Decizia civilă nr. 1748/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1748/R/2013
Ședința publică din 08 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. I. împotriva sentinței civile nr. 2465/F din 07 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată S. P. T.
S., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
După dezbaterea cauzei, înainte de epuizarea tuturor cauzelor de pe lista de ședință, se constată că pârâta intimată a transmis prin fax la dosar întâmpinare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, în urma declinării cauzei de către Tribunalul Alba, reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâta SC P. T. S., solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariate cuvenite perioadei lucrate la societatea pârâtă și a tuturor contribuțiilor la fondurile sociale: CAS, șomaj, pensii, impozit conform legii sporurilor cuvenite perioadei lucrate: spor de noapte, spor pentru muncă suplimentară, indemnizație de concediu, spor pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică; spor pentru munca prestată în zilele declarate libere legal, precum și a tuturor sporurilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, plata diurnelor cuvenite conform curselor efectuate în afara României, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În cursul judecății, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariate cuvenite pentru perioada lucrată la societatea pârâtă și a tuturor contribuțiilor la fondurile sociale: CAS, șomaj, pensii, impozit conform legii sporurilor cuvenite perioadei lucrate: spor de noapte,
spor pentru muncă suplimentară, indemnizație de concediu, spor pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică; spor pentru munca prestată în zilele declarate libere legal, precum și a tuturor sporurilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, plata diurnelor cuvenite conform curselor efectuate înafara României, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2465/F/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._
, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul V. I., împotriva pârâtei SC P. T. S., ca fiind întemeiată și
în consecință:
A fost obligată pârâta SC P. T. S. să plătească reclamantului drepturile salariale aferente lunilor aprilie-iulie 2011, calculate la un salariu brut lunar de 844 lei. S-au respins restul pretențiilor formulate de reclamant, ca neîntemeiate. S-a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
La data de_ s-a încheiat contractul individual de muncă între SC Păcurar T. SS, în calitate de angajator și V. I., în calitate de angajat. În cuprinsul acestui contract se menționează că angajatul va îndeplini funcția de conducător auto, cu normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, respectiv 40 de ore pe săptămână, iar salariul de bază lunar brut este de 844 lei, sporul de vechime de 5% fiind inclus.
Raporturile de muncă s-au desfășurat până în data de_, când prin Decizia nr. 9/_ emisă de pârâta SC Păcurar T. SS s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în baza acordului părților raportat la dispozițiile art. 55 lit. b din Codul muncii.
Reclamantul inițial a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariate cuvenite pentru perioada lucrată la societatea pârâtă și a tuturor contribuțiilor la fondurile sociale: CAS, șomaj, pensii, impozit conform legii sporurilor cuvenite perioadei lucrate: spor de noapte, spor pentru muncă suplimentară, indemnizație de concediu, spor pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică; spor pentru munca prestată în zilele declarate libere legal, precum și a tuturor sporurilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, plata diurnelor cuvenite conform curselor efectuate în afara României, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, prin înscrisul depus la data de_ și-a precizat cererea solicitând următoarele: drepturi salariale în sumă de 2.844 lei și plata contribuțiilor aferente către bugetul statului, diurne în sumă de 1.418,93 Euro, spor pentru zilele lucrate sâmbăta și duminica - 364 lei, spor pentru orele de noapte - 590 lei și spor pentru muncă suplimentară.
Cu privire la cererea de a i se achita salariile restante în sumă de 2.844 lei, tribunalul a reținut că potrivit art. 154 alin. 1 C. muncii (art. 159 Codul muncii republicat) salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza unui contract individual de muncă, iar potrivit art. 161 C. muncii (art. 166 C. muncii republicat) salariatul se plătește în bani cel puțin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța a reținut că în situația în care angajatul a prestat munca pentru angajator, acesta are și dreptul la plata salariului pentru activitatea prestată. Pârâta era obligată să achite salariul angajatului său, dar nu a dovedit în cauză că ar fi efectuat plățile.
Conform art. 163 C. muncii (art. 156 C. muncii republicat) plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin alte documente
justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Sarcina probei în acest sens revine angajatorului potrivit art. 287 C. muncii (art.
272 Codul muncii republicat), care cuprinde o reglementare expresă în acest sens: "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare";.
Ca atare, în speță, atâta vreme cât reclamantul a probat cu înscrisurile depuse la dosar (contract individual de muncă, foile de parcurs) faptul că a prestat activitate în beneficiul societății pârâte până la data de_, aceasta avea obligația de plată a salariului aferent conform dispozițiilor legale mai sus amintite. Or, în contextul în care pârâta, deși legal citată la mai multe termene de judecată consecutive, nu a înțeles să depună acte doveditoare în acest sens, instanța urmează să admită în parte acțiunea formulată de reclamant pentru perioada aprilie-iulie 2011. Apărările pârâtei constând în faptul că urmare a controlului efectuat de ITM A. s-a reținut că angajatorul face dovada achitării drepturilor salariale către salariați, nu pot înlătura obligația acesteia de a depune acte doveditoare cu privire la achitarea salariilor.
În ceea ce privește cuantumul salariilor datorate de pârâtă, nefiind depuse la dosar state de plată cu privire la calculul salariului net, instanța va avea în vedere salariul de încadrare trecut în contractul individual de muncă al reclamantului, respectiv salariu de bază brut de 844 lei.
Pentru cele 2 zile lucrate în august și pentru compensarea zilelor de concediu neefectuate, pârâta a achitat suma de 309 lei, așa cum rezultă din extrasul de cont din data de_, astfel încât pretențiile reclamantului cu privire la această perioadă, urmează a fi respinse.
Din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei de către pârâtă rezultă și că s-au achitat de către societate contribuțiile către bugetul de stat pentru toți angajații, aspecte necontestate de reclamant.
Cu privire la pretențiile constând în sporul pentru zilele lucrate sâmbătă și duminică și pentru orele lucrate suplimentar, tribunalul reține că în contractul individual de muncă al reclamantului s-a prevăzut că repartizarea programului de lucru se va face inegal, dar fără a se depăși 40 de ore pe săptămână. Orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează, ori în zilele de sărbători legale, se compensează cu ore libere plătite sau se plătește un spor de salariu, conform contractului colectiv de muncă aplicabil sau Codului muncii.
Art. 137 din Codul muncii prevede că repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. (2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. (3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
Totodată art. 122 din același act normativ prevede că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. (3) În perioadele de reducere a activității angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.
Din textele legale citate mai sus se poate concluziona că este lăsată la latitudinea părților modalitatea de compensare pentru munca prestată de angajat sâmbătă și duminică sau pentru orele lucrate suplimentar, iar în cazul de față
din dispozițiile contractului individual de muncă rezultă că părțile au înțeles să aleagă metoda compensării cu zile libere. Reclamantul a arătat în precizarea de acțiune cursele, pe care le-a efectuat pentru pârâtă, fiind lesne de observat că au existat perioade mai lungi de timp (_ -_ ,_ -_ ,_ -_ ,_ -_ ) când reclamantul nu a efectuat curse pentru societatea pârâtă, putând fi apreciat că aceste zile libere au fost acordate în compensație pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și pentru orele suplimentare.
Cu privire la sporul de noapte în sumă de 590 lei, relevante sunt dispozițiile art. 125 din Codul muncii, conform cărora munca prestată între orele 22,00 - 6,00 este considerată muncă de noapte.
(2) Salariatul de noapte reprezintă, după caz:
salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru;
salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru.
În precizarea de acțiune formulată de reclamant nu se arată care a fost modalitatea de calcul pentru această pretenție, menționează doar că la fiecare cursă conducea cel puțin 16 ore noaptea. Din consultarea copiilor discurilor inscripționate de tahograf (f.20-28) se poate observa că reclamantul doar ocazional a condus pe timpul nopții (14-_ ,_ ,_ ), nefiind îndeplinite condițiile pentru a fi considerat salariat de noapte, astfel încât reclamantul nu poate beneficia de un spor în acest sens.
Cu privire la diurna de 1.418,93 Euro, tribunalul a reținut că părțile contractante nu au prevăzut în contractul individual de muncă nicio clauză cu privire la plata unor sume de bani cu titlul de diurnă.
Pentru a se analiza posibilitatea obligării pârâtei la plata unor sume cu titlul de diurnă, ar fi necesară o dispoziție contractuală sau dovedirea faptului că deplasarea și munca în străinătate s-a făcut în baza unei delegări. În acest sens relevante sunt dispozițiile art. 43 Codul muncii (forma în vigoare la data derulării contractului), conform cărora delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă. Delegarea se efectuează doar pentru o perioadă limitată de timp (60 de zile, cu posibilitatea prelungirii pentru încă 60) și se întocmește în mod obligatoriu un act adițional la contractul de muncă.
Instanța, față de probele existente la dosarul cauzei, a apreciat că nu poate fi vorba despre o delegare în cazul contestatorului, iar în lipsa unei prevederi contractuale pentru acordarea unei remunerații diferite pentru munca desfășurată în afara țării, nu există nici un temei pentru admiterea cererii privind acordarea diurnei.
Nu în ultimul rând este de reținut că HG nr. 518/1995 se referă la angajații din sectorul public, iar Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, care prin art. 46 făcea trimitere la nivelul diurnei din sectorul public, a fost denunțat la sfârșitul anului 2010, astfel încât în anul 2011 nu și-a produs efectele.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul V. I., împotriva pârâtei SC P. T. S., ca fiind întemeiată și în consecință a obligat pârâta SC P. T. S. să plătească reclamantului drepturile salariale aferente lunilor aprilie-iulie 2011 calculate la un salariu brut lunar de 844 lei.
A fost respins restul pretențiilor formulate de reclamant, ca neîntemeiate.
Raportat la prevederile art. 274 C.proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată,
instanța a respins ca neîntemeiată, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuieli de judecată, întrucât acesta nu a făcut dovada vreunei cheltuieli efectuate în prezenta cauză prin chitanțe, bonuri etc.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V. I. ,
solicitând admiterea lui și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
Reclamantul învederează că potrivit contractului individual de munca a fost angajatul societății in perioada_ -_, având un salariu brut lunar de 844 lei Ron ( cu spor vechime inclus), respectiv 632 lei net. Consideră că pentru perioada lucrata societatea pârâtă trebuie să îi achite suma de 2.844 lei RON (salariu complet pentru 4 luni - aprilie-iulie si 1/2 pentru luna iunie si pentru 1 zi din luna august 2011).
De asemenea, arată că și solicitarea de acordare a diurnei este întemeiată, câtă vreme din cele 12 file de parcurs (1. foaia de parcurs nr.39 pentru perioada_ -_ pe ruta S. - Bratislava- Bistrita; 2. foaia de parcurs nr. 62 pentru perioada_ -_ pe ruta Bistrita- Slovenia- Nadlag- S. ; 3. foaia de parcurs nr. 75 pentru perioada_ - 15.04.20 Il pe ruta S. - Calarasi- Szeghed - Bucuresti- S. ; 4. foaia de parcurs nr. 85 pentru perioada_ -_ pe ruta S. - Budapesta- Caransebes; 5. foaia de parcurs nr. 92 pentru perioada_ -_ pe ruta S. - Iasi- Slovacia- S. ; 6. foaia de parcurs nr.109 pentru perioada_ -_ pe ruta S. - Ungaria- S. ; 7. foaia de parcurs nr. 122 pentru perioada_ -_ pe ruta S. - Caracal- S. ; 8. foaia de parcurs nr. 133 pentru perioada_ -_ pe ruta
S. - Austria- S. ; 9. foaia de parcurs nr.161 pentru perioada_ -_ pe ruta S. - Praga- S. ; 10. foaia de parcurs nr. 182 pentru perioada_ -_ pe ruta S. - Iasi- C. ; 11. foaia de parcurs nr. 210 pentru perioada _
-_ pe ruta C. - Siovacia- S. ; 12. foaia de parcurs nr. 232 pentru perioada_ -_ pe ruta S. - Bucuresti- Braila-S. ; 13. foaia de parcurs nr. 259 pentru perioada_ -_ pe ruta Buzau- Slovacia- S. ; ) rezultă că s- a aflat în afara țării un număr de 47 zile, iar conform HG nr. 518/1995 care stabilește o valoare de 30,19 euro/zi, diurna cuvenită este de 1.418,93 euro
Menționează că temeiul cererii de acordare a diurnei nu îl constituie prevederile referitoare la delegare, cum greșit s-a reținut de către prima instanță, ci dispozițiile art. HG nr. 518/1995, deși contractul individual de muncă nu cuprinde nicio clauză cu privire la acordarea sau plata diurnei.
Mai subliniază că sporul pentru cele 64 zile lucrate sâmbăta și duminica
, în procent de 15%, este de 364 lei. Apreciază ca fiind lipsit de relevanță faptul că repartizarea celor 40 de ore se face inegal, acest aspect neputând duce la concluzia ca sporul pentru zilele lucrate sâmbăta nu trebuie acordat sau că reclamantul nu a lucrat în zilele menționate. Numărul zilelor lucrate sâmbăta și duminica rezultă din foile de parcurs.
Reclamantul se consideră îndreptățit și la plata orelor lucrate noaptea, sens în care acesta arată că din diagramele anexate cererii de chemare în judecată rezultă că la fiecare cursa efectuata, iar nu ocazional, un număr de cel puțin 16 ore erau conduse pe timp de noapte. Contravaloarea acestor ore o apreciază la suma de 590 lei.
Apreciază că i se cuvine și un spor de 100% pentru munca suplimentară, menționând că în perioada de referință a lucrat un număr de 40 ore. Cuantifică acest spor la suma de 49 lei.
În fine, învederează că societatea intimată nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale pretinse prin acțiune, deși sarcina probei îi revenea. Copia procesului verbal încheiat în urma controlului ITM cuprinde doar mențiunea
achitării drepturilor salariale, fără a descrie însă modalitatea concreta de plata si fără ca acesta sa fie însoțit de documente justificative.
În drept, se invocă prevederile art.299 Cod de procedură civilă.
Societatea intimată
și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinarea depusă în cauză, care însă nu va fi avută în vedere de către instanță, întrucât aceasta a fost depusă după dezbateri.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 1.Drepturile salariale aferente lunilor aprilie - 1 august.
Potrivit art. 159 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Reținând că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății intimate în perioada de referință, aspect necontestat, și având în vedere că intimata nu a făcut dovada plății salariului prin semnarea unor state de plată, sau, după caz documente justificative, care să demonstreze efectuarea plății drepturilor salariale, conform art. 168 din Codul Muncii, Curtea apreciază că în mod corect a dispus prima instanță obligarea intimatei la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei aprilie-iulie 2013, calculate la un salariu brut de 844 lei, potrivit contractului individual de muncă al reclamantului(f. 14).
În ceea ce privește solicitarea de acordare a salariului aferent unei zile din luna august, Curtea notează că aceasta este nefondată, câtă vreme din extrasul de cont din data de_, rezultă că acesta i-a fost plătit(f. 11 fond).
2.Diurna
Reclamantul solicită cu titlu de diurnă suma de 1.418,93 euro, aferentă celor 47 zile lucrate în străinătate, sens în care face trimiteri la foile de parcurs depuse la dosar. Ca temei, acesta invocă prevederile HG nr. 518/1995, arătând totodată că dreptul la acordarea diurnei nu a fost stabilit prin contractul individual de muncă.
Curtea apreciază că această solicitare este lipsită de un fundament legal, în condițiile în care reclamantul nu face parte din sfera salariaților aparținând sectorului public la care se referă HG nr. 518/1995, acesta fiind angajatul unei societăți private, fiind astfel supus clauzelor inserate în contractul individual de muncă, respectiv contractului colectiv de muncă.
Or, însuși reclamantul recunoaște că un astfel de drept nu a fost negociat cu ocazia încheierii contractului individual de muncă, iar pe parcursul derulării raportului de muncă nu s-a materializat nici un act adițional în acest sens.
Este adevărat că prin dispozițiile art. 46 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2007-2010 se făceau trimiteri la nivelul diurnei din sectorul public reglementată de HG nr. 518/1995, însă aceste prevederi nu mai produceau efecte în perioada de referință, întrucât contactul colectiv evocat a fost denunțat la sfârșitul anului 2010, încetându-și efectele la data de_ ( conform art. 4 din CCM).
Câtă vreme nu există vreun temei legal de acordare a diurnei, în mod corect a fost respinsă solicitarea reclamantului de obligare a intimatei la plata acesteia.
Sporul pentru zilele lucrate sâmbăta și duminica
Potrivit art. 112 și art. 113 din Codul Muncii, durata timpului de lucru aferentă unei norme întregi a fost stabilită la 8 ore/zi, respectiv 40 ore
/săptămână, cu mențiunea că repartizarea programului de lucru se face inegal, fără depășirea a 40 de ore săptămânal (lit. H din contractul individual de muncă
- durata de muncii).
De asemenea, s-a prevăzut expres în contractul individual de muncă al acestuia că "orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează ori în zilele de sărbători legale se compensează
cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor la salariu, conform contractului colectiv de muncă aplicabil sau legii nr. 53/2003.";
Având în vedere și prevederile art. 137 corelate cu cele ale art. 122 din Codul Muncii, precum și clauzele exprese ale contractului individual de muncă anterior menționate, Curtea apreciază că în mod corect a statuat prima instanță în privința orelor lucrate sâmbăta și duminica, în sensul că părțile au optat pentru compensarea cu zile libere a acestora, aspect confirmat de altfel de scriptele de la dosar din care reiese că între cursele efectuate de către reclamantul recurent au existat intervale de timp în care acesta nu a efectuat nici un fel de cursă, ceea ce conduce la concluzia că zilele libere au fost acordate în compensație, potrivit înțelegerii părților materializată prin clauza amintită din contractul individual de muncă.
De altfel, prin memoriul de recurs, reclamantul nici nu contestă reținerile primei instanțe conform cărora a beneficiat de zile libere în compensație, singurele argumente ale acestuia referitoare la acest petit fiind cele referitoare la cuantumul pretențiilor pretinse cu acest titlu (364 lei) și cele privitoare la foile de parcurs din care rezultă că a lucrat sâmbăta și duminica.
Spor de noapte
Susține reclamantul recurent că, la fiecare cursă, conducea noaptea un număr de cel puțin 16 ore, aspect care în opinia acestuia rezultă din diagramele pe care le-a depus la dosar, astfel că se consideră îndreptățit la acordarea unui spor de noapte în valoare de 590 lei.
Curtea reține că potrivit art. 125 al. 2 lit. a și b "salariatul de noapte reprezintă, după caz: a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru; b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru.
Art. 126 din Codul muncii recunoaște salariaților de noapte ca beneficii alternative, fie un program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Corelând cele două norme legale menționate, Curtea reține că beneficiul sporului de noapte ca variantă alternativă programului de muncă redus, este recunoscut doar salariaților de noapte, respectiv doar acelor salariați care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul zilnic de lucru sau care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul lunar de lucru, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru, ipoteză legală care însă nu este aplicabilă reclamantului recurent, câtă vreme din diagramele la care acesta face trimitere (f. 20-28 ) rezultă că acesta a condus noaptea doar ocazional(_ -_ ;_ ), iar nu cu caracter de frecvență.
5. Sporul pentru munca suplimentară
Curtea notează că recurentul nu formulează nicio critică cu privire la reținerile instanței de fond conform cărora orele suplimentare efectuate au fost compensate cu zile libere, potrivit lit. J din contractul individual de muncă. Prin urmare, alegațiile acestuia privitor la compensarea în bani a acestor ore apare ca nefondată.
Pentru considerentele expuse, Curtea găsește nefondat recursul reclamantului, astfel că în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă va dispune respingerea lui ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. I. împotriva sentinței civile nr. 2465 din_ a Tribunalului Bistrița Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
D. G. L. | D. | S. | D. C. | M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: I.S. B.
