Decizia civilă nr. 3460/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3460/R/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul S. I. C. împotriva sentinței civile nr. 1173 din 21 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată SC E. C. SA B., având ca obiect calcul drepturi salariale.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 4 septembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, s-au depus la dosar din partea reclamantului recurent concluzii scrise.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1173 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta SC E. C. SA, prin Sucursala E. C. .
A fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S.
I. C. din cadrul Sucursalei E. C. în numele și pentru salariații membrii de sindicat Ciocan Doru, Croitor I., M. Claudiu, Pascu Teodor, P.
V., Sălăgean Lavinia, Sechei I., Știr V., Szobo C., Tanko Tibor, Bob V.
, Constantin Ștefan, Coruțiu V., Doboș Login, Gagea Dionisie, Girigan Nelu, Leșan Aurel, Mihali Aurel, M. iu Grigore, Petric L. tina, Prisecariu V., Scurtu Macedon, Tupcil Ștefan, F. Pavel, Furdui Ionel, Hoha L., Horj Sânziana, Horja Eugen, Konradi A., Lobonțiu M., Olar Partenie, Pintilei O.
, R. G., Sabadiș Pompei, Trombițaș Ștefan, Vlad V., Bazdara G., M. Flavius, Săsărman L. și C. I. împotriva pârâtei SC E. C. SA B.
. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Examinând prioritar, în condițiile art.137 Cod Procedură Civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în cauză, tribunalul a
găsit-o neîntemeiată și a respins-o ca atare în considerarea prevederilor art. 268 lit. c din Codul Muncii republicat, care stipulează că cererile care au ca obiect un conflict individual de muncă, constând în plata unor drepturi salariale neacordate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Drepturile bănești obiect al acțiunii se circumscriu sferei drepturilor salariale suplimentare, stabilite în conformitate cu art. 37 din Codul Muncii prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă și a contractului individual de muncă.
Contrar susținerilor pârâtei, pretenția dedusă judecății nu se află în relație cu ipoteza legală la care face referire lit. e a art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, ci vizează acordarea drepturilor bănești cuvenite angajaților, asimilate drepturilor salariale, ce trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Cum în cauză reclamantul S. I. C., în numele și pentru membrii săi de sindicat, nu a solicitat constatarea nulității CCM de muncă ori neexecutarea acestuia sau a unor clauze din CCM, situații reglementată de art.268 lit. d și e din Codul Muncii, termenul legal pentru formularea acțiunii este acela prevăzut de art. 268 Codul muncii lit. c al.2, adică de 3 ani de la data nașterii dreptului, motiv pentru care se impune respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului
, tribunalul a reținut următoarele:
Membrii de sindicat, în numele și pentru care reclamantul a formulat prezenta acțiune, sunt angajați ai pârâtei, fapt ce rezultă din copia carnetelor de muncă, aspect necontestat de către pârâtă.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_, pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, și-a încetat valabilitatea la data de_, dată până la care reclamantul și-a întemeiat pretențiile.
Așa cum rezultă din adresa emisă de pârâtă din data de_, însoțită de tabelul cu salariile de bază și coeficienții de ierarhizare a fiecărui salariat pe perioada în litigiu, din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamanților (și din tabelele depuse la dosar, salariul de bază al fiecărui reclamant, calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate a fost mai mare decât cel calculat prin aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
Astfel, membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea au beneficiat în perioada în litigiu, în baza CCM la nivel de unitate, de salarii de bază conform clasei de salarizare și a coeficientului de ierarhizare al fiecăreia mai mari decât cele care s-ar fi cuvenit dacă s-ar fi calculat conform coeficienților de ierarhizare prevăzuți la art.41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010. Spre exemplu, membrul de sindicat Sechei I. a beneficiat conform CCM la nivel de unitate în perioada în litigiu de un salar de bază de 1249 lei pe anul 2009 și 1315 lei pe anul 2010, corespunzător clasei de salarizare 27 și a unui coeficient de ierarhizare de 2,191.
La aceste sume s-au adăugat sporurile recunoscute pentru vechime în muncă și pentru muncă feroviară.
În condițiile în care salariul de bază era stabilit în temeiul prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, erau incidente prevederile art. 41 lit. a-d, astfel că membrul de sindicat Sechei I. ar fi avut un salariu de bază de 1050 lei (700 lei x coeficientul de 1,5).
Se observă, așadar, că salariile de bază ar fi fost inferioare celor acordate în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, care în speță este mai favorabil.
La stabilirea drepturilor salariale, atunci când se apreciază care dintre contractele colective de muncă sunt mai favorabile salariaților, fiecare contract colectiv de muncă trebuie aplicat individual în integralitatea sa, nefiind posibilă calcularea salariului de bază prin combinarea dispozițiilor diverselor contracte colective.
Așadar, nu este posibil a se avea în vedere salariul minim de 700 lei prevăzut de art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și clasa
de salarizare cu coeficientul de ierarhizare din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În condițiile în care se are în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de ramură trebuie să se țină seama de modul de stabilire a salariului prevăzut de art. 41 al acestui act, în sensul aplicării coeficienților minimi de ierarhizare prevăzuți la alin. 1 pct. a-d la salariul de bază minim brut de 700 lei.
Dimpotrivă, dacă se are în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se ține seama de modul de calcul al salariului prevăzut de acest act în sensul luării în calcul a claselor de salarizare și a salariului de bază minim brut de 570 lei prevăzute de acest contract în anul 2009 și 600 lei în anul 2010.
Procedându-se la calculul salariului conform celor două contracte, se poate constata că salariul de bază minim brut calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate este mai mare decât cel calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Pe de altă parte, conform art. 41 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, anual părțile stabilesc de comun acord limita maximă a fondului de salarii, limită ce trebuie respectată, contractul colectiv constituind lege a părților. Or, pentru perioada în litigiu, limita s-a negociat la suma de 570 lei pentru anul 2009 și 600 lei în anul 2010.
Potrivit scriptului intitulat "Notă de fundamentare privind situațiile financiare pe anul 2011";, depus de pârâta SC E. C. SA B., e arată că la data de_ societatea a înregistrat pierderi de peste 10.090.604 lei. Cum unitatea este una cu capital integral de stat, bugetul se aprobă în modalitatea arătată mai jos, iar societatea nu numai că nu s-a încadrat în bugetul alocat, dar a înregistrat și pierderi financiare, astfel că pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate.
Dispozițiile art.45 alin.1 lit. a din Legea nr.293/2011 prevăd că operatorii economici care au înregistrat pierderi în anul precedent sau care primesc subvenții sau transferuri de la bugetul de stat și bugetul local pentru activitatea de exploatare nu pot depăși nivelul cheltuielilor cu salariile realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri și cheltuieli.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiară-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
Astfel, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și a filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, reprezentanții statului, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit art. 1 în cadrul organelor de administrare și de conducere a operatorilor economici.
Potrivit art. 28 alin. 1 din același act normativ, operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art. 29 alin. 1 din aceeași lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora.
Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu s-a putut reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării membrilor de sindicat, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, s-a apreciat ca fiind nefondată acțiunea formulată de reclamant în ceea ce privește acordarea diferențelor salariale solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. I. C.,
solicitând modificarea sentinței civile atacate, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului susține că instanța de fond a dat o soluție cu aplicarea greșita a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., deoarece nu a ținut cont de următoarele dispoziții art. 238 alin. 1 și art. 241 alin. 1 C.muncii precum și de prevederile art. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010.
Potrivit art. 37 din Codul Muncii, se consacra principiul negocierii individuale și colective a contractelor de munca, iar în cuprinsul art. 38 sunt indicate, imperativ, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilita prin lege în favoarea salariatului.
Recurentul solicită instanței de control judiciar să țină cont că toate normele legale anterior menționate consacra caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca, caracter garantat de Constituția României prin art. 41 alin. 5.
Atâta timp cât prin contractele colective de munca la nivel superior (ramura transporturi, în cauza de fata), s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților (salariul minim de 700 lei în cauza de fata), aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor fiind posibila numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior.
Așadar clauzele din contractul colectiv de munca la nivel inferior, care înlătura acordarea acestor drepturi prevăzute de contractul colectiv de munca la nivel superior, nu pot produce efecte juridice.
Prin urmare CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi fiind un contract încheiat la nivel superior, prevederile lui minimale sunt obligatorii pentru pârâtă.
În concluzie, pentru motivele invocate, solicită admiterea recursului, și modificarea sentinței recurate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulata.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Recurentul reclamant se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime
brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din C.muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din C.muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
Curtea reține că, în speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti membrilor de sindicat drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada 1 iulie 2009 - 31 decembrie 2010, în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce privește dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_
, se constată, în primul rând, că acestea și-au încetat valabilitatea la data de _
, astfel cum rezultă din adresa nr. 141/DDS/_ a M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
În ceea ce privește perioada iulie 2009 - decembrie 2010, pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamantul, ci și cele ale alin. 5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_ pentru clasa de salarizare 1 au stabilit un salariu de bază brut de 600 lei.
Art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
În realitate, prin prezentul demers judiciar, membrii de sindicat urmăresc aplicarea, în ceea ce privește stabilirea salariului, atât a prevederilor cuprinse la art. 41 alin. 3 din CCM la Nivel de Ramură, pentru stabilirea salariului de bază cât și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, referitor la coeficienții de multiplicare, aceștia fiind superiori celor cuprinși la art. 41 menționat anterior, ceea ce nu este posibil.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamanților, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, se constată a fi nefondate pretențiile membrilor de sindicat în ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu de bază.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. I. C. împotriva Sentinței civile nr. 1173 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: I. C.
GREFIER
G. C.
