Decizia nr. 70/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 70/RC/2012
Ședința publică din data de 2 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația în anulare formulată de contestatoarele B. M., Ș. M. și C. A. A. împotriva deciziei civile nr.
2509 din 4 iulie 2011 pronunțată de C. de A. C. în dosar nr. (...)*, privind și pe intimații A. V. V., P. G., M. V., P. D., B. D. L., G. E., B. M., B. P. L., B. M., C. A., C. D., C. G. V., CONT C. M., C. G., C. T. A., C. ANA, C. V., D. T., D. S., D. L., F. R., G. V., H. L. P., I. C. M., I. I. C., I. ANA, M. S. L., M. L. M., M. D. ANA, M. I., M. I. C., N. S., POP A. A., P. E., P. D., R. V. A., R. A., R. M., RUS S. L., S. M., S. S., S. M., S. L., T. F., T. I., C. A. A., U. L., V. M. C., I. A., I. M., D. A., CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, TRIBUNALUL HUNEDOARA, T. M., TRIBUNALUL MARAMUREȘ, T. S., TRIBUNALUL SATU MARE, M. J., M. E. SI F., având ca obiect calcul drepturi salariale - valoare sectorială de referință
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2750 din 9 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A. V. V., P. G., M. V., P. D., B. D. L., G. E., ALB A. A., B. M., B. P. L., B. M., C. A., C. D., C. G. V., CONT C. M., C. G., C. T. A., C. ANA, C. V., D. T., D. S., D. L., F. R., G. V., H. L. P., I. C. M., I. I. C., I. A., I. ANA, M. S. L., M. L. M., M. D. ANA, M. I., M. I. C., N. S., POP A. A., P. E., P. D., R. V. A., R. A., R. M., RUS S. L., S. M., S. S., S. M., S. L., T. F., T. I., C. A. A., U. L., V. M. C., I. M., D. A., I. I., I. I., B. M., B. M., B. M., B. M. în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL MUREȘ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ, TRIBUNALUL SĂLAJ, TRIBUNALUL SATU MARE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C. ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că reclamanții au calitatea de magistrați, fiind salarizați în perioada 2005 - 2007, potrivit dispozițiilor OUG nr. 177/2002, respectiv ale OUG nr. 2., aprobată prin L. nr. 4..
Potrivit art.1 și art.2 din OUG nr. 2., salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin act normativ special - OUG nr. 177/2002, aprobată prin L. nr. 4. - cu luarea în considerare a locului și rolului justiției în statul de drept, a răspunderii, complexității și riscurilor funcției, a incompatibilităților și interdicțiilor prevăzute de lege pentru magistrați. Valoarea de referință sectorială pe baza căreia s-a stabilit salariul magistraților în perioada de referință a fost de 257 lei, această valoare fiind majorată cu 2% prin O. nr. 1..
Coeficientul de multiplicare a valorii de referință sectorială a fost stabilit de legiuitor între 7,000 și 26,000, în funcție de nivelul funcției exercitate de către magistrați.
Potrivit art. 28 al. 1 lit. a) din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, legea nu se aplică „personalului de specialitate juridică prevăzut în L. nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția funcțiilor de demnitate publica numite, altele decât cele ocupate de judecători și procurori detașați";. Dispozițiile Legii nr. 1. având ca obiect sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar și a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică au operat atât cu valori de referință sectorială (anexa I), cât și cu indemnizații stabilite în cuantum fix (anexa II/1). Așadar, nici în cadrul aceleiași categorii nu s-a utilizat un singur criteriu de calcul a valorii salariului ori a indemnizației.
Valorile de referință sectorială stabilite prin L. nr. 1. și prin O. nr. 2. nu sunt singurele elemente în funcție de care se stabilește salariul magistraților și al persoanelor expres prevăzute în L. nr. 1., iar aceste valori nu sunt interdependente, astfel încât modificarea valorii dintr-un act normativ nu atrage modificarea valorii din cel de-al doilea act normativ. În mod similar, anumite drepturi cu caracter salarial prevăzute pentru magistrați în actul normativ special nu sunt aplicabile demnitarilor publici prevăzuți în L. nr. 1..
Drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite printr-un act normativ special, act care le-a reglementat într-o manieră exhaustivă, fără a cuprinde norme de trimitere la actele normative privind salarizarea altor categorii.
În ceea ce privește caracterul de demnitate publică al funcției de magistrat, invocat de către reclamanți în susținerea acțiunii, s-a reținut că dispozițiile Legii nr. 1. stabilesc salarizarea prin indicarea fără echivoc a funcțiilor la care se referă, nefiind tratată generic categoria demnitarului public. A. noțiune este folosită în titlul actului normativ, caracterizat prin generalitate.
Pentru a opera o discriminare este necesar ca titularii drepturilor supuse comparației să se afle în situații identice sau similare, iar diferențierea să nu aibă la bază o justificare (obiectivă, rațională). Instanța apreciază că reclamanții nu sunt plasați într-o situație discriminatorie în condițiile existenței unei diferențe minime de salarizare. E. unor diferențe de valoare minimă este rezonabilă și se plasează în sfera marjei de apreciere a statului care acționează prin autoritatea legislativă.
Prin actele normative speciale de salarizare invocate de către reclamanți s-a avut în vedere necesitatea asigurării unui echilibru între puterile în stat, chiar dacă nu s-a asigurat o egalitate matematică între indemnizațiile reprezentanților acestora. Indemnizațiile obținute de către reprezentanții celor trei puteri ale statului în perioada 2005 - 2007 sunt sensibil egale și deci comparabile, fiind respectate dispozițiile art. 1 al. 4 din Constituția României, revizuită, conform cărora puterile statului trebuie să se afle într-un just echilibru. Astfel, la data de
1 februarie 2006 indemnizația unui senator sau a unui deputat era în cuantum de 31.295.000 lei vechi, iar în anul 2007 aceasta a fost de 4.714 lei, cuantumul acestora fiind similar cu cuantumul indemnizației unui magistrat.
Prin decizia civilă nr. 2509 din data de 4 iulie 2011 a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...),* s-a admis recursul declarat de reclamanții A. V. V., P. G., M. V., P. D., B. D. L., G. E., B. P. L., B. M., C. A., C. D., C. G. V., C. G., N. T. A., C. Ana, C. V., D. T., D. S., D. L., F. R., H. L. P., I. C. M., I. I. C., I. Ana, M. S. L., M. L. M., M. D. Ana, M. I., M. I. C., N. S., Pop A. A., P. E., P. D., R. V. A., R. A., R. M., Rus S. L., S. M., All H. (Fostă S.) S., S. L., T. F., U. L., V. M. C. împotriva sentinței civile nr. 2. a T. C., care a fost modificată în parte, astfel:
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții A. V. V., P. G., M. V., P. D., B. D. L., G. E., B. P. L., C. G., C. V., D. T., I. C. M., I. I. C., I. Ana, M. D. Ana, M. I., M. I. C., N. S., P. E., P. D., R. V. A., R. A., S. M., S. L., T. F., U. L., V. M. C., B. M., C. A. și All H. (fostă S.) S. în contradictoriu cu pârâții C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, s-au obligat pârâții de rândul 1-2 la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant/ă și de următoarele valori de referință sectoriale:
- pentru perioada 5 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 1.,
- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 1.,
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială 405 lei, conform OG nr. 1., și drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală calculată asupra diferențelor salariale de la data promovării acțiunii - (...), până la data plății.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții C. D., N. T. A., C. Ana,
F. R., H. L. P., M. S. L., M. L. M., Pop A. A., R. M. și Rus S. L. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Cluj, C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, s-au obligat pârâții de rândul 1-3 la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și de următoarele valori de referință sectoriale:
- pentru perioada 5 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 1.,
- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 1.,
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială 405 lei, conform OG nr. 1., și drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală calculată asupra diferențelor salariale de la data promovării acțiunii - (...), până la data plății.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta D. L. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Cluj, C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, s-au obligat pârâții de rândul 1-5 la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate, în funcție de perioada efectiv lucrată de reclamantă și de următoarele valori de referință sectoriale:
- pentru perioada 5 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 1.,
- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 1.,
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială 405 lei, conform OG nr. 1., și drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală calculată asupra diferențelor salariale de la data promovării acțiunii - (...), până la data plății.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul D. S. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul
Finanțelor Publice și în consecință, s-au obligat pârâții de rândul 1-3 la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate, în funcție de perioada efectiv lucrată de reclamant și de următoarele valori de referință sectoriale:
- pentru perioada 5 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 1.,
- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 1., și drepturile salariale efectiv plătite.
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială 405 lei, conform OG nr. 1., și drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală calculată asupra diferențelor salariale de la data promovării acțiunii - (...), până la data plății.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G. V. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Hunedoara, C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, s-au obligat pârâții de rândul 1-
3 la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate, în funcție de perioada efectiv lucrată de reclamant și de următoarele valori de referință sectoriale:
- pentru perioada 5 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,
- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 1.,
- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 1., și drepturile salariale efectiv plătite.
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială 405 lei, conform OG nr. 1., și drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobândalegală calculată asupra diferențelor salariale de la data promovării acțiunii - (...), până la data plății.
S-a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamanților.
S-au obligat pârâții Tribunalul Cluj, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul
Mureș, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Hunedoara, C. de A. C. să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-au menținut restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.
S-a respins ca tardiv recursul formulat împotriva aceleiași sentințe de reclamanții B. M., CONT C. M., G. V., S. M., T. I. și C. A. A.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut în ceea ce privește excepția tardivității recursului formulat de către reclamanții B. M., Conț C. M., G. V., Ș. M., T. I. și C. (fostă Ț.) A. A., care a fost invocată din oficiu, că termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Acest termen este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea lui având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. C. de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.
Raportat la dispozițiile legale menționate, s-a constatat că sentința atacată a fost comunicată reclamanților menționați la data de (...) (f. 352, 357, 366, 383,
386, 387 dosar fond), iar recursul acestora a fost înregistrat la data de 20 octombrie 2010, deci, cu depășirea evidentă a termenului legal de recurs de 10 zile reglementat de art. 80 din L. nr. 168/1999.
Referitor la recursul declarat în cauză de către ceilalți reclamanți, C. a apreciat că acesta este fondat.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea aceleiași valori de referință sectoriale, instanța a cercetat situația în care se aflau reclamanții în raport cu alte categorii socio- profesionale, tratamentele care se aplicau acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuia analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Reclamanții se aflau în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar care beneficiază de o valoare de referință sectorială superioară.
Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: OG nr. 9/2005, OG nr.
3/2006, O. nr. 1.; O. nr. 11/2007; O. nr. 16/2007; O. nr. 27/2007; L. nr.
232/2007; O. nr. 8/2007; O. nr. 20/2007; O. nr. 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anii 2005-2007, sub forma adaosurilor salariale, constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale.
Expunerile de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-
32 din L. nr. 2. și potrivit art. 6 din L. nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
E. discriminării directe a reclamanților a rezultat și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr. 2. (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.
12 la această C. (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr. 7.) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii), ceea ce face inaplicabilă Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale care se referă numai la
OG. nr. 1..
Acțiunea dedusă judecății a fost admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al C.i europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Ținând seama de considerentele expuse și apreciind că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale menționate anterior, C. a reținut incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Împotriva deciziei menționate au formulat contestație în anularecontestatoarele B. M., Ș. M. și C. A. A., solicitând anularea acesteia, rejudecarea recursului formulat, respingerea excepției de tardivitate a recursului și admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
În motivare, s-a arătat că recursul formulat de contestatoare a fost soluționat fără ca acestea să fi fost regulat citate.
Așa cum a rezultat din dovezile de comunicare de la filele 41, 42 și 43, contestatoarele figurau ca semnând personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare, cu indicarea seriei și numărului cărții de identitate, pentru termenul de judecată din 30 mai 2011, dându-li-se, astfel, termen în cunoștință.
În realitate, semnăturile de pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare nu aparțineau nici uneia dintre contestatoare, ele fiind colege de birou, după cum seriile și numerele cărților de identitate indicate nu sunt ale nici uneia dintre acestea, așa cum rezultă din copiile cărților de identitate, pe care le-au atașat prezentei contestații.
La fila 41 din dosar, apare ca fiind semnată dovada de îndeplinire a procedurii de citare de către C. A. A., semnătură ce nu-i aparține, cu seria și nr. CI KX 1., acesta având CI seria KX nr. 6.; la fila 42 din dosar, apare ca fiind semnată dovada de îndeplinire a procedurii de citare de către Ș. M. I., semnătură ce nu-i aparține, cu seria și nr. CI KX 7., acesta având CI seria KX nr. 4. și la fila
43 din dosar, apare ca fiind semnată dovada de îndeplinire a procedurii de citare de către B. M., semnătură ce nu-i aparține, cu seria și nr. CI KX 5., acesta având
CI seria KX nr. 2..
Necunoscând aceste împrejurări, contestatoarele au susținut că nu s-au putut apăra raportat la excepția tardivității recursului invocată de instanță dinoficiu la termenul din 30 mai 2011, așa cum a rezultat din încheierea de la fila
79, excepție admisă prin decizia contestată.
În ceea ce privește recursul, se susține că acesta a fost greșit respins ca tardiv, întrucât împotriva contestatoarelor nu a curs termenul de recurs, dovada de comunicare a sentinței recurate fiind semnată de alte persoane.
Astfel, la fila 352 dovada de comunicare a sentinței civile nr. 275012010 a
T. C. apare ca fiind semnată de contestatoarea B. M., semnătură ce nu-i aparține, CI indicată având seria KX, nr. 1., deși aceasta are seria KX nr. 1.; la fila 383 dovada de comunicare a sentinței civile nr. 275012010 a T. C. apare ca fiind semnată de contestatoarea Ș. M., semnătură ce nu-i aparține, CI indicată având seria KX, nr. 7. deși acesta are seria KX nr. 4. și la fila 387 dovada de comunicare a sentinței civile nr. 2. a T. C. apare ca fiind semnată de contestatoarea Ț. A. A., în prezent C., semnătură ce nu-i aparține, CI indicată având seria KX, nr. 7., deși aceasta are seria KX nr. 6..
Contestatoarele arată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 317 alin.
1 pct. 1 C.proc.civ., privind contestația în anulare, întrucât procedura de citare pentru termenul când s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită, neputându-se apăra față de excepția invocată de instanță din oficiu.
Pe fondul recursului, au solicitat admiterea acestuia în aceleași condiții în care au fost admise cele formulate de colegii lor, recursul fiind comun, neputând fi discriminați printr-un recurs în interesul legii admis ulterior, în condițiile în care recursul contestatoarelor trebuia soluționat pe fond odată cu cel declarat de ceilalți recurenți, acestea nefiind vinovate pentru lipsa procedurii de citare.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ.
Apreciind asupra contestației în anulare, din perspectiva dispozițiilor art. 317
C.proc.civ., C. reține următoarele:
Contestația în anulare este reglementată ca și o cale de atac extraordinară prin intermediul căreia apare posibilă anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și investită cu autoritatea de lucru judecat, ce se poate exercita doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu o contestație în anulare, în situația în care procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită legal și numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În alin. 2 al textului de lege menționat se stipulează că poate fi primită contestația în anulare pentru motivele circumscrise pct. 1 și 2 ale alin. 1 și în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins, sau dacă recursul a fost respinsă fără să fi fost judecat în fond.
În speță, contestatoarele atacă o hotărâre irevocabilă a instanței de recurs, promovând contestația în anulare în care au indicat ca temei de drept dispozițiile art. 317 alin 1 pct. 1 Cod procedură civilă, fiind invocată lipsa de procedură la termenul la care recursul a fost soluționat.
Astfel, contestatoarele au susținut în cuprinsul contestației faptul că nu le aparțin semnăturile și seriile cărților de identitate de pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare.
C. reține că din actele dosarului de recurs rezultă fără dubiu că recurentele B. M., Ș. M. și C. A. A. au fost citate pentru termenul din data 30 mai 2011, prin predarea citației către destinatar, conform proceselor - verbale întocmite de agentul procedural (f. 41 - 43), neputându-se aprecia că a avut loc o încălcarea a dispozițiilor art. 92 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea si semnătura acestuia.
Potrivit art. 100 alin. 4 C.proc.civ., procesul - verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedura face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel ce l-a încheiat.
În speță, agentul procedural a făcut mențiunea găsirii destinatarului și primirii de către acesta a citației, pe fiecare dintre cele 3 citații, aspect față de care contestatoarele nu au înțeles să inițieze procedura înscrierii în fals, reglementată în art. 100 alin. 4 C.proc.civ. De altfel, chiar și în fața acestei instanțe, contestatoarele au arătat că nu consideră necesară înscrierea în fals cu privire la actele întocmite de agentul procedural.
În acest context, prin susținerea reclamantelor din cuprinsul motivelor contestației în anulare, în sensul că nu le aparțin semnăturile și seriile actelor de identitate de identitate de pe procesele-verbale, se tinde a se răsturna constatarea personală a agentului procedural - prezența celor trei reclamante la adresa de comunicare a citării și primirea citațiilor - prin proba contrară, ceea ce nu poate fi primit, având în vedere că mențiunile în discuție nu pot fi înlăturate decât prin procedura înscrierii în fals.
Din această perspectivă, este lipsită de relevanță și depunerea la dosar a cărților de identitate care să ateste seriile corecte a acestor acte, întrucât această împrejurare nu echivalează cu respectarea cerințelor art. 100 alin. 4 C.proc.civ., iar cele consemnate cu titlu de constatări personale ale agentului procedural în cuprinsul procesului verbal de comunicare, nu pot fi răsturnate prin proba contrară.
Deși contestatoarele, prin susținerile lor, tind să invoce nevalabilitatea actului de procedură al citării, C. constată că în mod legal instanța de recurs a stabilit că sunt valabile actele de procedură ale citării pentru primul termen în recurs, acestea îndeplinind toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 100 alin.
1 C.proc.civ., a căror lipsă, prin dispozițiile 100 alin. 3 C.proc.civ., se sancționează cu nulitatea actului de procedură.
