Decizia civilă nr. 115/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 115/R/2013
Ședința publică din data de 15 IANUARIE 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. M. B. M. și C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 1677 din 30 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant S. L. D. Î. M., precum și pe intimata pârâtă
G. CU P. P._ A M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimatul S. L. din Î. M. a formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 21 decembrie 2012.
Instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și văzând că atât recurenții, prin recursurile formulate, cât și intimatul prin întâmpinare, au solicitat judecata în condițiile art. 242 alin.2 C.proc.civ., reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1677 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a admis cererea formulată de reclamantul S.
L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâții: G. CU P. P._ A M., C. LOCAL B. M. ȘI P. M. B. M. și, în consecință:
Pârâta G. CU P. P._ A M. a fost obligată să le plătească membrilor de sindicat RAȚ G., REDNIC V., MĂHĂLEAN I., COZA ANA, STAN S., P. G. ,CUCU A., HOHMAN A., S. U M. ICA, HOJDA A., CIUPA L., ZAVATCHI ANI IUDIT, BUCIUMAN V., P. V. E., CHILINȚAN
N., DAB ALEXANDRA, HELINDIAN M., VAMOS M., BIRTA M., GHEDUȚ R., GRIGUȚĂ M. ELA, prima de vacanță aferentă anului școlar 2008/2009, în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâții C. LOCAL B. M. și P. M. B. M. au fost obligați să aloce unității de învățământ pârâte sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit art. 11 alin. 1 lit. a, c și d din Legea 130/996 a contractelor colective de muncă, în vigoare în perioada de referință a prezentei cauze, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte "pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, "pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă";, respectiv "pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel - național";, iar potrivit art. 8 al. 2 din același act normativ "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
Art. 48 al. 2 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede că sunt supuse negocierii unele drepturi salariale suplimentare și materiale, în afara salariului de bază și a sporului de vechime.
Prevederile oricărui contract colectiv de muncă la nivel superior sunt considerate niveluri minime de la care începe negocierea contractelor de muncă la nivelurile inferioare, astfel încât contractele colective de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, acestea din urmă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Prin art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. pentru anii 2008-2009 s-a stipulat că
"toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu";.
Potrivit adeverinței nr. 130/_ emisă de G. cu P. P. nr. 10
M. membrii de sindicat reprezentați sunt angajații acesteia și nu a beneficiat de prima de vacanță aferentă anului școlar 2008/2009.
Față de aceste considerente, apreciind că membrii de sindicat sunt îndreptățiți, în baza dispozițiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. pentru anii 2008-2009, să beneficieze de primă de vacanță, instanța a admis cererea și a obligat pe pârâta G. cu P. P. nr. 10 B. M. la plata, în favoarea acestora, a primei de vacanță aferente anului școlar 2008-2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanța a obligat pe pârâții C. Local B. M. și P. M. B. M. să aloce unităților de învățământ pârâte sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate, din următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din H.G. 538/2001 " începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Apoi, conform art. 104 al. 1 și 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011, finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de
învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale și se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;
cheltuielile cu formarea continuă și evaluarea personalului;
cheltuielile cu evaluarea periodică internă a elevilor;
cheltuielile materiale și pentru servicii;
cheltuielile cu întreținerea curentă.
Conform art. 1 al. 1 din H.G. 1274 din 21 decembrie 2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Art. 4 din H.G. 1274/2011 stabilește că unitățile de învățământ cu personalitate juridică transmit la începutul anului bugetar ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale de care aparțin și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică, iar potrivit art. 5 al. 1 ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale răspund de repartizarea sumelor pe unități de învățământ și le supun aprobării autorităților deliberative.
De asemenea, conform art. 6 din H.G. 1274 din 21 decembrie 2011 pentru finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora pentru unitățile de învățământ, autoritățile administrației publice locale alocă pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și sume din bugetele proprii ale acestora.
Art. 19 din Legea 273/2006 stabilește că "bugetele locale și celelalte bugete prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă astfel:
bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe și interne și bugetele fondurilor externe nerambursabile, de către consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor, județelor și de C. General al M. București, după caz;
bugetele instituțiilor publice, de către consiliile prevăzute la lit. a), în funcție de subordonarea acestora.
(2) Pe parcursul exercițiului bugetar, autoritățile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum și ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite. Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleași proceduri ca și aprobării inițiale a acestora, cu excepția termenelor din calendarul bugetar";, iar conform art. 21 al. 2 și 3 din același act normativ, primarii unităților administrativ teritoriale sunt ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, iar conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele locale sunt doar ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz.
Apoi, art. 4 din O.G. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii stabilește că ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, virările de credite bugetare putându-se efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Conform art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare, iar potrivit art. 36 al. 6 lit. a asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de
interes local privind educația.
În baza art. 63 al. 5 lit. c din Legea 215/2001 primarul, în exercitarea atribuțiilor privind serviciile publice asigurate cetățenilor, ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) - d, prevederile legale evocate constituind temeiul obligației stabilite în sarcina consiliilor locale și a primarilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. B. M. ȘI C. LOCAL B. M.
solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora și respingerea acțiunii ca introdusă împotriva unor persoane fără capacitate și calitate procesuală pasivă.
În motivare, pârâtul C. local al mun. B. M. a arătat că în conformitate cu art.41 coroborate cu art. 26 alin. 1 din Decretul 31/1954 și art. 21 din Legea 215/2001, republicată, C. Local nu are personalitate juridică și nici buget propriu, situație în care nu poate sta în judecata în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor drepturi bănești.
Potrivit art. 21 din Legea 215/2001, republicată "(1) unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscala și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrative teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.
(2) În justiție, unitățile administrative teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
(3) P., respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lunga durata din cadrul aparatului de specialitate, sau un avocat care sa reprezinte interesele unității administrativ teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție";
.
Potrivit art.20 din Legea nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ- teritoriale sunt: comunele, orașele, MUNICIPIILE și județele, în care se exercită autonomia locală și funcționează AUTORITĂȚI ale administrației publice locale.
Local este, potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă etc., conform art.36 Legea nr.215/2001) în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție ("… pune în aplicare hotărârile consiliului local…"; cf. art.61 din Legea nr.215/2001, republicată).
În consecință, C. Local al municipiului B. M. și P. municipiului
M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.
În ce privește a doua excepție: pârâtul a fost chemat în judecată, așa cum arată reclamantul, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. Potrivit dispozițiilor art. 63 alin.4 lit. a din Legea nr.215/2001, republicată, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.63 alin.1 lit.c, exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu consiliul local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. local al municipiului B. M. nu este și
nici nu poate fi reprezentat de către P. municipiului B. M., deoarece cele două autorități au atribuții distincte.
Pe fond, acțiunea este inadmisibilă, C. Local al municipiului B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.
Cât privește pe pârâtul P. M. B. M.
, sunt invocate prevederile art. 21 și ale art. 77 din Legea nr. 215/2001: "P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii recurate
.
În motivare s-a arătat, în esență, că față de dispozițiile art. 41 alin. 1 și 42 C.proc.civ. și față de definițiile date în doctrină capacității procesuale de folosință și de exercițiu, de dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, art. 167 alin. 2 și 4 din Legea învățământului nr. 84/1995, C. Local are obligația de a aproba bugetul local și de a finanța învățământul preuniversitar, iar persoana juridică care își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele făcute de aceste organe, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăși, prin urmare are capacitate procesuală de folosință, precum și capacitate procesuală de exercițiu.
Conform art. 63 alin. 4 lit. a și b din Legea nr. 215/2001, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local.
Mai sunt invocate dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea administrației publice, art. 4 din O.G. nr. 22/2002, art.1 și 6 din H.G. nr. 1274/2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012, art. 21 alin. 2 și 3 din Legea 273/2006, art. 104 al.2 și 106 din Legea nr. 1/2011, din toate acestea rezultând că primarul și consiliul local al municipiului B. M. au calitate procesuală pasivă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Prin recursuri se invocă lipsa capacității și a calității procesuale pasive a recurenților.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2009, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, la data scadenței drepturilor bănești
solicitate prin acțiune), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, capacitatea și calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin.
(4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamantelor de către recurenți în calitate de angajate ale acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor
obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamantele au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamantele se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursurile declarate de pârâții C. LOCAL B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr.1677 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | D. C. | G. | G. | -L. T. |
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond Brîndușa G.