Decizia nr. 65/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 65/R/2012

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘED.TE: C. M.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M. G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1496 din 13 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. C.-M. - S. Ș. CU C. I-V. B., C. LOCAL C. M. și P. C. C. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 20 decembrie 2011, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și judecarea cauzei în lipsă.

Având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 1496 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) a T.ui

M., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu clasele I-V. C. M. - S. Ș. cu clasele I-V. B., C. local C. M., P. comunei C. M., Ministerul Finanțelor Publice B.

A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. C. M. - S. Ș. cu clasele I-V. B. să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant C. O., I. A., P. M., P. Ana, M. M., F. F., C. A., J. M., M. L., P. V., T. M., U. M., N. N., A. M., N. D. V. diferența dintre drepturile salariale cuvenite pentru luna noiembrie 2009, diminuate cu 15,5% prin aplicarea L. nr. 3. doar începând cu data de (...) și drepturile salariale efectiv încasate pentru această lună, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost obligați pârâții C. local C. M., P. comunei C. M. și Ministerul

Finanțelor Publice să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., că potrivit art. 19 din L. nr.

500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază că legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, a respins excepția invocată de acesta.

Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:

Membrii de sindicat reprezentați în cauză sunt angajați ai pârâtei Ș. cu clasele I-V. C. M. - S. Ș. cu clasele I-V. B., așa cum rezultă din adeverința nr. 99 din (...), depusă la fila 11 din dosar.

Potrivit adeverințelor nr. 100/2010 și nr. 101/2010, emise de Ș. cu clasele

I-V. C. M. - S. Ș. cu clasele I-V. B., în luna noiembrie 2009 au fost reduse cheltuielile de personal cu 15,5%, respectiv total salarii brute, pentru întreg personalul angajat al unității de învățământ.

Potrivit art. 10 alin. 1 din L. nr. 3., în vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie - decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre măsurile enumerate.

În conformitate cu dispozițiile art. 12 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și art. 78 din Constituția R., legea se publică în Monitorul Oficial al R. și intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul ei.

L. nr. 3. a fost publicată în Monitorul Oficial la data de (...) și, în lipsa unei mențiuni privind intrarea în vigoare la o altă dată, a intrat în vigoare la 12 noiembrie 2009, dată de la care își produce efectele.

Prin urmare, pentru luna noiembrie 2009 procentul de 15,5% lunar, în medie, de reducere a cheltuielilor de personal, trebuie aplicat proporțional cu perioada din această lună în care legea se aplică, iar nu raportat la întreaga lună.

Potrivit art. 15 din Constituția R., legea civilă produce efecte numai pentru viitor, respectiv de la data intrării sale în vigoare, neputând afecta drepturile dobândite anterior.

Drepturile salariale aferente muncii prestate de membrii de sindicat reprezentanți de reclamant până la data de 12 noiembrie 2009 s-au născut sub imperiul legii anterioare și nu pot fi afectate de reducerile prevăzute de L. nr. 3..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerea obligării Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant..

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică și invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.

Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P.fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de

G.

Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.

În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M. F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.

De asemenea recurentul înțelege să invoce D. nr.10/(...), dată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Pe fondul cauzei, pârâtul solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 decembrie 2011 (f.13-14)reclamantul S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Față de conținutul cererii deduse judecății în fața instanței de fond, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu în raport de petitul principal formulat în contradictoriu cu angajatorul prin care se solicită plata drepturilor de natură salarială. Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către pârâtul din cererea principală a fondurilor necesare pentru plata drepturilor de natură salarială solicitate. Prin urmare, partea reclamantă nu invocă existența unui raport obligațional direct cu pârâtul recurent, ci are în vedere raporturile care subzistă între pârâta - unitatea de învățământ, ca instituție bugetară și Ministerul Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite.

Însă calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P., în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu generează o obligație implicită de alocare a fondurilor necesare către instituțiile bugetare, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu conțin o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.

Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între

Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în bazadispozițiilor legale.

Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a, g, h și i din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. 1 pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.

În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.

Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul

Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.

În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, în recurs în interesul legii, stabilind că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.

Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată.

Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea apreciază că efectele acesteia se impun a fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul

Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității identice a celor două tipuri de cereri.

Ținând seama de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

1, 3 C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Vor fi menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. împotriva Sentinței civile nr. 1496 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) a T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2012.

PREȘED.TE JUDECATORI

C. M. S.-C. B. I.-R. M. cu opinie separată,

G.

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: H. D. M.

Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

Consider că recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, este nefondat, pentru următoarele considerente:

În vederea stimulării achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, legiuitorul a decis că se impune emiterea unei legi prin care să fie prevăzut dreptul la un ajutor financiar pentru cadrele didactice, în cadrul formării profesionale continue a acestei categorii de salariați, inițiativa în acest sens având la bază cunoașterea realităților economico-sociale, respectiv posibilitățile financiare pe care angajații vizați le au pentru a-și procura materialele necesare sporirii calității activității desfășurate.

A fost emisă astfel L. nr.3., prin care, la articolele 1 și 2 s-a prevăzut că Statul acordă anual un ajutor financiar reprezentând echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în scopul achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, la solicitarea acestora.

Potrivit disp.art.4 din L. nr.3., sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației și Cercetării.

Analizând modul de exprimare de care a uzat legiuitorul în redactareaacestei legi, Curtea constată că toate dispozițiile acesteia au un caracter imperativ,nefiind prevăzută nicio condiționare în ceea ce privește plata ajutorului financiar la care sunt îndreptățite cadrele didactice, în cuantumul anual de 100 E., expres prevăzut de actul normativ.

Potrivit disp.art.8 alin.3 din L. nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, în cazul în care dispozițiile din actul normativ ar avea un alt caracter, respectiv ar fi supletive, permisive, alternative, derogatorii, facultative, tranzitorii, temporare, de recomandare, sau altele asemenea, "aceste situații trebuie să rezulte expres din redactarea normelor";.

De altfel, în situația în care legiuitorul nu ar fi avut la bază studii temeinice de impact financiar, acesta nu ar fi prevăzut în mod expres cuantumul ajutorului financiar acordat, urmând ca de acest drept cadrele didactice să beneficieze în funcție de fondurile existente la un moment dat.

Mai consider că și Normele metodologice de aplicare a nr.3., aprobate prin H. nr.453/2007, folosesc, în art.2, același mod de exprimare, imperativ, prevăzând că acordarea ajutorului financiar, ce reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, se face pentru fiecare cadru didactic, pentru funcția de bază.

De altfel, potrivit art.4 alin.3 din L. nr.24/2000, actele normative date înexecutarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor G. se emit în limitele și potrivitnormelor care le ordonă.

Recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE invocă în cauză prevederile art. 5 alin.3 din H. nr.453/2007, potrivit cărora sumele necesare plății ajutoruluifinanciar prevăzut la art. 1 alin.2 se asigură din bugetul M. E., C. și T., capitolul

65.01 "Î.", art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani", în limita creditelor bugetareaprobate, susținând că nu au fost aprobate fondurile necesare plății integrale aacestui ajutor pentru anul 2009.

Consider însă, că, potrivit prevederilor exprese ale art.4 alin.3 din L. nr.24/2000, ce cuprind norme de tehnică legislativă obligatorii, prin actul normativ dat în aplicarea unei legi ce prevede un drept al cadrelor didactice, nu se poate adăuga la lege și goli astfel de conținut acest drept, exonerând astfel Statul de obligația pe care și-a asumat-o prin L. nr.3..

