Decizia nr. 742/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 742/R/2012
Ședința februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent P. C. L. împotriva sentinței civile nr. 6. din 11 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul
Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat G. I., și pe pârâtul intimat C. L. - PRIN P., având ca obiect contestație act dispoziție de imputare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că această cauză a fost repusă pe rol la solicitarea pârâtului recurent.
De asemenea, se constată că la data de 17 februarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent a depus la dosar motivele de recurs prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu art. 242 alin. ultim C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 1 C.pr.civ. invocă excepția nulității recursului prin prisma depunerii tardive a motivelor de recurs, potrivit dispozițiilor art. 301 C.pr.civ. și art. 215 din Legea nr. 62/2011, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată pârâtului recurent P. comunei L. la data de 18 aprilie 2011, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare, aflat la fila 38 din dosarul tribunalului, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 17 februarie 2012 și reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6. din 11 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), a fost admisă ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta G. I. împotriva Dispoziției nr. nr.517/(...) emisă de P. comunei L. și în contradictoriu cu intimații P. comunei L. și C. L., prin primar, și în consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr.517/(...) în privința contestatorului.
Au fost obligați intimații să plătească contestatorului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul/rea în anul 2009 și-a desfășurat activitatea în cadrului aparatului propriu de specialitate al P. comunei L. în categoria personalului contractual potrivit înscrisului comunicat de intimat, pe baza unui contract individual de muncă(f.20).
Prin dispoziția atacată nr.517/08 decembrie 2010 emisă de intimatul P. comunei L. s-a dispus imputarea sumelor acordate nelegal funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al P. comuneiL., care au fost constatate de Curtea de Conturi a României - C. de C. a județului B.-N., în decizia nr.31/2010, potrivit anexei nr.1 ce face parte integrantă din dispoziție, iar art.2 prevede că pentru recuperarea acestor sume se va emite un angajament de plată pentru fiecare funcționar public și personal contractual în parte nominalizat în anexa nr.1 din dispoziție. Trebuie reliefat faptul că la baza întocmirii dispoziției atacate în considerente intimatul P. comunei L. a avut în vedere procesul verbal de constatare al C. de C. a R. - C. de C. a județului B.-N. nr.2978/2010, precum și decizia nr.31/2010 emisă de D. C. de C. a județului B.-N. și s-a reținut, în drept, ca fiind aplicabile prevederile art.84 lit.b și art.85 din legea nr.188/199 privind statutul funcționarilor publici, art.272 alin.1, art273 și art.275 din Codul muncii.
Conform potrivit dispozițiilor art. 164 alin. 1 din Codul muncii, nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar conform art. 164 alin. 2 din Codul muncii, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Potrivit dispozițiilor art. 270 Codul muncii salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor. De asemenea, art.272 din același cod prevede că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Din analizarea acestor dispoziții legale aplicabile în speță pentru că contestatorul/rea a fost salariat în anul 2009 la intimat, rezultă faptul că în situația în care un salariat angajat la un angajator în baza unui contract individual de muncă, a încasat de la acesta o sumă de bani despre care ulterior se consideră că nu era datorată, este necesar ca angajatorul să se adreseze cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe normele răspunderii civile contractuale împotriva salariatului, adresată instanței competente, în afară de cazul în care părțile de comun acord ajung la o înțelegere să soluționeze litigiul pe cale amiabilă.
Nici o dispoziție legală a Codului muncii aflat în vigoare în prezent, spredeosebire de cel anterior, nu permite angajatorului să emită un act juridic unilateral prin care să impute salariatului sume pe care acesta le-ar fi încasat pe nedrept, situație în care dispoziția atacată, aflându-se în contradicție cu prevederile legale anterior evocate ale Codului muncii, care reglementează răspunderea civilă patrimonială a salariaților față de angajator, este lovită de nulitatea absolută parțială în ce privește personalul contractual angajat în baza unui contract individual de muncă, pentru că fiind un act juridic unilateral emis de angajator a încălcat condițiile imperativ prevăzute de lege în vederea restituirii sumelor de bani pretins nedatorate încasate de salariat.
D. atacată este un act unilateral al P. comunei L. fiind un act de imputare, în conținutul său angajatorul exprimându-și manifest voința de a imputa personalului contractual anumite sume de bani, stabilite prin actul de control al organelor teritoriale ale C. de C. neavând relevanță împrejurarea că a fost sau nu pusă în executare de către angajator. Prevederile art. 164 din Codul muncii au caracter imperativ, astfel că în ceea ce privește personalul contractual, din care face parte și contestatorul/rea, reținerile salariale cu titlu de daune sunt posibile numai dacă sunt constatate prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ceea ce nu este cazul înspeță. Angajamentul de plată constituie un act lăsat la libera apreciere a angajatului, astfel că printr-o dispoziție angajatorul nu poate institui în sarcina angajatului o obligație de asumare a unui asemenea angajament. Ca atare, în ipoteza în care salariatul acceptă caracterul nelegal al sumelor de care a beneficiat și este de acord să le restituie de bunăvoie, prin reținere din salariu, nimic nu îl împiedică să-și asume un angajament benevol de plată.
Având în vedere considerentele anterior reliefate, tribunalul în temeiul art.284 Codul muncii, a admis ca fiind întemeiată contestația formulată, iar în consecință, a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 517/(...) în privința acestui contestator care are calitatea de personal contractual salariat.
Față de această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate și netemeinicie a dispoziției atacate, invocate doar în subsidiar de contestator.
În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat intimații, care se află în culpă procesuală față de soluția admiterii contestației, să plătească contestatorului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței justificative anexate la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. C. L. solicitândmodificarea sau casarea sentinței recurate în sensul respingerii plângerii formulate de petentul G. I.
În memoriul de recurs s-au redat considerentele reținute de instanța de fond în hotărârea recurată.
Intimatul prin întâmpinare a solicitat, în principal, constatarea nulitățiirecursului și, în subsidiar, respingerea lui ca nefondat.
Recurentul a depus în (...) un înscris în care a dezvoltat motivele derecurs împotriva hotărârii instanței de fond.
Analizând excepția nulității recursului, Curtea constată următoarele:
Referitor la memoriul de recurs depus inițial, se reține că în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.1 Cod procedură civilă „. este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal";, iar conform art. 306 Cod procedură civilă „ (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. (2) Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată sa le pună în dezbaterea părților";.
În speță, deși pârâtul a declarat recurs în termenul legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii, nu a indicat niciun motiv concret de nelegalitate a hotărârii atacate, rezumându-se să prezinte dispozitivul și unele considerente ale sentinței, fără însă a aduce în mod concret vreo critică stării de fapt și de drept reținute, a-i conferi o altă semnificație raportată la starea de fapt sau a o include într-un raționament judiciar care să permită adoptarea unei concluzii diferite.
În consecință, Curtea consideră că pârâtul nu s-a conformat obligației prevăzute de art.303 alin.1 Cod procedură civilă de a-și motiva recursul
";prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs";, fiind lipsită de relevanță în raport de dispozițiile legale citate, simpla menționare a unor dispoziții legale, care nu fac posibilă identificarea unui motiv de recurs, excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare fiind întemeiată.
În ceea ce privește memoriul de recurs înregistrat la data de (...), se reține că în conformitate cu prevederilor art. 215 din Legea nr. 62/2011, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
În speță, sentința recurată i-a fost comunicată pârâtului recurent la data de 18 aprilie 2011, conform dovezii de comunicare (f. 38 dosar fond), iarmotivele de recurs au fost depuse la data de (...), cu depășirea termenului legal de motivare a prezentului recurs.
Drept urmare, excepția nulității recursului prin prisma depunerii tardive a motivelor de recurs, invocată din oficiu, este întemeiată.
În raport de aceste dispoziții legale, constatând și că nu există motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu, în condițiile art.306 alin.2
Cod procedură civilă, Curtea de A. va constata nulitatea recursului declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată nulitatea recursului declarat de pârâtul P. C. L. împotriva sentinței civile numărul 671 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. S. D. L. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: M. L. B.
| ← Decizia nr. 2657/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3780/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
