. 4 lit. c) iar C. Local având atribuția de a aproba bugetul propus de către primar (art. 36 alin. 4 lit. a).
Art. 104 din L. nr. 1/2011 a Educației Naționale prevede la alin. 2 ca "F. de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din TVA si alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale", iar la alin. 5 se prevede ca " F. de baza aprobata prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii si sectoare ale municipiului B. de către D. generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului B. cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva I. Ș. al M. B.".
De asemenea, in mod greșit Tribunalul Cluj a reținut ca P. si C. Local au obligația legala de a cuprinde in buget si cheltuielile de personal privind salarizarea cadrelor didactice din școala conform solicitărilor unității de învățământ având la baza prevederile Legii nr. 2., deoarece acest act normativ nu prevede aceasta obligație.
Subliniază recurenții că obligația cuprinderii in bugetul local a sumelor destinate cheltuielilor de personal pentru cadrele didactice nu este prevăzuta in niciun text de lege, deoarece sursa de finanțare a acestor cheltuieli nu estebugetul local ci, așa cum se arata clar la art. 104 alin. 2 din L. nr.1/2011, este bugetul de stat din sume defalcate din TVA.
Același articol prevede insa si rolul bugetului local in procesul de asigurare a finanțării de baza, respectiv de etapa intermediara, prin care se asigura finanțarea.
Prevederea legala invocată este clară și nu cuprinde obligația primarului de a propune alocarea din bugetul local a sumelor destinate finanțării de baza si nici obligația C.ui Local de a aproba aceasta propunere.
Acest aspect este reținut in mod corect de către Tribunalul Cluj in motivarea hotărârii, pag. 3 alin. 4, unde se arata ca L. T. Ana I. G. este unitate de învățământ preuniversitar care funcționează ca unitate finanțata din fondurile alocate prin bugetul local al municipiului G. de la bugetul de stat.
Deși acest aspect este reținut corect in motivare, Tribunalul Cluj stabilește in ceea ce în privește pe recurenți, fara niciun temei, obligația de-a aloca fondurile necesare plății drepturilor bănești in condițiile in care L. 1/2011 arata nu doar sursa de finanțare, respectiv bugetul de stat, ci, la art. 104 alin. 5, explica și procedura de asigurare a finanțării de baza adică după aprobarea finanțării prin legea bugetului de stat aceasta se repartizează pe unități administrativ teritoriale de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene cu asistenți de specialitate a inspectoratelor școlare județene.
În ce privește rolul P.ui si C.ui Local in ceea ce privește asigurarea finanțării de baza este evident ca legea speciala care reglementează funcționarea întregului sistem de învățământ romanesc, L. nr. 1/2011, nu prevede nicăieri obligația acestora de a aloca fonduri din bugetul local necesar plății drepturilor bănești ale cadrelor didactice.
In ceea ce privește legea bugetului de stat pe anul 2012 , respectiv L. nr. 2., la art. 5(4) indica exact sursa de finanțare a cheltuielilor de baza pentru personalul din unitățile de învățământ preuniversitar, iar aceasta sursa este bugetul de stat din sumele defalcate din TVA.
Aceasta prevedere este identica cu cea cuprinsa in art. 104 alin. 2 din legea
1/2011. Mai mult, aceeași procedura de asigurare a finanțării de baza prevăzuta la art. 104 alin. 5 din L. 1/2011 este prevăzuta si in art. 5 alin 6 din L. nr. 2., fiind insa mai clara si arătând ca repartizarea sumelor defalcate din TVA pe unități administrative teritoriale se face prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene, după consultarea C.ui Județean si a Primăriei si cu asistenta tehnica a inspectoratelor școlare in funcție de numărul de elevi preșcolari, standardele de cost si numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Din textul mai sus arătat rezulta cel mult un rol consultativ al primarului si nu o obligație de a propune C.ui Local alocarea din bugetul local a sumelor destinate finanțării de baza.
In drept, recurenții au invocat prevederile art. 229-316 C.pr.civ., art.104 alin. 2 si 5 din L. nr. 1/2011, art. 5 alin 4 si 6 din L. nr. 2., L. nr. 2., L. nr.
215/2001.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea de A. constată că recursul este nefondat, având în vedereurmătoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile salariale) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale, care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...)
„consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local. În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
În consecință, Curtea reține că în cadrul cererilor privind alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce au făcut obiectul prezentei cauze, P. municipiului G. are calitate procesuală pasivă, față de calitatea sa de ordonator de credite.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus, din care rezultă atribuții ale consiliului local în chiar procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, se reține că acesta are legitimare procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Totodată, se reține că potrivit art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre șicu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator al cadrelor didactice reprezentate în cauză, are obligația de a efectua plata drepturilor salariale, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurenții își îndeplinesc obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Faptul că angajatorul nu a solicitat acordarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse în cauză în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile salariale acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâții P. municipiului G. și C. Local al municipiului G.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. G. și P.
M. G. împotriva sentinței civile nr. 9059 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: A.M.I.
| ← Decizia nr. 2617/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4890/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
