Decizia nr. 503/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 503/R/2012
Ședința publică din data de 7 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de M. E., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 4942 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimații D. L. și B. C. U. „. B. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei intimate D. L. - avocat P. G. din cadrul Baroului C., lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantei D. L. depune la acest termen la dosar delegația sa de reprezentare și declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata sub nr. de mai sus pe rolul T. C., reclamanta D. L. a chemat în judecată pârâții B. C. U. L. B. și M. E., C., T. și S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului adițional nr. 1/2011 la contractul său individual de muncă, obligarea pârâtei B. C. U. la reîncadrarea reclamantei începând cu data de (...) conform Legii nr. 285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010, obligarea aceleiași parate să calculeze si să plătească diferențele de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea art. l alin. l si alin. 5 din L. nr.
285/2010, pentru perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport cu rata inflației, obligarea pârâtei saefectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale, obligarea pârâtului M. E. și C. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul M. E., C., T. și S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr. 4942/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. E., C., T. și S.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta D. L., în contradictoriu cu pârâții B. C. U. „. B. C.-N. și M. E., C., T. și S.
A fost anulat actul adițional nr. 1/2011 la contractul individual de muncă al reclamantei.
A fost obligată pârâta de rd.l la reîncadrarea reclamantei începând cu data de (...) conform dispozițiilor Legii nr. 285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie
2010.
A fost obligată pârâta de rd.l să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. 1, alin. 1 și 5 din L. nr. 285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației.
A fost obligată pârâta de rd.l să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamantei.
A fost obligat pârâtul de rd.2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția invocata de pârâtul M. E., C., T. și S., instanța a respins-o, reținând că în cauza dedusa judecății nu se reclamă, în justificarea calității procesuale pasive a M.ui E., C., T. și S., drepturi derivând din raporturi juridice directe intre reclamanta si acest parat, ci se solicita obligarea paratului sa prevada si sa aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse.
Potrivit prevederilor art. 18 lit. a din L. bibliotecilor nr. 334/2002: "Din categoria bibliotecilor universitare fac parte:bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitate juridică, subordonate M.ui E. și C., finanțate de către acesta.";
În raport de prevederile art. 6 și ale art. 34 alin 1 din L. nr. 500/2002 instanța a reținut că ordonatorul principal de credite este abilitat a intocmi si proiectele pentru rectificarea bugetara, in speta de fata M. E., C., T. și S. Or, in situatia recunoasterii drepturilor reclamate este necesar a se asigura caracterul efectiv al hotararii pronuntate in sensul asigurarii efectuarii demersurilor necesare pentru includerea in bugetul M.ui a sumelor necesare achitarii acestor drepturi.
Pe fondul cauzei T. a reținut că reclamanta este angajata pârâtei B. C.
U. ";. B. din C.-N., pe postul de bibliotecar cu studii superioare, iar prin actul adițional nr. 1/2011 la contractul său individual de muncă (f.6), s-a stabilit reîncadrarea sa conform Legii nr. 284/2010, a Legii nr. 285/2010, a Ordinului nr. 42/2011 și a adresei MECTS nr. 169/2011, începând cu data de (...), stabilindu-se un salariu brut de 1983 lei, inferior salariului din luna octombrie 2010 în cuantum de 3033 lei.
Or, potrivit dispozițiilor art. 1 al. 1 din L. nr. 285/2010, „Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie
2010, se majorează cu 15%."; Așadar, potrivit acestor dispoziții legale,începând cu data de (...) salariul brut din luna octombrie 2010 trebuia majorat cu 15%, neputând fi inferior acestuia.
În mod nelegal angajatorul, calculând salariul cuvenit începând cu data de (...), nu s-a raportat la salariul din luna octombrie 2010, ci l-a diminuat, scăzând compensațiile tranzitorii care intrau în componența acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 1 al. 5 din L. nr. 285/2010, în baza de calcul trebuie incluse și compensațiile tranzitorii acordate potrivit OUG nr. 1., fiind prevăzut că „în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie
2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizațiade încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale G. necuprinse în L.-cadru nr.
330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la datareîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege";.
În consecință, instanța a constatat că pârâta B. C. U. „. B. din C.-N. a calculat salariul cuvenit reclamantului de la data de (...) cu încălcarea art. 1 din L. nr. 285/2010, astfel că se impune, potrivit art. 40 din Codul muncii, a proceda la reîncadrarea reclamantei și la despăgubirea acesteia pentru paguba produsă prin neplata în întregime a drepturilor sale salariale prevăzute de lege, sume actualizate cu rata inflației, urmând a proceda la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențele salariale.
Tinand seama de dispozitiile art 38 din Codul muncii, instanța a reținut că actul adițional nr. 1/2011 la contractul individual de muncă al reclamantei, fiind încheiat cu încălcarea art. 1 din L. nr. 285/2010, este lovit de nulitate absolută.
Pentru considerentele expuse instanța a admis acțiunea împotriva pârâtei B. C. U. „. B. C.-N. conform dispozitivului sentinței, iar în temeiul art. 18 lit. a din L. nr. 334/2002, pârâtul M. E., C., T. și S. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale recunoscute prin hotărârea de față.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. E., C., T. și S.solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent și respingerii acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a arătat că prima instanță a ignorat dispozițiile Legii nr. 6. privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Subliniază recurentul că începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la această lege.
Conform prevederilor legale în vigoare, modul de calcul al salariilor este prezentat în macheta din anexele 1 și 2 la lege, iar angajatorii au obligația să stabilească salariile de bază, sporurile și alte drepturi salariale, cu încadrarea în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.
Susține recurentul că reclamantul solicită instanței de judecată să constate de fapt că majorarea salariilor personalului didactic și didactic auxiliar ar trebui să se facă cu un anumit coeficient de multiplicare, fără a ține cont de faptul că acest coeficient a fost modificat printr-un act normativ ulterior Legii nr. 285/2010, ignorând astfel în mod vădit principiul efectului imediat al legii noi și cadrul legislativ în vigoare, respectiv L. nr. 6.. Reclamantul solicită în continuare aplicarea Legii nr. 285/2010, deși ulterior acesteia puterea legislativă a modificat cadrul legal al salarizării personalului didactic și didactic auxiliar.
Consideră recurentul că instanța de judecată își arogă competente noi, si anume să aplice si după data de 13 mai 2011 o lege a cărei aplicare în sistemul de învățământ a încetat.
- Recurentul critică hotărârea și sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că între reclamant și M. E., C., T. și S. nu există raporturi juridice, reclamantul nefiind angajatul ministerului.
O parte poate fi menținută în proces în situația în care există raporturi juridice care să conducă la obligarea acesteia pentru a îndeplini obiectul dedus judecății.
Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupun existența numai a două părți contractante, spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din L. nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare o are numai conducătorul bibliotecii.
Potrivit prevederilor Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea G. României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, M. E., C., T. și S. are calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În niciun caz M. nu are calitate de angajator față de reclamantă întrucât, nu poate, conform principiului specialității capacității de folosință, încheia contracte individuale de muncă cu personalul care lucrează în cadrul bibliotecilor centrale universitare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.
Potrivit Legii bibliotecilor nr. 334/2002 art. 17, 18, 19 bibliotecile universitare sunt biblioteci de drept public sau de drept privat, care au ca utilizatori principali studenții, cadrele didactice și cercetătorii din instituțiile de învățământ superior. Din această categorie fac parte și bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitate juridică. Bibliotecile centrale universitare sunt parte integrantă a sistemului național de învățământ și participă la procesul de instruire, formare și educație, precum și la activitatea de cercetare din instituțiile de învățământ superior; acestea pot avea și departamente proprii de cercetare științifică.
Personalul bibliotecilor se compune din personal de specialitate; personal administrativ; personal de întreținere ( conform art. 44 (l) din L. nr.334/2002). Potrivit art. 45 al.(1) și 46 din același act normativ "Angajarea personalului de specialitate din bibliotecile finanțate din fonduri publice, cu personalitate juridică, se realizează prin concurs organizat de conducerea bibliotecii, potrivit legii", iar "angajarea personalului administrativ și de întreținere stabilit prin organigrama bibliotecii se realizează conformitate cu prevederile legale.
Recurentul mai arată că potrivit art. 20 alin. 4 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice: "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz."
Deci, în cauză, calitatea de ordonator de credite aparține directorului
Bibliotecii Centrale Universitare "L. B." C.-N. și nu ministrului.
