Decizia nr. 127/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 127/R/2012
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta SC N. S. împotriva sentinței civile nr. 4251 din 13 octombrie
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați C. R. D. și P. F., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 ianuarie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. C. sub nr.1518/117 din (...), reclamanta S. „. S. a chemat in judecată pe pârâții: C. R. D. și P. F. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să-i oblige pe aceștia la plata sumei de 1.,16 lei, reprezentând prejudiciul pe care i l-au cauzat prin înscrierea in evidentele contabile ale societății a unor cheltuieli, fără a avea documente justificative, cu aplicarea dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale și efective a sumei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada (...)-(...) pârâta C. R. D. a fost angajată în funcția de director economic, având ca principale atribuții: înregistrarea documentelor în contabilitate (facturi, chitanțe fiscale) întocmirea balanțelor de verificare, a bilanțurilor contabile, etc.
In urma unui control din partea Administrației Finanțelor P.e a Municipiului C., s-a constatat că pârâta, în calitate de director economic, în perioada 2002-2004, a înregistrat în contabilitate cheltuieli care erau nedeductibile în sumă de 2051633000 lei vechi, fapt care a diminuat baza impozabilă, conduită care se circumscrie prevederilor art. 11 alin. l lit. c din
Legea nr. 84/1994 republicată, actualmente art.9 alin. l lit. c din Legea
241/2005.
Reclamanta a mai susținut că, urmare a raportului întocmit de către persoanele de control, a înaintat o plângere împotriva pârâtei, înregistrată la P. de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. 1108/P/2004, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor si fals în înscrisuri sub semnătură privată.
In faza cercetării penale s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile din care a rezultat că din patrimoniul său lipsește suma de
152.521,16 lei care a fost trecută în evidențele societății ca reprezentând cheltuieli, dar fără ca aceste înscrieri să aibă la bază documente justificative.
Ulterior, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acesteia pentru lipsa pericolului social si aplicarea unei sancțiuni administrative în cuantum de 1000 lei.
Reclamanta a arătat că, întrucât a luat cunoștință despre soluția P.ui la data de (...), a formulat prezenta acțiune în termenul legal.
În drept, au fost invocate prevederile art. 270 alin. l din Codul Muncii. Pârâta C. R. D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În acest sens, referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune s-a arătat că, potrivit art. 268 alin. l lit. c din vechea variantă a Codului Muncii, și art. 211 alin. l lit. c din Legea 62/2011, acțiunea în răspundere patrimonială trebuia introdusă în termen de 3 ani de la data luării la cunoștință producerii pagubei. Astfel, pârâta consideră că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă din momentul prejudicierii angajatorului, iar confirmarea că reclamanta avea cunoștință de prejudiciul suferit este chiar înregistrarea plângerii penale la data de (...), plângere din care rezultă că „în perioada 1996-2004 numita a săvârșit unele activități apreciate ca fiind infracționale si a cauzat un prejudiciu în cuantum de
3000000 lei vechi";.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că nu sunt întrunite cele cinci condiții pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 254 din Codul Muncii, fapt întărit prin O. de scoatere de sub urmărire penală si de aplicare a unei sancțiuni administrative din (...), pronunțată în dosarul nr.
1108/P/2004 de către P. de pe lângă Tribunalul Cluj, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Pârâtul P. F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, în primul rând, prin reținerea excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond, întrucât nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
Prin sentința civilă nr. 4251/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții C. R. D. și P. F. și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. N. S. în contradictoriu cu pârâții C. R. D. și P. F., ca urmare a admiterii excepției.
Reclamanta a fost obligată să achite pârâtei C. R. D. suma de 700 lei
și pârâtului P. F., suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâții au avut calitatea de salariați ai societății reclamante ocupând funcția de director economic, respectiv director, iar aceasta nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă a vreunui prejudiciu pe care i l-ar fi cauzat aceștia.
Prin O. de scoatere de sub urmărire penală si de aplicare a unei sancțiuni administrative emise de către procurorul R. C. din cadrul P.ui de pe lângă Tribunalul Cluj din data de (...), pârâta C. R. D. a fost scoasă de sub urmărire penală pentru faptele prevăzute si pedepsite de art. 246 Cod P., cu aplic. art. 41 alin.2 Cod P. si art. 43 din Legea 82/1991 republicată, raportat la art. 289 Cod P. cu aplic. art. 41 alin.2 Cod P. si s-a aplicatsancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei (fila nr.32 dosar de fond).
Din cuprinsul plângerii penale formulată de către reclamantă, prima instanță a reținut că pârâta, angajată în perioada 1996-2004, a săvârșit activități cu caracter infracțional si a cauzat un prejudiciu estimat la
3000000 lei vechi.
Așadar, instanța de fond a reținut că reclamanta a cunoscut, la data de (...), prejudiciul pe care i l-a creat prima pârâtă. Apoi, din raportul de expertiză contabilă întocmit la data de (...) de către expertul contabil autorizat C. M. a rezultat că prejudiciul cauzat societății reclamantei s-a ridicat la suma de 1.,16 lei reprezentând cheltuieli efectuate fără a avea la bază documente justificative și care prin urmare nu puteau fi înregistrate în contabilitate.
Conform dispozițiilor art. 268 alin. l lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația in care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat, precum si în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajatori.
Când conflictul de muncă își are izvorul în neexecutarea contractului de muncă ori a unor clauze ale acestuia, termenul pentru introducerea acțiunii este de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune.
Prima instanță a reținut că, raportat la data de (...), respectiv (...), când reclamanta a luat cunoștință de întinderea prejudiciului și data înregistrării acțiunii (...), acțiunea acesteia a fost promovată peste termenul legal, sancțiunea juridică fiind aceea a respingerii acțiunii ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune.
Față de cele ce preced, prima instanță, în temeiul art. 283 si următoarele, coroborat cu prevederile art. 268 alin. l lit. c din Codul muncii, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții C. R. D. și P. F. și pe cale de consecință, a respinsă acțiunea formulată de reclamanta S. N. S. în contradictoriu cu aceștia ca urmare a admiterii excepției.
In temeiul art. 274 C.pr.civ., reclamanta a fost obligată să achite pârâtei C. R. D., suma de 700 lei și pârâtului P. F., suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. „. S.,criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit art.283 și urm. coroborat cu art.268 alin.1 lit. c Codul Muncii, în temeiul cărora a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâții C. R. D. și P. F.
Recurenta susține că dreptul la acțiune în repararea prejudiciului suferit prin fapta pârâților, s-a născut în momentul în care i-a fost comunicată în mod legal Rezoluția P.ui de scoatere de sub urmărire penală a pârâtei C. R. D. și anume, la data de (...).
Până la această dată, necunoscând dacă s-a produs un prejudiciu și persoanele responsabile de producerea acestuia pentru a se putea îndrepta împotriva acestora în scopul recuperării lui, recurenta consideră că nu avea temei să formuleze o acțiune în instanță.
S-a mai arătat că în cadrul urmăririi penale, organele de cercetare din cadrul I.P.J C. - Serviciul de I. a F., au dispus la data de (...) efectuarea unei expertize judiciare contabile pentru clarificarea modului de desfășurare aactivității financiar contabile în cadrul recurentei pentru perioada 2001-
2004, perioadă in care pârâta ocupa funcția de director economic, pentru a se constata dacă lipsesc sume de bani din patrimoniul său și persoanele vinovate de cauzarea acestor lipsuri.
Raportul de expertiză a concluzionat faptul că din patrimoniul recurentei lipsește suma de 1., 16 Lei, care a fost trecută în evidentele societății ca reprezentând cheltuieli, dar fără ca aceste înscrieri sa aibă la baza documente justificative.
Totodată, se mai arată că același raport de expertiza a concluzionat ca aceste sume de bani au fost ridicate de către directorul societății de la acea dată, pârâtul P. F., care era singura persoana cu drept de semnătură, iar ulterior au fost înscrise in evidentele societății, fara documente justificative.
Urmărirea penala s-a finalizat cu scoaterea de sub urmărire penala a pârâtei C. R. D. pentru lipsa pericolului social si aplicarea unei sancțiuni administrative in cuantum de 1000 L.
