Decizia nr. 4914/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4914/R/2012
Ședința 26 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- PRIN D. G. A F. P. C. și M. E., C., T. SI S. împotriva sentinței civile nr. 369 din 01 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați M. C. și R. S. și pe pârâta intimată U. DE S. A. SI M. V. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamanților intimați și pârâtei intimate și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului C. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 369/A/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada (...) - (...) invocată din oficiu de către instanță și s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată în privința acestei perioade.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții M. C. și R. S. în contradictoriu cu pârâții U. DE Ș. A. ȘI M. V., M. E., C., T. ȘI S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
A fost obligată pârâta U. de Ș. A. și M. V., în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1., începând cu (...) și până la (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții M. E., C., T. și S. și Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a avut în vedere următoareleconsiderente:
Instanța a admis excepția prescripției extinctive parțiale a acțiunii, invocată din oficiu, referitor la perioada dintre (...) - (...), întrucât pentru această perioadă s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. În consecință, instanța a respins ca prescrisă acțiunea formulată cu privire la această perioadă.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanții au fost angajați ai pârâtei în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
În această calitate, reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de creșterile salariale prevăzute de OG 1. modificată de L. nr. 2.. Aceasta, deoarece OG nr.
136/2008 prin care s-a dispus amânarea aplicării acestei legi, a fost declarată neconstituțională prin D. nr. 1221/(...). De asemenea, art. I pct. 2 și 3 din OG nr.
151/2008 de modificare a OG nr. 1., au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 8. a C. constituționale. La fel, dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, prin care, la fel au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 9..
În consecință, având în vedere că toate actele normative de modificare a creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 1. modificată prin L. nr. 2., au fost declarate neconstituționale prin decizii ale C. constituționale, în privința modificărilor aduse creșterilor salariale prevăzute de această ordonanță, dispozițiile acesteia sunt aplicabile. Prin urmare, pârâta de rândul 1 în calitate de angajator va fi obligată prin prezenta hotărâre să achite diferența dintre cuantumul pe care ar fi trebuit reclamanții să îl primească în condițiile aplicării acesteia și cuantumul pe care l-au primit în mod efectiv.
Î. Curte s-a pronunțat in același sens prin D. privind recursul in interesul legii nr. 3/2011, concluzionând ca, efect al deciziilor C. Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pârâta de rândul 1 nu a contestat faptul că reclamanților nu li s-a plătit această diferență, iar sarcina probei i-ar fi revenit acesteia conform art. 272 din
Codul muncii.
În calitate de ordonatori de credite pârâții de rândul 2 și 3 au fost obligați să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Având în vedere, deci, că reclamanții nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative menționate anterior, tribunalul a admis acțiunea, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii și i-a obligat pe pârâți să calculeze, să aloce și să plătească sumele necesare drepturilor solicitate și cuvenite reclamanților.
În termen legal, au pârâții Ministerul Finanțelor Publice și M. E., C., T. și S.
1. Prin propriul recurs Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterearecursului cu consecința respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.
Recurentul apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedura civila, întrucât nu i-a fost comunicata cererea de chemare in judecata, in vederea exprimării poziției procesuale, deși a formulat o cerere in acest sens.
Consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, ca urmare a faptului că nu a avut și nici nu are calitatea de angajator a reclamanților.
Arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la paratul Ministerul Finanțelor Publice.
De asemenea, recurentul a făcut trimiteri la D. nr. 10/(...), pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție
2. Prin propriul recurs, pârâtul M. E., C., T. și S. a solicitat admiterearecursului și respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive proprii.
În mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și S.
O parte poate fi menținută în proces în situația în care există raporturi juridice care să conducă la obligarea acesteia pentru a îndeplini obiectul dedus judecății.
Având în vedere solicitările reclamanților și atribuțiile M. E., C., T. și S., conform prevederilor art.141 din L. nr. 8., republicată cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr.81/2010 privind organizarea și funcționarea pârâtului (acte normative aflate în vigoare în perioada pentru care se solicită diferențele de drepturi salariale) instituția nu poate avea calitate procesuală pasivă.
De asemenea, precizează recurentul că nu are calitatea de angajator pentru nici unul din reclamanți.