De asemenea, leguitorul, adoptând această lege, a avut în vedere, în primul rand, conform art.30 alin.1 lit.a) din L. nr.24/2000, cerințele care reclamă intervenția normativă, respectiv imperativul stimulării achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, considerând insuficiente reglementările în vigoare, ori nu se poate reține că scopul legii ar putea fi atins doar prin simpla prevedere legală a unui drept la un ajutor financiar, ci cadrele didactice vor fi "stimulate"; numai în situația în care se va plăti efectiv suma prevăzută expres cu acest titlu, atunci când legiuitorul a edictat norma.

Mai mult, conform art.8 alin.1 din L. nr.24/2000, legiuitorul a avut, pentru adoptarea acestei legi, avizul tuturor autorităților interesate în aplicarea acesteia,deci și a M. F. P., astfel încât, în cauză, recurentul nu-și poate invoca propria culpă privind neacordarea efectivă a unui drept prevăzut expres printr-un act normativ ce a avut avizul său și cu, atât mai mult, nu avea posibilitatea ca, prin actul dat în aplicarea legii, să adauge condiții la prevederile acesteia..

Mai mult, conform disp.art. 23 și 30 alin.1 din L. nr.24/2000, Statul, laelaborarea acestei legi a luat desigur în considerare "diferitele ipoteze ce se pot iviîn activitatea de aplicare a actului normativ"; și "efectele avute în vedere"; prin această reglementare, în urma evaluării impactului financiar asupra bugetului consolidat atât pe termen scurt, cât și pe termen lung ( 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri, astfel încât nu se poate reține că, deși a prevăzut imperativ prin lege plata acestui drept financiar, ulterior, în cursul aplicării acestorprevederi legale, achitarea efectivă a acestor drepturi bănești, ar putea fi afectată de condiția existenței fondurilor necesare.

În consecință, consider că, întrucât potrivit art.6 din H. nr.453/2007, responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art.1 alin.2 revine directorului la nivelul instituției de învățământ, inspectorului școlar general responsabil de curriculum la nivelul inspectoratului școlar județean/al municipiului B. și direcțiilor de specialitate la nivelul M. E., C. și T., care au dovedit, în cauză, cu adresele nr.2715/(...) și nr.128/(...), că au solicitat M. F. P. asigurarea fondurilor necesare, fără ca recurentul să-și îndeplinească obligația asumată statal de asigurare a mijloacelor financiare necesare punerii în plată a acestui drept, Curtea reține că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză de către Ministerul Finanțelor Publice și a admis cererea reclamanților în contradictoriu cu acest minister.

Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata acestui drepturi din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri.

În anul 2011 a fost pronunțat un recurs în interesul legii privind cererea de

chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3..

Astfel, prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că:

În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programeeducaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.

Consider însă că efectele acestei decizii pronunțate în interesul legii nu pot fi extinse și situațiilor în care M. F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar, pentru următoarele considerente:

În primul rând, astfel cum rezultă din considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii- a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al C. de A. S. și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind „…interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" |

500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, șiart. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, referitor la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar.";

De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-au reținut următoarele: „Prin r ecursurile în interesul legii se arată că în practica

judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la cererile de chemare în

garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.";

La punctul 3 din decizie, denumit: „. pronunțate de instanțele

judecătorești";, s-au reținut următoarele:

„ 3.1. Unele instanțe de judecată au admis cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenții, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din Hotărârea G. nr.

34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., cu modificările și completările ulterioare, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

3.2. Alte instanțe au respins cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că între instituția publică chemată în garanție și instituțiile publice pârâte nu există un raport juridic obligațional.";

În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-a arătat, la pct.1 din decizie, că: „ Rec ursurile în interesul legii vizează aceeași

problemă de drept r eferitoare la interpretarea și aplicarea di spozițiilor art. 60 di n

Codul de procedur ă civilă raportate l a art. 19 din L. n r. 500/2002 privin d

finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 -4 din O. G.

nr. 2. privind execut area obligațiilor de p lată ale instituțiilor publice, stabilite pri n titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la chemarea

în garanție a M. F . P. în litigiile vizâ nd acordarea unor drepturi de natură

salarială personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevăzut de L. nr. 3.

privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe ed ucaționale pe suport

electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul

preuniversitar.";

Consider astfel că, doar analizând cele reținute prin decizie cu privire la

problemele de drept asupra că rora inst anțele au pronunțat soluții diferite, se

reține că acest recurs în interesul legii nu putea soluționa decât cererea cu care

a fost investită legal, respec tiv do ar ches tiune a cerer ii de c he mar e în g ar anț ie a M .

