Decizia civilă nr. 144/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 144/R/2013

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.

C.

M.

G.

: G.

C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL T. L. și

P. ORAȘULUI T. L. împotriva sentinței civile nr. 1659 din 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâta intimată Ș. CU CLASELE I-V. D., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 decembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 1659 din_ a T. ui M., pronunțată în dosarul nr._, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții C. Local T. L. și P. orașului T. L. prin întâmpinare.

A fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul S. L. din I. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. D., C. Local T. L., P. orașului T. L. .

A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. D. să acorde membrei de sindicat, cadru didactic Tira-Kupas Helga-Dianna drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrei de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, pentru perioada_ -_, actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.

Au fost obligați pârâții C. Local T. L. și P. orașului T. L. să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local T. L. și P. orașului T. L., următoarele

:

C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ- teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.

Prin urmare, C. local a fost chemat în judecată tocmai în considerarea calității acestuia de organ deliberativ al unității administrativ-teritoriale, deci, în reprezentarea unității administrativ-teritoriale, aspect care reiese, în mod neîndoielnic, din modul de formulare a cererii introductive de instanță.

Prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice, or, potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 538/2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde își au sediul. Aceste prevederi legale sunt aplicabile pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, conform art. 49 din anexa la H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H.G. nr. 2192/2004, unde, de asemenea, se prevede că

"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";

Or, reclamantul urmărește obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.

Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.

Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.

Ar fi excesiv de formal să nu se dea o astfel de interpretare acțiunii formulate de reclamant, în condițiile în care art. 978 cod civil statuează, cu putere de principiu, că atunci când o clauză este primitoare de două înțelesuri, se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul. Aplicând acest principiu în speța de față, este oportună, din această perspectivă, interpretarea dată cererii introductive de către instanță, în sensul că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, fără a mai fi nominalizată direct această unitate, ci fiind nominalizate în acțiune autoritățile care o reprezintă.

S-a reținut în acest sens dispozițiile art. 23 din Legea nr. 215/2001, modificată, unde se prevede că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.

Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Conform prevederilor art. 36 alin.2 lit. b și d, alin.4 lit. a și alin.6 lit. a pct.1 din Legea nr. 215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.

P. a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.

Guvernul României, prin OUG nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 15/2008, așa cum a fost probată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.

Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.

Ulterior, Guvernul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial - Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 136/2008.

Prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.

De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.

Cum modificările aduse OG nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.

În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern OG nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C. local al orașului T. l L. și

P. Orașului T. l L.

, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii.

În motivarea recursului pârâtele consideră că nu au calitate procesuală pasivă întrucât nu au raporturi juridice cu reclamanții.

Drepturile pretinse de către reclamanți s-au născut în baza contractelor de muncă încheiate între reclamanți și unitățile de învățământ, subordonate Inspectoratului Școlar al Județului M. .

În asemenea condiții, C. local al Orașului T. l L. ar fi obligat la plata din bugetul propriu a unor sume, reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații acestuia, încălcându-se prevederile art.14 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult la adoptarea bugetului local al Orașului T. l L. s-au avut în vedere propunerile fiecărui ordonator de credite din subordinea ordonatorului principal de credite.

De asemenea, acordarea acestor drepturi salariale ar conduce la încălcarea prevederilor art. III alin.4 din O.G. nr. nr. 63/2010.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și rejudecând cauza să se dispună modificarea în tot a sentinței civile atacate.

Prin întâmpinarea înregistrată la 21 decembrie 2012 reclamantul S. L. D.

I. M.

a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, reclamanta a solicitat obligarea unității școlare pârâte la calcularea și plata drepturilor salariale rezultate din neaplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008.

De asemenea s-a solicitat obligarea pârâților recurenți C. Local al T. L. și P. Orașului T. L. la alocarea sumelor necesare plății.

Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.

De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din HG nr. 2192/2004, "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";

Prin urmare bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, reprezintă sursa de finanțare a acesteia, unitatea școlară fiind cea căreia îi revine obligația, în limita sumelor alocate, de plată directă în raport cu salariații săi - membrii de sindicat.

Atribuțiile C. Local reies din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

P. are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din același act normativ.

În plus, conform art. 4 alin. 1 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale

răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per elev/preșcolar: a) cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.

Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca cele de natură salarială să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din C.muncii.

Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat, a fondurilor necesare achitării drepturilor de natură salarială solicitate de reclamannu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile angajaților.

De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opus dreptului de natură salarială al reclamantei care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.

Prin urmare, motivele invocate de recurenți, nu pot avea eficiență în condițiile în care nealocarea până în prezent a fondurilor necesare plății nu înlătură obligația recurenților pârâți de a-și îndeplini propriile obligații în etapa executării hotărârii.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de C. LOCAL T. L. și P. ORAȘULUI T. L. împotriva Sentinței civile nr. 1659 din_ a T. ui M.

, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECATORI

S. -C. B. I. -R. M. C. M.

G.

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./_

Jud. fond: H. D. M.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 144/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă