Decizia civilă nr. 1745/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1745/R/2013
Ședința publică din 08 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M.
Z. și P. M. Z. împotriva sentinței civile nr. 5522 din 05 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată LS DIN Î. S., și pe pârâtul intimat L. T.
R. "W. " Z., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
După dezbaterea cauzei, înainte de epuizarea tuturor cauzelor de pe lista de ședință, se constată că reclamanta intimată LS din Învățământ S. a depus la dosar întâmpinare la care a anexat o notă de cheltuieli, o factură, un ordin de plată și împuternicire avocațială.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5522 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui M. Z., și a C. ui Local Z., excepții invocate de aceste pârâte.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta LS DIN ÎNVĂȚĂMÂNT S. în numele membrilor de sindicat: K. IRINA E., BARA LAJOS ISTVAN, TOTOS KATALIN, K. N., BALOGH L., HARASZI KATALIN, LAKATOS ISTVAN, FORRO ZOLTAN, KULCSAR EDIT EVA, BODIS KLARA, SZABI HAJNALKA, BARA ERZSEBET, KANYA EDIT, EPERJESI NOEMI, BUMBAȘ C. D., KIRALY KATALIN JULIA, FEHER O. ANA M., SZALANSKI JUDIT, FAZAKAS ISTVAN, ROZS R., BÂRJAC DUMITRU, PIȚOIU ION, MARTON SUSANA, RIGO PARASCHIVA, MOLNAR IRMA, K. ERSZEBET,
RIGO ISTVAN, V. KRISTINA, FORRO HAJNALKA în contradictoriu cu pârâții:
L. T. R. W. Z., C. LOCAL Z. și P. M. Z. - INSTITUȚIA P. UI, și în consecința au fost obligați pârâții la aplicarea
coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților, și au fost obligate pârâtele sa plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 în cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_, actualizate in funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare luna, calculat de la data scadentei și pana la data plații efective.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 136,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. local Z. și a primarului Z. a fost respinsă în raport de dispozițiile art. 4 din OUG 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, art. 167 din Legea 84/95, art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut ca membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai pârâtei de rândul 1 și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, înalta Curte de C. și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330/7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de înalta Curte de C. și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 și în anul 2010, instanța a reținut că în profida dispozițiilor art. 7 alin. 2 și 30 alin. 5 din Legea
330/2009 și ale art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, întrucât prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 înalta Curte de C. și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța a apreciat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice.
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
În baza art. 274 Cod Procedura Civilă, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 136,40, reprezentând cheltuieli de judecată.
Față de considerentele expuse, instanța a admis cererea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL Z. și P.
M. Z.
, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de aceștia, pentru lipsa calității procesuale pasive. De asemenea solicită exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează recurenții că obligația de a asigura fondurile necesare acestor plăți revine M. ui Finanțelor P. e, deoarece cheltuielile cu salariile se asigură de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, sens în care fac trimitere la prevederile art. 48 al. 1,4 din legea nr. 128/1997, HG nr. 1618/2009, HG nr. 2192/2004.
Potrivit dispozițiilor legale evocate calculul și plata acestor sume este de competența unităților de învățământ, iar sumele necesare plății acestor drepturi se asigură de la bugetul de stat, aceste sume nefăcând altceva decât să tranziteze bugetul local.
Mai arată că în conformitate cu Legea nr. 11/2010, privind legea bugetului de stat pentru anul 2010 în acest buget nu au fost prevăzute sume cu această destinație.
În privința cheltuielilor de judecată la care au fost obligați la fondul cauzei, învederează că în sarcina acestora nu se poate reține culpa procesuală, astfel că nu se justifică instituirea obligației de plată a acestora.
În drept, recursul se întemeiază pe prevederile art.3041Cod procedură civilă și actele normative invocate.
Întâmpinarea formulată de intimatul LS DIN Î. S.,
în numele membrilor de sindicat, a fost depusă la dosar după dezbaterea cauzei.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea de A. reține următoarele:
Având în vedere că drepturile salariale solicitate erau scadente în anii 2010-2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale pretinse în cauză este bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ și, prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Or, din modul de formulare a acțiunii, se desprinde fără echivoc, concluzia că tocmai acest aspect a fost avut în vedere de către reclamant la data promovării acțiunii și în contradictoriu cu pârâții recurenți, finalitatea urmărită fiind aceea a încasării drepturilor salariale pretinse ca urmare a parcurgerii întregului mecanism complex de alocare, asigurare, calcul și plată.
Prin urmare, pârâții au calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, însă nu în privința calculului și a plății drepturilor salariale pretinse, ci sub aspectul alocării/asigurării fondurilor necesare plății acestora, astfel încât în mod eronat au fost obligați pârâții recurenți prin hotărârea atacată la plata drepturilor salariale, sens în care se impune stabilirea corectă a obligației ce le revine, respectiv cea de alocare a fondurilor.
În acest sens, Curtea notează că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, recurentul pârât C. Local Z. este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din Legea nr. 11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurenții au atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că aceștia au calitate procesuală pasivă în privința
alocării/asigurării
sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege. Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile bănești acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea/asigurarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant pentru membrii săi de sindicat nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Reținând că pârâții recurenți erau obligați să efectueze toate demersurile legale în vederea asigurării/alocării drepturilor salariale pretinse, iar aceștia nu au făcut dovada unei conduite în acest sens, prezentul demers fiind determinat tocmai de această împrejurare, Curtea apreciază că nu se poate reține lipsa culpei procesuale în sensul art. 274 Cod de procedură civilă, astfel că aceștia nu se justifică a fi exonerați de la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, să admită în parte recursul potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată au fost solicitate de intimat prin întâmpinarea depusă după închiderea dezbaterilor conform art. 150 Cod procedură civilă, când s-a depus și dovada efectuării cheltuielilor de judecată, astfel încât nu vor fi acordate de instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de pârâții C. LOCAL Z. și P. M.
Z. împotriva sentinței civile nr. 5522 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâții C. LOCAL Z. și P. M. Z. să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
D. G. | L. | D. | S. D. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: P. R. a M. lena
