Decizia civilă nr. 1042/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N. 1042/R/2013
Ședința publică din data de 5 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. | LOCAL și P. | |
M. | B. M. împotriva sentinței civile nr. 1812 din _ | pronunțate de |
Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant S.
L. D. Î. M. precum și pe intimata pârâtă G. CU P. N. N. 4
B. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauze,i după care se constată că la data de 14 februarie 2013 intimatul S. L. din Î. M. a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1812 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, au fost respinse excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâților C. local B. M. și P. municipiului B. M., invocate de aceștia prin întâmpinare.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î.
în contradictoriu cu pârâții: G. cu P. N. nr.4 B. M., C. local B. M., P. municipiului B. M. .
A fost obligată pârâta G. cu P. N. nr.4 B. M. să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat A. M., Bot Miorica, Bota Zorica, Blidar Floare, Nemes E. M., R. Ana, Metes Aurora I., Pauna R. corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații pârâtei, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. nr. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să le plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit
acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de in- flație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. local B. M. și P. municipiului B. M. să aloce unității de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
A fost respinsă cererea reclamantului de completare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele
:
Cu privire la excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâților C. local și P. M. B. M., instanța a reținut calitatea consiliului local de autoritatea deliberativă a unității administrativ-teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu, ca și incidența dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 538/2001, și a art. 16 și art. 49 din anexa la H.G. nr. 2192/2004, art. 21 alin.1, art. 23 și 36 alin.2 lit.b și d, alin.4 lit.a și alin.6 lit.a pct.1 din Legea nr. 215/2001, art. 1 alin.1 și 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004, cu sublinierea că raportul juridic dintre un consiliu local, respectiv, primar și o unitate de învățământ este, prin excelență, unul administrativ, iar reclamantul s-a raportat, în momentul constituirii cadrului procesual, nu doar la raportul juridic stabilit între angajat și angajator, ci și la cel în virtutea căruia angajatorul va putea obține sursele financiare pentru plata drepturilor salariale solicitate, în dorința de a asigura caracterul eficient și executoriu al hotărârii judecătorești, prin implicarea tuturor factorilor de decizie în asigurarea acestor surse financiare.
a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.
Pe fond, s-a reținut, în esență, că membrii de sindicat reprezentați constituiau personalul didactic al unităților de învățământ.
Prin decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 C.proc.civ., dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial. În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 și în anul 2010,
instanța a reținut că potrivit art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salari- ului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de înca- drare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei sus menționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice.
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Față de considerentele expuse, instanța a admis acțiunea conform dispozitivului.
Instanța a respins cererea privind obligarea unității de învățământ pârâte la completarea corespunzătoare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat, având în vedere că aceasta nu mai este deținătoarea carnetelor de muncă, iar, potrivit art. 6 al. 2 lit. d din H.G. nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prezenta hotărâre judecătorească reprezintă un document
doveditor al drepturilor salariale pe care le-a recunoscut în favoarea membrilor de sindicat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. B. M. și C. LOCAL B. M.
.
Prin recursul declarat de pârâtul P. M. B. M.
, s-a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În temeiul art.304 pct. l C.proc.civ. invocă nulitatea sentinței deoarece a fost pronunțată de o instanță ce nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, respectiv art.55 alin.2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, ce statuează că "Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează";.
Distinct de cerința privind semnarea sentinței într-un litigiu de muncă de către asistenții judiciari, legea obligă în mod adițional la consemnarea opiniilor acestora în cuprinsul considerentelor hotărârii, cu particularitatea că eventualele opinii separate se motivează obligatoriu.
Indiferent că sunt convergente sau divergente față de opinia judecătorului ce intră în compunerea completului în litigiile de muncă, opiniile asistenților judiciari trebuie obligatoriu menționate în hotărâre.
Nu poate fi acceptată o eventuală teză, în sensul că semnarea de către aceștia a hotărârii echivalează cu consemnarea opiniei lor în hotărâre, deoarece într-un atare caz, legiuitorul nu s-ar mai fi referit expres în alineatul 2 al art.55, la consemnarea opiniei în hotărâre distinct de semnare.
Textul reglementează o cerință specială referitoare la probațiunea compunerii completului specializat în etapa procesuală a deliberării. Compunerea specializată a completului de judecată trebuie respectată atât în etapa procesuală a dezbaterilor cât și în etapa procesuală a deliberării. Lipsa opiniei asistenților judiciari sau a mențiunii exprese că aceștia au participat la deliberare și achiesează la opinia magistratului judecător, echivalează cu lipsa oricărei probațiuni în legătură cu respectarea normei speciale privind compunerea specializată a completului, în etapa procesuală a deliberării.
O atare probațiune specială nu poate fi suplinită prin semnăturile olografe ale asistenților judiciari din cadrul sentinței - care lipsesc din prezenta sentință, fapt ce atrage nulitatea necondiționată de producerea unei vătămări procesuale a respectivei hotărâri judecătorești, deoarece face imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la compunerea completului de judecată în etapa deliberării.
Compunerea jurisdicției impusă de normele procesuale de ordine publică constituie o garanție instituită prin legea procesuală națională în scopul apărării dreptului de acces la un tribunal stabilit de lege, independent și imparțial, care este, în opinia instanței europene de contencios al drepturilor omului, o componentă esențială a sistemului de garanții instituit prin art. 6 parag. 1 al Convenției, pentru că orice persoană care este parte într-un proces civil sau penal să beneficieze de un proces echitabil.
Motivarea sentinței atacate nu cuprinde opinia fiecărui asistent judiciar, iar sentința nu este semnată de către judecător, purtând doar mențiunea grefierului
"pentru conformitate";, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 261 alin. l pct.8 din Codul de procedură civilă.
În drept a invocat art.306 alin.2, 242 alin.2 C.proc.civ.
Prin recursul declarat de pârâtul C. LOCAL B. M.
, s-a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, admiterea prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se arată în motivare că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă. Cum între reclamant și pârât nu există nici un raport juridic de genul angajat-angajator sau unitate de învățământ -
unitate administrativ teritorială, rezultă faptul că primarul și C. local al M.
B. M. nu au calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care se solicită plata unor drepturi salariale, o astfel de calitate având-o doar angajatorul.
Art.16 din normele metodologice din 30 noiembrie 2004 privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ de stat menționează faptul că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate PRIN bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat.
Este incident art. 304 pct.7 C.proc.civ., instanța de fond nemotivând nici în fapt nici în drept dispozițiile prin care obligă C. Local să aloce fondurile, fiind încălcate astfel prevederile art. 261 pct.5 C.proc.civ.
Sub raportul prescripției dreptului la acțiune, se arată că raportat la obiectul cauzei, respectiv plata drepturilor bănești reprezentând diferențele de drepturi salariale neacordate, sunt aplicabile dispozițiile art.283(1) lit.e din Codul Muncii, termenul de prescripției fiind de 6 luni.
Pe fondul cauzei se arată că nu este opozabil C. ui Local al M. B.
M. contractul, în condițiile în care acesta nu este parte contractantă.
Conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului M. pe anul 2008 - 2009, părțile contractante sunt: Inspectoratul Școlar M. și S. din Î. M. .
Prin întâmpinare, reclamantul intimat S. L. din Î.
M. a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii recurate, arătând că sunt neîntemeiate excepțiile lipsei capacității procesuale pasive și a calității procesuale pasive, raportat la dispozițiile art.23 alin.1, art. 36 alin. 4 lit. a și art. 63 alin. 4 lit. b din Legea nr. 215/2001 cu modificările și completările ulterioare, art. 4 din O.G. nr. 22/2002, art.1 și 6 din H.G. nr. 1274/2011, art. 19 și art. 21 alin. 2 și 3 din Legea 273/2006, art. 104 al.2 lit. a și art. 106 din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale.
În ce privește prescripția dreptului la acțiune arată că, potrivit prevederilor art. 283 din Codul Muncii, termenul de prescripție care se aplică acțiunii este de
3 ani de la nașterea dreptului, datorită faptului ca este vorba de un drept de natură salarială, izvorând din contractul individual de muncă, respectiv executarea acestuia. Nu este vorba de neexecutarea contractului colectiv de muncă, așa cum prevede lit. e, alin. 1 din art. 283 Codul Muncii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Se constată, în acest sens, că nu pot fi reținute ca întemeiate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ., deoarece completul care a soluționat în primă instanță prezenta cauză având ca obiect un conflict de muncă, în mod corect și în concordanță cu prevederile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a fost constituit dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari.
În ce privește nulitatea hotărârii atacate, argumentată de faptul că opinia asistenților judiciari nu a fost consemnată în hotărâre, Curtea reține că dispozițiile art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 stabilesc că "Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează";.
D. conținutul acestei prevederi rezultă că atunci când opinia asistenților judiciari coincide cu aceea a judecătorului cauzei, nu este necesară menționarea distinctă în minută și, apoi, în dispozitivul sentinței a opiniei acestora, fiind evident că semnarea minutei ce cuprinde soluția fără opinie separată de către aceștia alături de judecător, demonstrează că soluția reflectă și propria lor opinie.
În speță, minuta ce cuprinde soluția recurată a fost semnată de judecător și de către cei doi asistenți judiciari, ceea ce înseamnă că această soluție reprezintă totodată opinia asistenților judiciari, care prin semnătură și-au însușit-o, situație în care nu se poate afirma lipsa consemnării opiniei asistenților
judiciari în hotărâre. Conținutul minutei reprezintă așadar opinia asistenților.
Indicarea distinctă a opiniei, urmată de motivarea acesteia, este necesară numai atunci când opinia asistenților judiciari nu coincide, în tot sau în parte, cu aceea a judecătorului.
O interpretare în sensul celei propuse de recurent este în mod evident excesiv de formală și nesusținută de argumente de interpretare teleologică. Dimpotrivă, este clar că scopul legii, acela de a asigura participarea asistenților judiciari la judecata conflictelor de muncă, este suficient asigurat prin semnarea hotărârii de către toți membrii completului de judecată, în condițiile în care opinia juridică a acestora este concordantă.
În mod evident, susținerea din cuprinsul cererii de recurs a pârâtului P. mun. B. M. în sensul că sentința nu ar fi semnată de către judecător, purtând doar mențiunea grefierului "pentru conformitate";, este făcută din eroare și se referă la copia sentinței, ce a fost comunicată părții, și care nu se semnează de către judecător.
Părților, conform prevederilor art. 266 C.proc.civ., li se comunică doar în copie hotărârile, în cazul în care comunicarea este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului. Or, această copie nu trebuie semnată de către judecător, ci doar de către grefier, pentru certificarea conformității cu originalul.
Cele două exemplare originale ale sentinței, ce trebuie semnate de către judecător și de către asistenții judiciari, atunci când aceștia participă la judecată, sunt menite a fi atașate, unul la dosarul cauzei, iar altul la dosarul de hotărâri al instanței. Prin urmare, nici sub acest aspect nu se verifică o nelegalitate a sentinței atacate.
Constatând că nu se poate reține în sensul celor pretinse de recurent, rezultă că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., căruia i se subsumează criticile din cererea de recurs.
Nefondate sunt și motivele de recurs invocate de pârâtul C. local al mun. B. M. .
În primul rând, se constată că departe de a nu se fi motivat în fapt și în drept obligarea acestui recurent la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale litigioase, sentința cuprinde o amplă motivare făcută sub acest aspect, ce nu a fost redată în întregime în cuprinsul prezentei decizii, dar care se regăsește in extenso în sentință.
În al doilea rând, argumentele pârâtului recurent vizează modul de alimentare a bugetului local pentru asigurarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice și situația creată prin obligarea acestuia la alocarea fondurilor în lipsa unor repartizări specifice de la bugetul de stat.
Raportat la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță calitatea procesuală a acestuia, raportat și la dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale
unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 al Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturile salariale litigioase, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare pentru prima parte a acestui interval), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. _
"consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. Bugetele aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurenții își îndeplinesc obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii
disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic sui generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Motivele de recurs formulate sub aspectul prescripției dreptului la acțiune și inopozabilității față de C. local al mun. B. M. a contractului colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar Județean M. au la bază reținerea eronată că obiectul cauzei l-ar constitui acordarea unor drepturi în temeiul acestui contract colectiv de muncă. Or, petitul acțiunii clarifică acest aspect, acțiunea vizând acordarea diferențelor de drepturi salariale derivate din neaplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008 pe perioada_ -_ . Fiind formulate în temeiul unei eronate raportări la obiectul acțiunii, aceste motive de recurs apar ca vădit nefondate.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 1, 5, 7 și 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. M. B.
M. și C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 1812 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G. -L. T. I. T.
G. ,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. H. D. M.
