Decizia nr. 72/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 72/R/2012
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL J. și G. DE J. M. C. împotriva sentinței civile nr. 4097 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați N. S. V., S. L. S., N. B. I., C. S. C., S. F. V., C. M. V., C. O. A., C. C., C. C., C. E., V. M., P. M., S. Ș., M. A. Z., M. F. D., H. V. S., D. S. și pe intervenienții intimați S. A. și T. L. G., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurenților I. G. al J. și G. de J. M. C., reprezentantul reclamanților și intervenienților intimați, av. B. T. N., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent Ministerul Administrației și Internelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 ianuarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea intimaților întâmpinare.
Reprezentantul recurenților arată că a luat cunoștință despre conținutul întâmpinării, fiindu-i comunicată pe e-mail. D. extras din considerentele deciziei pronunțată de Î. Curte de C. și Justiție în recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor O. nr. 1., pe care îl comunică și reprezentantului reclamanților intimați.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâților recurenți solicită admiterea recursurilor formulate, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii pentru motivele expuse în memoriile de recurs și pentru considerentele deciziei pronunțate de Î. Curte de C. și Justiție în recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor O. nr. 1.. Cu privire la recursul promovat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor solicită admiterea lui.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursurilor formulate pentru motivele invocate în întâmpinare, solicitând totodată a nu se lua în considerare considerentele deciziei pronunțate în recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor O. nr. 1., motivat pe faptul că norma de trimitere nu își face efectua, nefiind în vigoare, astfel că trebuie respectată legea. Nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr.
8949/117/(...), reclamanții N. S. V., S. L. S., N. B. I., C. S. C., S. F. V., C.
M. V., C. O. A., C. C., C. C., C. E., V. M., P. M., S. S., M. A. Z., M. F. D., H. V. S., D. S. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, I. G. al J. și G. de J. M. C., obligarea pârâților la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a măsurii cu caracter discriminatoriu a neaplicării art. 53 din L. nr. 138/1999 si a neacordării indexărilor de 5% începând cu (...), 6% din (...), 5% din (...), 2% din (...), 11% din (...), 4,5% din (...) și 5,5% din (...), la plata dobânzii legale, la efectuarea mențiunilor privind aceste indexări în dosarul personal.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților și la plata de daune morale în cuantumul pe care instanța îl va aprecia, la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților, cu cheltuieli de judecată.
La data de (...), au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții: S. A. și T. L. G., solcitând, în contradictoriu cu aceiași pârâți, diferențele de drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii civile în prezenta cauză.
În motivarea acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu, s-a arătat că reclamanții si intervenienții au calitatea de personal militar în instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (S. N. V. până la data de (...)), iar conform art. 53 din L. nr.
138/1999, soldele acestora sunt brute si se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar.
Se arată că, deși prin O. nr.3/3006, O. nr. 1. si O. nr. 1. salariile personalului bugetar au fost indexate, reclamanții si intervenienții au fost excluși de la acordarea indexărilor în mod discriminatoriu, fiind încălcate si prevederile art. 2 din OG nr. 137/2000.
In drept s-au invocat dispozițiile L. nr. 138/1999, O. nr. 3., O. nr.1.,
O. nr.1., art. 15 si art. 20 din Constituția României, art. 3 din O. nr.9/2000, art.269 din Codul Muncii.
Pârâții, prin întâmpinare, au invocat excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată si de intervenție în interes propriu (MAI), excepția prescripției extinctive (G. de J. M. C.-N.), excepția prescripției extinctive si a inadmisibilității cererii (I.G.J.R), iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiuni arătând, în esență, că reclamanții si intervenienții au calitatea de cadre militare cu statut distinct de categoria funcționarilor publici, reglementat de L. nr.80/1995 iar majorările salariale prevăzute de O. nr.3., OG nr. 1. si OG nr.1. sunt aplicabile exclusiv personalului contractual din sectorul bugetar si personalului care ocupă funcții de demnitate publică. Voința legiuitorului a fost acea de a acorda majorările salariale numai anumitor categorii de persoane, iar egalitatea nu înseamnă uniformitate, a distinge nu înseamnă a discrimina, iar statele dispun de o marjă de apreciere pentru a determina distincții de tratament juridic în cazul unor situații analoage.
S-a mai arătat că prin decizia nr. 2. a I. si prin decizia nr. 8. a C. C., s-a stabilit că instanțele judecătorești nu pot înlocui actele normative cu norme crate pe cale judiciară.
In privința dobânzii legale, s-a arătat că nu există raporturi juridice care să o justifice, iar daunele morale nu sunt datorate deoarece nu există clauze exprese în acest sens.
La judecarea fondului cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 4097/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții: N. S. V., S. L. S., N. B. I., C. S. C., S. F. V., C. M. V., C. O. A., C. C., C. C., C. E., V. M., P. M., S. S., M. A. Z., M. F. D., H. V. S. și D. S. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții: S. A. și T. L. G. împotriva pârâților MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL J. și G. DE J. M. C..
Au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească reclamanților și intervenienților în interes propriu drepturile salariale reprezentând indexările salariale prevăzute de O. nr. 1. și O. nr. 1., începând cu data de
(...) și până la zi, cu dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei indexări și până la data plății.
A fost respins capătul de cerere privind plata daunelor morale.
Au fost respinse capetele de cerere 1,2 și 3 pentru perioada (...) - (...).
Au fost obligați pârâții la efectuarea mențiunilor privitoare la indexările salariale în dosarele personale ale reclamanților și intervenienților.
A fost obligat primul pârât la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții si intervenienții în interes propriu au calitatea de personal militar în cadrul I.ui de J. J. C., iar în privința reclamantului N. S. V., pe baza situației comunicate de J. R., instanța a reținut că acesta si-a încetat activitatea la data de (...).
Potrivit art. 53 din L. nr. 138/1999, forma în vigoare în perioada de referință, respectiv 2006-2008, „., stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute in prezenta lege, sunt brute si se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar";.
Prin O. nr. 3. (care, ca urmare a admiterii excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune, nu se mai poate aplica reclamanților si intervenienților în interes propriu), OG nr. 1. si OG nr.1., salariile personalului contractual din sectorul bugetar și indemnizațiile persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică au fost indexate astfel: conform art. l lit. a si b din OG nr.3. cu 5% începând de la (...) si cu 6% începând cu (...) față de nivelul lunii anterioare, conform art. l lit. a, b si c din OG nr.1. cu 5% începând din (...), cu 2% începând din (...), cu 11% începând din (...) față de nivelul lunii anterioare, conform art. 1 lit. a si b din OG nr. 1. cu 4,5% începând din (...) și cu 5,5% începând din (...) față de nivelul lunilor anterioare.
Dispozițiile art. 53 din L. nr. 138/1999 au un caracter general întrucât stabilesc indexarea pe baza tuturor și a oricăror reglementări care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar și astfel cum reiese din această sintagmă, nu se face distincție între personalul contractual, funcționarii publici sau funcțiile de demnitate publică. Prin urmare, s-a reținut că intenția legiuitorului a fost de a se efectua indexarea corelativ cu orice altă indexare care privește orice categorie de personal din sectorul bugetar, iar acolo unde legea nu distinge, nici persoanele care aplică legeanu au dreptul de a distinge si nu pot alege să excludă anumite indexări care privesc anumite categorii de personal din sectorul bugetar.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că reclamanții si intervenienții erau îndreptățiți la toate aceste indexări salariale menționate mai sus, astfel că în baza art. 53 din L. nr. 138/1999, art.1 din O. nr. 1. si art.1 din OG nr.
1., instanța a admis în parte acțiunea formulată și cererea de intervenție în interes propriu, a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamanților și intervenienților în interes propriu drepturile salariale reprezentând indexările salariale prevăzute de O.G nr. 1. și O. 1., începând cu data de (...)
și până la zi, cu dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei indexări și până la data plății, a obligat pârâții la efectuarea mențiunilor privitoare la indexările salariale în dosarele personale ale reclamanților și intervenienților și a obligat pârâtul de rândul 1 la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților.
În cazul reclamantului S. N. V., au fost avute în vedere la calculul drepturilor salariale restante împrejurarea că la data de (...) acestuia i-a încetat raportul de muncă.
Având în vedere că reclamanții si intervenienții nu au făcut dovada vreunei suferințe morale si nici a elementelor care să justifice stabilirea unui cuantum pentru eventuale despăgubiri cu titlu de daune morale, în baza art. 269 alin.1 Codul muncii, prima instanță a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor morale.
Ca urmare a admiterii excepției prescripției extinctive, în baza art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, instanța a respins capetele de cerere 1, 2 și 3 pentru perioada (...) - (...).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții: G. de J. M. C.,
Ministerul Administrației și Internelor și I. G. al jandarmeriei.
Prin recursul formulat, G. de J. M. C., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond, în mod nejustificat, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție invocată prin întâmpinare, având în vedere cele statuate prin decizia C. C. nr. 1325 din 4 decembrie 2008.
Se mai invocă faptul că reclamanții sunt cadre militare și nu personal bugetar contractual, iar raporturile de muncă ale acestora nu sunt concretizate în contracte de muncă astfel încât, tribunalul a reținut greșit prin sentința recurată că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea majorărilor salariale solicitate.
S-a arătat în acest sens că nu poate fi reținută aprecierea reclamanților, potrivit căreia în situația lor trebuia făcută aplicarea prevederilor art.53 din L. nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine și siguranță publică, precum și acordarea unor drepturi personalului civil din aceste instituții, potrivit cărora "soldele stabilite în raport cu coeficientul de ierarhizare prevăzute în prezenta lege, sunt brute și se vor indexa in baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar ", întrucât aceste dispoziții nu-i îndreptățesc pe aceștia la acordarea indexărilor prevăzute de OG nr.3., OG nr. 1. și OG nr. 1., întrucât aceste acte normative nu privesc salarizarea personalului din sectorului bugetar, ci doar indexarea drepturilor salariale ale personalului contractual din sectorul bugetar", potrivit OUG nr.2., precum și ale "personalului care ocupă funcții de demnitate publică", potrivit L. nr.1..
Recurenta a mai arătat că printre beneficiarii majorărilor salariale prevăzute de O. 3., O. 1. și O. 1., nu sunt prevăzute și cadrele militare, ci doar anumite categorii de funcționari publici "personalul contractual din sectorul bugetar" (art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 2.) și "personalul care ocupă funcții de demnitate publică, art. 2. din L. nr. 1.).
Mai mult, s-a susținut că, potrivit art.28 lit. d din L. nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publica și art. 13 lit. e din O. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, prevederile celor două acte normative nu se aplică: „personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publicii și siguranță națională. Salarizarea personalului militar și unele drepturi salariale ale personalului civil se stabilesc prin lege specială".
Neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale a cadrelor militare nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin. l din Constituție, republicată, și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate în aceeași situație.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței constituționale, principiul egalității în fața legii, instituit de art.16 din Constituție, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Totodată, principiul egalității nu presupune uniformitate, ci permite soluții legislative diferențiate pentru situații diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Totodată, s-a mai arătat că reclamanții au beneficiat de indexarea soldelor conform art. 52 alin. 1 și 2 din L. nr. 138/1999 mai sus invocată, potrivit căruia:
„Valoarea corespunzătoare coeficienților de ierarhizare din prezenta lege se stabilește în raport cu valoarea de referință sectorială, calculată în funcție de valoarea de referință universala și de indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55, prevăzute în anexa nr. 1 lit. D.
Valoarea de referință universală, valoarea de referință sectorială și indicatorii de prioritate intersectorială se stabilesc anual prin legea bugetului de stat.";
Astfel, s-a arătat că în anul 2007 reclamanții au beneficiat de modificări ale coeficienți lor de ierarhizare în conformitate cu Ordonanța nr.
56/2006 pentru modificarea si completarea L. nr. 138/1999, aprobată prin L. nr.477/2006, iar în anul 2008 au beneficiat de creșteri ale valorii de referință sectorială pentru determinarea soldelor de funcție și de grad ale personalului militar, în conformitate cu O. 8/2008 pentru modificarea si completarea L. nr. 138/1999.
Recurentul I. G. al J. critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
Instanța de fond, în mod nejustificat, nu s-a pronunțat față de excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție invocată prin întâmpinare, în sensul că nu s-a avut în vedere decizia C. C. nr. 1325 din 4 decembrie 2008.
De asemenea, se arată că în mod netemeinic a admis acțiunea în sensul obligării pârâților să calculeze și să plătească reclamanților și intervenienților drepturile salariale reprezentând indexările salariale prevăzute de O. 1. și O. 1., pentru următoarele considerente, deși aceștia au calitatea de cadre militare, categorie al cărei statut este reglementat deprevederile L. nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, distinctă de categoria funcționarilor publici sau categoria personalului contractual.
Ori, printre beneficiarii majorărilor salariale prevăzute de O. 3., O. 1.
și O. 1., nu sunt prevăzute și cadrele militare, ci doar anumite categorii de funcționari publici "personalul contractual din sectorul bugetar" (art. 1 alin.
2 din O. U. G. nr. 2.) și "personalul care ocupă funcții de demnitate publică"
(art. 2 din L. nr. 1.).
Se mai arată că reclamanții au beneficiat de indexarea soldelor conform art. 52 alin. 1 și 2 din L. nr. 138/1999.
Recurentul-pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulaturmătoarele motive de recurs:
Instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția inadmisibilității cererii de chemare, având în vedere cele statuate prin decizia C. C. nr. 1325 din 4 decembrie 2008.
Se mai arată că în mod eronat instanța de fond a aplicat în cauză dispozițiile art. 53 din L. nr. 138/1999, în forma în vigoare în perioada de referință, care prevedea că soldele stabilite in raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta lege, sunt brute și se vor indexa 1/1 baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar" și nu că indexarea urma a se face prin raportare la indexările aplicabile doar anumitor categorii din sectorul bugetar (deci nu Întregului sector bugetar). cum ar fi "personalul contractual din sectorul bugetar" și ale "personalul care ocupă funcții de demnitate publică ".
Recurenta susține astfel că printre beneficiarii majorărilor salariale prevăzute de O. nr. 3., O. nr. 1. și O. nr. 1., nu sunt prevăzute și cadrele militare, ci doar anumite categorii din sectorul bugetar ("personalul contractual din sectorul bugetar" și "personalul care ocupă funcții de demnitate publică ").
Se mai susține că intimații-reclamanți și intimații-intervenienți au beneficiat în perioada de referință de indexarea soldelor conform prevederilor art. 52 alin. (1) și (2) din L. nr. 138/1999 potrivit cărora: "valoarea corespunzătoare coeficienților de ierarhizare din prezenta lege se stabilește în raport cu valoarea de referință sectorială calculata in funcție de valoarea de referință universala și de indicatorul de prioritate intersectorial de 0,55, prevăzute în anexa nr. 1 lit. D și valoarea de referință universală, valoarea de referință sectorială și indicatorii de prioritate intersectorială se stabilesc anual prin legea bugetului de stat".
Astfel, în anul 2007 intimații-reclamanți și intimații-intervenienți au beneficiat de majorările coeficienților de ierarhizare În conformitate cu Ordonanța nr. 56/2006 pentru modificarea și completarea L. nr. 138/1999, aprobată prin L. nr.477/2006, iar în anul 2008 aceștia au beneficiat de creșteri ale valorii de referință sectorială pentru determinarea soldelor de funcție și de grad ale personalului militar, în conformitate cu O. 8/2008 pentru modificarea și completarea L. nr. 138/1999
S-a mai susținut că neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale și cadrelor militare nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin.1 din Constituție, republicată, și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în aceeași situație.
Se mai invocă faptul că instanța de fond a apreciat în mod eronat cu privire la plata dobânzii legale către intimații-reclamanți și intimații intervenienți pentru despăgubirile egale cu prejudiciul suferit ca urmare aneacordării drepturilor bănești pretinse de către aceștia, nefiind îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de O. nr. 1..
Analizând recursurile declarate de pârâții: MINISTERUL
ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL J. și G. DE J. M. C., în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Trebuie precizat, în primul rând, faptul că, reclamanții și intervenienții au calitatea de cadre militare, în sensul art.1 din L. nr.80/1995, iar conform art.6 din aceeași lege, în exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor regulamentelor militare, ofițerii, maistrii militari și subofițerii sînt investiti cu exercițiul autorității publice.
Având în vedere aceste prevederi legale, aceștia nu sunt supuși jurisdicției muncii, neavând calitatea de salariați, astfel încât nici prezentul litigiu nu putea fi calificat ca fiind un conflict de muncă, cu toate consecințele ce decurg din această calificare.
Întrucât acțiunea a fost introdusă după intrarea în vigoare a L. nr.202/2010, se reține însă că, în temeiul disp.art.304 pct.3 Cod.proc.civilă, încălcarea prin hotărârea primei instanțe a competenței de ordine publică, respectiv a jurisdicției de contencios administrativ, nu mai poate atrage casarea hotărârii, întrucât necompetența nu a fost "invocată în condițiile legii";, respectiv conform art. 159 alin.2 Cod. proc. civilă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii formulate de către reclamanți și a cererii de intervenție introduse de către intervenienții principali, se reține că aceasta în mod corect a fost soluționată de către prima instanță, având în vedere faptul că motivele invocate în susținerea acestei excepții nu pot obstacula liberul acces al acestora la justiție.
Se reține însă că în mod greșit prima instanță a soluționat fondul cererilor formulate de către reclamanți și intervenienți, pentru următoarele motive:
Prima instanță a reținut în cauză, pentru a acorda reclamanților și intervenienților diferențele de drepturi bănești, prevederile art.53 din L. nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, în vigoare în perioada pentru care acestea erau solicitate, conform cărora: "Soldele, stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta lege, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar.";
Curtea reține însă că în mod greșit prima instanță a raportat îndreptățirea reclamanților și a intervenienților la indexările salariale prevăzute în acest articol, la prevederile O. nr.1. și O. nr.1., deși ambele reglementează creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica.
Potrivit disp.art.13 alin.1 lit.e) O.U.G. nr. 2., prevederile prezentei ordonanțe de urgenta nu se aplica: personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publica și siguranța naționala.
Conform art.28 din L. nr. 1., această lege nu se aplică personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publică șisiguranță națională. Salarizarea personalului militar și unele drepturi salariale ale personalului civil se stabilesc prin lege specială.
În ceea ce privește discriminarea invocată în cauză de către reclamanți
și intervenienți, se constată că, prin decizia nr.25/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, dezlegând problema de drept a aplicării creșterilor salariale prevăzute de O. nr.1. și altor categorii de personal bugetar, respectiv magistraților, a reținut următoarele:
"Î. Curte consideră că trebuie avută în vedere și jurisprudența C. C..
Prin deciziile nr. 818-820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art.
27 alin. (1) din Ordonanța G. nr. 137/2000 privind prevenirea șisancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziilor s-a reținut că prevederile art. 1, art. 2 alin.
(3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța G. nr. 137/2000 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de P. și ordonanțele G., emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), conform cărora P.ul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, P.ul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituționalăfiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din L. fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În contextul expus, rezultă că este corectă opinia potrivit căreia magistrații nu pot beneficia de drepturile G. nr. 1..
Principiul nediscriminării, care este înscris, practic, în toate tratatele
și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului, presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor care sunt egale în drepturi.
Conform art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de C. trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională ori socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Legat de acest text, instanța europeană a arătat că art. 14 nu poate fi interpretat în sensul că ar interzice orice discriminare bazată pe criteriile pe care le conține sau pe altele cuprinse implicit în sintagma "orice altă situație" pentru că a distinge nu înseamnă a discrimina.
Diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Ca atare, dacă art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale oferă o protecție împotriva oricărei discriminări în exercițiul drepturilor și libertăților pe care C. le garantează, orice diferență de tratament nu semnifică, automat, încălcarea sa.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage și comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Totuși, instanța europeană a precizat, de asemenea, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Întinderea acestei marje depinde de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniul și contextul în discuție.
Prin Ordonanța G. nr. 1. s-a prevăzut majorarea salariului de bază al personalului contractual din sectorul bugetar anume prevăzut în art. 1, magistrații nefigurând în această enumerare.
Împrejurarea că și magistrații sunt bugetari, asemenea celor vizați de actul normativ menționat, nu înseamnă că s-a produs o discriminare între categorii de bugetari, tocmai pentru că situațiile în discuție nu sunt analoage și comparabile. Ar fi fost discriminare numai dacă ordonanța s-ar fi aplicat unor magistrați, excluzând de la incidența ei alți magistrați. Or, magistrații fac parte dintr-o categorie profesională diferită de cele care au beneficiat de majorările salariale anuale, astfel că regulile în ceea ce îi privește pot fi diferite.
Faptul că art. 35 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, în vigoare la data apariției G. nr. 1., arăta că drepturile de salarizare ale categoriilor de persoane la care se referă vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale nu poate conduce la concluzia exprimată în opinia majoritară.
Aceasta, deoarece textul se referă la aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale, or prevederile legale invocate sunt tocmai cele care nu recunosc și magistraților dreptul la indexările acordate altor bugetari.
Magistrații beneficiază de drepturile stabilite prin legea specială de salarizare, fără a putea pretinde, în lipsa unor dispoziții legale, alte drepturi.";
Conform art.3307 alin.3 Cod.proc.civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. Aceeași problemă de drept se pune și în situația aplicării discriminatorii, în cazul cadrelor militare, a dispozițiilor Ordonanței G. nr. 1.. Pentru toate aceste considerente, se reține că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamanților și cererea de intervenție formulată de intervenienți, astfel încât urmează ca, în temeiul art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, să se admită recursurile declarate de pârâții: MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL J. și G. DE J. M. C., să se modifice în parte sentința primei instanțe și să se respingă în întregime acțiunea formulată de reclamanții: N. S. V., S. L. S., N. B. I., C. S. C., S. F. V., C. M. V., C. O. A., C. C., C. C., C. E., V. M., P. M., S. Ș., M. A. Z., M. F. D., H. V. S., D. S. și cererea de intervenție formulată de intervenienții: S. A. și T. L. G. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E: Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL J. și G. DE J. M. C. împotriva sentinței civile nr. 4097 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanții N. S. V., S. L. S., N. B. I., C. S. C., S. F. V., C. M. V., C. O. A., C. C., C. C., C. E., V. M., P. M., S. Ș., M. A. Z., M. F. D., H. V. S., D. S. și cererea de intervenție formulată de intervenienții S. A. și T. L. G. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. M. S.-C. B. I.-R. M. G. C. GREFIER Red.C.M.; Tehnored.: C.M./M.S.; 3 ex./(...); Jud.fond: Tribunalul Cluj: I.P.
| ← Decizia nr. 1642/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3280/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