În condițiile în care contestatoarele în calitate de recurente au fost citate legal pentru termenul din data de 30 mai 2011 prin înmânarea citației, potrivit art. 153 alin. 1 C.proc.civ. s-a considerat că în acest caz ele cunosc și termenele de judecată ulterioare și în mod corect nu au mai fost citate pentru termenul următor din data de 27 iunie 2011, la care s-a judecat cauza, procedura de chemare a părților fiind îndeplinită legal.
În consecință, se constată că nici unul dintre aceste motive de fapt invocate de contestatoare nu justifică admiterea contestației în anulare și anularea deciziei pronunțate în recurs, motiv pentru care nu se impune analizarea celorlalte critici formulate față de soluția adoptată de instanța de recurs.
Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 319 și următoarele
C.proc.civ., C. va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondată contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 2. din 4 iulie 2011 pronunțată de C. de A. C., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarele B. M., Ș. M. și C. A. A. împotriva deciziei civile nr.
2509 din 4 iulie 2011 a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI C. M. S.-C. B. I.-R. M.
Cu opinie separată în sensul admiterii contestației în anulare
GREFIER
Red. SCB Dact.V.R/2 ex. (...)
G. C.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând contestația în anulare formulată de către contestatoarele: B. M., Ș. M. și C. A. A., prin prisma motivelor invocate, consider că aceasta se impunea a fi admisă, fiind în cauză întrunite condițiile prevăzute de disp.art.317 alin.1 pct.
1 Cod.proc.civilă.
Astfel, părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești, pe calea contestației în anulare, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege. A. cale extraordinară de atac poate fi exercitată doar în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea normelor procedurale, iar nu pentru netemeinicie.
Potrivit dispozițiilor art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Prin decizia civilă nr.2509 din data de 4 iulie 2011 a Curții de A. C.,pronunțată în dosarul nr.(...),* s-a respins ca tardiv recursul formulat împotriva dereclamanții: B. M., S. M. și C. A. A. împotriva sentinței civile nr.2750/(...) a T. C.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că, potrivit art.80 din L. nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, astfel încât nerespectarea lui are drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac.
S-a mai reținut că, raportat la dispozițiile legale menționate, sentința atacată a fost comunicată reclamanților menționați la data de (...) (f. 352, 357,
366, 383, 386, 387 dosar fond), iar recursul acestora a fost înregistrat la data de
20 octombrie 2010, deci, cu depășirea evidentă a termenului legal de recurs anterior menționat.
codul de procedură civilă prevede, la art.85, c a o g ar anț ie a respec tăr ii
pr inc ip iulu i drep tulu i l a ap ăr are ș i a con tr ad ic tor ial ităț ii î n pr ocesul civil, că
judecătorul nu poate hotărî asupra unei pricini decât după citarea sau înfățișarea
părților, afară numai dacă legea nu prevede altfel.
Pentru termenul de judecată din data de 27 iunie 2011, recurentelor B. M.,
S. M. și C. A. A. li s-a dat termen în cunoștință, considerându-se că, la primul termen de judecată acordat în această cale de atac, respectiv la data de (...), acestea au primit personal citația.
Consider însă că dovezile de înmânare a citațiilor aflate la filele nr. 41, 42
și 43 din dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei retractare s-a solicitat, emise pentru termenul de judecată din data de (...), nu pot proba în cauză că acestea ar fi fost în mod legal încunoștințate despre acest prim termen de judecată acordat în recurs, astfel încât nu se poate prezuma nici faptul că acestea aveau cunoștință despre acest termen de judecată, la care C. a invocatexcepția tardivității recursului, în cauză fiind incidente disp .art.317 alin.1 pct.1
Cod.proc.civilă .
În ceea ce privește dovezile de înmânare a citațiilor aflate la filele nr. 41, 42
și 43 din dosarul de recurs, apreciez că, în speță, aceste acte oficiale, întocmite
de către agentul instrumentator, nu îndepl ine au cond iț iile prev ăzu te de ar t.10 0
al in.4 Cod.proc.c iv il ă, nepu tând f ace d ov ad a în mân ăr ii ac es tor c itaț ii person al
recuren telor p ân ă l a înscr iere a în f als , pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.92 alin.1 Cod.proc.civilă, în mân are a c itaț ie i se va facepersonal celui citat, c are v a se mn a ad ever inț a de pr imire, agentul îns ărc in at c u înmânarea certificâ nd identitatea și semnătura acestuia .
Având în vedere faptul că înmânarea citației trebuie să fie, conform
dispozițiilor imperative ale legii, pr ecedată de certificarea identității ș i
semnătur ii părții, consider că, și în prezenta cauză, agentul procedural avea îndatorirea de a solicita recurentelor cartea de identitate, pentru a
putea atesta că a lăsat actul de pro cedură chiar în m âna celui căruia i -a
fost adresat și că semnătura de primire a fost executată în fața sa de
către acesta, menționând, desigur, numărul și seria cărții de identitate pe
baza căreia a procedat la această identificare .
Conform Dicționarului general al limbii române, a certifica înseamnă de altfel a confirma, a dovedi în scris exactitatea unei fapte, a atesta un fapt.
Doar în condițiile respectării cu strictețe a dispozițiilor art .92 alin.1
Cod.proc.civilă, cu responsabilitate deplină față de actul întocmit,
constatările personale ale agentului instrumentator fac dovada până la înscrierea în fals, conform art.100 alin.4 Cod. proc. civilă.
În c auz ă îns ă, recur entele au susținut și au probat că numărul cărții
de identitate înscris de către agen tul procedural în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii nu este cel real.
Astfel, în dovada de înmânare a c itaț ie i p en tru recurenta C. A. A., fila nr.41 dosar recurs, apare mențiunea că identitatea acesteia ar fi fost certificată cu cartea de identitate seria KX nr.1., deș i ace as ta are ac tul de iden titate seria KX nr.
6..
În dov ad a de în mân are a c itaț ie i pentru recuren ta Ș. M. I. , fila nr.42 dosar recurs, apare mențiunea că identitatea acesteia ar fi fost certificată cu cartea de identitate seria KX nr.7., deș i ace as ta ar e ac tul de iden titate seria KX nr. 4..
În dov ad a de în mân are a c itaț ie i pen tr u recurenta B. M., fila nr.43 dosar recurs, apare mențiunea că identitatea acesteia ar fi fost certificată cu cartea de identitate seria KX nr.5., deș i ace as ta ar e ac tul de iden titate seria KX nr.2..
Î n consecință, nu se poate reține în ca uză că agentul inst rumen tator ar
fi menționat în cuprinsul celor trei acte cele constatate personal cu privire
la înmânarea citației, întrucât o atestare a faptului că citația a fos t
comunicată personal recurentelor pentru termenul de judecată din data de
30 mai 2011 nu se putea face de către acesta cu propriile simțuri, ex
propriis sensibus, în limitele atribuțiilor sale conferite de lege , decât uitându-se în actul de identitate real, nu în cel menționat în dovezile de înmânare.
În acest sens, astfel cum se arată în doctrina de drept civil și
procesual civil și în jurisprudența pronunțată în domeniu, mențiunile
înscrise de către agentul instrumentator în baza declarațiilor părților sau a altor persoane și care nu au fost cons tatate personal de către acesta nu pot face dovada înmânării personale a citației până la înscrierea în fals, ci doar
până la proba contrarie, ori în speță contestatoarele au făcut această dovadă
contrarie cu copiile cărților de identitate reale depuse la dosar.
Nefiind legal citate pentru acest termen de judecată, consid er că nu putea
fi aplicată în cau ză nici prezumția legală potrivit că reia acestea avea u
cunoștință despre termenul următor, la care instanța de control judiciar, înlipsa lor, a rămas în pronunțare cu privire la ex cepția tardivității introducerii recursului formulat.
Potrivit disp.art.153 alin.1 Cod.proc.civilă , partea căreia personal i s -a
înmânat, sub semn ătură de primire, ci tația pentru un ter men de judecată se
consideră că are cunoștință și de termenele de judecată ulterioare acordate în cauză, fără a mai fi astfel citată în tot cursul judecății la acea instanță.
Î n doctrină, prezumția a fost definită c a fiind considerarea unui fapt ca
existent dedus din existența unui alt fapt, vecin și conex , ori neputându-se
constata în cauză legala citare a recurentelor pentru primul termen de judecată
acordat în recurs, nu se putea consta ta nici că acestea ar fi avut cunoștinț ă
despre termenul de judecată la care instanța de recurs a rămas în pronunțare.
Art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, prezumă însă vătămarea
părții care nu a f ost legal citată p entru ziua când s -a judecat pricina,
consecința nepu tând fi în cauză decât anularea deciziei civile pronunțate în aceste condiții.
Mai apreciez că, pentru a respecta pe deplin drepturile părților în procesul civil, pentru a soluționa în mod irevocabil un conflict de muncă pe baza unei excepții, în speță cea a tardivității introducerii cererii de recurs, nu era suficientă doar o simplă procedură de citare legal îndeplinită, ci și încunoștințarea recurentelor asupra faptului că instanța e recurs a invocat și urmează a pune în
discuția părților o asemenea excepție, c are este de natură să le lipsească de
posibilitatea de a le fi cercetată în vreu n fel singura cale d e atac prevăzută de
către legiuitor în cauză , pricina rămânând astfel soluționată în primă și ultimăinstanță de către tribunal, cu atât mai mult cu cât celorlalți recurenți-reclamanți, aflați în situații cel puțin comparabile, dacă nu identice, le-au fost admise pretențiile tocmai în recurs, în urma modificării în tot a sentinței recurate.
Procedura noastră civilă prevede într -adevăr dreptul părț ilor de a cere
judecarea cauzelor și în lipsă, precum și îndatorirea acestora de a urmări cursul
unui proces început, însă însemnătatea unei asemenea exce pții pentru recurenți,
consecințele grave pe care admiterea acesteia o pot avea asupra situației acestor
părți, care, astfel cum rezultă în speță, ar fi avut posibilitatea de a -și formula
apărări privind nelegala comunicare a sentinței recurate în cauză, impun ea ca
acestea să fie încu noștințate în mod e xpres cu privire la excepția invocată în
pricină.
Î n acest sens, consider că dispozițiile procedurale privind invocarea și
punerea reală, efectivă în discuția părților a unor asemenea excepții, cu garantarea respectă rii principiului cont radictorialității și a dreptului la apărare ,
nu au fost stabilite de către legiuitor doar pentru a fi re spectate de către
tribunale, care judecă asemenea cauze în primă instanță, ci dobândesc, prin
consecințele lor violente asupra situației părților lezate, o importanță deosebită mai ales într-o cale de atac, prin care in stanța de control ju diciar soluționează î n
mod irevocabil un conflict de muncă.
Prin urmare, consider că în cauză se impunea admiterea contestației în anulare formulată de contestatoarele: B. M., Ș. M. și C. A. A. și anularea în parte a deciziei civile nr.2509 din data de 4 iulie 2011 a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr.(...)*, în ceea ce privește dispozițiile privind soluționarea recursului formulat de către contestatoare.
Judecând, în urma retractării în parte a deciziei, recursul formulat de către recurentele: B. M., Ș. M. și C. A. A. împotriva sentinței civile nr.2. pronunțate decătre Tribunalul Cluj, consider că acesta este fondat, pentru următoareleconsiderente:
Cerere a de recurs f or mul ată de c ătre rec uren te se imp une a a f i cons ider ată
c a f iind in trodus ă î nl ăun trul ter menulu i de 10 z ile prev ăzu t de ar t.80 d in L. nr.
168/1999, având în vedere faptul că nu poate fi reținut ca moment de la careîncepe să curgă acest termen o dată înscrisă într-un proces-verbal de îndeplinire aprocedurii de comunicare a sentinței recurate, ce nu respectă cerințele legale.
Practic, pentru acel eași considerente e xpuse anterior, apre ciez că agentulprocedural, neîndeplinindu-și atribuțiile prevăzute de disp.art.92 alin.1
Cod.proc.civilă, nici mențiunile înscrise î n dovezile de comun icare depuse la filele
nr.352, 383 și 387, privind înmânarea personală a sentinței recurentelor, nu pot
fi constatări personale ale sale, car e să facă dovada până la înscrierea în fals. Astfel, agentul a menționat că ar fi identificat recurentele cu următoareleacte de identitate, menționate în dovezile de comunicare:
-pentru reclamanta-recurentă B. M., cartea de identitate având seria KX nr.
1., deși actul său de identitate avea seria KX nr. 2.;
-pentru reclamanta-recurentă Ș. M., cartea de identitate având seria KX nr. 7., deși actul său de identitate avea seria KX nr. 4.,
-pentru contestatoarea Ț. A. A., în prezent C., cartea de identitate având seria KX nr. 7., deși actul său de identitate avea seria KX nr. 6..
Consider astfel că, în soluționarea recursului formulat, ar fi trebuit să seconstate că aceste mențiuni făceau dovada unei comunicări legale, care să dovedească momentul de la care a început să curgă termenul de recurs, doar până la proba contrară, ori contestatoarele au dovedit, cu copiile cărților de identitate depuse la dosar, că nu le-a fost înmânată personal sentința recurată la data înscrisă în aceste dovezi de comunicare.
În ceea ce privește motivele de recurs formulate de către recurente, consider că, având în vedere soluția pronunțată în cauză pentru ceilalți recurenți- reclamanți, care aveau în litigiu situații comparabile, dacă nu identice, precum și practica judiciară majoritară a Curții de A. C. în litigiile având același obiect, acestea erau fondate, astfel încât recursul se impunea a fi admis pentru considerentele reținute prin decizia civilă nr.2509 din data de 4 iulie 2011 a Curții de A. C.
Mai consider că, deși nu a putut fi invocată în cauză de către niciuna dintrepărți, întrucât decizia nr.25 s-a pronunțat la data de (...), după pronunțarea irevocabilă a deciziei civile contestate, această soluție pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nu putea avea nicio relevanță în cauză, pentru următoarele considerente:
Astfel cum s-a reținut în punctul de vedere al procurorului general (pct.5) , această decizie ce a soluționat recursul în interesul legii a fost pronunțată la o
dată la care dreptul la acțiune pentru ac ordarea indexărilor s alariale prevăzute de
O. G. nr. 1. era prescris (în măsura în care, în situații particulare, nu suntincidente cazuri de întrerupere ori suspendare a cursului prescripției extinctive), iar din verificările efectuate s-a evidențiat că, pe rolul instanțelor de judecată, mai existau doar un număr de 18 litigii în care magistrații, personalul asimilat
acestora și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelorsolicitau obligarea pârâților la plata creșterilor salariale prevăzute de art. 1 din O.
G. nr. 1..
De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-a menționat că, în urma verificării jurisprudenței la nivelul întregii țări s-a constatat că în soluționarea cauzelor având ca obiect solicitările magistraților privind acordarea creșterilor salariale prevăzute de art.1 din O. G. nr. 1., practica judiciară este neunitară.
Astfel, decizia nr.25/2011 s-a pronunțat în interpretarea art.1 din O. G. nr.
1. și a art.35 din O. de urgență a G. nr. 2. .
Conform art.1 din O. G. nr. 1., în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin L. nr. 3., cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la L. nr.
1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit
Ordonanței G. nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin L. nr. 3., avute la data de
31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel: a) cu 5%, începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2%, începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie
2007; c) cu 11%, începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Potrivit art. 35 din O. de urgență a G. nr. 2. privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemuljustiției, conform căruia drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea
indexărilor acordate în conformitate cu prevederile le gale.
Î n ceea ce privește p rezenta pricină, deși se invocă , printre alte acte
normative și cele ale Ordonanței G. nr. 1. , aceasta are cu totul alt obiect și
cauză, recurentele -reclamante solicitâ nd în cauză obligar ea pârâților la plat a
de despăgubiri pen tru stabilirea discriminatorie a indemnizațiilor lor,
comparativ cu valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentr u
funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților
legislativă și ex ecutivă , care a crescut potrivit O. nr. 9/2005, O. nr.3/2006 și
O. nr. 8/2007, O. nr. 1..
Se invocă astfel prin acțiune dispozițiile O. nr. 134/1999, aprobată prin L. nr. 7., ce prevedea că, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de L. nr. 5., este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de L. nr. 1. pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală.
Invocându-se și punctul de vedere exprimat de P. C. S. al M., în ședința din
(...), prin care s-a reținut că magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, reclamantele-recurente au considerat că discrepanța la care s-a ajuns prin aplicarea prevederilor O. nr. 9/2005, O. nr.3/2006 și O. nr.
8/2007, O. nr. 1., între salarizarea magistraților și cea a organelor puterii legislative și executive, este evidentă, inechitabilă și neconstituțională.
Având în vedere faptul că prezenta cauză are alt obiect și cauză, se reține că cele statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.25/(...), care a urmărit doar unificarea practicii judiciare constatate ca fiind neunitară prin sesizarea formulată în vederea pronunțării în recurs în interesul legii, fiind dată în interpretarea dispozițiilor art.1 din O. nr. 1. și a art.35 din O. nr. 2., nu privesc prezenta pricină și în consecință, nu pot fi obligatorii în cauză.
În acest sens sunt dispozițiile art.329 al in.1 d in Codul de p rocedur ă c iv il ă ,astfel cum a fost modificat prin L. nr.219/2005, potrivit cărora Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiusau la cererea ministrului justiției și colegiile de conducere ale curților de apel, au dreptul, pentru a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României să ceară Înaltei Curți de C. și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești.
De asemenea, conform art.3305 din Codul de procedură civilă , recursulîn interesul legii este admisibil doar d ac ă se f ace dov ad a că problemele de
drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit
pr in ho tăr âri irevocabile.
Ori, după cum am menționat anterior și după cum rezultă din considerentele deciziei nr.25/(...) a Î.C.C.J., nu se poate reține că, prin sesizarea formulată s-ar fi solicitat statuarea asupra problemei de drept cu care reclamantele-recurente au investit instanța în prezentul conflict de muncă.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că se impunea în cauză admiterea contestației în anulare formulate, anularea în parte a deciziei civile contestate și admiterea recursului formulat de către reclamantele: B. M., Ș. M. și C. A. A.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M.;
2 ex.-(...).
| ← Decizia nr. 2646/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3934/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