F. P. formulate în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială sau a ajutoarelor financiare acordate personalului bugetar .

De altfel, conform art.3305 din Codul de p rocedur ă c iv il ă, recur sul în in teresul

leg ii es te ad mis ib il do ar d ac ă se f ace dovad a c ă proble mele d e drep t c are f or me az ă

ob iec tul judec ăț ii au f ost soluț ion ate în mod d if erit pr in ho tăr âr i irevoc ab ile.

În al do ile a r ând, cons ider c ă asemenea litigii vizând acordarea unor

drep tur i de n atur ă s al ar ial ă person alul u i buge tar, respec tiv person al d id ac tic,

personal d in s is te mu l s an itar, person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncț ion ar i publ ic i, se

judec ă în tr -un c adru procesu al în c are M in is terul F in anțelor Publ ice are c al itate a de

pârât, solicitându-se de c ătre recl aman ț i obl ig are a aces tu ia l a aloc are a f ondurilo r

necesare pl ăț ii drep tur ilor s al ar iale sol ic itate pr in aces te acț iu n i, s au l a as igur are a

f inanț ăr ii neces are, de aprox imativ 7 an i de z ile, invoc ându -se în principal

preveder ile L. nr. 500/2002 pr iv ind f in anțele publ ice , cu modificările și

completările ulterioar e, dar și cele ale Ordon anțe i G. nr. 2., mai ales pr in excepț iile

l ipse i c al ităț ii proces u ale p as ive invoc ate de c ătre aces t min is ter.

Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și în contencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată.

În to ată ace as tă per io ad ă, prob ab il în urma pr ac tic ii cons tan te a ins tanțelor

judec ătoreș ti de obl ig are a aces tu i min is ter l a aloc are a de f ondur i, n ic iunul d in tr e

cei pe care legea i-a inves tit cu leg itimare procesu al ă de a exerc ita recursul în

interesul legii, respectiv procurorul ge ner al al P arc he tulu i de pe l âng ă În al ta Cur te

de C as aț ie ș i Jus tiț ie ș i coleg iile de conducere ale curț ilor de apel nu au cons tatat

c ă ace as tă proble mă de drep t ar f i f os t soluț ion ată d if erit de c ătre ins tanțel e

judec ătoreș ti, nef iind pro mo vat un recurs în interesul legii în acest sens.

Po tr iv it ar t.329 al in .1 d in Codul de pr ocedur ă c iv il ă, as tf el cu m a f ost

mo d if ic at pr in L. nr.2 19/2005, P. gener al al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta Cur te de

C as aț ie ș i Jus tiț ie, d in of ic iu s au l a ce rere a min is trulu i ju s tiț ie i ș i coleg iile de

conducere ale curț il or de apel, au dre p tul, pen tru a as ig ur a in terpre tare a ș i

apl ic are a un itar ă a l eg ii pe în treg ter itor iul R. s ă ce ar ă Î. C. de C. ș i Jus tiț ie s ă s e

pronunțe asupr a ch es tiun ilor de drep t c are au f ost so luț io n ate d if erit de c ătr e

ins tanțele judec ătore ș ti.

Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani dezile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară înacest sens.

Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență.

În al treilea rând, se reține că începând cu anul 2005, P. general al

P arche tulu i de pe l âng ă În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie ș i, ul ter ior, coleg iile de

conducere ale curț il or de apel au ses iz at În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie c u

pronunț are a unor de c iz ii în in teresul leg ii pr iv ind dre p tur i de n atur ă s al ar ial ă ale

personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar,

person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i, în c are au f ost ataș ate ș i

ex amin ate ho tăr âr i judec ătoreș ti d in în tr e ag a ț ar ă în c are, î n c al itate d e pârât în

cerer ile de aloc are a f ondurilor neces are p l ăț ii drep tur ilor s al ar iale f igur a M in is terul

F in anțelor Publ ice, in voc ându -se prevederile L. nr. 500/2002 ș i cele ale Ordon anțe i

G. nr. 2., f ăr ă a se c ons tata vreod ată sol uț ion are a d if erită a unor ase m enea cereri

de c ătre ins tanțele judec ătoreș ti, dec i n ic i neces itate a ses iz ăr ii ins tanțe i supre me

cu pronunț are a unu i recurs în in teresul le g ii în aces t sens.

Se mai reț ine în aces t sens c ă În al ta Cur te de Cas aț ie ș i Jus tiț ie a pronunț at,

în urma unor asemene a ses iz ăr i pr iv ind drep tur i de n atur ă s al ar ial ă al e

personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar,

person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncțion ar i p ubl ic i, ur măto arele dec iz ii: nr.23/(.. .)

(dosar nr.31/2005), nr.12/(...) (dosar nr.30/2006), nr.36/(...)( dosar nr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008), nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007), nr.46/(...)(dosar nr.27/2008),

nr.41/(...),nr.33/(...)(dos ar nr.2 0/200 9), nr.28/(...)(dosar nr.5/20 09) ș i

nr.37/(...)(dos ar nr. 23/2009), av ând î n f iec are d in tre ac es te dos are ataș ate

ho tăr âr i judec ătoreș ti pr in c are se cere a ș i ch iar er a obl ig at M in is terul F in anțelor

Publ ice l a aloc are de f onduri, f ăr ă a se cons tata în toț i aceș ti an i o pr ac tic ă

neun itar ă a ins tanțe lor judec ătoreș ti în aces t sens, cee a ce n u per mite în prezen t

ex tindere a ef ectulu i recursulu i în in teres ul leg ii soluț ion at pr in dec iz ia nr.11/201 0

ș i asupr a unor ase mene a cerer i de che mare în judec ată.

În al p atrule a r ând, în acț iun ile pr iv ind drep tur i de n a tur ă s al ar ial ă ale

person alulu i d in s is te mul jus tiț ie i, încep ând cu anul 2005, P arche tul de pe l âng ă

În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie, pr in procurorul gener al ș i C.le de A. au f igur at

în c al itate de p âr âț i, al ătur i de M in is ter ul F in anțelor Publ ice , u ltimul fiind chemat

s ă aloce f ondurile ne ces are pl ăț ii drep tur ilor b ăneș ti sol ic itate, f or mul ându -se chiar

ap ăr ăr i f aț ă de exce pț ia l ipse i c al ităț ii pr ocesu ale p as ive invo c ată în aces te c auze

de către M in is terul F in anțelor Publ ice, în te me iul L. nr. 500/2 002, astfel încât este

cer t c ă aceș tia au c unoscu t pr ac tic a ins tanțelor judec ătoreș ti d in ț ar ă în cee a c e

pr iveș te ace as tă pro ble mă de drep t ș i n u au cons ider at nec es ar, în to ată ace as tă

per io ad ă, s ă ses izez e În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie cu pr onunț a rea unui recurs

în in teresul leg ii în ace as tă ches tiune, as tf el încât nu se po ate pune proble ma

ex tinder ii ef ectelor d ec iz ie i nr.10/2011 a Î. C. de C. ș i Jus tiț ie asupr a aces te ia.

Pentru toate aceste considerente, consider că se impunea doar admiterea în parte a recursului formulat de către Ministerul Finanțelor Publice.

C. M.

Judecător,

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 65/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă