Încheierea nr. 61/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 61/ 2012

Ședința Camerei de C. din 19 iulie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.

GREFIER : N. N. uat în examinare cererea formulată de recurenta SC M&M I. E. SRL în contradictoriu cu intimatul P. A. R., având ca obiect suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 5531 din 24 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...).

S-a luat în examinare cererea formulată de recurenta SC M&M I. E.

SRL în contradictoriu cu intimatul P. A. R., având ca obiect suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 5531 din 24 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...).

Cererea a fost soluționată în camera de consiliu, fără citarea părților. Se constată că a fost atașat dosarul nr. (...) al C. de A. C., având ca obiect recurs.

C U R T E A

Prin cererea din data de 18 iulie 2012, înregistrată la această instanță sub nr. (...), recurenta SC M&M I. E. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul P. A. R. suspendarea provizorie a sentinței civile nr. 5531 din 24 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), până lasoluționarea cererii de suspendare a executării formulată în dosarul de recurs aflat pe rolul C. de A. C.

Cererea nu a fost motivată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 300 al. 3 parte finală și art. 403 alin. 4 Cod de procedură civilă.

Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 300 alin. 2 Cod procedură civilă „la cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului, poate dispune motivat suspendarea executării hotărârii recurate";, dispozițiile art. 403 alin. (3) și

(4) C.proc.civ. urmând a se aplica în mod corespunzător.

Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. 4 C.proc.civ. „în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță. (…) Cauțiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani";.

Din cuprinsul art. 7231 C.proc.civ., reiese că „în cazurile prevăzute de lege, suma datorată de parte cu titlu de cauțiune se fixează de către instanță

și se depune, după caz, la T. S., C. de E. și C. C. - S. sau la orice altă instituție bancară pe numele părții respective, la dispoziția instanței sau, după caz, a executorului judecătoresc";.

În raport de prevederile legale menționate, Curtea reține că prin sentința civilă nr. 3156 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. A. R. în contradictoriu cu pârâta S. M&M I.-E. SRL și, în consecință, a fost obligată parata să plătească reclamantului drepturile salariale restante aferente perioadei ianuarie-august 2011.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, ocazie cu care a solicitat și suspendarea executării sentinței până la soluționarea recursului, astfel că, din această perspectivă solicitarea de suspendare provizorie până la soluționarea cererii de suspendare apare ca admisibilă.

În cauză nu este însă întrunită o altă condiție de admisibilitate impusă de legiuitor prin prevederile legale evocate, respectiv cea privitoare la plata cauțiunii.

Astfel, se constată că la dosarul cauzei recurenta nu a depus recipisa prin care să fi consemnat cauțiunea, reprezentând 10% din valoarea obiectului cererii, la dispoziția C. de A. C.

Nefiind îndeplinită cerința legală imperativă a consemnării cauțiunii la dispoziția instanței, care se face prin recipisa emisă de unitatea bancară cuprinzând toate mențiunile necesare, nu se poate realiza scopul pentru care s-a instituit legal plata cauțiunii, respectiv asigurarea unei eventuale despăgubiri ce se cuvine părții îndreptățite.

În contextul expus, nefiind întrunită condiția prevăzută de art. 403 alin. 4 raportat la art. 7231 C., Curtea de A. va respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare provizorie a executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de recurenta SC M&M I. E. SRL având ca obiect suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr.

5531 din 24 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...).

Irevocabilă.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 19 iulie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER D. G. N. N.

Red./Dact./DG

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Încheierea nr. 61/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă