Decizia nr. 812/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 812/R/2012
Ședința publică din data de 22 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. C. C. SA B. și
S. C. C. SA - R. DE T. F. DE C. A. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 1952 DIN
24 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. R. V. R. C. C. în numele membrului de sindicat C. Ș., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 februarie 2012, prin fax, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1952 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții: S. N. de T. F. de călători C. C. SA și R. de T. F. de C. C. C. SA C.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de R. de T. F. de C. SA C.
A fost admisă acțiunea formulată de S. L. R. V. R. C. C. C. N., în numele membrului de sindicat C. Ș. împotriva pârâților S. N. de T. F. de C. C. C. S. B. și R. de T. F. de C. C. C. SA C. și în consecință:
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească membrului de sindicat C. Ș. retroactiv, pentru anii (...) câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației de la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de ambele pârâte tribunalul constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. c) Codul muncii și nu cele invocate respectiv art. 283 lit. e) Codulmuncii, fiind vorba de drepturi bănești, termenul de prescripție este de 3 ani, acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Cluj sub dosar nr. (...) la (...) iar drepturile bănești solicitate pe perioada 2007-2009 sunt înlăuntrul termenului de prescripție, motiv pentru care excepția urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de R. de
T. F. de C. C. SA C. instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția invocată, întrucât pârâta este parte în raportul juridic de muncă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut:
Potrivit art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei de rând 1 și salariul inclusiv pe anii 2007-2009 „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Potrivit art. 33 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei de rând 1, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din anexa nr. 6, respectiv neaplicarea sancțiunii retrogradă în funcție, desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, trecerii în altă muncă, inexistența unor absențe nemotivate mai mult de o zi, respectiv o tură, neaplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor, neaplicarea reducerii salariului de bază și a indemnizației de conducere, neaplicarea reducerii salariului de bază pe o durată de 11-3 luni.
Pârâta nu a făcut dovada potrivit art. 287 Codul muncii, că vreunul din salariații reprezentați de către reclamantă ar fi fost sancționat disciplinar și astfel nu ar fi întrunit în privința sa, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar, prevăzut la A. nr. 6 a contractului colectiv de muncă.
Potrivit art. 236 alin.4 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă are forță obligatorie, constituie legea părților iar conform art. 243 alin.2 Codul muncii neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care sunt vinovate de aceasta.
Prin urmare pârâta avea obligația să plătească salariatului drepturile prevăzute de art. 32 din contractul colectiv ce muncă.
În temeiul art. 236 alin. 4 și art. 243 Codul muncii acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele.
Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. SA B., prin S. DE T. F. DE C. A. s-a solicitat modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii excepțiilor invocate și a respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanții intimați.
În baza H. nr. 584/1998 a fost înființată S. N. de T. F. de C. C., societate pe acțiuni, cu personalitate juridică, care, în condițiile Legii nr.31/1990 a înființat sucursale regionale, fără personalitate juridică printre care și S. N. de
T. F. de C. - S. T.
Conform H. nr. 584/1998, art. 18 alin.1 S. N. de T. F. de C. S.A își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli, iar în temeiul art.15 alin.2, consiliul de administrație al S. „. C. stabilește, prin contractul colectiv de muncă, drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal.
Drepturile salariale solicitate de către reclamantă reprezentând un salariu suplimentar pentru anii 2006, 2007 și 2008 sunt drepturi izvorâte din Contractul Colectiv de M. art. 64 încheiat la nivel de societate, iar părțile semnatare ale acestui contract sunt reprezentanții salariaților prin sindicate și
D. G. al S. N. de T. F. de C. S. care conform statutului este și Președintele Consiliului de A. și nu reprezentanții Sucursalei Transilvania a Societății Naționale de T. F. de C. S. C.
R. de T. F. de C. C. nu are bugetul propriu prin care să aloce fondurile aferente acestor drepturi bănești, fiind doar o sucursală, nu poate fi obligată la acordarea acestora. Doar S. C. C. prin bugetul elaborat și apoi aprobat, poate să aloce sume de bani cu astfel de destinații.
Consideră că în mod greșit instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea reclamantului de a se acorda salariul suplimentar aferent anului 2007 si 2008 pentru membrii de sindicat.
Reclamantul solicită acordarea salariului suplimentar aferent anilor
2007 și 2008 în temeiul prevederilor art. 32 alin. 1 din Contractele colective de munca aplicabile pe anii 2006 - 2008, acesta nefiind un drept prevăzut în contractul individual de munca al salariaților.
În motivarea admiterii excepției invocate, precizează faptul că salariul suplimentar, deși este un drept stabilit în bani, nu este un drept de natura salariala, ci un drept stabilit prin clauzele contractului colectiv de munca.
Această premiere se acorda anual, în temeiul unor prevederi ale contractului colectiv de munca și nu lunar, în raport de munca prestata, așa cum se acorda drepturile salariale.
Având în vedere natura juridica diferită a drepturilor salariale pe de o parte și a „salariului suplimentar";, solicită instanței să constate ca sunt în prezenta unui conflict de munca în care sunt aplicabile prevederile art. 283 alin 1 lit. e din Codul Muncii, conform cărora „cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";, iar raportat la data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, dreptul la acțiune este prescris.
Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA"; s-a solicitatcasarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentința pronunțata, instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescrierii dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea salariului suplimentar aferent anului
2007, 2008 și 2009 dar, reclamanții solicită acordarea salariului suplimentar aferent anilor (...) în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din Contractele Colective de M. aplicabile pe anii 2007-2009 la nivel C. C., conform căruia: „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Față de prevederile mai susmenționate, rezultă faptul că intimații- reclamanți invocă nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, respectiv cele care prevăd acordarea premierii de Z. C., a ajutorului material de P. și a salariului suplimentar, speța de față fiind un conflict de drepturi, în cauză fiind incidente prevederile art.5 coroborat cu art.67 lit. b) din Legea nr.
168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare.
Menționează că salariul suplimentar, deși este un drept stabilite în bani, acestea nu sunt de natura salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca, cu un regim juridic distinct.
Raportat la prevederile art. 154 și 155 din Codul Muncii, "salariul
Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, în speța de față sunt incidente prevederile art.283 alineatul I lit. e) din Codul Muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă "în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Prin urmare, avându-se în vedere că dreptul de a solicita acordarea salariului suplimentar s-a născut la (...), respectiv (...), față de data introducerii acțiunii, respectiv (...), raportat la prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, dreptul material la acțiune privind acordarea premierii pentru Z. C. pentru anul 2009 și a salariului suplimentar pentru anii 2007 și 2008 este prescris.
Consideră că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, cât și premierii de Z. C. pe anul 2008 este dată cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ.
Critică soluția instanței de fond, avându-se în vedere faptul că prin apărările formulate, a arătat că drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salariu.
În conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 și 3 din CCM aplicabile pe anii 2008 și 2009 la nivel C. C. „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu seconstituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută dinfondul de salarii realizat lunar";.
Avându-se în vedere prevederile art.982 cod civil conform cărora: „toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg";, precum și prevederile art.983 din Codul civil conform cărora „când există îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă";, rezultă indubitabil că art.32 alin.(l) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2008-2009 la nivelul C. C. și prevederile din anexa nr.6 la aceste contracte, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr.6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2008- 2009, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Precizează faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită, deoarece, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T. și I. și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2001 și prevederilor O.U.G. nr. 79/2008, avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative conform cărora: „... indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității ...";.
Mai mult, este de subliniat că la data semnării Contractului Colectiv de M. valabil pe anii 2007-2008, subscrisa nu avea aprobate bugetele de venituri și cheltuieli pe anii respectivi.
Astfel, CCM valabil pe anii 2007-2008 a fost semnat la data de (...), iar bugetul pe anul 2008 a fost aprobat prin H. nr. 1712/(...).
Reiterează că bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de M. T. cu avizul M.ui Finanțelor P.e și cel al M.ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit. a din O.U.G. nr. 79/2008 coroborat cu art.15 alin.1 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Pe această cale arătă faptul că, în proiectul de BVC pe anul 2009, transmis la M. T. și I. cu adresa nr. 30/A2/130/198/(...), a fost prevăzut la rubrica aferentă fondului de salarii, o sumă de 456.000 mii lei (pct.115 cap. IX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009), în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii lei, rezultând o depășire de 30.488 mii lei, fapt ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar.
Totodată, în execuția BVC în anul 2009 au fost înregistrate depășiri la cheltuielile materiale cu combustibilul și la cheltuielile cu energia electrică de tracțiune față de prevederile din BVC 2009, cheltuieli strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de călători.
Astfel, societatea a înregistrat în anul 2009 o pierdere în valoare de
210.377,85 mii lei și o pierdere cumulată din anii precedenți în valoare de
535.423,74 mii lei (pct. 79 cap. V din bilanț).
Prin întâmpinarea formulată (f. 23-24), reclamantul S. L. R. V. R. C. C., în numele membrilor de sindicat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecata.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pârâtei S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA - S. R. DE T. F. DE C. A., Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 241 alin.1 lit. c C.muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită plata drepturilor, „clauzele contractuale colective de muncă produc efecte ……pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, cum este situația în cauza dedusă judecății.
Astfel, obligația de plată a dreptului recunoscut de acordul colectiv încheiat la nivelul S. S.A B. în favoarea tuturor salariaților săi, revine angajatorului direct. Chiar dacă recurentul nu este semnatar al contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Or, în speță, tocmai acest acord colectiv de muncă este aplicabil membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, în considerarea calității lor de salariați în cadrul S. S.A B..
Prevederile HG nr. 584/1998 nu au semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților Sucursalei decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. S.A B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din C.muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită plata drepturilor,.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
1 lit. a - d din C. muncii a reglementat distinct termene speciale de prescripție.
D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din C. muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din C.muncii.
Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., urmează a fi de asemenea înlăturate având în vedere următoarele considerente: Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din C.muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită plata drepturilor, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
Așa cum a reținut și prima instanță, Curtea consideră că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 din CCM la nivel de unitate precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica atât caracterul facultativ al dreptului pretins, cât și lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În sensul caracterului necondiționat al dreptului la acordarea salariului suplimentar, pledează și art. 30 alin. 1 din CCM la N. de G. de U.
Mai mult, contractul colectiv de muncă ce constituie temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune, nu cuprinde nici o mențiune de natură să conducă la concluzia că acordarea acestora ar fi una condiționată, stipulând în mod expres îndreptățirea salariaților de a beneficia de aceste drepturi.
Lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, respectiv diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificări pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, în contextul în care acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin memoriul de recurs.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 din C.muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile art. 12 din
Legea nr.130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Criticile recurentei potrivit cărora obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în
Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele S. C. C. SA B. și
S. C. C. SA - R. DE T. F. DE C. A. C.-N. împotriva Sentinței civile nr.1952 din
(...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
Aflat la seminar
Semnează Președintele Curții de A. C.
G.
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: C. M.
| ← Decizia nr. 4896/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 284/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