S-a mai arătat că, deși pârâta nu a fost trimisă in judecata pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetată, parchetul, prin rezoluția de scoatere de sub urmărire penala a constatat culpa acesteia și a directorului de la acea vreme a societății, pârâtul P. F., in producerea prejudiciului suferit de către societate.
Raportat la cele expuse, recurenta a susținut că data la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, este data de (...), moment în care a luat la cunoștință de cuantumul prejudiciului suferit și de persoanele ce se fac responsabile de producerea acestuia, până la această dată putând doar să prezume aceste două aspecte, care trebuie întrunite cumulativ pentru a putea solicita reparația.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9, art.3041, art.312
Cod.proc.civilă.
La data de (...), reclamanta-recurentă a depus la dosarul cauzeiînscrisul intitulat „Completare a motivelor de recurs";, arătând următoarele:
Față de motivarea instanței de fond cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, care a considerat că momentul la care a început curgerea termenului de prescripție este data la care societatea a luat la cunoștință de concluziile expertizei contabile dispuse în dosarul de cercetare penală, se arată că această expertiză contabilă a fost comunicată organelor de cercetare penală la data de (...), la o dată ulterioară fiind comunicată și recurentei.
Astfel, în raport de această dată, la care a luat la cunoștință de concluziile expertizei contabile, care au lămurit aspectele legate de întinderea prejudiciului suferit de societate și persoanele responsabile de producerea lui, la momentul introducerii acțiunii ((...)) recurenta consideră că a respectat termenul de prescripție legal
Mai mult, s-a arătat că, în motivarea sentinței, instanța de fond, a argumentat soluția doar raportat la excepția invocată de pârâta C. R. În ce privește excepția invocată de pârâtul P. F., instanța a omis motivarea acesteia.
S-a mai arătat că situația este diferită în ceea ce-l privește pe pârâtul
P. F., având în vedere că doar din concluziile Ordonanței P.ui s-a evidențiat culpa acestuia. Chiar dacă s-ar admite că vinovăția lui a fost pusă în evidență de expertiza efectuată în faza de urmărire penală a pârâtei C. R., se reiterează faptul că aceasta a fost depusă la organele de cercetare la data de (...), context în care recurenta consideră că la data introducerii cererii de chemare în judecată se afla înăuntrul termenului de prescripție.
S-a mai susținut că proba cu privire la data depunerii expertizei la dosarul de cercetare penală poate fi făcută prin verificarea dosarului
1108/P/2004 aflat la P. de pe lângă Tribunalul Cluj.
În cursul judecării pe fond a acțiunii, nu s-a pus în discuție curgerea unui termen de prescripție raportat la data la care reclamanta a avut cunoștință de expertiza contabilă, astfel încât nu s-a solicitat și nici instanța nu a cerut probarea acestei date.
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații: C. R. și P. F. au solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamanta S. „. S., în temeiuldisp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, aplicabile în cauză în soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, cererile în vederea stabilirii răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator se soluționează, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Răspunderea patrimonială întemeiată pe disp.art.270 din Codul muncii este o varietate a răspunderii civile contractuale cu particularități determinate de specificul raporturilor juridice de muncă, astfel încât, momentul nașterii dreptului angajatorului la acțiune pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a salariaților îl constituie cel prevăzut de disp.art.8 din Decretul nr.167/1958, respectiv data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea. În speță, acest moment îl constituie data la care reprezentantul legal al angajatorului, cel care putea acționa în justiție intimații-pârâți pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a acestora, a luat cunoștință despre producerea prejudiciului și pe cei care răspund de cauzarea acestuia. În acest sens, pentru a acționa în justiție un salariat în condițiile disp.art.270 din Codul muncii, angajatorul, prin reprezentantul său legal, trebuie să aibă convingerea că sunt întrunite toate condițiile pentru a fi antrenată această răspundere, respectiv fapta ilicită săvârșită de către angajat, prejudiciul cauzat societății, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului. În consecință, la momentul declanșării acțiunii judiciare, angajatorul trebuie să aibă date economice concrete din care să rezulte că prejudiciul, condiție esențială a răspunderii patrimoniale, este real, cert și determinat sau determinabil. În speță, se reține că, astfel cum rezultă din ordon anț a de s co atere de sub ur măr ire pen al ă ș i de apl ic are a une i s ancț iun i ad min is tr ative d in d ata de (...) a P.u i de pe l âng ă T ribun alul Clu j, pr onunț ată în dos arul nr.1108/P/2004 , deși societatea reclamantă a formulat plângere penală împotriva intimatei C. R. D. la data de (...), arătând că pârâta, în perioada 1996-2004, prin activități apreciate ca fiind infracționale, a cauzat acesteia un prejudiciu estimat la suma de 3 miliarde lei vechi, această plângere a fost soluționată abia în luna august 2008, prin scoaterea de sub urmărire penală a intimatei pentru faptele prevăzute și pedepsite de art.246 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.43 alin.1 din legea nr.82/1991 republicată, raportat la art.289 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în sumă de 1000 de lei. S-a reținut prin această ordonanță faptul că din cuprinsul plângerii penale formulate de către societatea recurentă rezultă că aceasta a sesizatnereguli în activitatea desfășurată de către învinuită, din punct de vedere financiar-contabil, motiv pentru care a solicitat sprijinul S. „CONT.TER"; S. C., pentru a efectua o analiză de specialitate la acest compartiment. Prin raportul de analiză financiar-contabilă în discuție, pe care s-a fundamentat plângerea penală, pretins a fi întocmit de către auditorul financiar L. M. la data de (...), dar care nu este semnat de către acest specialist, se reținuse că „situațiile financiare ale SC N. P. S. nu sunt întocmite în conformitate cu cadrul general de raportare financiar-contabilă cerut de reglementările în vigoare și nu reflectă corect operațiunile efectuate în cursul exercițiului financiar";. S-a mai arătat să societatea ar fi fost prejudiciată cu suma de 1034036001 lei vechi, reprezentând sume încasate de la clienți și nedepuse la casieria societății și prin urmare nici nu au fost înregistrate în contabilitate și că suma de 241200000 lei vechi a fost înregistrată pe cheltuieli fiind diminuate nejustificat avansurile spre decontare. Având în vedere faptul că acest raport de analiză nu este vizat, nu este înregistrat și nici nu poartă semnătura persoanei care l-a întocmit, s-a considerat, prin ordonanță, că acesta nu poate fi apt să furnizeze indicii temeinice care să contureze săvârșirea infracțiunilor care formează obiectul plângerii penale. În consecință, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile pentru clarificarea modului de desfășurare a activității financiar -contabile în cadrul firmei petente în perioada 2001-2004, când de acest compartiment a răspuns intimata C. R. D. A fost desemnat în acest sens expertul C. M., care a reținut, prin raportul de expertiză întocmit la data de (...), deficiențe , în sensul că: nu s-au întocmit registre de casă în valută pentru nicio operațiune de încasări și plăți; nu s-au întocmit registre de casă în lei pentru toate operațiunile de încasări și plăți; angajați ai societății, în calitate de titulari de deconturi, încasau în numele societății numerar de la diverși clienți sau ridicau sume din conturile societății care erau folosite pentru a efectua plăți în numele firmei, decontând sume mai mici cu documente justificative, dar fără a mai proceda la decontarea diferenței de bani. Pentru perioada de referință s-a identificat de către expert: un minus în casieria în lei a societății în cuantum de 96408,99 RON, minus generat de neînregistrarea în registrul de casă și în contabilitate a încasărilor în numerar de la clienți, efectuate pe baza chitanțelor emise de societate; s-au acordat avansuri de trezorerie în valoare de 4. lei vechi, sumă din care s-a putut justifica cu documente întocmite incomplet sau incorect doar suma de 1147390243 lei vechi; suma de 6448,5 E. reprezentând avansuri pentru deplasare nu a fost justificată sau a fost incorect justificată. Î n ceea ce privește valoarea totală a chel tuielilor efectuate de către SC N. P. S., în perioada 2002-2004, expertul a stabilit că suma de 1., 16 RON reprezintă cheltuieli efectuate fără a avea la bază do cumente justificative și care prin urmare, nu puteau fi înregistrate în contabilitate. Contravaloarea delegațiilor în valută se trecea pe cheltui eli în momentul ridicării sumelor de la bancă, fără a e xista, cel puțin n u au fost g ăsite d e către expert, documente justificative. Experta a reținut și alte deficiențe în activitatea financiar-contabilă a societății. P. de pe lângă Tribunalul Cluj, a reținut, în ceea ce privește infracțiunea de delapidare, că „..din actele dosarului, printre care și raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit în cauză, nu rezultă în mod certfaptul că învinuita a executat acte de apropiere, de însușire a fondurilor firmei pentru folosire în scop personal."; S-a mai constatat că : „Învinuita, conform propriilor decl arații și a celor date de fostul director executiv al f irmei, în speță Alber t F., nu a avut drept de semnătură în bancă pentru a dispune direct asupra conturilor firmei, de aceste privilegii bucurându-se cel din urmă car e, în esență, se ocupa de derularea operațiunilor de încasări și plăți în cadrul firmei, gestionând în esență aceste fonduri. Î nvinuita reflecta scriptic mișcarea valorilor firmei și prin urmare nu avea atribuții de casier, nu avea contact material cu fondurile."; De asemenea, ordonanța reține următoarele: „Faptul că operațiunile de casă și în general înregist rările contabile efectuate de către învinuită nu respectă cerințele Legii contabilității, nefiind cronologice și sistematice, nu a ajutat cauzei și nu a creat o „oglindă "; a intrări lor și ieș irilor contabile, neputându-se dovedi prin urmare dacă lipsa constatată de expert este generată de o înregistrare superficială a operațiunilor sau de o conduită infracțională de sustragere. Faptul că administratorii și asociații firmei nu s-au implicat în verificarea periodică a directorilor executiv și economic și asupra compartimentelor lor și nu au monitorizat performanțele profesionale, a permis desfășurarea activităților decurgând din exercitarea funcțiilor deținute, într-o manieră relaxată, lejeră, care a fost semnalată prea târziu."; Se reține că, odată formulată plângerea penală , potrivit principiului „penalul ține în loc civilul "; , se impune ca angajatorul să aștepte șipronunțarea unei hotărâri definitive privind fapta, făptuitorul și vinovăția, având în vedere, pe de o parte, că fapta aduce atingere în principal unor interese generale, iar, pe de altă parte, imperativul de a se evita luarea unor decizii contradictorii, acestea fiind și motivele pentru care se impune ca stabilirea faptei, a făptuitorului și a vinovăției să rămână din acest moment în sarcina autorităților cu competențe în procesul penal. Cele stabilite prin hotărârea definitivă a instanței penale au, conform art.22 Cod.proc.pen ală, autoritate de l ucru judecat in fat a instantei civile care judeca actiune a civilă, cu privire l a existenț a faptei, a persoanei care a savirșit-o si a vinovăț iei acesteia. Astfel cum rezultă din considerentele ordonanței pronunțate, faptele săvârșite de către intimați și prejudiciul cert au fost stabilite doar la data pronunțării acesteia, respectiv la data de (...), moment față de care acțiunea reclamantei, promovată la data de (...), apare ca fiind introdusă în termenul de prescripție prevăzut disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, în forma în vigoare la data respectivă. De altfel, se reține că și în ipoteza în care reclamanta formula acțiune în răspundere patrimonială în anul 2004, atunci când a avut doar indicii cu privire la faptele săvărșite de către pârâtă, vinovăția acesteia și la întinderea prejudiciul cauzat, plângerea penală formulată în același an atrăgea oricum, conform art.19 alin.2 Cod.proc.penală, suspendarea judecății in fata instantei civile până la rezolvarea definitivă a cauzei penale. Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc. civilă, se va admite recursul declarat de reclamanta S. „. S., se va casa în tot sentința primei instanțe și, potrivit disp.art.312 alin.5 Cod.proc.civilă, se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S. „. S. împotriva sentinței civile nr. 4251 din 13 octombrie 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. M. S.-C. B. I.-R. M. G. C. GREFIER Red.:C.M.; Tehnored.: C.M./M.S.; 3 ex./(...); Jud.fond: Tribunalul Cluj: E.B.
| ← Decizia nr. 2291/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Încheierea nr. 96/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