Totodată, potrivit art. 68 din L. nr. 334/2002 „Bibliotecile de drept public dispun de autonomie administrativă și profesională în raport cu autoritatea finanțatoare";.
Faptul că M. E., C., T. și S. are atribuții în procedura de finanțare a învățământului nu atrage după sine nașterea unor raporturi juridice de muncă între pârât și reclamant. M. E., C., T. și S., ca organ al administrației publice centrale, nu face altceva decât să aprobe criterii, standarde, costuri medii anuale orientative. Deci, obligațiile M.ui sunt generale, pentru tot sistemul de învățământ.
Subliniază recurentul că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din L. nr. 6., „Ordonatorii principali de credite și angajatorii au obligația să stabilească salariile de bază, sporurile și alte drepturi salariale stabilite potrivit prezentei legi, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu";, iar potrivit art. 5,
„încălcarea dispozițiilor prezentei legi privind stabilirea salariului de bază individual și a celorlalte drepturi, precum și acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală a persoanelor vinovate, potrivit legii";.
Prin urmare, consideră că M. E., C., T. și S. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei administrative, iar M. E., C., T. și S. a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 3041 din codul de procedură civilă, L. nr. 6., L. învățământului nr. 84/1995, L. nr.334/2002, L. nr. 284/2010, L. nr. 285/2010. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de A. reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul cauzei, invocând în acest sens calitatea de ordonator de credite a acestui pârât. Potrivit dispozițiilor art. 18 lit. a din L. bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, "Din categoria bibliotecilor universitare fac parte: a) bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanțănațională, cu personalitate juridică, subordonate M.ui E. și C., finanțate de către acesta (…)";. În raport de aceste dispoziții legale și de obiectul acțiunii formulate împotriva pârâtului recurent Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtului recurent. Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 45 și 46 din L. nr. 334/2002, calitatea de angajator al reclamantului aparține pârâtei B. C. U. „. B. din C.-N., și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă în cauză pârâtul recurent nu a fost chemat în judecată în calitate de angajator, iar instanța de fond nu a dispus obligarea acestuia la plata direct către reclamant a drepturilor salariale, ci la alocarea către pârâta angajator a fondurilor necesare plății diferențelor salariale rezultate în urma admiterii acțiunii formulate împotriva angajatorului. Pe de altă parte, dispozițiile art. 68 din L. nr. 334/2002 invocate de recurent sunt lipsite de relevanță în cauză, întrucât aceste dispoziții legale reglementează autonomia administrativă și profesională a bibliotecilor de drept public în raport cu autoritatea finanțatoare, însă în cauză este supus analizei aspectul finanțării bibliotecii de drept public pârâte, iar din dispozițiile art. 18 lit. a din L. nr. 334/2002 rezultă clar că M. E., C., T. și S. este autoritatea finanțatoare pentru pârâta B. C. U. „. B. aflată în subordine, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de personal. Curtea mai reține că potrivit art. 20 alin. 4 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice: "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz." Prin urmare, directorul pârâtei B. C. U., care are personalitate juridica, este ordonator secundar de credite și se află în subordinea M.ui E., C., T. și S., care este ordonatorul principal de credite. De altfel, chiar și recurentul prin memoriul de recurs recunoaște calitatea sa de ordonator principal de credite și implicit calitatea procesuală pasivă în cauză arătând că „gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei administrative, iar M. E., C., T. și S. a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație";. - Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile formulate de recurent din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 6.. În acest sens, notează că potrivit principiului tempus regit actum, la analizarea legalității unui act juridic instanța de judecată este ținută să se raporteze la normele legale în vigoare la data la care acesta a fost emis și a produs efecte. Or, actul adițional contestat în cauză (f. 5 dosar fond ) a fost emis în baza Legii nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 6.. Este adevărat că prima instanță a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei B. C. U. să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 5 din L. nr. 285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației, însă această dispoziție a instanței nu trebuie interpretată ca având caracter perpetuu, ci aceasta este limitată în timp până la intervenția unor noi modificări legislative. Pentru toate considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea de A. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 4942 din (...) a T. C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. T. D. C. G. G.-L. T. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: M.F.B.
← Decizia nr. 4065/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3509/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|