Decizia nr. 238/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 238/R/2012
Ședința ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : G.-L. T. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4615 din 27 octombrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î.
P. C.EAN, și pe pârâtul intimat C. T. DE C. "A. M.", având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate. Nu solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4615 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN, în numele membrilor de sindicat indicați în tabelul anexat cererii, în contradictoriu cu pârâții, C. T. DE C. „. M. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N.
A fost obligată unitatea de învățământ pârâtă C. T. DE C. ". M. C.-N. la calcularea și la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru 3 ani școlari anteriori introducerii acțiunii și anume: a) pentru anul școlar 2006 - 2007 pentru membrii de sindicat : G. M., S. L., O. M., V. A., G. S., S. C., G. A., G. C., A. A., b) pentru anul școlar 2007 - 2008 pentru membrii de sindicat : O. M., V. A., G. S., S. C., G. A., G. C., C. A., O. A., P. S., G. R., J. A., O. V., M. A., T. M., O. A., R. A., K. C., C. M., T. A., R. Z., M. M., P. R., T. V., T. I., H. E., S. ANA, M. M., M. A., C. ANA, C. M., S. A., M. M., N. D. și c) pentru anul școlar 2008 - 2009 pentru membrii de sindicat : G. T. M., C. I., C. A., O. M., P. S., V. A., G. R., J. A., S. C., G. A., O. V., M.
A., T. M., O. A., R. A., K. C., C. M., G. C., T. A., R. Z., M. M., T. V., T. I., H. E., S. ANA, M. M., M. A., C. ANA, C. M., S. A., M. M., N. D.
A fost obligat pârâtul C. LOCAL AL M. C.- N. să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În perioada anilor școlari (...)-2008 și 2008-2009 cei reprezentați de reclamant au fost angajați ai pârâtei de rândul 1, așa cum rezultă din tabelele anexate precizării de acțiune (f.17-22).
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță ";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din C. la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din L. nr. 130/1996, „Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) C. colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora „C. colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate,
ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. A., scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin C. exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe același raționament logic, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic este reglementată prin L. nr. 1. care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază,stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din L. nr. 1., drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, „personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin C.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și Protecției Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din L. nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate in cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În C. la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământului nr.
84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele C. evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil. A., rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului .De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. A., părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci
„plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M..
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în C. unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în C. unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr.
146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care s-a dispus, în temeiul art.283 și următoarele din Codul muncii, obligarea pârâtei de rândul I, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamanților indicați prin tabelele anexă, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii. De asemenea, în temeiul art. 161 alin. 4 teza finală din Codul muncii, primele datorate vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În temeiul art. 167 din L. nr. 84/1995, pârâtul C. Local al municipiului C.-N. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Potrivit dispozițiilor art. 1088 cod civil la obligațiile care au ca obiect o suma de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afara de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit OG nr. 9/2000 de la data punerii în întârziere și până la achitarea efectivă, cunoscut fiind că potrivit art. 2 din actul normativ amintit, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Așadar, la sumele ce vor fi achitate celor reprezentați de reclamant cu titlu de primă de vacanță, se va calcula și dobânda legală, începând cu data promovării acțiunii și până la data achitării efective. Instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N.solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii civileformulate de reclamant.
În motivarea pârâtul arată că în principal, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent, având în vedere următoarele aspecte:
A., la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a avut în vedere poziția procesuala a instituției care, raportat la prevederile legale în vigoare, nu are legitimare procesuala pasiva. Pentru ca pârâtul recurent, C. Local al M. C.-N. să poată îndeplini cerințe cuprinse în petitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate in mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local.
Prin urmare, rezulta ca in vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Arată, de asemenea, ca instituția pârâtă poate aloca sumele necesare plătii drepturilor salariale doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect și să fi fost virate in contul bugetului local, având în vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fie ca reia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din L. 273/2006. Așadar, în cazul prezentului litigiu, arată că nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.
Apreciază totodată că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.1. privind
Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Pe de alta parte, arată instanței faptul ca bugetul pe anul 2011 a fost aprobat prin HCL nr. 2 din 25 ianuarie 2011, însă nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.
De asemenea. potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2011, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. În acest sens, arată că art. 50 alin. 2 lit. a din L. nr. 273/2006, Direcția Generală a Finanțelor P.e asigură repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în M. O. al R., P. I. R. acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin D. a directorului Direcției Generale a Finanțelor P.e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
În temeiul celor menționate mai sus, a arătat, de asemenea, că potrivit
Legii nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - L. Educației Naționale - finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporuri, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora .
În consecință, față de cele expuse mai sus, pârâtul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții prezentei cauze, membrii S.ui L. al Î. P. C..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurent, Curtea constată că argumentația pe care aceasta se fundamentează este parțial întemeiată. În concret, prin raportare la normele legale incidente, excepția nu poate fi primită decât cu privire la obligația de alocare a drepturilor salariale aferente perioadei 2006-2007.
Referitor la perioada 2007-2009, Curtea notează că dispozițiile art.167alin. 1 din L. nr. 84/1995 (în vigoare în perioada pentru care reclamantul solicită drepturile salariale pentru membrii săi de sindicat, L. 1. invocată de recurenți neputând fi aplicată retroactiv) statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din „sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M.
C.-N. este justificată pentru perioada 2007-2009, prin prisma faptului că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților deînvățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din L. nr.
11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
Neprevederea în bugetul pe anul 2011 a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
În ceea ce privește perioada 2006-2007, Curtea notează că obligația plății
și a alocării drepturile salariale pretinse de către reclamanți subzistă exclusiv în sarcina unității de învățământ angajatoare, recurentul pârât neavând calitate procesuală pasivă cu privire la alocarea acestora pentru perioada menționată.
A., reține că intenția părților semnatare a CCM la nivel de ramură învățământ pentru anii 2005-2006, contract prelungit ulterior și pentru perioada 2006-2007, a fost în sensul acordării primei de vacanță „. veniturile proprii"; ale unității de învățământ, astfel că în acest context obligarea recurentului la alocarea sumelor pretinse și pentru această perioadă este lipsită de orice fundament legal.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs sunt parțial întemeiate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1, 3 C.proc.civ., să admită în parte recursul pârâtului C. Local al M. C.-N. și să modifice sentința atacată, în sensul înlăturării obligației acestui pârât de a aloca fondurilor necesare pentru plata primei de concediu aferente anului școlar 2006-2007. Va menține restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile numărul 4615 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtului C. LOCAL AL M. C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății primei de vacanță pentru anul școlar 2006-2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. D. G. G.-L. T.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond:E. B.
| ← Decizia nr. 3794/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 59/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
