Decizia nr. 675/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 675/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ș. CU C. I - V. R. C. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1913 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. precum și pe pârâții intimați C. LOCAL R. C. și P. C. R. C., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 9 februarie
2012 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursurilor formulate.
Constatând că atât recurenții cât și reclamantul intimat au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1913 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul
Finanțelor Publice.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de S. L. din Învățământ M., în numele membrilor de sindicat: A. A., A. V., B. M. I., C. E., C. C., C. E., F. A., G. E., G. Z., H. I., I. O., L. I., L. E., M. C., M. M., M. R., M. M., M. V., M. V., P. S., S. V., S. C., T. T., T. D., T. A., în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu clasele I-V. R. C., C. Local R. C., I. P.ui comunei R. C. și Ministerul Finanțelor Publice B. și în consecință a fost obligată Ș. cu clasele I-V. R. C. la:
1) calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar
2009-2010 în cuantumul integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzute de
L. 1., în conformitate cu prevederile legale în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu
2) plata diferențelor dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul aferent anului școlar 2009-2010 actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. local R. C., I. P.ui comunei R. C. și Ministerul Finanțelor Publice la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor bănești.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de
Ministerul Finanțelor Publice instanța a reținut:
Ministerul Finanțelor Publice în virtutea dispozițiilor art. 19 din L. nr.
500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară.
Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.
Pentru aceste considerente excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, sindicatul se prezintă în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul de la fila 12 care au început efectuarea concediilor de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, după cum rezultă din adeverința depusă la filele 13-14, respectiv la (...).
În acest sens, potrivit deciziei nr. 20 din dosarul nr.20/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în interesul legii se stabilește că art. 1 din L. nr.1. raportat la art. 150 (fost 145) din Codul muncii, art. 103 lit.a) din L. nr. 128/97 cu modificările ulterioare și art. 7 din H.G.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică…. sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic auxiliar din unitățile de învățământ preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anilor 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1. respectiv 3 iulie 2010.
Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediul de odihnă potrivit art. 103 lit. 1 din L. nr. 128/97 modificată și completată.
Potrivit art. 145 al. 3 Codul muncii „Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";.
D. adeverințele depuse, sus menționate rezultă că indemnizația de concediu a fost calculată și plătită cu o reducere de 25% începând cu (...), după intrarea salariaților în concediu.
Potrivit art. 28 al. 4 din Contractul Colectiv de M. la N. I. Ș. J. M. 2008-
2009 coroborate cu art. 29 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. 2007-
2008 „pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu
Indemnizația de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu.";
Așadar, acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ș. CU C. I-V. R. C. ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Prin recursul pârâtei Ș. cu clasele I-V. R. C. s-a solicitat modificarea sentințeiîn sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivare s-a arătat în esență că măsura diminuării indemnizației de concediu a fost luată în conformitate cu prevederile art.1 din L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 872/(...) și 874/(...), constatând constituționalitatea acestor prevederi legale și reținând că nu aduc atingere substanței dreptului la muncă; că legea are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat și că măsura este aplicată în mod nediscriminatoriu; că există o legătură de proporționalitate și un echilibru echitabil între mijloacele utilizate și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Sunt invocate prevederile art. 17 alin. 4 și art. 139 din Codul Muncii.
Reclamantul nu a administrat nicio probă din care să rezulte că prin diminuarea cu 25% a veniturilor au fost lipsiți de mijloace de subzistență.
Prin recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. s- a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii obligării acestui pârât la alocarea sumelor necesare plății.
În motivare se invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. al județului M. în care Ministerul Finanțelor
Publice nu are calitate de parte, iar potrivit art.167 alin.3 din L. nr.84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Potrivit art.8 din L. nr.69/2010 a responsabilității fiscale-bugetare Guvernul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscală-bugetară.
Același acte normative prevede că totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificării bugetare.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugetul
și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale, precum și utilizarea sumelor reținute în conformitate cu prevederile art.21 alin.4 din L. nr.500/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situația economică și bugetară publicat, precum și opinia C.ui fiscal cu privire la acesta.
Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistența financiară din partea U. Europene și a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice și pentru plata contribuției României la bugetul U. E.
Totodată, este invocată Decizia nr.10/(...) prin care Înalta Curte de Casație
și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 februarie 2012 reclamantul S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursurilor formulate și menținerea hotărârii pronunțate ca fiind legală și temeinică.
În motivare s-a arătat în esență că nu contestă aplicabilitatea Legii nr. 1. începând cu (...), ci faptul că diminuarea prevăzută de această lege nu se aplică și indemnizația de concediu cuvenită persoanelor care au intrat în concediu înainte de data intrării în vigoare a legii, întrucât dreptul la plata indemnizației de concediu se naște cu 5 zile înainte de intrarea în concediu de odihnă.
Cu toate că dispozițiile Legii nr. 1. nu erau incidente în chestiunea calculului și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, totuși pârâții au procedat, fără nici un temei legal, la amânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu un procent de
25% a indemnizației de concediu, plată care s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale referitoare atât la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației pentru concediul de odihnă.
În ce privește Decizia nr.10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, arată că aceasta se referă strict la cererile de chemare în garanție, iar în această cauză
Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât.
În drept, invocă prevederile art. 145 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, art. 67 din L. nr. 168/1999, art. 28 din L. dialogului social nr. 62/2011, art. 103 din L. nr. 128/1997, art. 29 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. 2007-2008, art. 28 din Contractul Colectiv de M. U. la N. I. MM 2008-2009.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt fondate și urmează a fi admise ca atare, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu acest pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în contradictoriu cu ceilalți pârâți ca neîntemeiată.
Cât privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține următoarele:
Prin sentința pronunțată instanța de fond a obligat Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate, reținând că în cauză legitimarea procesuală pasivă a acestuia este conferită de dispozițiile art. 19 din L. nr. 500/2002 care prevăd că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307 alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege."; Față de prevederile art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă. Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3.. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare. În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cudispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie. În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului. În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar. În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă."; Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M.ui F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se urmărește aceeași finalitate ca și printr-o eventuală cerere de chemare în garanție formulată împotriva acestuia de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, Curtea de A. constată că sunt pe deplin aplicabile în cauză statuările obligatorii ale instanței supreme privind rolul M.ui F. P. în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea de A. va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va modifica sentința conform dispozitivului. Raportat la recursul declarat de unitatea de învățământ, se rețin următoarele: Prin adeverința nr. 676/(...), unitatea de învățământ pârâtă a confirmat că reclamanții au început efectuarea concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cursul lunii iunie 2010, respectiv la (...), în cazul reclamantei G. Z. și că plata indemnizației de concediu a fost efectuată ulterior intrării în concediu, la 5 iulie 2010 și a fost diminuată cu 25% începând cu data de (...). În materia reducerii indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009 -2010, datorată legal personalului didactic și didactic auxiliar dinînvățământul preuniversitar de stat, s-a pronunțat prin decizia în interesul legii nr. 20/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, statuând „că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009 - 2010, după intrarea în vigoa re a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010";. Coroborând statuările din dispozitiv cu considerentele ce le însoțesc și prin care se afirmă că „. după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învăț ământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat d upă această dată (3 iulie 2 010) se imp une a fi diminuată proporțional,ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul";, se conturează concluzia că diminuarea indemnizației de concediu pentru personalul didactic și didactic auxiliar di n învățământul pre universitar de stat în mod legal a fostdiminuată pentru perioada ulterioară datei de 3 iulie 2010, așa cum corect a procedat pârâta Ș. cu clasele I-V. R. C.. Curtea de apel constată că față de dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție problemei de drept în dezbatere, ce se impun cu titlu obligatoriu instanțelor potrivit art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., acțiunea apare ca neîntemeiată. În plus, unul din considerentele pentru care reclamanții afirmă încălcarea drepturilor lor prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 1. este că le este încălcat, în acest mod, dreptul la protecția proprietății, astfel cum este acesta reglementat de art. 1 din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Or, prin decizia pronunțată la 6 decembrie 2011 de Curtea E. a D. O. în cauzele cu numerele 4. și 4., s-au declarat inadmisibile cererile prin care s-a invocat de către reclamanții F. M. și A. G. S., pentru aceleași considerente ca și în prezenta cauză, încălcarea dreptului de proprietate. S-a reținut de către Curtea E. a D. O. că prin C. nu se garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum, așa încât, în condițiile în care prin L. nr. 1. s-a dispus reducerea salariilor angajaților din sectorul public, cu dificultate se poate susține că reclamanții posedau un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional. De asemenea, s-a mai arătat că și în ipoteza în care Curtea ar concluziona că reclamanții erau titularii unui bun susceptibil de a fi protejat în lumina art. 1 din Primul Protocol adițional, se constată că ingerința era prevăzută de lege, că urmărea un scop de utilitate publică, anume, de a salva echilibrul bugetar în condițiile unei situații de criză economică, că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în derularea politicii sale economice și sociale, că măsurile legislative criticate nu au așezat pe umerii reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul acestora la respectarea proprietății, garantată de art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. și că statul nua abuzat de marja sa de apreciere și nici nu a încălcat justul echilibru între interesul general și cel particular. Față de dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează a admite recursul formulat de pârâta Ș. cu clasele I-V. R. C. și a modifica sentința conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursurile declarate de pârâții Ș. cu clasele I-V. R. C. și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1913 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că: Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată reclamantul S. L. din Î. M. în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu ceilalți pârâți. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2012. PREȘED.TE, JUDECATORI, D. C. G. G.-L. T. I. T. Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. C. M. N. N. G.,
| ← Decizia nr. 1129/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1/2235, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