În drept, se invocă art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, L. nr. 8. L. învățământului cu modificările și completările ulterioare, L. nr. 53/2003, L. nr. 1/2011, H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M. E., C., T. și S. Deși au fost legal citați, intimații nu au depus întâmpinare. Trecând la soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele: 1. Recursul M. F. P. este fondat. Potrivit obiectului acțiunii și având în vedere motivația, în fapt și în drept, pe care aceasta se fundamentează, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu. Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către ordonatorii secundari, sau după caz, terțiari de credite a fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate. Prin urmare, partea reclamantă are în vedere raporturile care subzistă între pârâții - unitățile de învățământ, ca ordonatori finali de credite și M. F., ca ordonator principal de credite. Însă aceste raport nu are caracterul unui raport obligațional, respectiv, calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P. nu presupune existența obligației implicite a acestuia de a aloca fondurile necesare către ordonatorii secundari/terțiari de credite, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional. Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică aobligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în bazadispozițiilor L. nr. 2.. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare. În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie. În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului. În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011 a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. și a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";. Potrivit dispozițiilor art. 330 7 din Codul de procedură civilă decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea opinează că efectele acesteia pot fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității similare pe care o au cele două tipuri de cereri. Ținând seama de aceste considerente, Curtea găsește întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către recurent, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1,3 C.proc.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. 2. Recursul pârâtului M. E., C., T. și S. este nefondat. Prin motivele de recurs formulate de pârât, acesta a înțeles să critice hotărârea instanței de fond doar prin prisma modului în care s-a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive. Curtea reține că legitimarea procesuală a acestui recurent derivă din dispozițiile art. 171 alin. 2 din L. nr. 8., act normativ aplicabil în raport de momentul nașterii drepturilor deduse judecății, conform cărora veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat „se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază";, care cuprinde, în baza art. 167 alin.5 lit. a din același act normativ și cheltuieli de personal. Este adevărat că între reclamanți în calitate de salariați și pârâtul M. E., C., T. și S. nu există raporturi de muncă, reclamanții nefiind angajații acestui pârât, însă Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată nu s-a susținut existența unor raporturi directe între reclamanți și pârâtul recurent izvorâte în baza vreunui contract individual de muncă. De asemenea, se reține că prin acțiune nu s-a solicitat nici obligarea pârâtului recurent la plata unor sume de bani direct către reclamanți. În realitate, din modul de formulare a cererii introductive reiese că pârâtul M. E., C., T. și S. a fost chemat în judecată tocmai în virtutea atribuțiilor legale cuprinse în L. nr. 8., întrucât s-a solicitat obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor restante, pretenții ce au fost întemeiate tocmai pe calitatea pârâtului recurent de autoritate finanțatoare a instituțiilor de învățământ universitar de stat, aspect care este de natură să conducă la concluzia că acest minister are calitate procesuală pasivă. Deși mecanismul de finanțare prezintă unele particularități care îl deosebesc de raporturile de drept comun privind finanțarea instituțiilor bugetare, în sensul că se încheie un contract între M. E., C., T. și S. și instituția de învățământ superior, iar finanțarea de bază se asigură în funcție de numărul de studenți, doctoranzi, cursanți etc. conform art. 171 alin. 3, acest aspect nu este de natură să înlăture obligația de finanțare a recurentului pentru cheltuieli de personal stabilite ulterior prin hotărâri judecătorești. În cele din urmă, apărarea pârâtului aparține sferei executării hotărârii, nu celei a judecății propriu zise în care prezintă prioritate analiza temeiniciei pretențiilor deduse judecății, iar în mod subsecvent stabilirea titularului obligației de finanțare a învățământului superior de stat, astfel încât reprezintă o problemă de executare pretinsa nerespectare a procedurii menționate anterior. Modul de organizare și funcționare a ministerelor întemeiate pe dispozițiile L. nr. 9., respectiv condițiile de angajare a personalului didactic în cadrul universităților întemeiate pe prevederile L. nr. 8. nu sunt de natură să modifice soluția adoptată de instanța de fond, deoarece dispozițiile legale invocate depârâtul recurent nu înlătură calitatea sa de finanțator pentru universitățile de stat. Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază că din această perspectivă hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 369 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea reclamanților M. C. ȘI R. S. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva aceleiași hotărâri. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. D. D. G. L. D. C. M. Red.DG/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: B.G.Z.
| ← Decizia nr. 3966/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4620/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
